Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 33/2010. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 33/FM
Ședința publică din data de 13 martie 2009
Complet specializat pentru cauze cu minori și de familie
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTORI: Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă Maria Apostol
- - -
Grefier - - -
S-a luat în examinare cererea formulată de recurentul pârât, cerere prin care solicită repunerea pe rol a recursului civil formulat de pârâtul, domiciliat în Cernavodă, str. -, -. D, etaj 1,. 67, județul C, împotriva deciziei civile nr. 443 din 25 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în Cernavodă, str. -, -. 21, județul C, având ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul pârât prin dl. avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 41751 din 21.11.2008, depusă la dosar și intimata reclamantă - prin d-na avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 02198 din 20.11.2008, depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Cererea de repunere pe rol este timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 600 lei, conform chitanței nr. - din 11.02.2009, depusă la dosar.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurentului pârât depune dovada achitării diferenței de taxă de timbru aferentă soluționării cererii de repunere pe rol, în valoare de 20 lei, conform chitanțelor nr. - din 19.02.2009 (10 lei) și nr. - din 19.02.2009 (10 lei) și timbru judiciar mobil în valoare de 5 lei.
Instanța constată că cererea de repunere pe rol formulată de către recurentul pârât este legal timbrată și acordă părților cuvântul asupra acestei cereri.
Apărătorul recurentului pârât, referitor la cererea de repunere pe rol, solicită admiterea acesteia și acordarea cuvântului pentru susținerea recursului, învederând că nu are acte de depus sau cereri noi de formulat.
Apărătorul intimatei reclamante arată că nu se opune încuviințării cererii de repunere pe rol a cauzei. Totodată, arată că nu are acte de depus sau cereri noi de formulat, solicitând cuvântul asupra recursului.
Instanța, deliberând asupra cererii de repunere pe rol, în temeiul dispozițiilor art. 245 pct. 1 Cod procedură civilă, încuviințează această cerere având în vedere că judecata cauzei a fost suspendată pentru lipsa părților, conform art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, prin încheierea de ședință din data de 19 decembrie 2008 iar cererea de repunere pe rol a fost formulată înainte de împlinirea termenului de perimare. Pentru soluționarea cererii de recurs stabilește termen azi, 13 martie 2009, având în vedere că la acest termen ambele părți sunt reprezentate în instanță prin apărătorii lor aleși.
Întrebați fiind, apărătorii părților arată că nu au acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, luând act că părțile nu au înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul recurentului pârât, având cuvântul asupra recursului, solicită admiterea acestuia așa cum a fost formulat și motivat în scris. Totodată, arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei reclamante, având cuvântul, referitor la primul motiv de recurs, învederează că potrivit dispozițiilor art. 156 Cod procedură civilă, apelantul a beneficiat de amânarea pronunțării în vederea depunerii de concluzii scrise, pronunțarea asupra apelului fiind amânată până la data de 25 septembrie 2008. în ce privește al doilea motiv de recurs, arată că în mod corect instanța de apel a apreciat că între evaluările apartamentelor există o diferență de valoare. Solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Curtea, cu privire la recursului civil de față;
a declarat recurs la data de 13 octombrie 2008 împotriva deciziei civile nr. 443 din 25 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt;
Prin sentința civilă nr. 1873/C din 20 septembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Medgidia, s-a admis, astfel cum a fost modificată, cererea principală, având ca obiect - partaj bunuri comune - formulată de reclamanta - (fostă ), împotriva pârâtului, s-a dispus ieșirea părților din indiviziune asupra masei bunurilor comune și în cotele egale reținute prin încheierea de admitere în principiu din 8 martie 2007, atribuindu-se în proprietate, reclamantei, imobilul situat în Cernavodă, str. -, -b,. 21, județul C, cu o valoare de circulație determinată prin expertiză de 129.303 lei RON, iar pârâtului, autoturismul " " cu număr de înmatriculare -, cu o valoare de circulație convenită de părți de 4.150 Ron.
A fost obligat pârâtul - către reclamantă - la plata unei sulte de 62.576,5 Ron, la plata sumei de 13.627,35 Ron, reprezentând valoarea dreptului de creanță al reclamantei, reținut în încheierea de admitere în principiu din 8 martie 2007 și la plata cheltuielilor de judecată de 175 Ron, rezultând din compensarea parțială a onorariilor de expertiză, suportate de părți.
A fost respinsă - ca neîntemeiată - cererea pârâtului de restituire a onorariului de expertiză auto, plătit în cauză.
