Plasament. Decizia 1784/2009. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1784/R-MF

Ședința publică din 26 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Veronica Șerbănoiu Bădescu JUDECĂTOR 2: Florinița Ciorăscu

JUDECĂTOR 3: Corina

Judecător: - --

Grefier:

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI este reprezentat de

procuror

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâții: și, domiciliați în comuna, sat, județul V, împotriva sentinței civile nr.928/ din 10 2009, pronunțată de Tribunbalul V, în dosarul nr-, intimată fiind reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI, cu sediul în Rm.V, str.-, nr.28, județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: recurenții-pârâți, lipsă fiind reprezentantul intimatei-reclamantă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului

Procedura, legal îndeplinită.

Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează că la dosarul cauzei s-a depus, prin serviciul de registratură al instanței, întâmpinare, formulată de către intimata-reclamantă.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI solicită respingerea, ca inadmisibilă, a probei cu doi martori, solicitată de către recurenții-pârâți în motivele de recurs.

Curtea, având în vedere faza procesuală în care se află cauza, respinge, ca inadmisibilă, proba testimonială solicitată de către recurenți prin motivele de recurs.

Recurenții-pârâți și, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri de formulat sau excepții de invocat, motiv pentru care solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Curtea, în raport de această precizare, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.

Recurenții-pârâți și, având pe rând cuvântul, solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI pune concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, având în vedere faptul că, raportat la probele administrate, hotărârea pronunțată este temeinică și legală.

CURTEA:

Deliberând, constată următoarele:

La data de 10.11.2009, s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Vâlcea, Secția Civilă - Complet specializat pentru minori și familie, sub nr-, cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului V, prin care, în contradictoriu cu pârâții și, să se dispună, pe cale de ordonanță președințială, instituirea măsurii de plasament în regim de urgență la asistent maternal profesionist, domiciliată în com. jud. pentru minorii, născută la data de 18.07.2005 în Mun.D, jud. CNP - și, născut la data de 21.05.2008, în mun.D, jud. CNP -.

În motivarea cererii se arată, în esență, că minorii provin din relația de căsătorie a părinților, cazul intrând în atenția DGASPC-, ca urmare a sesizării făcute de către autoritățile locale din cadrul Primăriei comunei. Prin sesizare, se aducea la cunoștința DGASPC situația de risc și neglijență în care se află copiii, solicitându-se totodată, soluționarea acestui caz și instituirea unei măsuri de protecție.

Urmare a acestei sesizări, reprezentanții direcției, însoțiți de către reprezentanții autorităților locale s-au deplasat la domiciliul numiților și, părinții copiilor, unde s-au constatat că din relația de căsătorie a susnumiților au rezultat cei doi copii. La momentul efectuării vizitei, la domiciliu se afla doar mama copiilor împreună cu cel mic și bunicul patern, numitul. Din discuțiile purtate cu acesta, a rezultat faptul că tatăl copiilor este plecat din localitate, la o fermă în județul Sibiu, iar mama prestează diferite munci ocazionale în comunitate, cei doi copii rămânând în grija bunicului.

Familia locuiește într-o casă, proprietate a bunicului patern, compusă din trei camere, dintre care numai două locuibile, aflate într-o stare de degradare avansată și în condiții igienice necorespunzătoare. Venitul familiei se compune din alocațiile de stat ale copiilor și pensia bunicului patern. Datorită vârstei și a problemelor de sănătate pe care le are, bunicul patern nu se poate ocupa în mod corespunzător de creșterea și supravegherea celor doi copii, care, în mod frecvent, rămân în grija acestuia.

Arată reclamanta că, la momentul efectuării anchetei sociale, nu a fost găsită hrană pentru copii, fetița se afla la grădiniță, iar fratele acesteia era îmbrăcat sumar, cu haine murdare.

În comunitate, familia este cunoscută cu un comportament necorespunzător în societate, ambii părinți fiind consumatori de băuturi alcoolice, o mare parte din venituri fiind folosite numai cu acest scop.

Din momentul în care a părăsit domiciliul, tatăl nu s-a mai interesat de situația familiei sale și în prezent nu i se cunoaște reședința actuală.

Între mama copiilor și bunicul patern au loc frecvente conflicte, pe fondul consumului excesiv de alcool, pe motiv că dacă "aceștia nu merg la muncă o să-i dea afară din casă". De asemenea, în perioada în care mama este trimisă la muncă, copilul în vârstă de 1 an și J este "supravegheat și îngrijit" de către bunicul patern, acesta lăsându-l singur într-un pătuț în curtea casei și plecând pe la vecini.

reclamanta prin a arăta că minora este un copil izolat, vine la grădiniță fără mâncare, îmbrăcată de la începutul anului cu aceleași haine murdare și neîngrijite și pleacă singură acasă, nesupravegheată de nici un adult, având în vedere distanța destul de mare pe care o are de parcurs.

Din declarația bunicului matern, înregistrată sub nr.34949/27.10.2009, reiese că acesta este de acord, pentru o perioadă determinată, cu instituirea unei măsuri de protecție pentru cei doi nepoți ai săi, motivând faptul că mama acestora "nu se ocupă în mod corespunzător de creșterea și educarea lor, îi lasă singuri și consumă băuturi alcoolice".

Mama copiilor nu recunoaște problemele cu care se confruntă și situația de risc la care sunt expuși cei doi copii ai săi, refuzând instituirea unei măsuri de protecție pentru aceștia, sens în care a dat declarație.

