Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 73/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 73/2009
Ședința publică de la 29 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dana Ghițoaica
JUDECĂTOR 2: Marius Aurel Motolea
JUDECĂTOR 3: Sanda președinte secție
Grefier: Creța
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 86/A din 12 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția civilă.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: - av. pentru intimatul pârât - și recurent reclamant - personal și asistată de av..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care av. depune la dosar taxa de timbru judiciar în valoare de 2053 lei și timbru judiciar de 10 lei, delegație și nota privind cheltuielile de judecată în recurs. Av. depune pentru intimat chitanța reprezentând onorariul avocațial.
Față de împrejurarea că părțile nu mai au alte cereri instanța în baza art. 150. declară închisă etapa dezbaterilor și acordă cuvântul asupra recursului.
Av. solicită admiterea recursului așa cum a fost motivat în scris și modificarea în parte a deciziei atacate privind cota de proprietate de din apartamentul situat în Sibiu, - -, cu cheltuieli de judecată.
Arată că recurenta avea asupra apartamentului un drept de proprietate și nu de creață și trebuie aplicat art. 31 lit. f din Codul Familiei. Arată că în anul 1999 cei doi au cumpărat un apartament cu plata în rate iar ratele au fost achitate din veniturile comune. Trebuie observat că apartamentul a fost înscris în cartea funciară în timpul căsătoriei. Este inechitabil ca intimatul să rămână cu un apartament de 70.000 euro iar recurenta cu un drept de creață. Solicită să se reevalueze probațiunea și să se dea interpretarea corectă probelor de la dosar.
Av. solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond, cu cheltuieli de judecată. Arată că apartamentul a fost dobândit de către intimat iar contribuția recurentei este un drept de creață corespunzător sumelor cu care a contribuit.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2831/2008 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosar nr- a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta împotriva pârâtului Bancea și cererea reconvențională formulată de reclamantul reconvențional Bancea împotriva pârâtei reconvenționale și în consecință:
S-a constatat că părțile au dobândit în cote egale de contribuție următoarele bunuri:
- autoturism marca Opel cu nr. de înmatriculare - în valoare de 5950 lei
- autoturism marca 1310 cu nr. de înmatriculare - în valoare de 4000 lei.
S-a dispus sistarea stării de coproprietate prin partajarea în natură a bunurilor mobile sens în care s-a atribuit autoturismul Opel cu nr. de înmatriculare - reclamantei și Autoturismul cu nr. de înmatriculare - pârâtului.
Reclamanta a fost obligată să plătească pârâtului suma de 2487,5 lei cu titlu de sultă.
S-a constatat dreptul de creanță al reclamantei constând în cota de 1/2 părți din avansul și ratele achitate pentru apartamentul situat în Municipiul Sibiu, str. - -,.5,.6, în valoare actualizată totală de 1282,12 lei.
Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 641,06 lei cu titlu de pretenții.
Alte cereri ale părților au fost respinse.
Au fost compensate cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că s-a desfăcut căsătoria părților încheiată la data de 26.08.2000 prin sentința civilă nr.5690/11.12.2006 a Judecătoriei Sibiu, irevocabilă din data de 12.02.2007.
S-a considerat că natura de bun propriu sau bun comun a imobilului cumpărat cu plata prețului în rate de unul din soți se stabilește în funcție de data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, care în speță se sistează în afara căsătoriei, respectiv la 31.01.2000.
Contractul de vânzare cumpărare a fost încheiat în temeiul Legii 61/1990. Potrivit dispozițiilor acestei legi art. 5 al.2, locuințele puteau fi vândute numai persoanelor care au avut calitatea de chiriași în baza unui contract de închiriere.
Reclamanta nu a avut această calitate, prin urmare, nu ar fi putut dobândi dreptul de proprietate asupra acestui imobil.
