Divort. Decizia 171/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE
DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE
CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR. 171/R-MF
Ședința publică din 04 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florinița Ciorăscu judecător
JUDECĂTOR 2: Corina Pincu Ifrim
JUDECĂTOR 3: Veronica
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamantul, împotriva deciziei civile nr.121/ din 19 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimata-pârâtă -, asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.157 emisă de Baroul Argeș -Cabinet individual, lipsind recurentul-reclamant.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat, prin anularea chitanței de plata taxei judiciare în sumă de 20,00 lei și a timbrelor judiciare în valoare de 0,30 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus întâmpinare din partea intimatei-pârâte.
Apărătorul intimatei-pârâte precizează că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Avocat, având cuvântul pentru intimata-pârâtă precizează că, în raport de ștampila aplicată pe plicul cu care a fost înaintat memoriul de recurs nu mai susține motivul privind tardivitatea declarării acestuia.
Pe fond, solicită respingerea recursului pentru motivele arătate în scris, apreciind că recurentul s-a îmbogățit fără justă cauză, nu a întreținut minorul nici o clipă și a primit indemnizația pentru creșterea minorului fără a fi avut grijă de acesta. Recurentul era obligat, potrivit dispozițiilor legale, să comunice neîndeplinirea condițiilor pentru care i se acorda această indemnizație. Apreciază că recurentul este în culpă procesuală și solicită respingerea recursului cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 28 iulie 2008, sub nr- (Număr în format vechi 2314/2008)reclamantul chemat în judecată pe pârâta -, pentru ca prin hotărâre judecătorească să se desfacă căsătoria încheiată între părți, pentru ca după desfacerea căsătoriei pârâta să revină la numele avut anterior căsătoriei, acela de, pentru a-i fi încredințat spre creștere și educare pârâtei, minorul născut la data de 14 iunie 2006 și pentru a fi stabilită o pensie de întreținere în favoarea minorului.
În motivarea acțiunii, reclamantul arătat că părțile s-au căsătorit în anul 2005 iar din căsătorie a rezultat minorul, născut la data de 14 iunie 2005.
A mai arătat reclamantul că, deși părțile sunt căsătorite și au împreună un copil, nu au locuit niciodată împreună, iar de aproape doi ani, și-a stabilit domiciliu în Italia unde încearcă să-și găsească un loc de muncă corespunzător și să - și întemeieze o familie.
În drept reclamantul și- întemeiat acțiunea pe disp. art. 37 al.2 și art. 38.fam.
La 17 octombrie 2008, instanța a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 155 / 1 pr.civ. până la depunerea de către reclamant a dovezii reședinței sale în străinătate.
La 8.01.2009, reclamantul personal a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, fiind acordat termen la 30.01.2009.
La data de 22 ianuarie 2009, pârâta a depus la dosar cerere reconvențională prin care a solicitat desfacerea căsătoriei din vina reclamantului, revenirea după desfacerea căsătoriei, la numele avut anterior căsătoriei, acela de, încredințarea spre creștere și educare minorului, obligarea reclamantului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului și obligarea reclamantului să-i restituie alocația legală pe care a primit-o pentru minor în sumă de 600 lei lunar plus încă 200 lei lunar, ce reprezintă indemnizația pentru minor, ce reprezintă în total indemnizația pentru creșterea minorului pe care acesta a primit-o pentru că era angajat, din iulie 2005 până în aprilie 2007, dată de la care a început să o primească pârâta, sumă ce se ridică la suma totală de 5700 lei.
În motivarea cererii reconvenționale pârâta a arătat că părțile nu au avut un domiciliu comun, deoarece reclamantul - pârât a pus condiția ca mama pârâtei - reclamante să-i facă act pe apartamentul proprietatea acesteia.
A mai arătat pârâta - reclamantă că are condiții foarte bune pentru creșterea și educarea minorului, iar reclamantul - pârât nu i-a restituit nici indemnizația în totalitate pe care a primit- de la stat pentru creșterea minorului deoarece trebuia să- dea câte 800 lei lunar și nu i- trimis doar câte 500 lei lunar, acesta având o restanță de 5700 lei La data de 6.02. 2007, reclamantul - pârât a depus la dosar întâmpinare la cererea reconvențională și completare la acțiune prin care solicită ca instanța să-i încuviințeze să aibă legături personale cu minorul în primul și al treilea sfârșit din lună, la domiciliul său, din comuna, începând de sâmbătă la ora 9,00 și până duminică la ora 20,00.
