Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 85/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 85/2009
Ședința publică de la 28 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Trif președinte secție
JUDECĂTOR 2: Dana Ghițoaica
JUDECĂTOR 3: Marius Aurel
Grefier:
Pe rol se află judecarea recursului declarat de către reclamanta împotriva deciziei civile nr. 189/A/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, în contradictoriu cu intimat și Autoritate Tutelară din cadrul PRIMĂRIEI ORĂȘTIE, având ca obiect reîncredințare minor.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea recurentei reclamante, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Mandatara recurentei reclamante se obligă să depună delegația până la sfârșitul dezbaterilor. Declară că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Mandatara recurentei reclamante, având cuvântul pe fond, solicită instanței admiterea recursului de față, reîncredințarea minorului către mamă întrucât atât judecătoria cât și tribunalul au respins cererile reclamantei reținând că minorul a trăit cu pârâtul și bunica din partea acestuia și că o schimbare în mediul de viață ar influența negativ dacă aceasta ar fi trimisă la mamă, în Spania. Astfel, mai susține că deși cele două instanțe apreciază că reclamanta are condiții materiale mai bune, consideră că în interesul minorului ar fi să locuiască cu tatăl și familia acestuia, deși reclamanta a depus toate diligențele și își dorește ca băiatul să-i fie încredințat spre creștere și educare. În concluzie, solicită admiterea recursului. Fără cheltuieli de judecată.
Instanța, față de lucrările dosarului și cele expuse, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Constată că prin sentința civilă nr. 1166 din 17 decembrie 2008 pronunțată de Judecătoria O s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta împotriva pârâtului având ca obiect reîncredințare minor.
Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut, în esență, de către prima instanță că prin hotărârea de divorț minorul rezultat din căsătoria părților a fost încredințat spre creștere și educare tatălui și că probele administrate în prezenta cauză - martori, anchetă socială, relevă fără echivoc că împrejurările și criteriile avute în vedere de către instanță la momentul pronunțării hotărârii de încredințare minorului nu s-au schimbat.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel în termen, motivat și legal timbrat reclamanta, solicitând schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii introductive de instanță și de a se dispune reîncredințarea minorului la mamă.
În susținerea cererii sale reclamanta apelantă arată, în esență, că instanța de fond a apreciat greșit probele administrate cauzei; că dispune de condiții materiale superioare pârâtului; că de minor se ocupă bunica paternă și nu tatăl; că i s-a interzis să ia legătura cu copilul, nefiindu-i respectat programul de vizită; că reclamanta prezintă garanții morale pentru creșterea și educarea minorului, acesta fiind atașat de mamă și de fratele acestuia aflat în îngrijirea reclamantei; că raportat la vârsta acestuia minorul are nevoie pentru o dezvoltare intelectuală, morală și fizică de prezența mamei.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul a solicita respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond, susținând, în esență, că minorul este bine îngrijit, că locuiește împreună cu tatăl său, iar condițiile care au fost avute în vedere la încredințarea lui către tată prin hotărârea de divorț nu s-au schimbat.
Prin deciziei civile nr. 189/A/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoaras -a respins ca nefondat apelul reclamantei, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în apel în favoarea intimatului pârât.
Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut, în esență, de către tribunal că susținerile reclamantei referitoare la comportamentul pârâtului din timpul căsătoriei părților nu pot fi reținute în prezenta cauză cele constatate prin hotărârea de divorț impunându-se cu autoritate de lucru judecat în acțiunea de față, iar în ce privește celelalte critici, s-a apreciat că raportat la probele administrate cauzei este în interesul minorului de a se păstra măsura dispusă inițial.