Locațiunea a început înainte de încheierea căsătoriei, titular de contract fiind numai pârâtul, și numai acestuia legea îi recunoaște dreptul de a dobândi prin cumpărare imobilul închiriat, astfel că cererea de a se constata dreptul de coproprietate al reclamantei este contrară legii.
În aceste condiții imobilul este bun propriu al pârâtului. Prin urmare, cererea reclamantei de a se constata dreptul de coproprietate asupra imobilului a fost respinsă.
Fapt necontestat este că ratele apartamentului au fost achitate în timpul căsătoriei, iar testimonial s-a dovedit contribuția reclamantei și la plata avansului.
Aceste aspecte dau naștere unui drept de creanță în favoarea reclamantei în cota ce va fi stabilită ca și cotă de contribuție la dobândirea întregii mase de bunuri comune.
Cu privire la bunurile mobile instanța a constatat că părțile recunosc calitatea de bunuri comune a celor două autoturisme, iar valoarea acestora nu a fost contestată.
Testimonial s-a dovedit că autoturismul marca Opel a fost cumpărat cu bani împrumutați din bancă de către reclamantă (martorul G). Cu privire la martorul instanța a reținut că acesta cunoaște de la pârât faptul că din banii obținuți din chiria apartamentului a fost cumpărat autoturismul. Indiferent de proveniența banilor bunul este comun în temeiul art. 30 codul familiei fiind achiziționat în timpul căsătoriei părților.
Cu privire la contribuția soților la dobândirea bunurilor comune instanța a reținut:
Din actele de la dosar și din declarațiile martorilor a rezultat că în timpul căsătoriei ambii soți au avut un loc de muncă, că pârâtul a lucrat în străinătate și sume mari de bani au investit soții în renovarea unui imobil pe str.-, aparținând părinților reclamantei. În acest sens este relevantă declarația martorului.
Deși s-a dovedit faptul că pârâtul a lucrat în străinătate veniturile obținute nu sunt indicate.
Cu martora s-a dovedit că pârâtul a obținut venituri din chiria apartamentului bun propriu.
Copia cărților de muncă relevă faptul că reclamanta a avut venituri superioare celor obținute de pârât. S-a dovedit însă că soții au locuit împreună la domiciliul reclamantei, împrejurare care constituie aport al soției la dobândirea bunurilor comune.
Având în vedere că determinarea cotei părți ce revine fiecărui soț este strâns legată de contribuția soților la dobândirea bunurilor comune, contribuție care trebuie înțeleasă nu în sensul de contribuție la dobândirea fiecărui bun în parte, ci în sensul de contribuție a soților la dobândirea tuturor bunurilor comune precum și faptul că din ansamblul probelor administrate nu rezultă că unul din soți a contribuit în mai mare măsură, instanța a constatat că bunurile comune au fost dobândite în cote egale de contribuție.
În temeiul art. 6735și art. 728.civ. instanța a dispus sistarea stării de codevălmășie și a efectuat partajul în natură a bunurilor mobile. Instanța a avut în vedere dispozițiile art. 741.civ. potrivit căruia "la formarea și compunerea
părților, trebuie să se dea în fiecare parte, pe cât se poate, aceeași cantitate de mobile, de imobile, de drepturi sau de creanțe de aceeași natură și valoare"
În acest sens, s-a dispus sistarea stării de coproprietate prin partajarea în natură a bunurilor mobile sens în care s-a atribuit autoturismul Opel cu nr. de înmatriculare - reclamantei și Autoturismul cu nr. de înmatriculare - pârâtului.
Pentru egalizarea loturilor instanța a obligat reclamanta să plătească pârâtului suma de 2487,5 lei cu titlu de sultă.
Instanța a constatat dreptul de creanță al reclamantei constând în cota de 1/2 părți din avansul și ratele achitate pentru apartamentul situat în Municipiul Sibiu, str. - -,.5,.6, în valoare actualizată totală de 1.282,12 lei, potrivit expertizei contabile efectuată în cauză și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 641,06 lei cu titlu de pretenții.