Prin încheierea din 18 ianuarie 2008, făcându-se aplicarea art. 281 alin. 3 Cod procedură civilă, s-a admis sesizarea din oficiu și s-a dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul sentinței civile nr. 1873/C din 20 septembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- (număr în format vechi 1924/2005), astfel:
1) În considerentele sentinței, în loc de expresia " parțial sultele părților, urmează ca în final doar pârâtul să-i plătească reclamantei o sultă de 62.576,5 RON" se va citi: " parțial sultele părților, urmează ca în final doar reclamanta să-i plătească pârâtului o sultă de 62.576,5 RON";
2) În dispozitivul sentinței, în loc de expresia "Obligă pârâtul către reclamantă la plata unei sulte de 62.576,5 RON" se va citi: "Obligă reclamanta către pârât la plata unei sulte de 62.576,5RON".
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, în baza probatoriului administrat în cauză, a reținut următoarele:
Prin încheierea de admitere în principiu, pronunțată la 8 martie 2007 în dosar, s-a admis - în principiu - cererea principală și s-a constatat nulă cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta -; s-a constatat că reclamanta (fostă ) -- și pârâtul - au dobândit în timpul căsătoriei următoarele bunuri comune:
- imobilul situat in Cernavoda, str. -, -b,. 21, jud. Constanta, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 740/07.10.1999 la. " ";
- autoturismul " " cu nr. de înmatriculare -, aflat în posesia pârâtului.
Asupra celorlalte bunuri mobile comune, instanța a luat act de tranzacția părților, cuprinsă în dispozitivul Încheierii de Admitere în Principiu.
S-a constatat că reclamanta are în contradictoriu cu pârâtul un drept de creanță pentru 45% din prețul imobilului, proprietatea acestuia, situat în Cernavodă,-, -. 1,. D,. 67, județul
Asupra bunurilor reținute în încheierea de admitere în principiu, ca masă partajabilă, instanța a dispus ieșirea reclamantei și a pârâtului din indiviziune, conform art. 36 alin. 1 Codul familiei, care prevăd că "La desfacerea căsătoriei, bunurile comune se împart între soți, potrivit învoielii acestora. Dacă soții nu se învoiesc asupra împărțirii bunurilor comune, va hotărî instanța judecătorească".
Ca urmare, reținând și opțiunile părților, instanța a atribuit reclamantei, în deplină proprietate, imobilul din Cernavodă, str. -, -b,. 21, județul
C, cu o valoare de circulație, rezultată din expertiză, de 129.303 Ron și a obligat pe reclamantă - către pârât - la plata unei sulte de 64.651,5 Ron.
A atribuit pârâtului autoturismul " " cu nr. de înmatriculare -, cu o valoare de circulație convenită de părți de 4.150 Ron, și a obligat pârâtul să o despăgubească pe reclamantă cu o sultă de 2.075 Ron.
parțial sultele părților, a dispus ca în final, doar pârâtul să-i plătească reclamantei o sultă de 62.576,5 Ron.
Prin Încheierea de admitere în principiu s-a reținut de asemenea că reclamanta are, în contradictoriu cu pârâtul, un drept de creanță de 45% din valoarea imobilului, proprietatea pârâtului, situat în Cernavodă, str. -, -. 67,. 1, județul
Cum valoarea acestui imobil, determinată prin expertiza imobiliară efectuată în cauză este de 30.283 Ron, s-a dispus ca pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 13.627,35 Ron, reprezentând valoarea dreptului de creanță al reclamantei.
Împotriva sentinței civile sus menționate au formulat apel atât reclamanta -, cât și pârâtul.
Prin motivele de apel formulate de către reclamanta - se învederează că, în cauză, s-a administrat proba cu expertiză tehnică imobiliară pentru determinarea valorilor de circulație a celor două apartamente, procedându-se conform art. 36 alin. 1 Codul familiei, privind învoiala părților.
Pentru imobilul din Cernavodă, str. -, -.67, expertul a stabilit o valoare de circulație de 30.283 lei și a apreciat în mod eronat o uzură fizică de 50 de ani, stabilind că din valoarea tehnică actualizată, după aplicarea unor criterii de dezirabilitate, suma rămasă este de 30.283 lei, după ce s-a scăzut un coeficient de 50 %, reprezentând coeficient de aliniere la piața imobiliară.
Din oferta de evaluări pe piața imobiliară, rezultă un preț minim de 65.000 lei și maxim de 95.000 lei pentru apartamentele situate în zona de încălzire, respectiv str. -, unde este situat imobilul.
Pentru aceste motive, se solicită încuviințarea refacerii probei administrate la prima instanță cu expertiza tehnică imobiliară privind numai apartamentul situat în Cernavodă, str. -, -.67, care a fost subevaluat.
Prin motivele de apel, pârâtul a arătat că instanța de fond a procedat în mod greșit la compensare, prin obligarea pârâtului la plata sultei către reclamant.
