Divort. Decizia 599/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 599/R-MF
Ședința publică din 26 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mariana Stan JUDECĂTOR 2: Corina Pincu Ifrim
JUDECĂTOR 3: Veronica
Judecător: - --
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâtul, împotriva deciziei civile nr.127/A/MF din 31 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: recurentul-pârât, asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar cu nr.1463/2008, emisă de Baroul Argeș și intimata-reclamantă, asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, eliberată de Baroul Argeș.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 23 lei, conform chitanței de la dosar cu nr.- din 16 februarie 2009, eliberată de Trezoreria Pitești și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Avocat depune la dosar delegație de reprezentare.
Avocat, pentru recurentul-pârât, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, pe care le depune la dosar și le comunică intimatei-reclamante, prin apărător.
Avocat arată că nu solicită amânarea judecării cauzei pentru a lua cunoștință de actele ce i-au fost comunicate la acest termen de judecată.
Apărătorii părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat sau excepții de invocat, motiv pentru care solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea, în raport de această precizare, constată recursul în stare de judecată și acordă părților cuvântul asupra acestuia.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul-pârât, solicită admiterea recursului, desființarea deciziei și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond. În subsidiar, solicită casarea cu trimitere spre rejudecare, pentru întocmirea unei noi anchete sociale, având în vedere că la vechea anchetă socială s-a menționat faptul că-și va schimba domiciliul. Decizia pronunțată de Tribunalul Argeș este dată cu încălcarea art.44 din Codul familiei, precum și principiile consacrate de Convenția, cu privire la drepturile copilului. De asemenea, acesta își motivează soluția pe mai multe probabilități, fără a se avea în vedere solicitările copilului, care a fost audiat. În cauză s-a efectuat o anchetă socială care atestă condițiile materiale pe care mama le poate oferi pentru creșterea și educarea minorului, însă nu s-a precizat, în mod concret, care sunt aceste posibilități.
Intimata-reclamantă, prin avocat, solicită respingerea recursului, ca nefondat, având în vedre că în motivarea deciziei pronunțată de Tribunalul Argeș nu se pot regăsi motive de nelegalitate, iar în recurs se fac discuții doar pe interpretarea probelor. Cu privire la critica referitoare la schimbarea domiciliului mamei, se arată că, oriunde ar locui aceasta își poate crește, educa și ocroti copilul. Minorul și-a exprimat dorința de a locui alături de mamă, însă acestuia îi este frică să se manifeste față de tată în acest sens. Solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 07.09.2007, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată la 11.07.1998 din vina pârâtului, să revină la numele avut anterior căsătoriei, să-i fie încredințat spre creștere și educare minorul, născut la 02.06.1999, cu obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere corespunzătoare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că încă de la începutul conviețuirii cu pârâtul acesta s-a comportat necorespunzător, vorbindu-i urât și fiind violent.
Deși a încercat să păstreze armonia în viața de familie, nici după nașterea minorului aceasta nu a fost posibilă, iar alungarea sa din domiciliu a determinat-o să promoveze acțiunea de divorț.
La data de 05.10.2007 pârâtul a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a reclamantei-pârâte, încredințarea către tată spre creștere și educare a minorului, obligarea reclamantei-pârâte la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului și revenirea acesteia la numele de familie purtat anterior căsătoriei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii sale, pârâtul-reclamant arătat că de vină în destrămarea relațiilor de familie este soția, care lipsea tot mai des de acasă și nu se ocupa de treburile gospodărești, tot aceasta a fost cea care a părăsit domiciliul conjugal la data de 06.08.2007, mutându-se la unchiul său, fără a anunța pe nimeni și lăsând copilul fără supraveghere.
Judecătoria Pitești, prin sentința civilă nr.648 din 01 februarie 2008, a admis în parte acțiunea principală și în parte cererea reconvențională.