Pentru toate aceste motive de fapt și de drept, s-a admis în parte atât acțiunea principală cât și cea reconvențională.
În temeiul art. 276.pr.civ. instanța a compensat în totalitate cheltuieli de judecată. În acest sens s-au acordat fiecărei părți cheltuielile de judecată aferente pretențiilor admise în egală valoare.
Împotriva hotărârii a declarat recurs, calificat ca fiind apel, reclamanta solicitând modificarea ei în parte în sensul admiterii cererii principale și atribuirii ambelor autoturisme pârâtului (Opel cu nr. de înmatriculare - și 1310 cu nr. înmatriculare -), cu obligarea acestuia la plata sumei de 1.700 Euro în echivalent în lei la data plății, sumă ce reprezintă contravaloarea autoturismului marca Opel. De asemenea să se constate că a achiziționat împreună cu pârâtul prin contribuție egală, în cotă de 1/2 apartamentul situat în Sibiu, - -, Bl.5,.A,.6, înscris în CF 46408 Sibiu nr.top 4060/1/1/1/1/1/2 prin achitarea avansului și a ratelor și a rezultat un drept de creanță al său constând în cota de 1/2 părți din valoarea imobilului. Să fie totodată obligat pârâtul la plata sumei de 35.000 Euro în echivalent în lei la data plății, suma ce reprezintă 1/2 părți din contravalorii imobilului indicat mai sus, cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 86/2009, Tribunalul Sibiu - secția civilă a admis apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 2831/2008 a Judecătoriei Sibiu, pe care a schimbat-o în parte în sensul că:
A dispus sistarea stării de coproprietate asupra autoturismului marca OPEL cu număr de înmatriculare - și marca 1310 cu număr de înmatriculare -, pe care le-a atribuit în natură pârâtului reclamant reconvențional Bancea.
A obligat pârâtul reclamant reconvențional Bancea la plata către reclamanta pârâtă reconvențional a sumei de 4.975 lei, reprezentând echivalentul valoric al cotei sale de proprietate.
Au fost menținute în rest celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
A fost obligat intimatul pârât la plata către apelantă a sumei de 19 lei cheltuieli de judecată în apel.
A fost respinsă cererea intimatului de acordare a cheltuielilor de judecată în apel ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut următoarele:
Apelanta-reclamantă a contribuit cu sume de bani la plata avansului și a ratelor datorate de intimatul-pârât pentru apartamentul cumpărat de acesta anterior căsătoriei.
Apartamentul a fost dobândit prin contractul încheiat la 31 ianuarie 2000 între intimat și Sibiu, în baza Dl.nr.61/1990 (5 dosar fond) în urma purtării unui proces conform hotărârilor judecătorești depuse în apel la 46-52.
Deși apelanta recunoaște că în condițiile în care intimatul a cumpărat acest imobil, numai el putea fi titularul dreptului de proprietate, ca bun propriu, susține că prin plata în părți egale a prețului, a dobândit calitatea de coproprietar cu pârâtul asupra apartamentului.
Aportul său la plata prețului nu se poate converti însă în drept de proprietate, ci dă naștere doar unui drept de creanță, cum corect a apreciat instanța de fond, corespunzător sumelor cu care a contribuit efectiv la achitarea obligațiilor de plată ale intimatului.
Apelanta invocă de altfel la un drept de creanță, dar îl asimilează unui drept real de proprietate.
Chiar dacă ambele drepturi sunt drepturi patrimoniale evaluabile în bani, ele prezintă anumite particularități. Semnificativă în cauză este aceea că numai un drept real conferă prerogative pe care titularul dreptului le realizează direct asupra unui bun, în timp ce un drept de creanță implică executarea unei prestații de către debitor.
Ori prestația datorată în cauză de intimat nu poate fi decât valoarea actualizată la zi cu indicele inflației a sumelor de bani puse la dispoziție de apelantă pentru plata prețului și nu o cotă de 1/2 din valoarea actualizată de circulație a apartamentului, întrucât ar viza nemijlocit acest bun de care apelanta nu poate dispune în lipsa unui drept real. Prin urmare tribunalul a apreciat că soluția instanței de fond este temeinică și legală.
