Divort. Decizia 273/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-.
DECIZIA NR. 273
Ședința publică din data de 24 martie 2009
PREȘEDINTE: Eliza Marin
JUDECĂTOR 2: Adriana Maria Radu
JUDECĂTOR 3: Elisabeta
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul, domiciliat în T, str. - -, b D1 4,. A,. 18, județul D, împotriva deciziei civile nr. 438/30 oct. 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta prin procurator, cu domiciliul în T, str. 8 -, - 10,. B,.13, județul
Cerere de recurs timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20,00 lei conform chitanței fiscale cu nr. -/2009, timbru judiciar de 0,15 lei, atașate și anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns, recurentul-pârât personal și asistat de avocat G potrivit împuternicirii avocațiale cu nr. 3/2009( Baroul Dâmbovița 9, intimata-reclamantă reprezentată de avocat potrivit împuternicirii avocațiale cu nr. 13/2009( Baroul Dâmbovița ).
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat G și avocat având pe rând cuvântul arată că alte cereri nu mai au de formulat.
Curtea, ia act că alte cereri nu mai sunt de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat G având cuvântul arată că în opinia sa atât sentința pronunțată de instanța de fond cât și decizia pronunțată de Tribunalul Dâmbovița sunt nelegale și netemeinice. Se invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă. Astfel, urmare probelor administrate în cauză, prima instanță ar fi trebuit să respingă acțiunea, iar instanța de apel să admită apelul formulat de pârât, față de împrejurarea că intimata-reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii celor trei condiții pentru admisibilitatea cererii de divorț și anume: existența unor motive temeinice de divorț în sensul dispoz. Art. 38 Codul familiei, motive datorită cărora raporturile dintre soți sunt grav vătămate încât continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, iar imposibilitatea continuării căsătoriei să existe pentru cel care solicită desfacerea căsătoriei având în vedere următoarele:
În întâmpinarea depusă la data de 17 martie 2008( filele 15-16), recurentul-pârâta menționat că nu este de acord cu desfacerea căsătoriei, precizând că niciodată nu a dat dovadă de lipsă de afecțiune față de intimata-reclamantă; nu este real că recurentul ar fi provocat certuri și scandaluri în familie, mai mult acesta nu consum,ă băuturi alcoolice, nu fumează, nu are vicii.
Pe de altă parte, deși potrivit dispozițiilor art. 618 alin. Cod procedură civilă arată că" reclamantul însă va putea porni o nouă cerere pentru fapte petrecute după împăcare și în acest caz se va putea folosi și de faptele vechi", totuși în speța de față nu au fost dovedite, depoziția martorei, urmând a fi înlăturate, întrucât afirmațiile făcute nu corespund realității, iar probele administrate în dosarul nr. 11057/2000 al Judecătoriei Târgoviște nu au putut fi cenzurate de instanța de apel și de recurs, deoarece prima acțiune de divorț promovată de reclamantă s-a stins prin împăcarea părților la data de 14 mai 2001.
Mai susține avocat G că o căsătorie nu poate fi desfăcută numai pe baza depoziției unui singur martor.
părților nu se datorează vreunei culpe ci pentru faptul că intimata-reclamantă a dorit să plece în Spania pentru a munci.
Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului declarat de pârâtul și pe fond respingerea acțiunii promovată de reclamanta. Fără cheltuieli de judecată.
Avocat având cuvântul, semnează întâmpinarea aflată la fila 10 dosar. Solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea deciziei pronunțată de Tribunalul Dâmbovița ca temeinică și legală, și implicit menținerea sentinței pronunțată de prima instanță ca temeinică și legală.
În cază nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă. Există motive temeinice pentru desfacerea căsătoriei încheiată între părți, iar dispozițiile art. 618 alin.3 Cod procedură civilă, corect au fost invocate de instanțe. dintre părți a avut loc datorită neînțelegerilor dintre soți.
Solicită respingerea recursului ca nefondat. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Târgoviște sub nr- reclamanta a solicitat în contradictoriu cu desfacerea căsătoriei părților din vina pârâtului și reluarea de către reclamantă a numelui avut anterior căsătoriei.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că părțile s-au căsătorit în anul 1982, iar din căsătorie au rezultat doi copii, în prezent majori și după o perioadă de timp, relațiile dintre soți s-au deteriorat, pe fondul lipsei de afecțiune și a dezinteresului pârâtului fața de viața de familie. Reclamanta a mai învederat că în anul 2004 plecat în Spania, între soți intervenind despărțirea în fapt.
În drept s-au invocat dispozițiile art.38 alin.1 din Codul familiei.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii pe motivul că a avut o atitudine corespunzătoare față de reclamantă, manifestând afecțiune față de aceasta, iar cele arătate de în acțiune nu corespund realității.
