Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 44/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr- (număr în format vechi 477/M/2005)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 44/FM
Ședința publică din data de 10 aprilie 2009
Complet specializat pentru cauze cu minori și de familie
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTORI: Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici Mariana Bădulescu
- - -
Grefier - - -
S-a luat în examinare referatul de perimare întocmit pentru recursul civil formulat de pârâtul, domiciliat în comuna, statul, județul T, împotriva deciziei civile nr. 177/C din 25 februarie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul civil nr. 1470/C/2003, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în comuna, județul T și intimata pârâtăSC SRL, cu sediul în comuna, satul, județul T, având ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța rămâne în pronunțare asupra sesizării de perimare.
CURTEA
Asupra sesizării de perimare;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2237 din 15 septembrie 2003 în dosarul civil nr. 6161/2000, s-a admis în parte cererea având ca obiect partaj bunuri comune formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul, în sensul că s-a dispus împărțirea bunurilor reținute în încheierea din 21 iunie 2001 Judecătoriei Tulcea, bunuri în valoare de 171.923.000 lei (ROL); s-au atribuit pârâtului toate bunurile dobândite de părți în timpul căsătoriei, pârâtul fiind obligat la plata sumei de 68.769.000 lei (ROL), cu titlu de sultă către reclamantă. A fost respinsă ca nefondată cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta SC SRL Au fost compensate cheltuielile de judecată și a fost obligat pârâtul, către reclamantă, la plata sumei de 11.360.400 lei (ROL) reprezentând cheltuieli de judecată rămase necompensate.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel pârâtul.
Prin decizia civilă nr. 177/C din 25 februarie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Constanța apelul declarat de pârât a fost anulat ca fiind netimbrat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul. Cererea de recurs a fost înaintată, spre competentă soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție iar prin încheierea nr. 2421 din 25 martie 2005 pronunțată de această instanță în dosarul nr. 11630/2004 s-a dispus declinarea recursului în favoarea Curții de Apel Constanța, în raport de obiectul cauzei și dispozițiile art. 3 pct. 21Cod procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin nr.OUG 64 din 9 septembrie 2004, aprobată prin Legea nr. 493 din 10 noiembrie 2004.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. 477/M/2005, iar la termenul de judecată la data de 12 iulie 2005 Curtea, pentru lipsa nejustificată a părților, a dispus suspendarea judecării cauzei.
La data de 11 martie 2009 biroul arhivă din cadrul Curții de Apel Constanțaa întocmit referat în vederea constatării perimării de drept a recursului, potrivit dispozițiilor art. 252 alin. 1 Cod procedură civilă, având în vedere că s-a împlinit termenul legal de 1 an de la data întocmirii ultimului act de procedură, perioadă în care dosarul a rămas în nelucrare din vina părții interesate.
Verificând actele și lucrările dosarului, instanța constată că prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 12 iulie 2005, Curtea de Apel Constanțaa suspendat judecata cauzei, pentru lipsa părților, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă.
De la această dată, timp de un an de zile nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură din vina exclusivă a părților interesate.
Drept urmare, la data de 11 martie 2009, în conformitate cu dispozițiile art. 252 alin. 1 Cod procedură civilă, s-a întocmit referat pentru constatarea perimării de drept a cauzei.
Potrivit dispozițiilor art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an de zile.
În speță, se constată că nu s-a îndeplinit în această perioadă vreun act de procedură care să întrerupă perimarea, în conformitate cu dispozițiile art. 249 Cod procedură civilă.
În consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 252 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează a se constata perimat recursul formulat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 177/C din 25 februarie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul civil nr. 1470/C/2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite sesizarea.
Constată perimat recursul civil formulat de pârâtul, domiciliat în comuna, statul, județul T, împotriva deciziei civile nr. 177/C din 25 februarie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul civil nr. 1470/C/2003, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în comuna, județul T și intimata pârâtăSC SRL, cu sediul în comuna, satul, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 aprilie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici Mariana Bădulescu
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud. fond -
Jud. apel -,
Red./dact. dec. recurs gref. -
2 ex./13.04.2009
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici Mariana Bădulescu
← Adoptie copil (incredintare, revocare). Decizia 7/2009. Curtea... | Stabilire program vizitare minor. Decizia 1257/2009. Curtea de... → |
---|