Divort. Decizia 1596/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR.1596/R-MF
Ședința publică din 05 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Veronica Șerbănoiu Bădescu judecător
JUDECĂTOR 2: Florinița Ciorăscu
JUDECĂTOR 3: Corina
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de reclamantul prin mandatar, împotriva deciziei civile nr.86/A//3 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: recurentul-reclamant, asistat de avocat, în baza împuternicirii nr.9/2009, emisă de Baroul Vâlcea -Cabinet individual și avocat pentru intimata-pârâtă, în baza împuternicirii avocațiale nr-, emisă de Baroul Vâlcea -Cabinet individual.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat, prin anularea timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei și a chitanței de plata taxei judiciare în sumă de 20,00 lei
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul intimatei-pârâte depune la dosar borderou cu înscrisuri, care au fost prezentate și părții adverse.
Apărătorul apelantului-reclamant depune borderou cu înscrisuri de care înțelege să se folosească în dovedirea recursului.
Părțile prezente precizează pe rând că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul-reclamant, susține oral recursul așa cum a fost motivat în scris, solicitând admiterea lui, cu cheltuieli de judecată. Precizează că a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct.7,8 și 9 Cod procedură civilă. La acest termen de judecată a depus înscrisuri din care rezultă că recurentul are domiciliul în România și nu înregistrează venituri. Tribunalul Vâlceaa reținut în hotărârea atacată o pensie de întreținere, în favoarea minorei în sumă de 300 euro, fără a avea la dosar dovezi corespunzătoare a veniturilor realizate de acesta. Soluția s-a motivat pe un act care nu se afla la dosar și apreciază că această critică se încadrează în dispozițiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă. Solicită instanței să aibă în vedere toate motivele de recurs, așa cum au fost prezentate pe larg, în scris.
Avocat, având cuvântul pentru intimata-pârâtă solicită a se avea în vedere întâmpinarea depusă la dosar la termenul anterior, susținând că niciunul motivele de recurs nu se încadrează în dispozițiile art.304 pct.7,8,9 Cod procedură civilă, vizând mai degrabă o netemeinicie a deciziei, situație ce atare nulitatea recursului.
Referitor la actele noi, depuse la acest termen de recurent prin apărător, din care rezultă că acesta nu mai este angajat din luna octombrie 2009 la firma din A și că s-a repatriat acum pentru a dovedi că nu mai are domiciliul în Italia, consideră că acestea nu pot schimba situația din acest dosar, eventual aceste acte pot fi avute în vedere pentru viitor.
Solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Avocat, având cuvântul pe excepție, solicită respingerea, întrucât recursul, așa cum a fost motivat, vizează nelegalitatea deciziei pronunțată de tribunal.
CURTEA
Deliberând în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului de față;
Constată că, prin sentința civilă nr.3506/21 decembrie 2007, Judecătoria Drăgășani, admițând acțiunea formulată de reclamantul formulată împotriva pârâtei, precum și cererea reconvențională a acesteia, a desfăcut, din vina ambilor soți, căsătoria încheiată la data de 15 ianuarie 1994 și trecută în registrul stării civile al municipiului D la nr.4, din aceeași zi. S-a dispus reluarea, de către pârâtă, a numelui avut anterior căsătoriei, acela de și a fost încredințată, către aceasta, minora -, născută la data de 8 octombrie 1995, cu obligarea corelativă a reclamantului la plata sumei de câte 300 euro lunar, începând cu data introducerii acțiunii și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a obligației. A fost obligată pârâta să permită reclamantului a purta legături personale cu minora, în prima și a treia duminică din lună, între orele 1000-1800cu luare din domiciliu, precum și în vacanțele scurte câte o săptămână, iar în vacanța de vară, 1 lună. A fost încuviințată deplasarea minorei însoțită de mamă prin suplinirea acordului tatălui și au fost compensate cheltuielile de judecată.
În motivare, s-a reținut în fapt că între părțile căsătorite au intervenit neînțelegeri care cu culminat cu despărțirea lor, reclamantul intrând în relații de concubinaj cu altă persoană.
La rândul său, pârâta s-a constatat a fi vinovată de despărțirea soților, întrucât manifesta o gelozie nejustificată, provoca stări conflictuale, tensiune și certuri, după un timp neglijând gospodăria și nereușind să ajungă la un acord cu soțul său.
Pentru a se lua măsura încredințării minorei, s-a avut în vedere o scrisoare despre care se pretinde că a fost trimisă de minoră la instanță, întrucât locuiește în Italia, dar și o pretinsă învoială a părinților în acest sens, fără a se verifica existența condițiilor necesare prin ascultarea autorității tutelare de la domiciliul fiecăruia dintre părinți.
Pentru a se stabili cuantumul obligației de întreținere, instanța a avut în vedere standardele necesitate de traiul în Italia al minorei, faptul că și tatăl are domiciliul stabilit în Italia unde lucrează angajat, precum și ocazional, ca și existența în sarcina tatălui a unei alte obligații de întreținere în favoarea unui minor dintr-o altă relație.
