Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 527/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 527
Ședința publică de la 15 Aprilie 2009
PREȘEDINTE: Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
JUDECĂTOR 2: Mariana Mudava
Judecător: - - -
Grefier: -
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 510 11 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- prin care s-a respins apelul impotriva sentinței civile nr. 6765 din 25 septembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Tg. J în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, autoritate tutelară fiind CONSILIUL LOCAL - SERVICIUL AUTORITATE TUTELARĂ, având ca obiect încredințare minor.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenta reclamantă, personal și intimatul pârât, personal, lipsind autoritate tutelară CONSILIUL LOCAL - SERVICIUL AUTORITATE TUTELARĂ.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Recurenta reclamantă a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, apreciind că este în interesul minorului ca acesta să-i fie încredințat, atâta timp cât intimatul pârât nu s-a ocupat niciodată de minor și nu l-a vizitat. A precizat că s-a adresat Direcției pentru Protecția Copilului după moartea mamei minorului, iar răspunsul Direcției a fost că minorii au condiții bune la tatăl lor. De asemenea, a precizat că a introdus și cerere de încredințare a minorului.
Intimatul pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ambelor hotărâri pronunțate în cauză ca fiind legale și temeinice, apreciind că în calitate de părinte are dreptul să se îngrijească de creșterea și educarea minorului, înaintea altor persoane.
CURTEA:
Asupra recursului civil de fata.
1. Prin sentința civilă nr. 6765/25.09.2008 pronunțată de Judecătoria Tg-J în dosarul nr- s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantă, s-a admis cererea reconvențională formulată de pârât și s-au încredințat minorii -, născut la data de 20.11.2000 și -, născută la data de 24.10.1995, spre creștere și educare tatălui pârât - reclamant.
A sistat plata pensiei de întreținere stabilită în sarcina pârâtului și în favoarea minorilor.
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că, mama minorilor a fost căsătorită cu pârâtul, căsătoria a fost desfăcută prin divorț potrivit sentinței civile nr. 556/2001, minorii au fost încredințați acesteia, iar la data de 28 decembrie 2006 mama minorilor a decedat.
S-a arătat că reclamanta este maternă a minorilor și dorește încredințarea spre creștere și educare a minorului.
S-a mai reținut că este în interesul minorilor ca aceștia să fie încredințați tatălui pârât care deține condiții corespunzătoare pentru creșterea și educarea lor, că acești minori trebuie să crească împreună și că nu rezultă din probele administrate că pârâtul ar avea o atitudine dăunătoare interesului minorilor.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta. Aceasta consideră că, instanța a interpretat greșit probatoriul administrat din care rezultă că minorul a locuit încă de la naștere cu reclamanta, iar după decesul mamei sale a rămas în permanență sub supravegherea, creșterea și educare acesteia.
A invocat faptul că minorul și-a exprimat opțiunea de a rămâne în continuare la reclamanta apelantă, că este foarte atașată față de aceasta și nu dorește să aibă legături personale cu intimatul pârât întrucât acesta nu s-a interesat de el și nu a contribuit în nici un fel la creșterea și educarea lui.
A considerat că pârâtul are o atitudine ce îi inspiră minorului o senzație de frică și nu se interesează de creșterea și educarea minorului.
A solicitat prin motivele de apel completarea probatoriului cu încă un martor și reaudierea minorului, dacă este cazul.
2. Prin decizia civilă 510/11 dec. 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- s- respins ca nefondat apelul declarat de apelanta împotriva sentinței civile nr. 6765 din 25.09.2008 pronunțată de Judecătoria Tg-J în dosarul nr-.
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
pentru soluționarea cauzei nu sunt condițiile materiale de care dispun părțile ci interesul minorilor, în raport de calitatea apelantei și cea a pârâtului.
În conformitate cu prevederile înscrise în art.42 Cod familiei instanța a hotărât o dată cu pronunțarea divorțului, căruia dintre părinți vor fi încredințați copiii minori, textul adăugind că, pentru motive temeinice copii pot fi încredințați și unor rude, alte persoane sau instituții de ocrotire.
Prin urmare, încredințarea copilului unei alte persoane decât tatălui și mamei este o măsură cu totul excepțională care se impune doar atunci când îngrijirea, creșterea sau educarea copilului ar avea de suferit din partea părinților.
Principiul este acela că, încredințarea copilului se dispune în favoarea părinților și numai în situația în care această măsură ar fi vătămătoare minorului, el poate fi încredințat altor persoane.