De asemenea reclamantul - pârât solicitat respingerea ca inadmisibilă, în raport cu obiectul cererii, a capătului de cerere privind restituirea alocației și a indemnizației pentru minor.
În drept reclamantul - pârât și- întemeiat cererea pe dispozițiile art. 43 al.3 fam rap. la art. 97 fam.
La data de 25.02. 2009, reclamantul - pârât a depus la dosar note precizatoare prin care învederează că în ceea ce privește ultimul capăt al cererii reconvenționale, pârâta - reclamantă nu a precizat temeiul de drept în virtutea căruia solicită această sumă și nici nu a achitat taxa de timbru, solicitând instanței să se pronunțe asupra excepției de netimbrare.
Odată cu cererea precizatoare, reclamantul-pârât a depus la dosarul cauzei mai multe acte în copie.
La data de 27.02.2009, pârâta - reclamantă a depus la dosar întâmpinare prin care învederat instanței că nu este de acord ca reclamantul - pârât să -l ia pe minor la domiciliul său, dar că este de acord ca acesta să vină să-l viziteze pe minor în domiciliul său, în prima și ultima duminică a lunii între orele 11,00 și 14,00.
Instanța având în vedere dispozițiile art. 15 lit. e din Legea 146/1997 a considerat că în cauză nu se impune plata taxei de timbru pentru ultimul capăt din cererea reconvențională.
Prin sentința civilă nr. 549/16.03.2009 pronunțată de Judecătoria Câmpulungs -a admis în parte acțiunea; s-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă.
A declarat desfăcută căsătoria încheiată între părți la data de 23 iunie 2005 și înregistrată în Registrul stării civile sub nr. 566/ 23.06.2005 la Primăria Municipiului Câmpulung, din vina ambilor soți.
După desfacerea căsătoriei pârâta-reclamantă urmează a purta numele avut înainte de căsătorie, acela de "".
A încredințat pârâtei-reclamante spre creștere și educare pe minorul, născut la 14.06.2005.
A obligat pe reclamantul-pârât să plătească pârâtei-reclamante în favoarea minorului suma de 150 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii - 28 iulie 2008 și până la majoratul minorului.
A încuviințat ca reclamantul să aibă legături personale cu minorul la domiciliul pârâtei în prima și a treia sâmbătă din lună între orele 12,00-17,00.
A respins ultimul capăt din cererea reconvențională.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în contextul probator administrat în cauză că părțile s-au căsătorit la data de 26.02.2005, iar din căsătoria acestora a rezultat minorul, născut la data de 14.06.2005, aflat în întreținerea pârâtei reclamante.
A mai reținut instanța că, în prezent raporturile dintre soți sunt grav vătămate,continuarea căsătoriei nemaifiind posibilă, astfel că în cauză sunt îndeplinite cond. prev. de art. 38.fam. pentru desfacerea căsătoriei din vina ambelor părți.
Instanța a considerat că este în interesul minorului ca acesta să locuiască cu pârâta reclamantă în întreținerea căreia s-a aflat de la naștere.
În raport de vârsta fragedă a minorului, instanța în temeiul art. 43 alin.3 fam a încuviințat ca reclamantul să aibă legături personale cu minorul la domiciliul pârâtei în modalitatea precizată în dispozitivul sentinței.
În ceea ce privește ultimul capăt din cererea reconvențională, instanța a reținut că pârâta reclamantă nu este îndreptățită să solicite plata sumelor primite de reclamantul pârât în temeiul art. 7 din Ordonanța nr. 148/2005 chiar dacă acesta nu a locuit împreună cu minorul, pentru ca singura sancțiune care intervine în această situație este suspendarea plății.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat apel pârâta reclamantă criticând-o pentru nelegalitate susținând că în cauză s-au aplicat greșit disp.art. 7 și 12 alin.4 din OG nr. 148/2005.