În protejarea interesului minorei de a păstra relații personale cu părinții, rudele și alte persoane față de care a dezvoltat legături de atașament, s-a încuviințat tatălui de a purta legături personale cu minora, inclusiv cu luarea de sub supravegherea directă a mamei, totodată fiind suplinit acordul pretins de legiuitor la art.18 alin.2 din Legea nr.272/2004, în ceea ce privește deplasarea minorei însă însoțită de către mamă, în acest mod dându-se satisfacție dreptului la liberă circulație al copilului.
Prin apelul declarat împotriva sentinței, reclamantul, prin mandatarul său avocat a criticat-o pentru greșita stabilirii a întinderii obligației sale la întreținere, câtă vreme instanța nu a avut la îndemână veniturile pe care le realizează, în realitate în realiate, asemenea venituri cu caracter de permanență neexistând, dimpotrivă, cu înscrisul depus la dosar dovedind că nu are în prezent un loc de muncă.
S-a mai criticat soluția și pentru faptul că programul potrivit căruia i-au fost încuviințate legăturile cu minora nu corespunde celui pretins prin acțiune, respectiv odată la 2 săptămâni de sâmbătă ora 10, până duminică ora 18, precum și J din perioada fiecărei vacanțe de peste an.
Pe cale de întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea apelului ca nefondat, întrucât renunțarea la locul de muncă prin demisie s-a făcut de reclamantpro causa, exact în ziua în care dosarul a avut termen și a aflat telefonic că s-a formulat cerere de obligare a sa la plata unei contribuții la cheltuielile de creștere și întreținere ale minorei.
Că este vorba despre un gest demonstrativ rezultă și din faptul că, în continuare, reclamantul locuiește în Italia, ceea ce înseamnă că are venituri pentru a-și suporta traiul acolo.
Nici în ceea ce privește legăturile cu minora critica nu este considerată fondată, câtă vreme niciodată nu i-a fost interzis de către pârâta-reclamantă a avea legături cu aceasta, însă apelantul este cel care nu a încercat vreodată să poarte asemenea legături.
Prin decizia civilă nr.249/31 octombrie 2008, Tribunalul Vâlcea, respingând apelul, a obligat pe reclamant la plata sumei de 100 lei, cheltuieli de judecată, către intimată.
În motivare, s-a reținut în fapt că probatoriul cauzei confirmă realizarea de către reclamant de venituri substanțiale, cu atât mai mult că celălalt minor pe care l-a avut în întreținere a devenit major și nu se dovedește subzistența unei obligații față de acesta.
Apărarea apelantului potrivit căreia veniturile sale se realizează în prezent în România, s-a constatat a nu fi dovedită, adeverința emisă în luna iunie 2008 de către o societate din România, constatându-se a nu întruni condițiile necesare pentru a fi primită ca probă.
Ca atare, corectă s-a considerat stabilirea obligației de întreținere prin raportare la venitul minim pe economie realizat în Italia, țara unde reclamantul își are locuința efectivă.
În ceea ce privește programul de vizită, s-a constatat că el este suficient de larg, poate asigura o legătură efectivă între tată și fiică, amândoi locuind în Italia. Se mai reține că reclamantul nu dovedește că ar avea un domiciliu stabil, ci doar o reședință în Italia și un domiciliu ales în România în vederea comunicării actelor de procedură la avocat, așa încât, instanța corect nu a permis acestuia să o ia pe minoră într-un domiciliu pe care nu a dovedit că l-ar avea, în timpul întâlnirilor lunare.
Prin decizia civilă nr.185/R/MF/4 februarie 2009, Curtea de Apel, admițând recursul formulat de către reclamant, a casat decizia și a trimis pricina spre rejudecare, aceluiași tribunal, ca urmare a constatării faptului că instanța nu a respectat cerințele imperative ale legii privitoare la ascultarea minorei în vârstă de peste 10 ani, precum și cele privitoare la efectuarea anchetelor sociale la domiciliile părinților, sens în care trebuia dispusă efectuarea de comisii rogatorii pentru administrarea probelor.
S-a mai pus în vedere instanței de trimitere să-și verifice competența de soluționare a cererii, câtă vreme, așa cum rezultă din dosar ultimul domiciliu a soților s-a aflat pe teritoriul statului italian și nici unul dintre ei, în prezent, nu își are domiciliul în România.
Astfel reinvestit, Tribunalul Vâlcea, prin decizia civilă nr.86/A//3 aprilie 2009, stabilind că-i revine competența în soluționarea cererilor adresate fondat pe dispozițiile art.607 Cod procedură civilă, în sensul că dacă soții nu au avut în domiciliul comun, judecătoria competentă este aceea în care își are domiciliul pârâtul, iar potrivit probelor din dosar cererii, domiciliul real efectiv al soților la data introducerii acțiunii era la D, a respins apelul.