În sprijinul acestui principiu sunt și dispozițiile art. 101 Cod familiei potrivit cărora părinții sunt datori să îngrijească de persoana copilului, de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, de educarea, învățătura și pregătirea profesională a acestuia.
Față de cele expuse, instanța de fond a apreciat corect când a dispus ca ambii minori să fie încredințați tatălui, în situația în care mama acestora a decedat după ce îi fuseseră încredințați minorii, atâta timp cât nu s-a constatat în cauză nici un motiv grav care să privească comportarea necorespunzătoare a pârâtului față de minori.
Din nici o probă nu rezultă că acesta ar avea o conduită ce ar fi dăunătoare minorilor și că s-ar impune cu necesitate încredințarea acestora spre creștere și educare bunicii materne.
Împrejurarea că între minorul și maternă există strânse legături afective nu este suficientă pentru a-l înlătura pe tatăl firesc de la dreptul și obligația sa legală de a îngriji și educa el direct pe minor, de vreme ce nu există nici un indiciu că mediul în care trăiește pârâtul ar influența negativ dezvoltarea fizică și psihică a minorului.
De asemenea, cerințele art. 42 cod familiei nu pot fi înfrânte nici de faptul că la judecarea cauzei în fond minorul și-a exprimat opțiunea de a locui cu maternă, întrucât opțiunea acestuia nu poate constitui prin ea însăși un criteriu de apreciere la luarea măsurii în raport de interesul acestuia ce este ocrotit prin lege.
3. Împotriva acestei hotărâri judecătorești apelanta reclamanta a declarat recurs în termen, motivat și timbrat.
Criticile sunt în esență următoarele: instanta a dat o hotărâre cu aplicarea și interpretarea greșită a disp. art. 94 alin. 3, art. 44 și art. 86 Codul familiei; tribunalul nu a acordat termen de judecată procuratorului pentru angajare avocat - fiind încălcate disp. art. 156 Cod procedură civilă și art. 6 din CEDO.
Solicită în principal admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare în apel și, în subsidiar, modificarea deciziei și pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, fiind în interesul minorului să nu fie crescut de tatăl său, care consumă băuturi alcoolice, joacă jocuri de noroc și își neglijează copiii.
În drept invocă motivele de recurs de casare prev. de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă și de modificare prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
S-a depus: taxa de timbru.
Recursul de față este nefondat și se va respinge ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
1. Prin respingerea cererii de amânare a cauzei formulată de către procuratorul pârâtei la termenul din 11 decembrie 2008, nu a fost încălcat dreptul la apărare și nu au fost interpretate și aplicate greșit, disp. art. 156 Cod procedură civilă și art. 6 din CEDO.
Potrivit disp. art. 156 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța de judecată nu este obligată, ci poate acorda un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată.
În orice caz, orice dispoziție luată de instanță prin încheiere, va fi motivată, în conformitate cu art. 268 alin. 4 Cod procedură civilă.
Curtea constată că aceste dispoziții legale au fost respectate, iar din încheierea de dezbateri (practicaua deciziei), rezultă că tribunalul a motivat respingerea cererii având în vedere circumstanțele cauzei, asigurându-se dreptul la un proces echitabil în componenta acestuia care se referă la dreptul la apărare.
Or, se cuvine a fi amintite aici particularitățile, respectiv circumstanțele la care s-a referit instanța de apel: apelul a fost declarat de partea care a cerut amânarea cauzei la data de 1 octombrie 2008; motivele de apel - ce apar redactate prin avocat au fost redactate și depuse la dosar la data de 8 noiembrie 2008; citațiile pentru termen au fost realizate cu respectarea disp. art. 89 alin. 1 Cod procedură civilă; reclamanta se afla în poziția procesuală ofensivă, iar nu defensivă; mai mult - intimatul nici nu a formulat întâmpinare, pentru a admite ideea că apelanta ar urma să formuleze un răspuns la apărările din apel ale intimatului; nu în ultimul rând: unul din principiile prin care se realizează respectarea și garantarea drepturilor copilului, este celeritatea în luarea oricărei decizii cu privire la copil - potrivit art. 6 lit. j din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
2. Într-adevăr, întotdeauna instanța judecătorească va hotărî, ținând seama de interesele minorului și ascultând autoritatea tutelară, precum și pe minor, după caz, dacă va fi încredințat/reîncredințat tatălui sau mamei, potrivit disp. art. 42 și 44 codul familiei, sau dacă va fi înapoiat părintelui/părinților în condițiile art. 103 Codul familiei. În același mod, instanța de judecată va proceda și în situația în care are de soluționat un caz în temeiul legii speciale, atunci când se pun în discuție drepturile și interesele legitime ale minorilor și sunt elemente care conduc la concluzia că aceștia sunt lipsiți de ocrotirea părintească sau nu pot fi lăsați în grija părinților.