În drept au fost invocate dispozițiile art.115-118 Cod procedură civilă si art.612 alin.5 din codul familiei.
S-au administrat probele cu înscrisuri și martori, fiind ascultați - și la cererea pârâtului și la solicitarea reclamantei.
Prin sentința civilă nr.1846/14.04.2008 Judecătoria Târgoviștea admis în parte acțiunea, a dispus desfacerea căsătoriei încheiată la data de 08.05.1982, în comuna, înregistrată în Registrul starii civile sub nr.15, din culpa comună și ca reclamanta să revină la numele avut anterior căsătoriei, acela de "".
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că părțile s-au căsătorit în anul 1982 și o perioada de timp relațiile dintre ele au fost bune, că începând cu anul 1990, potrivit declarației martorei între părți au început să apară certuri, determinate de părăsirea domiciliului conjugal de către pârât, precum și de problemele materiale. S-a mai avut în vedere că în anul 2004, în lipsa acordului pârâtului, reclamanta a plecat în Spania la muncă.
În argumentarea soluției s-a menționat că potrivit art.2 din Codul familiei, relațiile de familie se bazează pe prietenie si afecțiune reciprocă între membrii ei care sunt datori să-și acorde unul altuia sprijin moral si material, în speță constatându-se că părțile sunt despărțite în fapt din anul 2004 când reclamanta a părăsit domiciliul conjugal plecând în Spania, durata lunga de timp a separației în fapt probând înstrăinarea părților, fapt ce conduce la concluzia că relațiile dintre soți sunt grav vătămate, iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.
S-a evidențiat că pârâta este culpabilă pentru plecarea în străinătate fără acordul pârâtului or, viața de familie presupune ca soții să locuiască împreună, eventualele separări de domiciliu fiind posibile doar pentru perioade reduse de timp și pentru motive întemeiate, în speță o perioada de 4 ani de separație fiind caracterizată ca excesiv de îndelungată.
în privința pârâtului, instanța a luat în considerare depoziția martorei care a declarat că între părți au existat neînțelegeri determinate de părăsirea domiciliului conjugal de către. De asemenea, în baza dispozițiilor art.618 alin.3 din codul familiei instanța a dat eficienta si celor reținute prin sentința civilă din 14.02.2001, în sensul comportamentului abuziv al pârâtului față de.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada unor motive temeinice de divorț, în sensul art.38 Codul familiei care să susțină concluzia imposibilității continuări conviețuirii.
În dezvoltarea criticii se arată că împrejurările invocate la judecata în primă instanță prin întâmpinare (faptul că pârâtul nu a manifestat lipsă de afecțiune și dezinteres față de viața de familie, nu a provocat certuri și scandaluri în familie, nu are vicii, își respectă soția față de care a manifestat constant afecțiune), rezultă și din depozițiile martorilor - și care au declarat printre altele, că apelantul a fost de acord cu plecarea în Spania a intimatei-reclamante cu care a menținut legătura permanent, vizitând-o în străinătate, iar în prezent părțile edifică o locuință în comuna.
Subliniază apelantul că instanța de fond trebuia să aibă în vedere numai eventualele motive de divorț apărute după data de 14.05.2001, când prin decizia civilă nr. 743/2001, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. 3195/2001, s-a admis apelul său declarat împotriva sentinței civile nr.727/14.02.2001, stingându-se prin împăcare acțiunea de divorț și se impunea înlăturarea depoziției martorei care a relatat aspecte anterioare datei precizate și a făcut afirmații inexacte cu privire la relațiile personale dintre soți.
S-a solicitat admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiuni, corespunzător art.296 Cod procedură civilă.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, în sensul respingerii apelului ca nefondat, arătând în esență că a dovedit existența unor motive temeinice de desfacere a căsătoriei și că potrivit art.618 alin.3 Cod procedură civilă, reclamantul poate solicita din nou desfacerea căsătoriei pentru faptele petrecute după împăcare, putându-se folosi de faptele vechi.
Prin decizia civilă nr. 438/30 oct. 2008, Tribunalul Dâmbovița, a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-pârât, împotriva sentinței civile nr. 1846/14.04.2008, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă. A păstrat hotărârea atacată. A obligat apelantul-pârât la 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că, așa cum a învederat și intimata-reclamantă, în conformitate cu prevederile art.168 alin.3 Cod procedură civilă, atunci când o acțiune de divorț se stinge prin împăcare (alin.2) reclamantul poate promova o nouă cerere de chemare în judecată, prin care poate reitera motivele de desfacere a căsătoriei expuse în acțiunea inițială.
Din acest punct de vedere, critica referitoare la împrejurările luate în considerarea de către instanța de fond nu subzistă față de dispozițiile legale menționate.
