Divort. Decizia 271/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 271
Ședința publică din data de 24 martie 2009.
PREȘEDINTE: Eliza Marin
JUDECĂTOR 2: Adriana Maria Radu
JUDECĂTOR 3: Elisabeta
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul, domiciliat în P,-,. 46,. B,.30, județul P, împotriva deciziei civile nr. 490/9 oct. 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta prin procurator cu domiciliul în P,-, județul
Cerere de recurs timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 4,00 lei potrivit chitanței fiscale cu nr. -/2009, timbru judiciar de 0,15 lei, atașate și anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul-pârât, intimata-reclamantă prin procurator, potrivit procurii speciale autentificată sub nr. 185/15 ian. 2008 de BNP - fila 6 dosar fond.
Procedura legal îndeplinită.
S- a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează instanței că s-a depus prin serviciul registratură de către intimata-reclamantă întâmpinare.
Recurentul-pârât și procurator având pe rând cuvântul arată că alte cereri nu mai au de formulat.
Curtea, ia act că alte cereri nu mai sunt de formulat și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Recurentul-pârât având cuvântul critică soluțiile pronunțate de cele două instanțe, respectiv instanța de fond și instanța de apel în sensul că în opinia sa susținerile sale și actele depuse nu au fost avute în vedere la soluționarea pricinii. Mai susține recurentul că ar fi fost necesar a fi audiat minorul, născut la data de 1 sept. 1998 pentru a se afla cui vrea să fie încredințat spre creștere și educare. Mai arată recurentul-pârât că soția sa a plecat în Italia să-și caute loc de muncă, unde este și până în prezent. Este adevărat că acum circa 2 ani de zile intimata-reclamantă i-a cerut permisiunea să ia copilul cu ea în Italia pentru două săptămâni și de atunci nu a mai revenit în România.
A mai precizat recurentul că din cauza stării materiale precare nu are posibilitatea să plece în Italia pentru a-și vizita copilul.
Invocă dispozițiile art. 18 alin. 2 din Legea 207/2004.
Mai arată recurentul că cele două anchete sociale au fost efectuate la domiciliile din țară ale părților, dar ar fi fost necesar a se fi efectuat o anchetă socială și la domiciliul intimatei-reclamante din Italia pentru a se stabili în mod concret ce condiții de trai și educare are minorul.
Solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri cu trimitere spre rejudecare.
Procurator având cuvântul arată că toate criticile formulate de recurent sunt neîntemeiate. Ambele hotărâri sunt temeinice și legale, s-au avut în vedere numai și numai interesele minorului. Minorul a fost încredințat de instanță spre creștere și educare mamei.
Din probele administrate în cauză a rezultat că recurentul-pârât nu s- ocupat de creșterea și educarea copilului, mai mult acesta practică foarte des jocurile de noroc astfel că toate veniturile sale materiale se cheltuiau pe acest viciu.
S-au efectuat două anchete sociale, iar cea efectuată în imobilul bun comun unde locuiește recurentul s-a constatat că acesta trăia în condiții mizere.
Minorul este bine educat și îngrijit de intimata-reclamantă, frecventează cursuri școlare în Italia, are și activitate extrașcolară, învață bine la școală.
În ceea ce privește modalitatea de a avea legături personale cu minorul, recurentul nu poate avea pretenția ca fiul său să vină din Italia în România. Acesta dacă ar trebui să vină în țară nu poate veni neînsoțit, este un drum destul de obositor. Mai mult, recurentul în acești doi ani de zile ar fi putut să se ducă în Italia la copil, dar nu a făcut acest gest.