Astfel, principiul respectării și promovării cu prioritate a interesului superior al copilului, va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești, așa cum rezultă din prevederile art. 2 alin. 3 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, interpretate în corelație cu reglementările cuprinse în Convenția d l New Z. cu privire la drepturile copilului.
În egală măsură, acest principiu este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părintelui/părinților în deciziile pe care le iau cu privire la copii, potrivit art. 2 alin. 2 din același act normativ.
Respectarea și garantarea tuturor drepturilor copilului se mai realizează conform următoarelor principii: responsabilizarea părinților cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești; asigurarea unei îngrijiri individualizate și personalizate pentru fiecare copil; respectarea demnității copilului, potrivit art. 6 din același act normativ.
În considerarea celor mai sus expuse, instanța care analizează astfel de cereri întemeiate pe dreptul comun sau pe legea specială, este datoare să stabilească în mod obiectiv starea de fapt, să administreze toate probele concludente și apte să furnizeze informații complete și suficiente pentru atingere acestui scop și să analizeze cu deosebită atenție și în egală măsură toate aceste probe propuse de părți, urmând ca în concordanță cu starea de fapt reală să se pronunțe asupra cererilor pe baza criteriilor adecvate și a elementelor de apreciere consacrate, respectând și promovând în final, numai principiul interesului superior al copilului.
Tribunalul a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză respectând principiul interesului superior al copiilor - consacrat și legislativ, pronunțând din acest punct de vedere o hotărâre legală. De asemenea, a făcut o apreciere completă a probelor administrate în cauză, neexistând nici o neregularitate cu privire la încuviințarea și adminstrarea probelor.
Evaluarea probelor și stabilirea situației de fapt, reprezintă atributul exclusiv al instanțelor de fond și aceste aspecte nu pot face obiectul unui control judiciar în recurs, cale extraordinară de atac, în care nu poate fi pusă în discuție temeinicia unei hotărâri, potrivit art. 304 partea introductivă cod procedură civilă.
În mod judicios instanța de apel reținut că potrivit regulilor de bază și general valabile ce reglementează situația copiilor minori atunci când se ridică problema creșterii și educării acestora, respectiv a modului de exercitare a ocrotirii părintești, se va decide asupra cauzei cu ascultarea autorității tutelare, a copilului după caz, întreaga procedură fiind subsumată interesului superior al copilului.
Dar, după decesul unuia dintre părinți, în condițiile în care aceștia rămân doarîn faptla lor după acest eveniment ( maternă în acest caz), motivarea în drept a hotărârii judecătorești pentru rezolvarea și lămurirea situației juridice a acestor copii, nu apare completă și nu se regăsește numai în principiile conținute de dispozițiile prev. de art. 42, 44 codul familiei, fiind adecvată trimiterea și la cele cuprinse în art. 103 codul familiei.
Din punct de vedere juridic, odată cu decesul unuia dintre părinți după divorț, ocrotirea părintească nu mai este scindată și părintele care este în viață, este titularul exclusiv al drepturilor părintești, revenindu-i și toate obligațiile părintești, acestea urmând a fi exercitate, respectiv îndeplinite, bineînțeles, numai în interesul copilului, potrivit art. 97 alin. 2 codul familiei.
Așadar, soluția de admitere sau respingere a cererii formulate de părintele care este în viață, în mod corect trebuie pronunțată numai după analizarea de către instanță a intereselor copiilor, urmând ca o astfel de cerere să fie respinsă în cazul în care, se demonstrează că măsura este contrară acestor interese. Dar, este necesară în această situație, pentru stabilirea clară a unei situații juridice a copiilor, sesizarea DGASPC pentru luarea în evidență a copiilor lipsiți de ocrotirea părintească, în vederea analizării și luării celei mai adecvate măsuri de protecție specială, care bineînțeles ca include cu prioritate, plasamentul la familia extinsă, respectiv la bunică/bunici.
Or, asupra modului cum sunt afectate aceste interese, instanța nu se poate pronunța decât dacă se raportează și la drepturile copilului, așa cum sunt stabilite prin acest act normativ, recunoașterea, exercitarea efectivă, respectiv garantarea acestora, fiind obligatorie.
