Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 532/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 532/R-MF
Ședința publică din 19 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Pincu Ifrim judecător
JUDECĂTOR 2: Veronica Șerbănoiu Bădescu
Judecător - -
Grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâtul, împotriva deciziei nr.8/A/MF din 16 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul-pârât, lipsind intimata-reclamantă () Gh.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este timbrat numai cu 0,30 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin intermediul serviciului registratură, recurentul-pârât a depus la dosar acte cu borderou și concluzii scrise, iar intimata-reclamantă a depus cerere prin care solicită amânarea cauzei pentru lipsă de apărare, întrucât lucrează în străinătate și nefiind în țară, s-a aflat în imposibilitate de a angaja apărător.
Curtea, respinge cererea formulată de intimată în sensul de a se acorda un nou termen de judecată pentru a-și angaja apărător și, pune în vedere recurentului-pârât să achite taxa judiciară de timbru în valoare de 952 lei.
Recurentul-pârât precizează că va timbra recursul cu suma stabilită până la sfârșitul ședinței de judecată.
Curtea, din oficiu, pune în discuție admisibilitatea și legalitatea recursului, în raport de dispozițiile art. 2821Cod procedură civilă.
Recurentul-pârât, având cuvântul, lasă la aprecierea instanței cu privire la problema pusă în discuție și solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
CURTEA
Deliberând, constată că:
La data de 7.12.2007, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca în baza probelor administrate să dispună partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei desfăcută prin sentința civilă nr.1259/MF/2007 a Judecătoriei Curtea d Argeș, în timpul căreia, au dobândit un apartament cu 2 camere și dependințe precum și diverse bunuri mobile.
Prin cererea formulată, reclamanta a solicitat ca la masa bunurilor de împărțit contribuția sa să fie reținută la nivelul de 90 %.
Prin întâmpinarea formulată și depusă la dosar de către pârât s-a solicitat împărțirea bunurilor în cote egale, iar prin cererea reconvențională să se rețină contribuția sa proprie la realizarea îmbunătățirilor efectuate în apartament.
Prin încheierea de admitere în principiu din 08.04.2008, Judecătoria a admis în parte în principiu atât acțiunea principală cât și cererea reconvențională, constatând că părțile au dobândit bunurile supuse partajării în cote de 85 % reclamanta pârâtă și 15 % pârâtul reclamant.
S-a dispus efectuarea unei expertize tehnice de identificare, evaluare și pentru propuneri de lotizare a bunurilor.
S-a reținut și faptul că în legătură cu partajarea unora dintre bunurile mobile părțile s-au înțeles pe cale amiabilă.
Prin sentința civilă nr.694 din 17.06.2008, Judecătoria Piteștia admis în parte acțiunea principală și la fel cererea reconvențională, dispunând împărțirea bunurilor conform variantei 1 din raportul de expertiză omologat în cauză de expert ing., atribuind reclamantei pârâte lotul nr.1 compus din: apartament cu 2 camere situat în Curtea de A str.- - -.D.65 jud.A, inclusiv îmbunătățiri cu obligația de a plăti sultă 15.349,437 lei pârâtului reclamant.
Lotul nr.2 a fost atribuit pârâtului și se compune din sultă în cuantum de 15.349,437 lei. S-a luat act că părțile au convenit asupra împărțirii bunurilor mobile dobândite în timpul căsătoriei, așa cum au fost nominalizate.
Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut că părțile au dobândit în timpul căsătoriei bunurile supuse partajării, reclamanta-pârâtă întreprinzând eforturi susținute în vederea procurării de mijloace financiare pentru dobândirea apartamentului muncind în străinătate.
A mai reținut judecătoria că pârâtul reclamant nu a dovedit contribuția sa la edificarea îmbunătățirilor la apartament iar în legătură cu bunurile mobile de uz casnic (frigider "Arctic", mașină de spălat automată "", TV color "") s-a convenit să revină direct acestuia.
Împotriva încheierii de admitere în principiu și a sentinței civile nr.694/MF/2008 a formulat apel pârâtul reclamant.
În criticile aduse de apelant s-au avut în vedere numai cotele de contribuție reținute pentru cele două părți solicitându-se împărțirea în cote egale.
Critica apelantului are în vedere faptul că prima instanță ar fi realizat o apreciere greșită a probelor dosarului iar rezultatul acestei determinări se regăsește în încheierea și sentința pronunțate.
S-a arătat că instanța de fond nu a ținut cont nici de faptul că în grija pârâtului-reclamant au rămas cei doi copii ai reclamantei-pârâte provenind din prima căsătorie a acesteia.
Prin decizia nr.8/A/MF/16 ianuarie 2009, Tribunalul Argeș a respins, ca nefondat, apelul și l-a bligat e p. pârât la plata a 1.500 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Din cuprinsul înscrisurilor aflate la dosar a rezultat clar că înainte de achiziționarea apartamentului bun comun, reclamanta-pârâtă a desfășurat activități lucrative în străinătate și că a transmis familiei, ritmic, importante sume în valută.