În ce privește cele două autoturisme dobândite de părți în timpul căsătoriei, s-a procedat la o împărțeală în natură în sensul disp. art.6735pr.civ. și art.741 civ. atribuindu-se câte un autoturism fiecărei părți.
În cazul concret în speță, apelanta nu are carnet de conducere și deci nu poate folosi un astfel de bun. După despărțirea în fapt, ambele autoturisme au rămas în posesia intimatului, care a dispus în mod exclusiv de ele, așa cum recunoaște în răspunsul la interogatoriul luat în apel (40-41).
Văzând că, potrivit art.6739pr.civ. la formarea și atribuirea loturilor se va ține seama inclusiv de natura bunurilor, ocupația părților și alte situații particulare, s-a găsit justificat motivul de apel privind reaprecierea modalității de partaj a acestor bunuri în sensul atribuirii celor două autoturisme în favoarea intimatului.
datorată de intimat nu poate fi însă calculată în varianta propusă de apelantă. Se observă în primul rând că, contractul de credit invocat de aceasta a fost încheiat de ambii soți în calitate de coîmprumutați (9-11 dosar fond).
Față de valoarea creditului (7.200 RON) și valoarea autoturismului Opel (5.950 RON = 1.700 Euro) pretins a fi achiziționat din acest împrumut, s-a constatat că nu întregul credit a fost afectat dobândirii autoturismului.
Faptul că pârâta a achitat din bani proprii după despărțirea în fapt ratele la împrumut în perioada noiembrie 2006 - noiembrie 2008 nu-i dă dreptul la majorarea sultei cu suma de 5.978,65 RON (aprox. valoarea autoturismului declarată de părți) calculată prin expertiza contabilă efectuată în apel (63-74).
În primul rând, este o datorie comună, contractată în timpul căsătoriei, iar pârâtul nu-i datorează decât 1/2 din această sumă. Creditul nu privește doar achiziționarea autoturismului Opel, atât timp cât nu toată suma împrumutată a servit la cumpărarea lui.
Pe de altă parte, în modalitatea solicitată de apelantă s-ar ajunge la stabilirea unei contribuții diferențiate la dobândirea fiecărui bun în parte. Ori cota-parte ce revine fiecărui soț se determină raportat la contribuția asupra întregii comunități de bunuri, cum corect a reținut instanța de fond.
Cota de 1/2 din ratele plătite de apelantă după despărțirea în fapt, putea fi pretinsă pur și simplu ca o creanță din datoria comună provenind din contractul de credit. ca o obligație solidară în privința creditorului (art.14 lit.d din contract) intimatul era ținut să plătească partea sa codebitorului solidar care a plătit datoria în totalitate în temeiul art.1052-1053.civ. iar nu ca o contribuție mai mare la dobândirea autoturismului.
Reținând că nu s-a contestat cota de contribuție de părți stabilită asupra comunității de bunuri și că părțile au fost de acord cu valoarea autoturismelor indicată de apelanta-reclamantă prin acțiune, respectiv de 5.950 RON pentru Opel și 4.000 RON pentru, s-a constatat că prin atribuirea ambelor autoturisme intimatului-pârât "sulta" datorată de acesta apelantei este în sumă de 4.975 lei.
Prin urmare, doar în aceste limite au fost primite ca justificate motivele de apel, drept pentru care în baza art. 296.pr.civ. a fost schimbată în parte sentința atacată în sensul sistării stării de codevălmășie asupra celor două autoturisme prin atribuirea lor în natură pârâtului-reclamant reconvențional, care a fost obligat să plătească reclamantei-pârâtă reconvențional suma de 4.975 lei reprezentând echivalentul valoric al cotei sale de proprietate.