S-a dispus desfacerea căsătoriei încheiate între părți din culpa pârâtului-reclamant, precum și revenirea reclamantei-pârâte la numele de familie purtat anterior căsătoriei, acela de "", a încredințat pârâtului-reclamant spre creștere și educare pe minorul, obligând-o pe reclamanta-pârâtă la plata unei pensii de întreținere lunare de 25% din venitul net realizat lunar, începând cu 07.09.2007 și până la majoratul minorului.
Au fost compensate cheltuielile de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că relațiile dintre soți s-au deteriorat datorită comportamentului soțului pârât pe fondul unei gelozii exagerate, a violenței și agresivității dovedite față de soția reclamantă.
Încredințarea minorului către tată s-a făcut în urma aprecierii depozițiilor martorilor, și, a răspunsului la interogatoriu luat reclamantei-pârâte, precum și în raport de cele constatate cu ocazia audierii minorului în camera de consiliu.
Prima instanță a apreciat că este în interesul minorului care a crescut încă de la naștere în fostul domiciliu comun al soților, să fie încredințat tatălui, care se ocupă îndeaproape de creșterea și îngrijirea acestuia alături de bunicii paterni.
, a fost obligată reclamanta-pârâtă la plata unei pensii de întreținere lunare în cuantum de 25% din veniturile nete realizate.
Împotriva sentinței a formulat apel reclamanta-pârâtă, criticile acesteia vizând numai măsura încredințării minorului.
În dezvoltarea acestora apelanta a arătat că prin încredințarea către pârâtul-reclamant a minorului acesta este lăsat fără ocrotire părintească, supus unui stres permanent datorită amenințărilor la care îl supune tatăl.
Tot apelanta arată că interesul tatălui nu este de a ocroti minorul, cât de a-l izola de mama sa.
Solicitarea reclamantei-pârâte în apel este ca tribunalul să-i încredințeze acesteia minorul deoarece este angajată în muncă, are condiții bune de locuit, este serioasă, sănătoasă și nonviolentă.
Prin întâmpinare, intimatul-pârât a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În vederea soluționării apelului, tribunalul a luat interogatoriu intimatul-pârât și au fost audiați doi martori în legătură cu motivele de apel.
Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr.127/A/MF din 31 octombrie 2008, a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în parte sentința și a încredințat acesteia spre creștere și educare pe minorul, născut la data de 02.06.1999.
Prin aceeași decizie a fost obligat intimatul să plătească în favoarea minorului o pensie lunară de 135 lei, începând cu data de 31.10.2008 și până la majorat, fiind menținută în rest sentința.
În adoptarea acestei soluții, tribunalul a reținut că apelul este fondat.
Astfel, critica apelantei în legătură cu condițiile materiale și morale de creștere a minorului a fost privită ca fondată, aceasta fiind susținută de declarația martorului, care a arătat că minorul ar vrea să revină alături de mamă și că îi este teamă de tatăl său care îl amenință de fiecare dată când exprimă o asemenea dorință.
Din declarația martorului a rezultat pe lângă diferite afirmații legate de creșterea și educarea minorului și aceea că minorul ar fi fost cercetat de poliție pentru că împreună cu alți copii ar fi spart o casă a unui vecin.
Din înscrisurile aflate la dosar a reieșit că apelanta este încadrată în muncă, cu contract pe perioadă nedeterminată și realizează venituri nete de 678 lei lunar, în timp ce intimatul-pârât realizează numai 204 lei lunar reprezentând pensie.
Din referatul întocmit cu ocazia audierii minorului a rezultat că acesta dorește să rămână în continuare la tată deoarece apelanta nu l-a mai vizitat de aproape un an. Acest aspect nu a fost reținut de tribunal ca relevant, având în vedere relațiile destul de tensionate existente între soți, dar și amenințările la care este supus minorul.
Comparând condițiile reale morale și materiale de care dispun părțile în prezent, tribunalul a constatat că apelanta-reclamantă este cea care poate oferi minorului o îngrijire mai atentă, specifică vârstei acestuia.
Deși în legătură cu activitatea școlară a copilului au fost depuse la dosar înscrisuri care atestă rezultate de apreciat, totuși acest aspect nu poate acoperi nevoia ocrotirii mamei.