Un alt motiv de apel îl constituie faptul că instanța de fond, în dispozitivul hotărârii, a omis a dispune în ceea ce privește atribuirea apartamentului din str. -, deși în considerente face vorbire de acesta.
Prin întâmpinare, apelanta reclamantă - a arătat că, prin încheierea de îndreptare a erorii materiale pronunțată la 18 ianuarie2008, s-a dispus îndreptarea erorii materiale, în sensul obligării reclamantei la plata sultei către pârât, motiv pentru care solicită respingerea apelului formulat de pârâtul.
Prin decizia civilă nr. 443 din 25 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța au fost admise ambele apeluri declarate de părți.
A fost schimbată în parte sentința civilă apelată în sensul că s-a constatat că valoarea apartamentului situat în orașul Cernavodă, str. -, -. 1,. 67, jud. C este de 89. 779 lei.
S-a constatat că valoarea cotei procentuale de 45 % din apartamentul situat în orașul Cernavodă, str. -, -. 1,. 67, județul C, cuvenită reclamantei - este de 40.400, 6 lei.
S-a constatat că valoarea cotei procentuale de 55 % din apartamentul situat în orașul Cernavodă, str. -, -. 1,. 67, județul C, cuvenită pârâtului este de 49.378,4 lei.
A fost atribuit pârâtului apartamentul situat în orașul Cernavodă, str. -, -. 1,. 67, jud. C, în valoare totală de 89.779.lei.
S-a constatat că valoarea masei bunurilor comune dobândite de părți în timpul căsătoriei este de 133.453 lei.
S-a constatat că valoarea cotei de din masa bunurilor comune dobândite de părți în timpul căsătoriei este de 66.726,5 lei.
A fost obligată reclamanta -, către pârâtul, la plata unei sulte în valoare de 22.175,9 lei.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.
A fost obligat intimatul către apelanta - la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 870 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța hotărâre instanța de apel a reținut următoarele considerente:
Prin concluziile raportului de expertiză tehnică imobiliară întocmit de expert ing., s-a stabilit că imobilul din Cernavodă, str. -, -.67 are o valoare totală de circulație de 89.779 lei.
În raport de dreptul de creanță de 45% reținut în favoarea apelantei reclamante - s-a stabilit că valoarea apartamentului se partajează astfel:
- - - 40.400,6 lei
- - 49.378,4 lei.
În aceste condiții, se constată că valoarea cotei procentuale de 45% din apartamentul situat în Cernavodă, str. -, -.67 este de 40.400,6 lei, cuvenită reclamantei - și valoarea cotei procentuale de 55% din apartament cuvenită pârâtului este de 49.378,4 lei.
Conform art. 6739Cod procedură civilă, la formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea.
În aplicarea acestui text de lege, s-a atribuit imobilul situat în Cernavodă, str. -, -.67 pârâtului în valoare totală de 89.779 lei, prin sentința civilă apelată imobilul din Cernavodă, str. -, -b,. 21, județul C, fiind atribuit în proprietate reclamantei.
S-a constatat că valoarea masei bunurilor comune compusă din cota procentuală de 45% din imobilul situat în Cernavodă, str. -, -. 67, imobilul situat în Cernavodă, str. -, -b,. 21, județul C și autoturismul " " este de 133.453 lei, valoarea cotei de fiind de 66.726,5 lei.
Conform art. 6735alin. 2 Cod procedură civilă, nstanța a făcut împărțeala în natură. În temeiul celor stabilite potrivit alin. 1, s-a procedat la formarea loturilor și la atribuirea lor. În cazul în care loturile nu sunt egale în valoare, ele se întregesc printr-o sumă de bani.
În lumina acestor dispoziții legale, instanța a obligat reclamanta la plata către pârât a unei sulte în valoare de 22.175,9 lei.
Critica deciziei prin motivele de recurs a vizat, în esență, următoarele:
1. Instanța de apel nu a ținut seama de cererea apărătorului ales, care, pentru termenul din 18 septembrie 2008 trimis o cerere prin care preciza că este bolnav și în care arăta că este în imposibilitate la acel termen de a depune certificat medical.
2. Un alt motiv de recurs este acela că, în cauză, s-au efectuat 2 expertize asupra imobilului din str. -, expertize care sunt diametral opuse întrucât la fond expertul a stabilit o valoare a apartamentului, iar în apel a rezultat o valoare mult mai mare, între cele două expertize fiind o diferență de aproximativ 59.000 lei, ceea ce impunea administrarea probei cu contraexpertiză.