Solicită respingerea recursului ca nefondat. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei P la data de 17.01.2008 sub nr- reclamanta in contradictoriu cu paratul solicitat instanței prin sentința ce o va pronunța sa dispună desfacerea căsătoriei încheiata intre părți la data de 26.09.1992, reluarea numelui avut anterior căsătoriei acela de, încredințarea spre creștere si educare minorului, născut la data de 01.09.1998, fără obligarea paratului la plata pensiei de întreținere in favoarea minorului si fără plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea acțiunii reclamanta arătat ca la data de 26.09.1992 s-a căsătorit cu paratul,in prezent fiind despărțiți în fapt din luna decembrie 2006 paratul refuzând sa contribuie la cheltuielile gospodărești, banii pe care îi realiza fiind cheltuiți la jocuri de noroc, lipsea nejustificat din domiciliu fără a-i oferi reclamantei vreo explicație, motive din cauza cărora se iscau certuri si discuții ce au condus la lipsa de comunicare si afecțiune. Ulterior relațiile dintre soți s-au degradat foarte mult si a precizat ca minorul se afla împreuna cu ea in Italia, frecventează cursurile școlare, este atașat de reclamanta si nu mai dorește sa revină in tara, motiv pentru care a formulat prezenta acțiune in sensul celor solicitate.
La termenul din data de 14.05.2008 reclamanta si-a precizat acțiunea, solicitând desfacerea căsătoriei din culpa exclusiva paratului, reluarea numelui avut anterior, încredințarea spre creștere si educare a minorului, fără fi obligat paratul la plata pensiei de întreținere si fără cheltuieli de judecata.
În temeiul art. 115 -118 Cod pr. civila pârâtul a formulat întâmpinare, calificata de instanța drept cerere reconvenționala pentru care s-a achitat si taxa de timbru aferenta capătului de cerere privind programul de vizitare minor prin care a arătat ca este de acord cu desfacerea căsătoriei, insa din culpa comuna, încredințarea paratului spre creștere si educare minorului rezultat din căsătoria parților, precizând ca reclamanta a luat minorul in Italia fără consimțământul sau, acesta dându-si acordul numai pentru perioada 15.12.2006- 15.01.2007 termen care a expirat, neavând nici o veste despre copil, fiind de acord cu plata pensiei de întreținere in cazul in care minorul va fi încredințat reclamantei, solicitând insa fixarea unui program de vizitare in modalitatea arătata in cererea reconvenționala.
În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri și probe testimoniale.
Au fost efectuate anchete sociale, referatele fiind depuse la dosar.
După administrarea probatoriilor Judecătoria P prin sentința civila nr. 4626/14.05.2008 admis acțiunea precizata si in parte cererea reconvenționala, declarând desfăcuta căsătoria încheiata intre parți din culpa exclusiva a paratului reclamant, încredințând reclamantei - parate spre creștere si educare pe minorul rezultat din căsătorie parților, dispunând ca reclamanta sa-si reia numele avut anterior căsătoriei acela de "" si obligând-o sa-i permită paratului - reclamant păstrarea legăturilor personale cu minorul in domiciliul acestuia din Italia odată pe luna, respectiv in a patra săptămâna sâmbăta si duminica intre orele 10-18 si o săptămâna in vacanta de vara.
Pentru hotărî astfel, instanța de fond a reținut ca intre soți au existat neînțelegeri, paratul făcându-se vinovat de destrămarea relațiilor de căsătorie, întrucât acesta nu contribuia la cheltuielile gospodăriei, cat si la cele privind creșterea si educarea minorului, cheltuind veniturile la jocurile de noroc si lipsind nejustificat din domiciliul comun.
In ceea ce privește încredințarea minorului, instanța de fond a apreciat ca reclamanta dispune de condiții corespunzătoare pentru creșterea si îngrijirea acestuia, manifestând interes permanent fata de acesta si dispunând de condiții materiale care să îi permită a se ocupa in mod corespunzător in continuare de minor.
In ceea ce privește modalitatea stabilita de prima instanța privind legăturile personale ale minorului cu paratul reclamant, judecătorul fondului a considerat ca o deplasare a acestuia in România pentru a se întâlni cu tatăl sau ar fi de natura sa- afecteze interesul, dat fiind programul școlar al acestuia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel paratul - reclamant criticând-o pentru motive de nelegalitate si netemeinicie.
În motivarea cererii de apel apelantul a arătat că instanța de fond in mod greșit a dispus desfacerea căsătoriei din culpa sa exclusiva, el nesolicitând administrarea probei testimoniale sub acest aspect,numai din dorința de a se revedea cu minorul cat mai repede.