Prin urmare, având în vedere primordialitatea responsabilității părinților în exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești, potrivit art. 5 alin. 2 și art. 6 lit. d din Legea 272/2004, dreptul copilului de a fi crescut și îngrijit de părinte/ părinții săi dar și principiul non-separării copilului de părinți, conform art. 9 din Convenția, se justifică pe deplin concluzia în sensul că separarea copiilor de părinte nu poate fi decât una excepțională, revizuibilă și care se dispune, numai în interesul superior al acestora, atunci când există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului.
Există mai multe tipuri de situații în care copiii pot fi sau au fost separați de părinte/părinți. Convenția cu privire la drepturile copilului, oferă câteva exemple de cazuri în care poate avea loc separarea: copii victime ale abuzului sau neglijării din partea părinților, copii ai căror părinți sunt divorțați sau separați, copii ai căror părinți sunt în închisoare, copii ai căror părinți au domiciliul în țări diferite.
Or, în speță nu se regăsește nici una din ipotezele mai sus enunțate, pentru a opera situația de excepție a principiului non-separării, deci Curtea nu vede nici un motiv temeinic și acceptabil, pentru restrângerea sau limitarea unor drepturi atât ale celor doi copii, cât și ale părintelui, sau de a transfera responsabilitățile ce revin în mod legal și firesc părintelui, altei persoane, fie ea și membră a familiei extinse în sensul disp. art. 4 lit. c Legea 272/2004.
Mai mult, din interpretarea tuturor dispozițiilor legale care reglementează o astfel de situație, rezultă că în exercitarea atribuțiilor sale, toate autoritățile și instituțiile implicate în promovarea drepturilor copilului, privesc ca nefirească separarea copilului de părinți și admit că aceasta este în orice caz revizuibilă, fiind posibilă numai după acordarea sistematică a unor servicii de consiliere, terapie sau mediere, în baza unui plan de servicii.
În speță, lucrurile apar abordate de recurentă dintr-o perspectivă parțial inversă, întrucât situația copiilor este dificilă, fiind copii ai căror mamă a decedat, al căror tată a fost nevoit să apeleze la autoritatea judecătorească pentru a-și valorifica drepturile, a căror bunică este evident că nu a acceptat clarificarea situației juridice a nepoților decât prin consumarea unui proces, conduită explicabilă în parte și prin reprezentarea pe care o are asupra reclamantului, pe care îl "vede" în raport doar cu băiatul, ruda acestuia, iar nu părinte, împrejurări ce nu pot să nu afecteze în vreun fel stabilitatea psihologică și emoțională ambilor nepoți.
Curtea nu existența unor dificultăți ce vor putea să apară în viitorul apropiat în adaptarea și a copilului în noul său mediu familial, dar acestea vor putea fi depășite și remediate, având în vedere raporturile firești ce există și trebuie să se dezvolte, între părinte și copil.
În schimb, instanța de recurs apreciază că dificultățile vor putea fi mai mari sau iremediabile, în cazul separării copilului de părintele său și de sora sa, având în vedere și contextul relațiilor încordate existente între cele două părți.
Potrivit art. 24 alin. 2 din Legea 272/2004, instanța poate dispune ascultarea și a copilului care nu a împlinit 10 ani, dacă se apreciază că audierea este necesară pentru soluționarea cauzei.
În toate cazurile, opiniile copilului ascultat vor fi luate în considerare și li se va acorda importanța cuvenită, în raport cu vârsta și cu gradul de maturitate a copilului.
În speță, s-a apreciat ca fiind utilă pentru soluționarea cauzei și audierea minorului, în vârstă de 8 ani, dar în mod judicios nu s- absolutizat opinia minorului, față de vârsta și gradul său de maturitate, de împrejurarea că în ultima perioadă de timp figura mamei s-a estompat, pe fondul dezvoltării unor relații unilaterale cu maternă și al separării de sora sa, apreciindu-se că în raport cu celelalte criterii, este în interesul acestuia de crește alături de sora sa mai mare în familia tatălui.
a înțeles să solicite "încredințarea" doar unui copil, respectiv a celui mai mic dintre ei -, fără a privi separarea acestora ca fiind o problemă.
și dezvoltarea unor sentimente între copil și maternă, mai ales în perioada care s-a scurs de la încredințarea copiilor la mamă prin divorț, sunt explicabile și firești, având în vedere relațiile de rudenie și sprijinul pe care aceasta l- acordat mamei în creșterea și îngrijirea minorilor după divorț și atenția acordată acestora, după decesul mamei.
În orice caz, afecțiunea bunicii oricât ar fi de puternică, nu poate și nu trebuie să înlocuiască nici afecțiunea paternă, nici bucuriile zilnice sau sentimentele care se pe fondul unor relații permanente, nestingherite între frați, relații necesare în dezvoltarea armonioasă, echilibrată și responsabilă a personalității fiecăruia dintre ei.