În ceea ce privește criticile adresate soluției de stabilire a contribuției tatălui la cheltuielile de creștere și educare a minorului, instanța a reținut că ele sunt nefondate, întrucât cea de-a doua minoră pe care acesta ar trebui să o întrețină a împlinit vârsta majoratului și nu s-a dovedit că s-ar afla în continuarea studiilor, dar și pentru că încercările sale de a dovedi că nu realizează decât un venit de 600 lei lunar în România sunt ineficiente, înscrisurile cauzei conducând la concluzia că acesta locuiește efectiv în Italia, are domiciliul stabilit în această țară, așa încât, venitul la care instanța trebuie să se raporteze este cel minim pe economia italiană.
La fel, referitor la programul de vizită, s-a constatat că acesta permite suficient de larg purtarea de legături personale cu minora, atât aceasta, cât și părinții locuind în Italia, iar apelantul nefăcând vreo dovadă a unui domiciliu stabil în România, în care să o ducă pe minoră, singurul despre care s-a făcut vorbire fiind cel ales la avocatul mandatat în vederea primirii actelor de procedură.
Împotriva deciziei, în termen, a formulat recurs reclamantul prin mandatarul avocat, criticând-o pentru motive încadrate de acesta în cele prevăzute de art.304 pct.7, 8 și 9 Cod procedură civilă, în sinteză după cum urmează:
Cu greșita ignorare a probelor cauzei, instanța a luat în calcul adeverințe de venit cu mult anterioare pronunțării hotărârii sale, fără a observa că lipsesc cu desăvârșire dovezi cu veniturile realizate de apelant în Italia, ceea ce constituie o stabilire arbitrară a unui cuantum de 300 euro în sarcina sa.
Instanța nu a avut nici măcar vreo dovadă în care să rezulte venitul minim legal stabilit în Italia, așa încât hotărârea sa este nemotivată.
Pe de altă parte, s-au ignorat cele rezultând din adeverința emisă de din care rezultă că are un salariu maxim de încadrare de numai 461 lei lunar, în vreme ce pensia pusă în sarcina sa este de cca.1.300 lei lunar.
Un alt motiv de nemulțumire îl constituie limitarea, fără indicarea vreunui temei legal, a dreptului la vizitarea minorei la numai 8 ore, deși în opinia sa în acest mod nu este protejat interesul copilului.
Curtea, examinând decizia prin prisma criticilor aduse, constată că recursul este fondat, însă pentru cele ce se vor arăta:
Potrivit dispozițiilor art.315 Cod procedură civilă, instanța de casare a dispus în mod imperativ cu arătarea temeiurilor de drept, instanței de trimitere, administrarea de probe prin comisie rogatorie, în ceea ce privește condițiile de trai, materiale, psihologice și morale pe care fiecare dintre cei doi pârâți le oferă fiicei lor. Administrarea probelor s-a constatat necesară, chiar și din oficiu, fără a fi cerută de către părți, instanțele specializate în materia ocrotirii drepturilor minorilor fiind obligate să cerceteze interesul superior al acestora, chiar și dincolo de apărările formulate, pentru minor, de către părinții săi.
Nerespectarea îndrumării obligatorii de către instanța de apel, a atras imposibilitatea, din partea instanței, de a stabili realitatea asupra veniturilor eventual realizate de către recurentul-reclamant în Italia, câtă vreme pârâta-intimată s-a apărat că acesta plătește în continuare credite bancare, ceea ce înseamnă că deține surse de venit, altele decât acesta este dispus să le probeze, dar și realitatea asupra legăturilor personale ale minorei cu tatăl său, măsura în care acestea se pot purta în mod eficient și util creșterii și dezvoltării ei armonioase.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în mod necontestat de către părți, ambii părinți cât și minora își au domiciliile în alt stat decât cel al jurisdicțiilor competente care însă este obligată să țină cont, prin prisma atât a legii naționale, dar și a convențiilor europene obligatorii, în mod direct, de toate cerințele impuse unei judecăți privitoare la soarta minorului despărțit de unul dintre părinții săi.
În aceste condiții, nefiind respectată decizia de casare și probele neputând fi administrate direct în recurs, urmează ca în temeiul art.312 Cod procedură civilă, să se dispună din nou casarea soluției de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiași tribunal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de reclamantul prin mandatar, domiciliat în A,-,.27, județul A, împotriva deciziei civile nr.86/A//3 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimată fiind pârâta, domiciliată în orașul D,-, județul
Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 5.11.2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- --- - -, - --,
Grefier,
Red./17.11.2009/GM/6 ex.
Jud.apel:
Jud.fond:
Președinte:Veronica Șerbănoiu BădescuJudecători:Veronica Șerbănoiu Bădescu, Florinița Ciorăscu, Corina
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Divort. Decizia 534/2009. Curtea de Apel Timisoara → |
|---|