La data de 18 noiembrie 2008 intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, învederând, în esență, următoarele apărări:
1. Referitor la primul motiv de recurs, apelantul recurent a beneficiat de amânarea pronunțării în vederea depunerii de concluzii scrise, pronunțarea fiind amânată până la data de 25 septembrie 2008.
2. Cea de-a doua critică este, de asemenea, neîntemeiată, întrucât valoarea stabilită de expert în apel este apropiată de oferta de evaluare de pe piața imobiliară, pentru apartamentele situate în această zonă și s-a impus efectuarea unei astfel de evaluări întrucât la prima instanța imobilul din strada - a fost subevaluat.
Recursul nu este fondat.
Curtea, analizând decizia atacată din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs, dar și al apărărilor invocate prin întâmpinare de către intimată, va menține decizia Tribunalului Constanța pentru următoarele considerente de fapt și de drept.
1. În referire la primul motiv de recurs, Curtea are în vedere următoarele:
Articolul 156 alin. (1) Cod procedură dispune: "Instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată.
(2) Când instanța refuză amânarea judecății pentru acest motiv, va amâna, la cererea părții, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise".
Tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale mai sus redate.
La menținerea soluției pronunțate, Curtea are în vedere că la data de 18 septembrie 2008 pârâtul, prin apărător, a solicitat acordarea unui termen de judecată cu motivarea că avocatul ales este bolnav, sens în care urmează să depună un certificat medical.
Un asemenea certificat medical nu a fost depus deși instanța de apel a acordat un termen de amânare a pronunțării.
De asemenea, în susținerea motivului de recurs, nu a fost depus certificatul medical nici în fața instanței de recurs, ceea ce ne îndreptățește să concluzionăm că în mod just a procedat Tribunalul atunci când a respins cererea de acordare a unui termen pentru lipsă de apărare, aceasta nefiind temeinic motivată.
Cu toate acestea, pentru a da părții posibilitatea să se apere în mod calificat a amânat pronunțarea o săptămână.
Deși a beneficiat de aplicarea dispozițiilor art. 156 alin. 2 Cod procedură civilă, apărătorul ales de către intimat nu a depus concluzii scrise în sprijinul clientului său.
2. Prin cel de-al doilea motiv de recurs se critică hotărârea prin raportare la evaluarea apartamentului din Cernavodă, str. -, pe considerentul că acest bun a fost expertizat în fond și în apel iar diferența de valoare dintre cele două expertize este de aproximativ 59.000 lei, astfel că se impunea administrarea probei cu contraexpertiză.
Această critică este, de asemenea, neîntemeiată.
Soluția pronunțată de Tribunalul Constanța nu este arbitrară. La însușirea concluziilor raportului de expertiză instanța de apel a coroborat această probă și cu alte înscrisuri, respectiv adeverința nr. 12 din 16 aprilie 2008, precum și oferta de evaluări din Cernavodă, care atestă că prețurile practicate pe piața imobiliară pentru apartamente similare cu imobilul aflat în litigiu se situează între 75.000 - 110.000 lei.
Intimatul nu a contestat înscrisurile de mai sus și nu a adus dovezi care să ateste că prețurile practicate pentru imobile similare în zonă ar fi diferite de cele susținute de reclamantă, conform dovezilor depuse.
Expertul a concluzionat că valoarea de circulație a apartamentului situat în Cernavodă, str. -, format din 3 camere și dependințe, este de 89.779 lei, ceea ce îl plasează între limitelor ofertelor de vânzare de pe piața imobiliară, conform adeverinței depusă de reclamantă.
Trebuie, de asemenea, subliniat faptul că diferența de valoare este determinată și de evoluția ascendentă a prețurilor pe piața imobiliară ținând cont de împrejurarea că între momentul primei expertizări (24 mai 2007) și celei de-a doua expertizări (26 mai 2008) a trecut un an de zile, iar partajul trebuie să aibă în vedere
valoarea bunurilor de la data partajării întrucât numai în acest mod părțile primesc o valoare reală a bunurilor, partajul realizându-și scopul.
Pe cale de consecință, Curtea, găsind ambele critici nefondate, va respinge recursul menținând ca legală și temeinică decizia Tribunalului Constanța, în conformitate cu dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, va obliga recurentul la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 400 lei, către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil formulat de pârâtul, domiciliat în Cernavodă, str. -, -. D, etaj 1,. 67, județul C, împotriva deciziei civile nr. 443 din 25 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în Cernavodă, str. -, -. 21, județul
Obligă recurentul la 400 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 martie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă Maria Apostol
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud. fond -
Jud. apel -,
Red. dec. rec. jud. -/16.03.2009
gref. -
2 ex./18.03.2009
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă Maria Apostol
← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Stabilire program vizitare minor. Decizia 24/2010. Curtea de... → |
---|