În dezvoltarea apelului apelanta arată că prin cererea reconvențională solicitat ca reclamantul să fie obligat să-i restituie sumele pe care le-a primit cu titlu de indemnizație privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului în temeiul OG nr. 148/2005.
Deși, instanța reține că intimatul este cel care a beneficiat de sumele acordate și că nu a locuit niciodată cu minorul rezultat din căsătorie și cu apelanta în mod nelegal apreciază că pârâta reclamantă nu este îndreptățită să primească aceste sume.
Apreciind că această indemnizație a fost acordată exclusiv, pentru creșterea minorului apelanta pârâtă solicită admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței și admiterea ultimului capăt din cererea reconvențională.
Prin întâmpinare, intimatul reclamant solicită respingerea apelului ca nefondat.
În apel, apelanta a depus nota de calcul cu sumele primite drept indemnizație de intimatul reclamant și cele neachitate de către acesta apelantei.
Prin decizia civilă nr.121/19.10.2009 a fost admis apelul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 549/16.03.2009 pronunțată de Judecătoria Câmpulung in dosar nr-, cu schimbarea sentinței,în parte, în sensul că a fost admisă cererea reconvențională, cu obligarea reclamantului-pârât să plătească pârâtei-reclamante suma de 7049 lei.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 930/06.02.2006 dată de Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Argeș reclamantului pârât i-a fost aprobată o indemnizație pentru creșterea copilului în cuantum de 800 lei pe lună începând cu data de 01.01.2006.
Această indemnizație a fost acordată în temeiul art.7 din OG nr. 148/2005, privind susținerea familiei, în vederea creșterii copilului, drepturi acordate în considerarea persoanei care întrunește cumulativ următoarele condiții: este cetățean român, cetățean străin sau apatrid, are conform legii, domiciliul sau reședința pe teritoriul României, locuiește împreună cu copilul pentru care solicită drepturile și se ocupă de îngrijirea acestuia.
Așadar, una dintre condițiile pentru acordarea indemnizației prevăzută de actul normativ mai sus menționat este aceea ca beneficiarul indemnizației să locuiască împreună cu copilul pentru care solicită drepturile și se ocupă de îngrijirea acestuia.
Cu probatoriul administrat în cauză, respectiv depoziția martorei, ancheta socială întocmită în cauză și implicit recunoașterea intimatului reclamant prin întâmpinarea depusă la dosar și în apel, apelanta - pârâtă a făcut pe deplin dovada că de la nașterea minorului și până în prezent reclamantul pârât nu a locuit împreună cu minorul și nu s-a ocupat de îngrijirea acestuia, dar a încasat până în iunie 2007 indemnizația.
Este adevărat că în temeiul art. 12 alin.4 din același act normativ în cauză se impunea suspendarea indemnizației, dar de vreme ce acest lucru nu s- întâmplat, reclamantul pârât a primit o sumă de bani care nu i se cuvenea,ceea ce echivalează cu îmbogățire fără justă cauză.
Tribunalul a apreciat că aceste drepturi bănești s-au acordat în scopul de susținere a familiei și în vederea creșterii copilului, iar copilul s-a aflat în îngrijirea apelantei, încât a reținut că cererea formulată de pârâta reclamantă prin care solicită restituirea îndemnizației încasată de reclamant și neutilizată de acesta în scopul pentru care a fost acordată, este fondată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art.304 pct.7 și 9 Cod pr.civilă solicitând admiterea recursului, cu modificarea hotărârii din apel, în sensul respingerii apelului și menținerii sentinței de la fond.
În primul motiv de recurs se susține că decizia recurată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Se susține că disp.OUG nr.148/2005 prevăd faptul că se poate acorda oricăruia dintre părții copilului, concediul pentru creșterea copilului, în mod opțional, indiferent dacă aceștia sunt căsătoriți sau nu, concediu care poate fi întrerupt oricând, la cererea salariatului beneficiar, dacă acesta dorește să revină la locul de muncă.