Instanța de apel a constatat că tatăl, preocupat de gospodărie și poate lipsit de o îndemânare specifică, l-a scăpat pe copil din observație și acesta a săvârșit împreună cu alți copii o faptă cu caracter penal.
Copilul lăsat tatălui nu poate fi ocrotit corespunzător, de aceea și preocuparea de a se alătura anturajului nefast al altor copii.
Față de aceste considerente, tribunalul a apreciat că este în interesul minorului să dispună de o mai atentă supraveghere, iar acest lucru nu-l poate oferi decât mama sa.
În conformitate cu prevederile art.299 Cod procedură civilă și respectarea termenului legal, împotriva deciziei a formulat recurs pârâtul, pe care a criticat-o ca netemeinică și nelegală, cuprinzând motive contradictorii (art.304 pct.7 Cod procedură civilă) și fiind dată cu aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 Cod procedură civilă).
Într-o primă critică se susține că în mod greșit a fost privită ca fondată critica formulată de reclamantă în apel, în ceea ce privește condițiile materiale și morale de creștere a minorului, cu referire la declarația martorului, audiat în acest stadiu procesual. Această motivare, raportată la proba testimonială amintită, este în contradicție evidentă cu soluția pronunțată, întrucât din declarația acestui martor, coroborată cu declarația martorei, rezultă că în momentul judecării apelului reclamanta-apelantă își schimbase locuința în casa părinților săi, în aceeași localitate, fără a se efectua o anchetă socială la noua sa locuință.
Sub acest aspect, recurentul susține că hotărârea cuprinde motive contradictorii, sens în care apreciază că este nevoie de efectuarea unei anchete sociale, pentru stabilirea concretă a condițiilor de trai, cu atât mai mult cu cât nu se știe dacă domiciliul părinților săi constituie pentru reclamantă o locuință provizorie sau una cu caracter definitiv.
Într-o altă critică se susține că au fost încălcate dispozițiile prevăzute de art.44 Codul familiei, ale Legii nr.272/2004, precum și principiile consacrate de Convenția cu privire la drepturile copilului, care statuează principiul interesului superior al copilului ce trebuie avut în vedere în situația încredințării sale unuia dintre părinți.
Dezvoltând critica, recurentul arată că în acest context instanța trebuia să țină seama, în primul rând, de interesul major al minorului care a fost audiat în camera de consiliu atât cu ocazia judecării cauzei în primă instanță, cât și în apel, cu ambele ocazii manifestându-și în mod expres dorința de a rămâne în continuare în grija recurentului-pârât, precizând totodată că mama-reclamantă nu l-a mai vizitat de aproape un an.
Se arată că motivarea instanței de apel, în sensul că minorul ar fi fost influențat de către pârât cu privire la exprimarea punctului de vedere în privința încredințării sale, nu a fost susținută de nicio probă administrată în cauză. Se solicită înlăturarea susținerii martorului, în sensul că minorul este atașat de mamă, însă în prezența tatălui tremura, în condițiile în care martorul a declarat că nu îl cunoaște pe tatăl intimat.
Recurentul susține că soluția primei instanțe este legală, minorul neputând locui cu mama intimată, câtă vreme aceasta, datorită programului de lucru, precum și faptului că nu are o locuință stabilă, nu are efectiv această posibilitate.
Se solicită admiterea recursului, în sensul de a dispune, în principal, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului și menținerii ca legală și temeinică a sentinței civile nr.648/01.02.2008 pronunțata de Judecătoria Pitești. În subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în apel în vederea stabilirii condițiilor concrete pe care reclamanta-intimată le poate oferi minorului, prin efectuarea anchetei sociale la noul domiciliu al acesteia, cu cheltuieli de judecată.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, Curtea privește calea de atac ca nefondată.