Împotriva acestei decizi civile a declarat recurs în termen, motivat și legal timbrat reclamanta, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârilor pronunțate anterior în sensul admiterii acțiunii introductive de instanță, cu consecința reîncredințării minorului la mamă.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta reclamanta susține că hotărârile atacate sunt nelegale și netemeinice, întrucât s-a dovedit cauzei că s-au schimbat împrejurările și criteriile avute în vedere la momentul pronunțării hotărârii de încredințare a minorului la tată; că reclamanta are condiții materiale mai bune decât ale pârâtului, ca și venituri salariale mai mari; că cea care se ocupă de minor este bunica paternă și nu tatăl; că nu i-a fost respectat programul de vizită stabilit prin hotărâre judecătorească; că instanțele de judecată au ignorat probele dosarului din care rezultă fără echivoc că interesul superior al minorului este de a fi reîncredințat mamei; că greșit nu a fost audiat minorului deși acesta are doar vârsta de 7 ani; că mama îndeplinește toate condițiile și garanțiile pentru a se ocupa de minor; că deși stabilită în Spania mama a păstrat în permanență legătura cu copilul, ocupându-se de asigurarea celor necesare minorului; că raportat la vârsta minorului acesta are nevoie de îngrijirea și prezența mamei, ca factor psihologic pentru o bună dezvoltare a copilului; că minorul este atașat de fratele său care a fost încredințat mamei, reclamantei din prezenta cauză; că probele cauzei dovedesc fără echivoc că interesul minorului este de a fi reîncredințat mamei, reclamatei care poate să-i ofere toate condițiile pentru creștere și educare, fiindu-i asigurat un viitor mai bun.
În drept, se invocă dispozițiile art. 5, 16, 30-32 din Legea nr. 272/2004.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul pârât a solicita respingerea recursului formulat în cauză de către reclamantă, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în recurs, susținând, în esență, că criticile invocate de recurenta vizează netemeinicia hotărârilor pronunțate de instanțele anterioare, ceea ce este inadmisibil prin raportare la dispozițiile art. 304 Cod pr.civ.
Se mai susține în întâmpinare în ce privește fondul cauzei că hotărârilor pronunțate de instanțele anterioare sunt legale și temeinice, că susținerile recurentei reclamante sunt contrazise de probele dosarului din care rezultă fără echivoc că împrejurările existente la data pronunțării hotărârii de încredințare nu s-au schimbat și tatăl se ocupă în mod deosebit de minor, fiindu-i asigurate cele mai bune condiții de creștere și educare.
La întâmpinare au fost anexate următoarele înscrisuri: contract de vânzare -cumpărare nr. 215/1991, diplome obținute de minor la diverse concursuri - 17-26.
Prealabil analizării recursului pe fond, Curtea de Apel urmează a analiza excepția inadmisibilități recursului, excepție ridicată de intimatul pârât, prin raportare la dispozițiile art. 137 și art. 306 Cod pr.civ.
Este adevărat că, pentru admisibilitatea recursului nelegalitatea și netemeinicia hotărârii ce se atacă pe această cale trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, sub denumirea demotive de casare sau modificare.
Criticile formulate de recurenta reclamantă, din punct de vedere formal nu respectă cerința imperativă a legii -art. 304 Cod proc. civilă, referitoare la indicarea temeiurilor de drept al cererii deduse judecății.
În această situație și, în raport de prevederile art. 306 alin. 3 din același cod, sistematizând expunerea de motive a recurentei, Curtea constă că criticile recurentei reclamante vizează ipoteza prevăzută de art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, potrivit căruia modificarea hotărârii poate fi dispusă atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Curtea raportat la dezvoltarea motivelor de recurs nu poate împărtășii opinia intimatului pârât în sensul că criticile invocate de recurenta reclamantă vizează netemeinicia hotărârilor pronunțate de instanțele anterioare, ci așa cum precizam anterior criticile recurentei reclamante vizează aplicarea greșită a legii în ce privește principiul interesului superior al copilului.
Așa fiind, se va respinge ca neîntemeiată excepția nulității recursului formulată de intimatul pârât.