Împotriva deciziei nr. 86/2009 a Tribunalului Sibiua declarat recurs în termen reclamanta, solicitând modificarea deciziei atacate în sensul
- de a se constata că reclamanta a achiziționat prin contribuție comună și egală cu pârâtul, în cotă de apartamentul situat în Sibiu, - -,. 5,. A,. 6, prin achitarea avansului și a ratelor rezultând un drept de creanță de părți din valoarea imobilului.
- obligării pârâtului la plata sumei de 35.000 euro în echivalent în lei la data plății, sumă ce reprezintă din contravaloarea imobilului indicat mai sus (expertizat mai sus la 70.000 euro).
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamanta arată că ambele părți au convenit să achiziționeze apartamentul din bani comuni, ca bun comun, în perioada concubinajului, astfel încât prin plata prețului în cote egale, a avansului și a ratelor atât înainte cât și după căsătorie aportul ei propriu s-a transformat în drept de proprietate, în condițiile art. 31 lit. f Codul familiei.
Se susține totodată că dreptul de coproprietate în favoarea reclamantei s-a născut încă din anul 1999 asupra întregii mase de bunuri dobândite, motiv pentru care prin sistarea stării de codevălmășie, sulta trebuie raportată la valoarea de circulație a apartamentului iar nu la valoarea actualizată a sumelor investite de reclamantă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304, 312 și 276 Cod procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, conform art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamantei pentru considerentele ce vor urma:
În cauză, atât instanța de fond cât și instanța de apel au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale în materie, cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nefiind incident.
Potrivit art. 30 Codul familiei, bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților, iar art. 31 Codul familiei determină limitativ categoriile de bunuri proprii ale fiecărui soț.
Regimul comunității de bunuri nu folosește concubinilor, în cazul cărora bunurile dobândite devin proprietatea acestora în proporția în care au contribuit la achiziționarea lor, dacă a existat o convenție în acest sens.
Întrucât, în speță, imobilul a fost dobândit în proprietate de către pârât, anterior încheierii căsătoriei, conform DL 61/1990 a cărui aplicabilitate a fost constatată prin Decizia civilă nr. 1320/1999 a Tribunalului Sibiu, acesta are regimul juridic de bun propriu al pârâtului Bancea.
Deoarece reclamanta nu a putut dobândi asupra imobilului un drept real, ci a devenit titulara unui simplu drept de creanță asupra ratelor achitate atât în perioada concubinajului, cât și pe durata căsătoriei, aportul său la plata prețului nu se poate constitui în drept de proprietate care să o îndreptățească a solicita partajarea imobilului.
Plata a Jd in prețul apartamentului nu este de natură să-i confere reclamantei o cotă parte corespunzătoare din valoarea de circulație a imobilului, odată ce reclamanta este doar titularul unui drept de creanță corespunzător valorii reactualizate a sumei pe care a plătit-
de aceasta este de observat că prin DL 61/1990 și actele normative ulterioare adoptate în același scop, statul a realizat o vânzare a locuințelor către chiriași la prețuri ce nu corespund valorii reale ale acestora având un evident caracter de protecție.
Ca urmare, creșterile de valori ale acestor imobile nu pot profita titularului unui drept de creanță așa cum nici o eventuală depreciere a valorii lor de circulație nu le poate fi defavorabilă.
Pentru toate aceste considerente, Curtea urmează a respinge ca nefondat recursul dedus judecății iar în temeiul art. 276 Cod procedură civilă, va obliga recurenta la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatului, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 86/A din 12 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția civilă.
În baza disp. art. 274. obligă pe numita recurentă la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată în recurs în favoarea intimatului pârât Bancea.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică azi, 29 Iunie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Creța (CO)
Semn. Grefier
Red. Tehnored. 2 ex/29-09-2009
apel,
fond
Președinte:Dana GhițoaicaJudecători:Dana Ghițoaica, Marius Aurel Motolea, Sanda
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Divort. Decizia 422/2009. Curtea de Apel Bucuresti → |
|---|