Apelantul susținut de asemenea ca in mod greșit minorul i- fost încredințat spre creștere si educare reclamantei - parate, deoarece si el dispune de o locuința proprie, utilata cu tot ceea ce este necesar si mai mult decât atât are timpul necesar pentru a se ocupa de educarea si pregătirea sa profesionala.
In susținerea acestui motiv de apel, apelantul a solicitat ca instanța sa dispună audierea minorului in Camera de consiliu având in vedere faptul ca in luna septembrie 2008 acesta a împlinit vârsta de 10 ani.
Un ultim motiv de apel formulat privește modalitatea in care s-a dispus ca apelantul sa aibă legături personale cu minorul rezultat din căsătoria părților, solicitând ca programul de vizitare sa se stabilească a avea loc in România si nu in Italia, unde domiciliază minorul împreuna cu mama sa, deoarece apelantul nu are posibilități materiale care sa-i permită deplasarea in aceasta tara.
Prin decizia civilă nr. 490/9 oct. 2008 Tribunalul Prahova - Secția civilă respins, ca nefondat apelul declarat de paratul-reclamant, împotriva sentinței civile nr.4626/14.05.2008, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata-reclamanta-pârâtă - prin procurator av..
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că prima instanța in mod corect a apreciat probatoriul administrat in cauza atunci când a stabilit ca paratul - reclamant a fost cel căruia îi aparține in exclusivitate vina in destrămarea relațiilor de căsătorie, acest lucru rezultând din depozițiile martorilor audiați in cauza la propunerea reclamantei - aparate, si -, care au invederat instanței faptul ca neînțelegerile dintre soți se datorau dezinteresului manifestat de acesta in viata de familie si chiar si in relația cu minorul, neimplicării sale din punct de vedere material in procurarea celor necesare traiului de zi cu zi, precum si din cauza faptului ca obișnuia sa cheltuiască sume mari de bani prin practicarea jocurilor de noroc.
In ceea ce privește motivul de apel privind încredințarea minorului rezultat din căsătoria parților, tribunalul a constatat ca judecătorul fondului in mod corect a analizat probele administrate in cauza si stabilit ca este in interesul superior al minorului sa fie încredințat spre creștere si educare mamei sale, părinte fata de care a dovedit un atașament evident si care dispune de toate condițiile necesare asigurării creșterii si educării minorului.
Nu au putut fi avute in vedere susținerile formulate de apelant, atunci când susține faptul ca deși are un venit foarte mic poate oferi minorului condițiile necesare unui trai decent, atâta timp cat din probele administrate in fata instanței de fond nu rezultat acest lucru, si mai mult decât atât nu doar existenta unor posibilități materiale si asigurării unei locuințe corespunzătoare sunt suficiente pentru a avea garanția ca paratul reclamant se poate preocupa de creșterea si îngrijirea minorului, cu atât mai mult cu cat pana la despărțirea in fapt a soților relația dintre apelant si copilul sau minor astfel cum fost perceputa de martorii audiați in cauza, nu era una fireasca si potrivita vârstei si aptitudinilor minorului.
Mai mult decât atât, de la despărțirea in fapt soților si pana in prezent, minorul rezultat din căsătorie nu a fost decât in grija exclusiva a mamei, relația dintre acesta si tatăl sau fiind practic întrerupta, motivul nefiind doar acela al distantei mari intre domiciliile celor doi, cat si faptul ca cel puțin din probele administrate in cauza nu rezulta ca apelantul parat încercat in vreun fel sa ia legătura cu fiul sau.
Neîntemeiat a fost si ultimul motiv de apel invocat, tribunalul a apreciat ca legăturile personale dintre apelant si minor nu se pot realiza fără a- fi in vreun fel vătămat interesul acestuia din urma,decât acolo unde locuiește in prezent minorul cu mama sa, respectiv in Italia.