În continuare recurentul enumeră condițiile necesare pentru a beneficia de indemnizația pentru creștere copil, precum și evenimentele care afectează acordarea acestor drepturi.
Se susține că din analiza dispozițiilor OUG nr.148/2005 reiese că titularul dreptului de a beneficia de plata concediului pentru creșterea copilului este recurentul, iar faptul că acesta nu a locuit cu minorul, nu atrage sancțiunea legală de a-i da toți banii mamei copilului, aceasta având dreptul legal de a solicita să fie ea însăși titulara dreptului, din momentul în care recurentul nu a mai locuit cu minorul, intimata având posibilitatea să formuleze o cerere către primăria competentă, pentru a fi întreruptă plata indemnizației către recurent.
Recurentul susține că pârâta a recunoscut faptul dovedit cu actele de la dosar, că alocația cuvenită minorului a ridicat-o pârâta, fiindu-i trimisă la domiciliul mamei acesteia, prin mandat poștal, încât, în mod nelegal, recurentul a fost obligat să mai achite odată.
Un alt motiv de recurs se referă la încălcarea dispozițiilor art.294 alin.1 Cod pr.civilă, referitor la mărirea obiectului cererii.
Astfel, prin cererea reconvențională pârâta a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei totale de 5.700 lei, fără ca aceasta să depună o cerere de mărire a obiectului, la instanța de fond, iar instanța de apel l-a obligat pe reclamant la plata sumei de 7.049 lei, acordând mai mult decât s-a cerut.
Prin întâmpinarea de la filele 10-11 dosar intimata solicită respingerea recursului ca nefondat.
De asemenea, prin întâmpinare se invocă inadmisibilitatea recursului, deoarece acesta se referă exclusiv la indemnizația pentru creșterea minorului, prevăzută de OUG nr.148/2005, ultima cale de atac fiind recursul, însă competent în soluționarea acestuia fiind tribunalul, ci nu curtea.
Intimata invocă excepția tardivității recursului, având în vedere termenul de 15 zile de la comunicarea deciziei.
Pe fondul cauzei se solicită respingerea recursului ca nefondat, având în vedere faptul că recurentul nu a locuit cu minorul și nu s-a ocupat de creșterea acestuia.
Referitor la critica din recurs, în sensul că s-ar fi acordat mai mult decât a cerut intimata, aceasta este nefondată, deoarece intimata și-a precizat câtimea pretențiilor la suma de 7.049 lei, atât la fond cât și în apel, depunând calculul efectiv al sumei.
Curtea, analizând recursul prin prisma criticilor formulate și a probelor administrate, constată că acesta este fondat, urmând a-l admite ca atare, în baza art.312 Cod procedură civilă, cu modificarea deciziei recurate, în sensul că se va respinge apelul declarat de pârâta, ca nefondat, cu menținerea sentinței de la fond, ca temeinică și legală.
Potrivit dispozițiilor art.137 alin.1 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor invocate prin întâmpinare de către intimată, excepții care sunt neîntemeiate, urmând a le respinge ca atare, pentru următoarele considerente:
Prima excepție referitoare la lipsa competenței materiale a Curții, în soluționarea recursului de față este neîntemeiată, urmând aor espinge ca atare, constatându-se că acest capăt din cererea reconvențională formulată de către pârâtă, prin care aceasta solicită obligarea reclamantului să-i restituie indemnizația pentru creșterea minorului, primită de către acesta, capăt de cerere care face obiectul recursului de față, este un capăt accesoriu la cererea de divorț, având aceleași căi de atac cu cele prevăzute pentru divorț, apel și recurs, competentă în soluționarea recursului de față, fiind curtea de apel.
A doua excepție, referitoare la tardivitatea declarării recursului este neîntemeiată, urmând aor espinge ca atare, constatându-se că recurentului i-a fost comunicată decizia din apel la data de 27.11.2009 (fila 24 dosar), iar recursul a fost declarat în data de 11.12.2009 (fila 5 dosar), deci în termenul prevăzut de art.301 Cod procedură civilă.
Cât privește fondul recursului, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs este întemeiat, urmând a-l admite ca atare, având în vedere prevederile art.7 și 12 alin.4 din OUG nr.148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.