Analizând legalitatea și temeinicia deciziei atacate prin prisma criticilor invocate de către recurenta reclamantă, precum și din oficiu, conf. art. 306 Cod proc. civilă, cu referire la art. 44 din Codul familiei, art. 2, 5, 30-32 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, Curtea de Apel constată că recursul nu este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Obiectul prezentului dosar este reîncredințare minor.
Sediul materiei este art. 44 din Codul familiei și art. 2 și art. 30-32 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului (denumită în continuare Legea nr. 272/2004).
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 9 Cod pr.civ. instanța de recurs apreciază că hotărârea pronunțată nu este lipsită de temei legal și nici nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Astfel, atât instanța de fond, cât și Tribunalul ca instanță de apel a făcut o corectă aplicare a legii în ceea ce privește aprecierea probelor administrate cauzei, stabilind o corectă stare de fapt, soluția pronunțată fiind legală și temeinică sub aspectul criticat - reîncredințarea minor.
Curtea apreciază ca nefondate susținerile recurentei reclamante sub aspectul respingeri cereri introductive de instanță de reîncredințare a minorului rezultat din căsătoria părților, instanța de apel, respectând principiul interesului superior al copilului pe baza criteriilor de determinare atunci când a dispus menținerea măsurii dispuse inițial, respectiv de încredințare a minorului spre creștere și educare tatălui.
Din economia dispozițiilor art. 44 alin. 1 și 2 din Codul familiei, precum și a celorlalte dispoziții legale relevante în materie - art. 2 și art. 30-32 din Legea nr. 272/2004, măsura reîncredințării copilului minor spre creștere și educare, de la un părinte la celălalt, își găsește justificarea și poate fi luată numai atunci când se stabilește că interesele minorului o cer, adică numai atunci când părintele în grija căruia se află nu-i mai poate asigura condițiile necesare pentru o dezvoltare corespunzătoare.
Mergând pe același raționament, schimbarea parțială a condițiilor care, în ansamblul lor, au determinat încredințarea copilului, nu atrage obligatoriu revenirea asupra acelei măsuri, atâta timp cât se constată cauzei că subzistă elementele de bază hotărâtoare care au justificat-o și care confirmă necesitatea ca ea să fie menținută în chiar interesul copilului, atât în ceea ce privește posibilitățile materiale, cât și legăturile afective care s-au creat între minor și părintele căruia i-a fost încredințat, așa cum este cazul în speță.
Interesul copilului care trebuie să fie avut în vedere cu ocazia soluționării unei atari cereri de reîncredințare este legat de comportarea părintelui căruia i-a fost încredințat, de gradul de atașament și de grija pe care a manifestat-o față de copil, de legăturile afective care există între acest părinte și copil.
Curtea, raportat la ansamblul probator administrat, apreciază că în cauză nu există motive care să demonstreze că menținerea copilului la tată, intimatul pârât ar avea consecințe dăunătoare bunei dezvoltări fizice, creșterii și educării.
Este adevărat că, în luarea unei atari măsuri, judecătorul trebuie să aibă în vedere la aprecierea interesului minorului și posibilitățile materiale ale părinților, însă acest criteriu nu este definitoriu, ci trebuie raportat la criteriile arătate anterior.
Curtea nu dorința mamei de a-l avea pe minor alături de ea, după cum nu contestă condițiile de care beneficiază aceasta, atât din punct de vedere moral, cât și material, însă trebuie precizat că potrivit legii ambii părinți sunt obligați să se ocupe de educarea minorului și să contribuie la creșterea și întreținerea acestuia ( art. 101 Codul familiei).
Așa fiind, toate acestea pot fi fructificate de mamă în favoarea și în interesul minorului prin păstrarea unor legături strânse, de natura a-i asigura acestuia suportul afectiv și material, și nu neapărat prin modificarea măsurii încredințării minorului, așa cum just a reținut instanța de apel.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că instanțele de judecată anterioare în pronunțarea soluției au avut în vedere atât probele testimoniale administrate cauzei, cât și anchetele sociale efectuate la domiciliile celor doi părinți și înscrisurile depuse la dosar.