Modalitatea solicitata de apelant in sensul de fi deplasat minorul la domiciliul tatălui sau in România, nu numai ca ar presupune un efort material pe care l-ar suporta tot părintele in grija căruia se afla minorul, dar ar implica si ca efortul fizic necesar deplasării din Italia in România sa fie suportat de minor si nu de tatăl sau, cum ar fi firesc.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru motive de nelegalitate.
În motivarea cererii de recurs recurentul a arătat că, atât la judecata în fond cât și în apel argumentele invocate și pe care le consideră justificate precum și actele depuse nu au fost convingătoare și nu au fost luate în calcul, astfel încât s-a ajuns la pronunțarea unei sentințe prin care i s-a luat dreptul de a comunica cu copilul.
A mai precizat recurentul că din afirmația certificată și de apărătorul părții adverse nu are bani nici pentru a se întreține singur de unde rezultă că nu are posibilitate să meargă în Italia pentru a comunica cu băiatul așa cum a hotărât prima instanță.
Pe de altă parte, atât în fața instanței de fond cât și în fața celei de apel a argumentat că singura soluție plauzibilă, justă și reală este de a audia copilul unde vrea să stea, deoarece nu mai știe nimic despre acesta.
Ori, nu actele depuse de soție în sensul că acesta se află la școală în Italia și învață bine, nu afirmațiile martorilor și cunoscuților ar trebui să fie probe, ci argumentele personale ale minorului.
Totodată recurentul a refuzat să propună martori pentru ca litigiul să se termine cât mai repede și să aibă posibilitatea să își vadă copilul.
În temeiul art. 308 al. 2 Cod pr. civ. intimata prin procurator a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.
În motivarea întâmpinării intimata a arătat că minorul este atașat puternic de mama sa, este înscris la școală în Italia cu o situație materială bună, iar instanțele au procedat în mod corect când au încredințat copilul acesteia.
Afirmațiile recurentului că nu are bani pentru a merge în Italia să viziteze copilul sunt puțin credibile, în realitate acesta cheltuind banii pe jocuri de noroc.
A mai preciza intimata că recurentul mai are un copil din altă căsătorie de a cărui soartă nu se interesează.
Curtea, analizând cererea de recurs prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente reține următoarele:
Calea de atac cu care recurentul a investit Curtea de APEL PLOIEȘTI - Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie vizează soluțiile pronunțate de instanțele anterioare cu privire la încredințarea minorului născut din căsătoria părților și a modalității în care au fost stabilite legăturile personale dintre acesta și tatăl său.
În ceea ce privește încredințarea spre creștere și educare a copilului rezultat din căsătoria părților Curtea reține că în lumina dispozițiilor art. 42 - 44 Cod familie instanța are drept criteriu după care se călăuzește pentru a decide cu privire la încredințarea minorului interesul acestuia.
În același sens sunt și dispozițiile art. 14 și urm. din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
Așa cum s-a arătat în doctrină și s-a decis în jurisprudență la aprecierea interesului copilului instanța trebuie să țină seama de întreg complexul de împrejurări privind vârsta și sexul acestuia, atașamentul față de unul sau altul din părinți, de posibilitățile materiale și moralitatea părinților și în general de existența celor mai prielnice condiții pentru creșterea și educarea minorului.
Ori, față de materialul probator administrat în cauză în mod legal au apreciat instanțele anterioare că este în interesul copilului să fie încredințat spre creștere și educare mamei cu care locuiește de mai mulți ani în Italia unde urmează cursurile școlare și înregistrează rezultate bune la învățătură.
Criticile recurentului în sensul că nu au fost avute în vedere actele depuse de acesta sunt nefondate, atât judecătoria cât și tribunalul reținând situația de fapt raportat la întreg probatoriu.
În ceea ce privește susținerea recurentului în sensul că atât în fața instanței de fond cât și în fața celei de apel a argumentat că singura soluție plauzibilă, justă și reală este de a audia copilul unde vrea să stea, deoarece nu mai știe nimic despre acesta,astfel încât nu actele depuse de soție în sensul că acesta se află la școală în Italia și învață bine, nu afirmațiile martorilor și cunoscuților ar trebui să fie probe, ci argumentele personale ale minorului, Curtea reține că la data pronunțării hotărârii de către prima instanță copilul nu împlinise vârsta de 10 ani.