De creșterea și educarea celor doi copii ce provin dintr-o căsătorie anterioară, pe timpul cât mama lor s-a aflat la muncă în străinătate, s-a ocupat pârâtul reclamant însă ajutat substanțial de sora reclamantei, sumele de bani transmise lunar de către reclamanta-pârâtă susținând confortabil efortul de creștere și educare a lor.
Tot din probele administrate a rezultat că la întoarcerea în țară reclamanta-pârâtă a adus circa 10.000 euro, pentru cumpărarea apartamentului.
Prima instanță a realizat o evaluare corectă a efortului părților pentru dobândirea bunurilor fără însă a neglija participarea pârâtului reclamant.
În mod corect au fost analizate și apreciate probele care vizau aportul la realizarea îmbunătățirilor apartamentului.
Apelantul pârât-reclamant nu a produs probe noi în apel cu care să-și dovedească un alt aport la dobândirea bunurilor sau care să fi determinat concluzia că ar fi fost diferit de cel reținut inițial de către instanța de fond.
În consecință, criticile apelantului au fost respinse iar în baza ca nefondate.
Împotriva deciziei a formulat recurs, criticând-o pentru motive de nelegalitate, solicitând admiterea acestuia, cu modificarea deciziei recurate și admiterea în parte a acțiunii principale și în totalitate a cererii reconvenționale, invocând dispozițiile art.304 pct.7,8 și 9 cod procedură civilă.
În motivarea recursului se susține că instanța de apel, în mod nelegal a respins cererea de probatoriu, respectiv administrarea de înscrisuri și audierea unui martor, cu motivarea că înscrisurile puteau să fie depuse până la acel termen, iar proba cu audierea martorului nu mai este utilă, iar instanța de fond a administrat această probă.
Recurentul consideră că, instanța de apel ar fi putut admite cel puțin proba cu înscrisuri în baza caracterului devolutiv al apelului și al rolului activ al instanței, în situația în care, din înscrisul depus de către recurent la instanța de fond rezultă că și acesta a avut salariu, contribuind la dobândirea bunurilor comune într-o cotă mult mai mare decât cea de 15%, cât s-a reținut.
Se menționează că după pronunțarea divorțului, recurentul a locuit împreună cu reclamanta în apartamentul bun comun, împreună cu cei doi copii ai acesteia, întreținerea lumina telefonul și alte obligații fiscale fiind achitate numai de către recurent.
De asemenea, în perioada în care reclamanta a lucrat în afara țării, recurentul s-a ocupat de creșterea și educarea celor doi copii ai intimatei, încât o parte din suma de 10.000 Euro, trimiși de către pârâtă în țară au fost folosiți în scopul arătat, pentru cei doi copii ai acesteia.
În altă ordine de idei se susține că decizia recurată nu este motivată, redând susținerile făcute de către intimată la instanța de fond.
În recurs au fost depuse cu borderou o serie de acte, respectiv facturi și chitanțe, precum și concluzii scrise depuse de către recurent.
Curtea analizând recursul prin prisma criticilor formulate și a probelor administrate, precum și excepția admisibilității și legalității căii de atac a recursului, în raport de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă, excepție invocată din oficiu, constată că acesta este inadmisibil, urmând a-l respinge ca atare.
Potrivit dispozițiilor art.137 Cod procedură civilă, Curtea va examina cu prioritate excepția privind inadmisibilitatea acestei căi de atac invocată din oficiu, care face de prisos cercetarea în fond a recursului, excepție care se constată fondată.
de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalității, potrivit căruia, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art.129 din Constituție, care instituie dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Legalitatea căii de atac implică și consecința că mențiunea greșit făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși nu a prevăzut-
Conform dispozițiilor art.2821alin.1 Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr.195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind - litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.
Termenul de litigiu desemnează procesele și cererile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei și se referă la toate acțiunile cu caracter patrimonial calificate ca atare de doctrina și de jurisprudența civilă și, în consecință, în principal, prin faptul că obiectul lor privește în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este în drept evaluabil în bani.
Se poate concluziona că acțiunile patrimoniale sunt acele acțiuni care au conținut economic.
În raport de natura cauzei, care este evaluabilă, de valoarea imobilelor supuse împărțelii, precum și de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă, hotărârea instanței de fond era supusă numai recursului, competența de soluționare revenind tribunalului, conform dispozițiilor art.2 pct.3 Cod procedură civilă.
Cum se poate observa, legiuitorul a înțeles să confere un mai mare grad de celeritate în soluționare acelor litigii considerate de mai mică importanță, alegând criteriul patrimonial. Astfel, nu s-a raportat la cereri evaluabile, ci la litigii privind un obiect de o valoare mai mică de 100.000 lei inclusiv.