Din punctul de vedere al împrejurărilor pe care s-a întemeiat instanța de fond, tribunalul a apreciat că declarațiile martorilor și - care au evidențiat în depozițiile lor numai calitățile apelantului-pârât, învederând că nu au asistat la certuri, iar între părți a existat afecțiune și ajutor reciproc, nu sunt relevante pentru că intimatei, martora a infirmat pretinsa relație cordială dintre soți, declarând că neînțelegerile părților au debutat în anul 1990, datorită lipsurilor materiale și pentru că pârâtul părăsea domiciliul conjugal, învederând că și în prezent relațiile dintre soți sunt tensionate și aceștia nu mai comunică, întrucât apelantul provoca certuri care se desfășurau în fața copiilor.
De asemenea, împrejurările relatate de către martori, referitoare la crearea unei atmosfere tensionate în viața de familie d e către pârâtul care provoca certuri și scandaluri și lipsea din domiciliul conjugal au reprezentat motive pentru care la 30.11.2000 reclamanta promovase o cerere anterioară de desfacerea căsătoriei, finalizată în apel, după admiterea acțiunii (sentința civilă n/ 14.02.2001) cu împăcarea părților.
Prin urmare, probatoriul administrat a dovedit culpa apelantului pentru destrămarea vieții de familie, datorită unui comportament incompatibil cu relațiile de afecțiune și ajutor material și moral reciproc, ce trebuie să caracterizeze raporturile matrimoniale.
Împotriva deciziei sus amintite a declarat recurs în termen legal, pârâtul, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În motivarea cererii, recurentul a arătat că hotărârea este nelegală și netemeinică față de prevederile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, că instanța trebuia să respingă acțiunea de divorț, deoarece reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii celor trei condiții de admisibilitate a acțiunii, respectiv existența unor motive temeinice de divorț, datorită cărora relațiile dintre părți sunt atât de grav și iremediabil vătămate încât continuarea căsătoriei să fie imposibilă,că pe parcursul procesului el s-a opus divorțului deoarece și-a manifestat afecțiunea de soție, interesul față de viața în comun, că sunt căsătoriți de 26 de ani având doi copii majori, nu a provocat certuri, scandaluri.
A mai susținut recurentul că deși potrivit prevederilor art.618 alin.3 Cod pr.civilă reclamantul va putea porni o nouă cerere de divorț pentru o faptă petrecută de împăcare și în acest caz se va putea folosi și de faptele vechi, totuși, aceste fapte nu au fost dovedite martora, reclamantei făcând afirmații care nu corespund realității și care trebuiau înlăturate.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea constată că recursul de față este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare astfel:
Între părți a mai existat o acțiune de divorț, care s-a stins prin împăcare și ulterior s-a promovat de reclamantă acțiunea de față, care a fost corect admisă de instanța de fond.
Instanțele nu au încălcat dispozițiile art. 618 alin.3 Cod pr.civilă, ba dimpotrivă a dat eficiență acestui text și în final a ajuns la concluzia corectă că relațiile dintre părți sunt grav și iremediabil vătămate nemaiputând continua căsătoria și aceasta rezultând din declarațiile martorilor audiați în cauză.
Cu martorii audiați s-a dovedit că în viața de familie a părților s-a instaurat o atmosferă tensionată și aceasta s-a datorat pârâtului, care provoca certuri, scandaluri, lipsea din domiciliu, aspecte care au fost relatate de martora.
Susținerea recurentului în sensul că depoziția acestei martore se impunea a nu fi luată în considerare pentru că este intimatei, nu poate fi avută în vedere deoarece în materia divorțului este permis a fi audiați ca martori și rudele, așa cum s-a întâmplat în speță și aceasta tocmai pentru că este de presupus că rudele sunt cele care cunosc mai bine relațiile de familie dintre soți.
Pentru considerentele arătate recursul de față este nefondat urmând a fi respins ca atare în cauză fiind incidente motivele de casarea sau de modificare a hotărârilor astfel cum sunt ele prevăzute de disp.art.304 Cod pr.civilă.
În baza art. 274 Cod pr.civilă urmează ca recurentul să fie obligat să plătească intimatei suma de 1200 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de apărător.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul, domiciliat în T, str. - -, b D1 4,. A,. 18, județul D, împotriva deciziei civile nr. 438/30 oct. 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta prin procurator, cu domiciliul în T, str. 8 -, - 10,. B,.13, județul D, ca nefondat.
Obligă recurentul-pârât la 1200 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă, reprezentând onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 martie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
.
Red./
Tehnored./grefier/
2 ex./25 martie 2009.
f-- Judecătoria Târgoviște
a-- Tribunalul Dâmbovița
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Eliza MarinJudecători:Eliza Marin, Adriana Maria Radu, Elisabeta
| ← Divort. Decizia 403/2009. Curtea de Apel Oradea | Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 277/2009. Curtea... → |
|---|