Ori, potrivit art. 42 al. 1 teza II Cod familiei instanța investită cu soluționarea acțiunii de divorț este obligată să se pronunțe și căruia dintre părinți va fi încredințat copilul rezultat din relațiile acestora și va proceda la ascultare dacă minorul a împlinit vârsta de 10 ani.
Așa cum s-a menționat în precedentul prezentelor considerente sub acest aspect textul de lege nu își găsește aplicarea.
În ceea ce privește audierea și a copilului care nu a împlinit vârsta de 10 ani dispozițiile art. 24 al. 1 din același act normativ lasă la aprecierea autorității competente audierea în situațiile în care este necesară pentru soluționarea cauzei.
În speța dedusă judecății au fost administrate suficiente probe din care să rezulte fără putere de tăgadă care este interesul copilului, astfel încât în mod legal s-a apreciat că nu este necesară și audierea acestuia, cu atât mai mult cu cât recurentul nu s-a interesat o lungă perioadă de timp de soarta copilului, iar la epoca la care părinții locuiau împreună relațiile dintre tată și fiu nu erau unele bune.
Mai mult decât atât stabilirea interesului minorului se face tocmai pe baza materialului probator administrat în mod nemijlocit de către instanță.
Pentru motivele arătate criticile recurentului subsumate acestui motiv de recurs sunt de asemenea nefondate.
Împrejurarea că recurentul nu a înțeles să propună probe în apărare și în dovedirea cererii reconvenționale ține de modalitatea în care acesta a înțeles să își apere interesele și nu poate afecta legalitatea hotărârilor pronunțate și care au la bază o corectă aplicarea a dispozițiilor legale la situația de fapt corect stabilită.
Sub aspectul criticii privind modalitatea de stabilire a relațiilor personale cu minorul în sensul că recurentul nu are posibilități materiale pentru a merge în Italia Curtea reține că potrivit art. 43 al. 1 din Codul familiei părintele divorțat căruia i s-a încredințat copilul exercită cu privire la acesta drepturile părintești.
Alineatul 3 al aceluiași text de lege dispune că părintele divorțat căruia nu i s-a încredințat copilul păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta precum și de a veghea la creșterea,educarea, învățătura și pregătirea lui profesională.
În ceea ce privește modalitățile de exercitare a acestui drept, așa cum s-a arătat în doctrină și s-a decis în jurisprudență, acestea sunt mai ales: lăsarea copilului în vizită la părintele căruia nu i-a fost încredințat, vizitarea copilului la părintele căruia i-a fost încredințat, vizitarea copilului la școală, petrecerea vacanțelor la ambii părinți.
La alegea uneia sau unora din aceste modalități instanța trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului aspecte care au fost avute în vedere de instanțele anterioare.
Sub aspectul susținerii recurentului din fața instanței de recurs în sensul că nu a fost efectuată anchetă socială în Italia aceasta nu numai că a fost făcută pentru prima dată în recurs, dar instanțele au avut suficiente dovezi cu privire la starea materială a intimatei, cu privire la garanțiile morale și materiale pe care aceasta le prezintă.
Pentru toate motivele arătate și având în vedere dispozițiile art. 312 al. 1 Cod pr. civ. Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
În temeiul art. 274 Cod pr. civ. Curtea va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul, domiciliat în P,-,. 46,. B,.30, județul P, împotriva deciziei civile nr. 490/9 oct. 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta prin procurator cu domiciliul în P,-, județul P, ca nefondat.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - - -
GREFIER,
Red
2 ex/06.04.2009
nr- Judecătoria Ploiești
nr- Tribunalul Prahova - Secția civilă
operator de date cu caracter personal
notificare nr. 3120
Președinte:Eliza MarinJudecători:Eliza Marin, Adriana Maria Radu, Elisabeta
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia 937/2009. Curtea de... | Divort. Decizia 829/2009. Curtea de Apel Ploiesti → |
|---|
