Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 139/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
INSTANȚĂ DE RECURS
DECIZIE Nr.139
Ședința publică de la 09 februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costel Drăguț Președinte Instanță
- - -
- - - - Președinte Secție
Grefier - -
*****
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta - - prin procurator împotriva deciziei civile nr. 181 din 30 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul și autoritățile tutelare PRIMĂRIA, PRIMĂRIA C, având ca obiect încredințare minor.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns procurator, pentru recurenta reclamantă, asistată de avocat, lipsind intimatul pârât și Autoritățile Tutelare Primăria comunei și Primăria Municipiului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Avocat, pentru recurenta reclamantă, a depus chitanța din 17.11.2008, în cuantum de 700 lei, reprezentând onorariu avocat și o copie de pe rezoluția din 24.06.2008 pronunțată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova în dosarul nr.4044/P/2008.
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurenta reclamantă, a susținut motivele de recurs invocate în scris, pe care le-a dezvoltat oral, în raport de care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei civile atacate, în sensul respingerii apelului și menținerii sentinței civile, ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată la 22.04.2004, reclamanta - a chemat în judecată pe pârâtul (fost ) solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să se dispună stabilirea domiciliului minorului, născut la data de 12.12.1999, la mama-reclamantă, să fie obligat pârâtul la plata unei pensii de întreținere majorate, în raport de venitul minim pe economie, începând cu data promovării acțiunii și obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere restante, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că din căsătoria cu pârâtul a rezultat minorul, căsătoria a fost desfăcută prin acord, prin sentința civilă nr. 6117/10.06.2003 a Judecătoriei Craiova, fără ca instanța să dispună cu privire la încredințarea minorului.
Prin cererea reconvențională formulată la data de 18.10.2004 pârâtul-reclamant a solicitat ca minorul sa fie încredințat acestuia spre creștere și educare, să se stabilească domiciliul minorului în comuna, județul D, la domiciliul părinților săi și să fie obligată pârâta la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului, în funcție de venitul net realizat, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, pârâtul-reclamant a invocat faptul că reclamanta parată a plecat în Italia de aproximativ un an de zile, aceasta manifestând dezinteres în creșterea și educarea minorului, care a fost lăsat în îngrijirea mamei acesteia.
Prin sentința civilă nr. 1071/21.02.2005 pronunțată de Judecătoria Craiovas -a admis in parte acțiunea, s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere restantă, s-a respins cererea reconvențională, s-a dispus stabilirea domiciliului minorului la mamă, s-a majorat pensia de întreținere de la suma de 625.000 lei lunar, așa cum a fost stabilita prin sentința civilă nr. 7804/29.07.2003 a Judecătoriei Craiova, la suma de 750.000 lei lunar.
Tribunalul Dolj prin decizia civilă nr. 618/28.06.2005, a admis apelul formulat de pârât, a anulat sentința și a reținut procesul spre rejudecare, reținând că a fost greșit calificată acțiunea
Prin decizia civilă nr. 415 din 26.10.2005, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, a fost admis recursul declarat de reclamantă, casată decizia și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Prin decizia civilă nr. 122/31.01.2006 pronunțată de Tribunalul Doljs -a admis apelul declarat de reclamantă, s-a dispus desființarea sentinței și s-a trimis cauza spre rejudecare la judecătorie, cu motivarea că trebuia sa se califice cererea de chemare in judecată ca fiind o cerere de încredințare spre creștere și educare a minorului unuia dintre părinții divorțați.
In rejudecare, reclamanta a depus la dosar o precizare de acțiune prin care a solicitat să se dispună încredințarea minorului.
La data de 01.11.2006 pârâtul a depus la dosar o precizare a cererii reconvenționale, prin care a solicitat instanței încuviințarea legăturii cu minorul de doua ori pe lună, de sâmbăta de la ora 10.00 până duminica la orele 12,00, o lună în perioada vacanței de vară și două săptămâni în perioada vacanței de iarnă.
Prin sentința civilă nr. 2973/14.03.2007, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, în rejudecare, s-a admis acțiunea precizată, s-a admis în parte cererea reconvențională precizată.