Astfel, în speță, este de observat, contrar susținerilor recurentei reclamante, că intimatul pârât deține în proprietate un imobil, apartament, format din 4 camere, că s-a ocupat în mod deosebit de minor, care a obținut rezultate deosebite la concursurile la care a participat și că tatăl s-a preocupat să-i ofere minorului un climat socio-psihologic confortabil.
Curtea nu poate împărtășii susținerile recurentei reclamante că de creșterea și educarea minorului se ocupă bunica paternă pentru simplul fapt că intimatul pârât locuiește împreună cu minorul și cu mama sa, ci este cert dovedit că tatăl este cel care se ocupă de minor fiind ajutat de mama sa.
Împrejurarea că pârâtul este preocupat de creșterea și sănătatea minorului, că a vegheat la creșterea și educarea acestuia rezultă nu numai din ancheta socială efectuată în cauză de autoritatea tutelară de la domiciliul tatălui, ci și depozițiile martorilor, și înscrisurile depuse la dosar.
Curtea nu poate omite în soluționarea prezentei cauze împrejurarea că minorul se află în grija tatălui de la vârsta de 1 an, când reclamanta a plecat în străinătate lăsându-l pe minor în grija tatălui și a bunicii paterne, aspect care se impune cu autoritate de lucru judecat, conform sentinței civile nr. 369/2005 a Judecătoriei O și că de la data nașterii și până în prezent minorul locuiește în același imobil.
S-a dovedit cauzei că recurenta reclamantă a păstrat legătura cu minorul, vizitându-l ori de câte ori s-a aflat în țară, că aceasta mai are un copil dintr-o altă relație ce i-a fost încredințat spre creștere și educare și că între cei doi frați s-au statornicit relații de atașament, însă acestea nu sunt motive suficiente pentru a se dispune schimbarea măsurii inițiale, întrucât, cel puțin pentru moment, nu se impune schimbări forțate în modul de viață cu care a fost deprins timp îndelungat minorul și care nu se dovedește a fi dăunător.
Contrar susținerilor recurentei reclamante pârâtul nu s-a opus ca mama, recurenta reclamantă să ia legătura cu minorul, ci s-a dovedit cauzei că tatăl s-a preocupat să respecte acest drept al mamei, punându-i la dispoziție poze și casete înregistrate la diferite evenimente și aniversări ale minorului, precum și să respecte dreptul minorului de a se dezvolta armonios ca viitor adult și a avea un psihic echilibrat, povestindu-i despre mama sa și despre fratele său care se află în Spania și de a-i permite minorului să meargă în Spania.
În ce privește susținerile recurentei reclamante referitoare la audierea minorului, Curtea nu le poate împărtășii, întrucât potrivit art. 24 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 este obligatorie ascultarea minorului care a împlinit vârsta de 10 ani.
Potrivit aceluiași text de lege este permisă audierea minorului care nu a împlinit vârsta de 10 ani, însă o atare încuviințare este lăsată la libera apreciere a judecătorului.
Pentru cele ce preced, Curtea apreciază ca nefondat recursul recurentei reclamante, urmând a fi respins ca atare, conf. art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă.
În ce privește cererea pârâtului intimat de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentului recurs, Curtea constată că nu s-a depus la dosar nici o dovadă a acestor cheltuieli, context în care cererea urmează a fi respinsă ca nedovedită.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 189/A/2009 a Tribunalului Hunedoara - Secția civilă.
Respinge cererea intimatului pârât privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 28.09.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored. /2 ex/4.11.2009
Jud. fond:
Jud. apel: /
Președinte:Sanda TrifJudecători:Sanda Trif, Dana Ghițoaica, Marius Aurel
| ← Plasament. Decizia 74/2009. Curtea de Apel Suceava | Plasament. Decizia 55/2009. Curtea de Apel Suceava → |
|---|