În această situație, indiferent de natura litigiului, ceea ce s-a avut în vedere o constituie importanța patrimonială a bunului asupra căruia poartă litigiul, atribuind o importanță mai mică litigiilor de orice natură care poartă asupra unui obiect de o valoare mai mică, indiferent că ar fi vorba despre acțiuni evaluabile sau neevaluabile, în sensul legii privind taxele de timbru.
În cauza de față se solicită partajarea bunurilor comune dobândite de către părți în timpul căsătoriei.
Acțiunea dedusă judecății, având caracter patrimonial, cu conținut economic, se încadrează astfel în acțiunile reglementate de art.2821Cod procedură civilă. Ca atare, criteriul instituit de legiuitor se regăsește și în litigiile de acest gen. Cum valoarea obiectului dedus judecății este sub 100.000, așa cum rezultă din acțiunea formulată de reclamantă (fila 2 dosar) și reconvenționala de la fila 16 dosar și din evaluările făcute de către părți la data introducerii cererilor, raportat la dispozițiile art.181Cod procedură civilă, constatăm că în cauză soluția adoptată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel.
de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art.2821Cod procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art.6 pct.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
De altfel, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art.13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cazul " împotriva Regatului Unit", 1975, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut, fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, existând posibilitatea limitărilor implicit admise, chiar în afara limitelor care circumscriu conținutului oricărui drept.
Acțiunea dedusă judecății, având caracter patrimonial, cu conținut economic, se încadrează astfel în acțiunile reglementate de art.2821Cod procedură civilă, valoarea obiectului dedus judecății este mai mică de 100.000 lei și se constată că în cauză soluția adoptată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel.
Conform dispozițiilor art.299 Cod procedură civilă sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. În consecință, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs, este inadmisibil.
Nu are relevanță calea de atac menționată în decizia tribunalului, deoarece aceasta este stabilită de legiuitor și este, potrivit textului mai sus menționat, recurs, astfel că, recursul la recurs formulat în cauză, apare ca fiind inadmisibil.
Hotărârea pronunțată de tribunal, chiar și într-o compunere greșită, fiind una pronunțată în recurs, față de dispozițiile art.299 alin.1 Cod procedură civilă, nu este supusă recursului, prin urmare prezenta cale de atac se observă a fi inadmisibilă.
Conform prevederilor art.126 alin.2 și art.129 din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar căile de atac pot fi exercitate numai în condițiile legii și ca atare, legiuitorul este suveran în adoptarea regulilor de procedură, respectând însă și celelalte dispoziții constituționale.
În raport de considerentele mai sus expuse, se impune ca în temeiul art.2821raportat la art.299 și art.312 Cod procedură civilă, să fie respins recursul ca inadmisibil.
Față de soluția adoptată, este de prisos analizarea celeilalte excepții privind netimbrarea recursului având în vedere că instanța de recurs nu poate să analizeze această excepție, nefiind legal investită, din moment ce se consideră ca inadmisibil recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul, împotriva deciziei nr.8/A/MF din 16 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind reclamanta () -.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Grefier,
Red.
/2 ex./13.04.2009
Jud. apel Gh.;
Opinie separată
de noi, judecător - ---, asupra recursului declarat de pârâtul, împotriva deciziei nr.8/A/MF din 16 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în sensul anulării lui ca netimbrat pentru cele ce se vor arăta:
Potrivit dispozițiilor art.20 alin.(1) din Legea nr.146/1997, axele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit alin.(3), neîndeplinirea obligației de plată, până la termenul stabilit, se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Pentru ca instanța să poată trece la verificarea admisibilității cererii cu care a fost investită, este obligată să verifice, cu prioritate, înainte de orice act de judecată, achitarea obligațiilor fiscale de către cel care adresează o astfel de cerere.
Admisibilitatea unei cereri, fie că ea este determinată de natura acesteia, respectiv dacă suscită apărarea pe calea justiției sau ar cădea în competența unor alte puteri ale statului (administrativă, legislativă etc.), fie de prevederea ei în lege, cum ar fi, în situația de față, existența unei a doua căi de atac, comportă o judecată care include atât stabilirea unei stări de fapt, cât și cercetarea legislației aplicabile în materie.
De aceea, considerăm că taxele de timbru sunt prevăzute de lege a se achita anticipat soluționării în orice mod, chiar și prin lămurirea în sensul că o asemenea cerere nu cade în competența puterii judecătorești, fie în acela că, privind un drept susceptibil de apărare în justiție, a epuizat căile pe care aceasta se poate realiza. De aceea, se impune sancționarea cererii de față, în condițiile alin.3 al textului susmenționat, fără a se putea cerceta dacă soluția primei instanțe de fond era sau nu supusă controlului jurisdicțional în una sau două căi de atac.
Judecător,
- ---
Red.-/14.04.2009
GM/2 ex.
Președinte:Corina Pincu IfrimJudecători:Corina Pincu Ifrim, Veronica Șerbănoiu Bădescu
| ← Stabilire paternitate. Decizia 1185/2009. Curtea de Apel Oradea | Divort. Decizia 101/2009. Curtea de Apel Alba Iulia → |
|---|