La dosarul cauzei, în dovedirea cererii, s-au depus acte, constând în: raport privind situația copiilor întocmit de către DGASPC V, certificatele de naștere al minorilor, actele de identitate ale părinților, anchetă socială, declarații ale mamei, bunicului patern, etc.

Cererea este scutită de taxa de timbru.

Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 94 alin.3 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, raportat art. 581 Cod procedură civilă.

Prin sentința civilă nr.928 din 10.11.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, a fost admisă cererea de ordonanță președințială și s-a dispus instituirea de îndată și fără somație sau trecerea vreunui termen a măsurii de plasament în regim de urgență pentru minorii, născută la data de 18.07.2005 în Mun.D, jud. CNP - și, născut la data de 21.05.2008, în mun.D, jud. CNP -, fii lui, născută la data de 17.12.1979 în comuna, jud.V, CNP - și, născut la data de 10.08.1967 în comuna, jud.V, CNP -, la asistent maternal profesionist, născută în comuna, jud.V, CNP -, cu acordarea alocației lunare de plasament și delegarea exercițiului drepturilor părintești asistentului maternal profesionist pe durata existenței măsurii.

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:

Situația în care se află minorii, născută la data de 18.07.2005 în Mun.D, jud. CNP - și, născut la data de 21.05.2008, în mun.D, jud. CNP -, este chiar cea descrisă de reclamantă în cererea formulată.

Minorii provin din căsătoria părinților și locuiesc în condiții materiale precare, iar părinții au manifestat față de aceștia o neglijență totală, lăsându-i pe minori nesupravegheați, bunicul neavând posibilitatea de a se ocupa de copii în mod corespunzător, datorită unor probleme de sănătate. Aceștia locuiesc într-o casă, proprietate a bunicului patern, compusă din trei camere, dintre care numai două locuibile, aflate într-o stare de degradare avansată și în condiții igienice necorespunzătoare. Venitul familiei se compune din alocațiile de stat ale copiilor și pensia bunicului patern.

Mai mult chiar, din raportul de anchetă socială rezultă că, la momentul efectuării acesteia, copiii nu aveau nimic de mâncare, fetița se afla la grădiniță, iar fratele acesteia era îmbrăcat sumar, cu haine murdare.

S-a concluzionat că, lipsa condițiilor materiale necesare creșterii și educării minorilor, nesupravegherea acestora de către părinți, precum și mediul neadecvat în care locuiesc în prezent, conduc la ideea că sunt întrunite elementele esențiale cerute expres de art. 581 Cod procedură civilă.

Față de această situație, tribunalul a apreciat că este în interesul superior al minorilor de a li se institui măsura plasamentului în regim de urgență, având în vedere condițiile de trai total improprii dezvoltării corespunzătoare a acestora, mediului în care trăiesc și lipsei condițiilor materiale.

Având în vedere dispozițiile art. 94 alin.3 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, raportat la dispozițiile art. 581 Cod procedură civilă, tribunalul a admis cererea așa cum a fost formulată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs și criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, recurentul susține că se află în relații de dușmănie cu tatăl adoptiv al acestuia, acesta din urmă solicitând deplasarea unei comisii de la Primăria în gospodăria sa, unde se află recurenții cu minorii.

Recurenții arată că nu sunt de acord cu plasamentul minorilor, iar cele reținute de către instanță nu sunt adevărate, deoarece aceștia nu sunt consumatori de alcool, iar copii nu sunt lăsați n grija bunicului.

Recurentul susține că a plecat la lucru în județul Sibiu, cu știrea soției, venind acasă de două ori pe lună.

Se adaugă faptul că lipsa curățeniei nu este o stare permanentă iar părinții au posibilități materiale suficiente și o comportare morală satisfăcătoare pentru creșterea minorilor.

Prin întâmpinarea depusă la data de 25 2009 intimata solicită respingerea recursului ca nefondat.

Curtea, analizând recursul prin prisma criticilor formulate și a probelor administrate constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge ca atare, în baza art.312 Cod pr.civilă și pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a pronunțat o soluție temeinică și legală, având în vedere disp.art.94 alin.3 din Legea nr.272/2004, constatând că familia naturală a minorilor reprezintă o situație nefavorabilă creșterii și educării minorilor, neavând posibilități materiale și morale în sensul arătat, manifestând o gravă neglijență pentru asigurarea condițiilor minime de trai, respectiv îmbrăcăminte, hrană, curățenie, fapt constatat și consemnat în ancheta socială făcută la domiciliul minorilor și dovedit și de către cadrele didactice de la grădinița frecventată de minoră, aceasta din urmă, de un an și J, fiind lăsată nesupravegheată și înfometată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de pârâții: și, domiciliați în comuna, sat, județul V, împotriva sentinței civile nr.928/ din 10 2009, pronunțată de Tribunbalul V, în dosarul nr-, intimată fiind reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI, cu sediul în Rm.V, str.-, nr.28, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Președinte, Judecător, Judecător,

- --- - - - --

Grefier,

Red./15.12.2009

/5 ex

Jud.fond

Președinte:Veronica Șerbănoiu Bădescu
Judecători:Veronica Șerbănoiu Bădescu, Florinița Ciorăscu, Corina

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plasament. Decizia 1784/2009. Curtea de Apel Pitesti