Odată cu pronunțarea divorțului, instanța este obligată să hotărască, în temeiul art.42 din Codul familiei, cu privire la încredințarea copiilor minori, ținând seama de interesele acestora. Interesele copiilor ce urmează a fi avute în vedere în luarea măsurii încredințării sunt legate nu numai de posibilitățile materiale ale părinților și de condițiile de dezvoltare fizică, morală și intelectuală pe care le pot găsi la unul din părinți, ci și de vârsta copiilor, de gradul de atașament și interes pe care părinții l-au manifestat față de copii, de legăturile afective care s-au stabilit inclusiv înaintea divorțului.
Convenția cu privire la drepturile copilului adoptată de la data de 20.11.1989 și ratificată de România prin Legea nr.18/1990 statuează în art.19 că statele părți vor lua toate măsurile legislative, administrative, sociale și educative corespunzătoare, în vederea protejării copilului împotriva oricărei forme de violență, vătămare sau abuz fizic sau mintal, de abandon sau neglijență, de rele tratamente sau de exploatare, abuz sexual, în timpul cât se află în îngrijirea părinților sau a unuia dintre ei sau a oricărei persoane căreia i-a fost încredințat.
Conform art.31 și art.32 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, în cazul existenței unor neînțelegeri între părinți cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești, instanța judecătorească hotărăște potrivit interesului superior al copilului, principiu instituit și de dispozițiile art.1 alin.5 și art.42 din Codul familiei, dispoziții legale respectate de instanța de apel.
Pe baza tuturor mijloacelor de probă ale cauzei (depoziții de martori, înscrisuri, concluziile delegaților autorității tutelare), dar și cu respectarea legislației în materie mai sus prezentată, tribunalul a hotărât motivat cu privire la încredințarea minorului, constatând în mod just că este în interesul acestuia să fie încredințat mamei, întrucât aceasta este în măsură să se îngrijească de dezvoltarea lui fizică, morală și intelectuală.
Este de necontestat că și tatăl copilului dispune de condiții materiale și morale necesare pentru o dezvoltare normală a acestuia.
În speță, pentru aprecierea interesului minorului și încredințarea acestuia mamei, instanța de apel a ținut cont de toate criteriile mai sus enumerate, astfel încât, sub aspectul legalității, motivele de recurs încadrate în prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, sunt privite ca neîntemeiate.
Se invocă nelegalitatea deciziei și sub aspectul motivării contradictorii, motiv prevăzut de art.304 pct.7 Cod procedură civilă.
Și această critică este nefondată pentru considerentele mai sus expuse, instanța de apel având suveranitate în aprecierea legalității pertinenței și oportunității probelor solicitate, hotărârea fiind motivată în fapt și în drept.
În ampla motivare recurentul relatează nemulțumirile sale față de modul în care instanța de apel a apreciat probele administrate în cauză, însă și aceste critici vizează aspecte de netemeinicie, ce nu pot fi analizate în prezenta cale de atac, rolul instanței de recurs limitându-se doar la verificarea legalității hotărârii și nu a netemeiniciei.
Cum stabilirea situației de fapt este atributul instanțelor de fond, în recurs nu se poate reanaliza administrarea probelor, ci doar aplicarea corectă a dispozițiilor legale la situația reținută. Se constată astfel că, raportat la situația de fapt reținută în apel, instanța a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.42 din Codul familiei, dând prioritate și interesului superior al minorului.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă se va respinge recursul ca nefondat, hotărârea instanței de apel fiind legală.
Văzând cererea intimatei, prevederile art.274 Cod procedură civilă și constatând că recurentul a căzut în pretenții, va fi obligat la plata sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în recurs, dovedite cu înscrisurile de la filele 56, 57 dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul, împotriva deciziei civile nr.127/A/MF din 31 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind reclamanta .
Obligă pe recurentul-pârât să plătească intimatei-reclamante suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 martie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./08.04.2009
Jud.apel: /Gh.
Jud.fond:
Președinte:Mariana StanJudecători:Mariana Stan, Corina Pincu Ifrim, Veronica
| ← Divort. Decizia 452/2009. Curtea de Apel Ploiesti | Divort. Decizia 1295/2009. Curtea de Apel Pitesti → |
|---|