S-a încuviințat mamei reclamante spre creștere și educare minorul, născut la 12.12.1999, urmând ca pârâtul să fie obligat către aceasta, în favoarea minorului la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 82 lei lunar, începând cu data promovării cererii (22.04.2004) și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau încetare a obligației, majorând astfel pensia stabilită conform sentinței civile nr. 7804/29.07.2003 a Judecătoriei Craiova.
A fost obligată reclamanta să-i permită pârâtului să aibă legături personale cu minorul, o data la 2 săptămâni, sâmbăta și duminica, între orele 1000-1800, o lună în perioada vacanței de vara și 2 săptămâni în timpul vacanței de iarnă, la domiciliul mamei reclamante.
S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii pârâtul a declarat apel, în termen și motivat, criticând-o pentru nelegalitate.
Prin decizia civilă nr. 168/2 oct. 2007, Tribunalul Dolj a anulat ca netimbrat apelul declarat de apelantul-pârât iar prin decizia civilă nr. 10/21 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, s-a admis recursul declarat de pârâtul, s-a casat decizia și s-a trimis cauza spre rejudecare în apel, Tribunalului Dolj.
Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că, apelantul a achitat taxa de timbru chiar în data de 2 octombrie 2007, pentru când s-a amânat cauza, însă, dovada nu s-a depus direct în dosarul în ședința publică, ci prin judecătorul de serviciu, ajungând la dosar în data de 3 oct.2007.
Prin decizia civilă 181 din 30.09.2008 a Tribunalului Doljs -a admis apelul, s- schimbat în parte sentința civilă în sensul că, a fost încuviințată legătura personală a apelantului-pârât cu minorul, născut la data de 12.12.1999, o lună în perioada vacanței de vară și 2 săptămâni în perioada vacanței de iarnă, la domiciliul apelantului-pârât.
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut că reclamanta oferă minorului, în Italia, condițiile materiale și garanțiile morale necesare unei creșteri și dezvoltări armonioase a acestuia. S-a reținut că reclamanta locuiește împreună cu minorul, actualul soț și familia acestuia, într-o casă spațioasă, unde minorul are o cameră proprie, este înscris la școala elementară din, în clasa a IV-a, evaluarea cadrelor didactice fiind pozitivă.
Față de vârsta fragedă a minorului, faptul că a fost crescut de la naștere de către mamă, ce-i oferă o îngrijire corespunzătoare, s - a apreciat că soluția primei instanțe de încredințare minorului către mamă este conformă cu interesul superior al copilului.
În ceea ce privește modalitatea de stabilire a legăturii personale a apelantului cu minorul, s - a considerat că încuviințarea legăturilor personale la domiciliul mamei ar afecta atât programul de viață al părților cât și pe cel al minorului și lipsește de conținut dreptul subiectiv al cărui exercițiu devine formal de ambele părți.
S-a arătat că nu se poate asigura intimitatea necesară unei relații personale, mai ales că este necesar ca, prin reluarea comunicării, relația minorului cu tatăl să fie firească. Deplasarea tatălui împreună cu minorul în afara locuinței reclamantei s-a considerat necesară întrucât contribuie la stabilirea unei apropieri reale între tată și fiu, ceea ce nu s-ar putea întâmpla în cadrul fixat de prima instanță, în care prezența tatălui în domiciliul celuilalt părinte ar deveni împovărătoare, putând genera uneori chiar stări conflictuale între aceștia, ceea ce ar produse un efect contrar celui scontat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând faptul că tribunalul a menținut obiectul acțiunii fiind "stabilire domiciliu minor", deși reclamanta a precizat la 13.09.2006 că solicită încredințarea minorului.
S-a susținut că instanța de apel s-a pronunțat pe un motiv care nu a fost invocat de apelant, în sensul că nu s-a criticat soluția de încredințare a minorului, ci doar modalitatea de stabilire a legăturii cu minorul.
S-a susținut că a fost soluționată greșit cererea reconvențională, deoarece pârâtul nu lucrează în Italia, nu a contribuit la creșterea minorului, are un comportament violent, nu are surse legale de venit și nici un profil moral care să conducă la bune relații cu minorul. S-a arătat că deplasarea periodică a minorului la domiciliul tatălui poate afecta în mod negativ dezvoltarea psihică a minorului.