Prin urmare atașamentul față de maternă, nu este privit ca fiind un motiv suficient care să justifice separarea copilului de părinte nici fraților între ei, având în vedere și împrejurarea că oricum ambii copii, față de divorțul intervenit între soți și care prin forța lucrurilor a produs o serie de dificultăți, conflicte și dezechilibre în familie, după decesul mamei se văd și în situația de a fi separați și de a nu fi îngrijiți, crescuți, educați și protejați în permanență de ambii părinți, ci numai de unul.
Având în vedere tocmai vârsta copilului, care presupune un grad ridicat de adaptabilitate și în lipsa unor elemente care să demonstreze neglijența, dezinteresul tatălui, sau că prin înapoierea la tată, ar fi periclitată creșterea și îngrijirea lui, Curtea nu privește ca fiind un obstacol serios nici plecarea copilului din gospodăria bunicii, câtă vreme acesta se va integra în familia tatălui alături de sora sa, într-un mediu familial sigur și mai apropiat nevoilor sale firești.
Este adevărat că principiul neseparării fraților este instituit și reglementat de disp. art. 60 alin. 3 lit. c din Legea 272/2004, fiind specific protecției speciale a copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea părinților săi, dar nimic nu împiedică instanța de judecată în aprecierea interesului superior al copilului, în luarea deciziei întemeiată pe dreptul comun, să decidă că nu este oportună o separare a fraților și că tocmai creșterea acestora împreună, după divorțul părinților și cu atât mai mult după decesul unuia dintre părinți, creează condițiile corespunzătoare unei mai bune dezvoltări a ambilor copii.
În orice caz, susținerea recurentei în sensul că tatăl consumă băuturi alcoolice, joacă jocuri de noroc și își neglijează copiii, nu s-a demonstrat în cauză, nefiind reținută de instanța de apel care stabilește definitiv starea de fapt, ca o împrejurare reală.
Pe de altă parte, aceste susțineri nu sunt credibile, caci în măsura în care ar fi reale, acestea nu ar periclita numai sănătatea și siguranța băiatului, ci și a celuilalt copil, minora - nepoata reclamantei în egală măsură.
Se impune a se sublinia că, prin înapoierea minorilor la tată, aceștia nu întrerup relațiile cu lor sau cu ceilalți membri ai familiei extinse, față de care au dezvoltat relații de atașament.
În aceiași ordine de idei, a respectării drepturilor copilului, Curtea reamintește tatălui că dreptului minorilor de a menține relații personale și contacte directe cu toate rudele lor, precum și cu alte persoane față de care au dezvoltat legături de atașament, reglementat de disp. art. 14 din Legea 272/2004, îi corespunde în mod corelativ obligația părintelui, de a permite realizarea efectivă acestui drept în modalitățile prev. de art. 15 din același act normativ, pentru o dezvoltare armonioasă celor doi copii și a personalității lor.
În această privință, Curtea recomandă tatălui să permită voluntar ambilor copii să-și exercite efectiv drepturile pe care le au, să respecte dreptul bunicii de păstra legături personale cu aceștia, prin înțelegere și fără intervenția instanței, fiind preîntâmpinate astfel, o serie de dificultăți și de efecte negative asupra copiilor, în cazul punerii în executare silită a unei eventuale hotărâri judecătorești. Acest fapt ar fi perceput favorabil și de copii, astfel că problemele personale dintre tată și reclamantă nu vor afecta conduita și calitatea lor de membrii ai familiei extinse și nici relațiile dintre ei și copii, respectiv nepoți.
Pentru toate aceste motive nesubzistând cazurile de recurs prev. de art. 304 pct. 5 și 9 Cod procedură civilă și neexistând nici un motiv de recurs de ordine publică, din cele care se ridică din oficiu și se pun în dezbaterea părților, potrivit art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, în baza art. 312 alin. 1 teza II cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul de față ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 510 11 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- prin care s-a respins apelul impotriva sentinței civile nr. 6765 din 25 septembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Tg. J în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, autoritate tutelară fiind CONSILIUL LOCAL - SERVICIUL AUTORITATE TUTELARĂ.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Aprilie 2009
Președinte, - - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
2 ex/14.05.09
Tehn.red.
Președinte:Mihaela Loredana Nicolau AlexandroiuJudecători:Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu, Mariana Mudava
| ← Divort. Decizia 309/2010. Curtea de Apel Cluj | Stabilire program vizitare minor. Decizia 937/2009. Curtea de... → |
|---|