Dispozițiile art.7 din actul normativ amintit arată că drepturile prevăzute de OUG nr.148/2005 se acordă în situația în care solicitantul îndeplinește cumulativ următoarele condiții: a) este cetățean român, cetățean străin sau apatrid; b) are domiciliul sau reședința pe teritoriul României; c) locuiește împreună cu copilul pentru care solicită drepturile și se ocupă de creșterea și îngrijirea acestuia.
Drepturile se acordă la cerere, potrivit dispozițiilor art.8 alin.1, cerere care se depune după caz la primăria pe rază căreia își are domiciliul sau reședința solicitantul, potrivit dispozițiilor art.9 alin.1 din OUG nr.148/2005.
În cauza de față, o astfel de cerere a fost formulată de către recurent, deoarece intimata nu era salariată, neîndeplinind condițiile pentru acordarea acestui drept.
De altfel, recurentul trimitea intimatei aproape două treimi din sumele primite pentru creșterea copilului, așa cum recunoaște și pârâta și cum reiese din proba testimonială.
Sumele plătite conform art.7 al OUG nr.148/2005, reprezintă un ajutor dat de către stat părintelui salariat care alege să intre în concediu parental, pentru a crește copilul, în condițiile acestui text, indemnizația fiind menită a suplini parțial salariul pe care, altfel, l-ar realiza.
Evident, parțial asemenea sume sunt folosite pentru creșterea copilului, dar ele sunt, în același timp, menite să asigure subzistența familiei salariatului.
Ele nu sunt acordate, ca în cazul alocației pentru minor, prevăzută de Legea nr.61/1993 cu completările și modificările ulterioare, ca un ajutor dat copiilor, indiferent că părinții acestora își continuă activitatea salarială sau nu prestează o asemenea muncă, în scopul exclusiv al creșterii și educării lor.
De aceea, greșit instanța de apel a interpretat legea ca instituind un nou drept, alăturat celui la alocația pentru minor, obligându-l pe pârât la plata integrală a indemnizației pentru așa numitul concediu parental, către reclamantă.
Aplicarea sancțiunii prevăzute de art.12 alin.4 al aceluiași act normativ, este o chestiune care privește instituțiile de stat ce au obligația de a urmări condițiile de acordare a acestui tip de drepturi, fără a crea în favoarea celuilalt părinte, ori a minorului, vreun drept asupra acestor sume.
Pentru aceste considerente, primul motiv de recurs este întemeiat fiind aplicabile dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, decizia recurată fiind lipsită de temei legal și dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor OUG nr.148/2005.
Drept urmare, va fi modificată decizia nr.121/19.10.2009, în sensul că va fi respins apelul declarat de către, împotriva deciziei civile nr.549/16.03.2009, cu menținerea sentinței de la fond.
Al doilea motiv de recurs este neîntemeiat, urmând a fi respins ca atare, constatându-se că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.304 pct.6 Cod procedură civilă, instanța neacordând mai mult decât s-a cerut.
Astfel, prin încheierea din 13.03.2009, pârâta a solicitat restituirea sumei de 7.049 lei, la fond, iar în apel a solicitat aceeași sumă, depunând la fila 17 dosar, o notă cu calcului sumei restante neplătite de către reclamant, arătând că această sumă este de 7.049 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul, domiciliat în -,-, jud. I, împotriva deciziei civile nr.121/ din 19 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimată fiin pârâta, domiciliată în câmpulung,-, -.A,.1,.12.
Modifică decizia amintită anterior, în sensul că respinge apelul declarat de împotriva sentinței civile nr.549/16.03.2009, pronunțată de Judecătoria Câmpulung, jud. A, ca nefondat.
Menține sentința instanței de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 februarie 2010, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - --- -
Grefier,
Red.
/6 ex/09.02.2010
Jud. apel ;;
Președinte:Florinița CiorăscuJudecători:Florinița Ciorăscu, Corina Pincu Ifrim, Veronica
| ← Divort. Decizia 825/2009. Curtea de Apel Ploiesti | Alocatie copii. Decizia 508/2009. Curtea de Apel Bacau → |
|---|