În drept, recurenta a invocat dispoz. art. 304 pct. 7, 8, 9
Recursul se apreciază ca nefiind fondat pentru următoarele considerente.
Instanțele de fond au soluționat litigiul în limitele investirii lor, respectând principiul disponibilității și dispozițiile art. 129 alin. 6, în sensul că au dispus asupra încredințării minorului rezultat din căsătoria părților, în aplicarea dispoz. art. 42 fam.
Chiar dacă în practicaua deciziei din apel apare înscris obiectul dosarului ca fiind " stabilire domiciliu minor", se constată că în sentința de fond s-a scris corect obiectul dosarului ca fiind "încredințare minor", iar instanțele s-au referit expres la încredințarea minorului, la aplicarea dispozițiilor art. 42 fam. Referirea eronată din preambulul deciziei din apel la un alt obiect al dosarului nu atrage nelegalitatea hotărârii cât timp analiza instanței este reliefată în considerente și dispozitiv.
Partea interesată are posibilitatea de formula o cerere de îndreptare a erorii materiale, însă executarea hotărârii se face în raport de dispozitiv iar cu privire la încredințarea minorului soluția a fost stabilită irevocabil de judecătorie, deoarece asupra soluționării acestui capăt de cerere nu s-a formulat apel. Cum în sentința judecătoriei, care constituie titlu executoriu privitor la încredințarea minorului, este înscris corect obiectul dosarului, inclusiv în practica, interesele recurentei nu sunt afectate.
Respectarea principiului disponibilității s-a asigurat și în faza apelului, deoarece tribunalul s-a pronunțat asupra criticilor formulate. Astfel, instanța de apel a făcut scurtă referire la soluționarea cererii vizând încredințarea minorului, arătând, în alineatul 3 al filei 6 din hotărâre, că va fi menținută soluția de încredințare a minorului către mamă, deoarece răspunde intereselor minorului. Aceasta nu echivalează cu reanalizarea temeiurilor de fapt și de drept avute în vedere de judecătorie la pronunțarea sentinței, nu constituie o pronunțare asupra unei critici inexistente și nu afectează dreptul stabilit de prima instanță.
Din eroare, în dispozitivul sentinței s-a consemnat că "încuviințează" minorul spre creștere și educare mamei, folosirea acestui verb în locul celui " a încredința" constituind doar o eroare materială, în sensul art. 281 c, care poate fi îndreptată în urma unei simple proceduri de instanța care a pronunțat sentința. Aceasta nefiind un motiv de nelegalitate hotărârii, nu poate fi îndreptată pe calea recursului, cu atât mai mult cu cât obiectul recursului îl constituie decizia din apel, iar nu direct sentința și instanța de recurs nu poate fi investită cu o critică nouă împotriva sentinței, dacă nu a fost invocată și în apel.
Potrivit art. 43 alin 3 fam. părintele căruia nu i-a fost încredințat minorul păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională. Deși textul nu menționează expres, este aplicabilă regula instituită de art. 42 alin. 1 fam, în sensul că luarea măsurilor privitoare la minor trebuie să se facă numai în interesul acestuia. Această regulă este reglementată cu valoare de principiu și prin art. 2 din legea 272/2004.
Apreciind asupra interesului minorului, instanța trebuie să aibă în vedere un complex de factori care definesc întreaga viață personală a copilului și a familiei sale, respectiv vârsta și sexul minorului, relațiile sale cu părinții, afecțiunea pe care și-o poartă reciproc, conduita părinților în societate și față de minor.
În toate cazurile, instanța trebuie să țină seama de reglementarea dreptului la viața de familie așa cum rezultă din art. 8 din CEDO și cum este definit prin practica instanței europene de contencios al drepturilor omului. Jurisdicția europeană consideră că legăturile personale dintre părinte și copilul său reprezintă un element fundamental al vieții de familie, chiar dacă relația dintre părinți nu mai există, iar măsurile interne, inclusiv hotărârile instanței, care ar împiedica o asemenea relație constituie o ingerință în dreptul la viața familială, protejată de art. 8 ( cauza Elsholz contra Germaniei din 13 iulie 2000).
Curtea europeană a decis că în executarea unor măsuri care țin de legătura părinților cu copii trebuie să se țină seama de interesele superioare ale copilului și, în ipoteza în care contactele cu părinții ar risca să amenințe aceste interese sau să aducă atingere drepturilor sale, autoritățile naționale au îndatorirea de a veghea la asigurarea unui just echilibru între toate interesele părților ( cauza Ignaccolo-Zenide contra României din 25 ian. 2000 și cauza Maire contra Portugaliei din 26 iunie 2003).
Curtea a denunțat comportamentul ilicit al părintelui la care copilul locuiește, care se opune la legătura dintre celălalt părinte și minor și apreciat că statul are obligația de a lua măsurile adecvate și suficiente pentru a fi respectate dispozițiile art. 8 ( cauza Maire contra Portugaliei).
Pornind de la aceste reguli transformate în norme de drept, prin efectul art. 20 din Constituție, instanța de recurs apreciază că este în interesul minorului să ia legătura cu tatăl său în domiciliul acestuia.
Astfel, chiar dacă minorul s-a aflat în grija exclusivă a mamei în ultimii ani și nu a menținut o legătură stabilă cu tatăl său, nu s- stins dreptul părintelui și, în aceeași măsură, al minorului, de a avea o relație firească, afectivă cu tatăl, mai ales că în prezent minorul este la o vârstă când poate înțelege mai bine relațiile părinților săi, are oarecare capacitate de a discerne, și trebuie să știe că nu este abandonat de unul dintre părinți.
că și tatăl dorește să îl vadă, că este iubit de ambii părinți poate da minorului o mai mare siguranță în planul afectiv, ajutându-l în evoluția sa viitoare.
Nu s-a dovedit în cauză că tatăl ar fi avut un comportament violent cu minorul, că ar afecta prin manifestările sale viața și sănătatea copilului, iar faptul că mijloacele sale de trai sunt mai modeste nu poate să constituie motiv pentru respingerea cererii de a-l lua pe minor în domiciliul său.
Ambele părți trebuie să înțeleagă că dacă intimatul se află în România, recurenta nu are nicio obligație de a-l aduce pe cheltuiala sa pe minor să își viziteze tatăl, toate aceste cheltuieli aparținând exclusiv tatălui, iar mama recurentă are singura obligație de a nu se opune executării hotărârii.
Este de necontestat faptul că în familia actuală a mamei minorul are o dezvoltare bună, i se asigură toate condițiile de viață, de studiu, este bine îngrijit, însă vizitarea tatălui în perioada vacanțelor de iarnă și de vară, indiferent dacă acesta se află în Italia sau în România, nu afectează viața normală a minorului, chiar dacă nu va beneficia de aceleași condiții materiale.
În plus, menținerea unei legături între minor și tată numai în prezența mamei poate crea grave tensiuni între părinți și nu ar da posibilitatea celor doi să dezvolte o relație armonioasă, lipsită de inhibiții, dimpotrivă programul de vizitare ar constitui un motiv de disconfort pentru ambele părți și, cel mai probabil, ar sfârși prin întreruperea lui, ceea ce nu este în interesul minorului și nu respectă dreptul la viața de familie.
Apreciind că dispozițiile art. 43 fam au fost corect aplicate și că nu sunt fondate criticile aduse, că nu există motive de nelegalitate a deciziei în sensul art 304, recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta - - prin procurator împotriva deciziei civile nr. 181 din 30 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul și autoritățile tutelare PRIMĂRIA, PRIMĂRIA
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 februarie 2009.
PREȘEDINTE: Costel Drăguț - - | JUDECĂTOR 2: Gabriela Ionescu Tania Țăpurin - - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Red./tehnored. GI
2ex/18.02.2009
Jud. apel -,
Jud. fond -
Președinte:Costel DrăguțJudecători:Costel Drăguț, Gabriela Ionescu Tania Țăpurin
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Divort. Decizia 117/2009. Curtea de Apel Ploiesti → |
|---|
