Divort. Decizia 89/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 89/2009
Ședința publică de la 28 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Trif președinte secție
JUDECĂTOR 2: Dana Ghițoaica
JUDECĂTOR 3: Marius Aurel
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 115/A/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- având ca obiect divorț.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimatul pârât, personal și asistat de avocat cu împuternicire de reprezentare la fila 9 și avocat în reprezentarea recurentei reclamante.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care.
Avocat solicită instanței citarea în cauză în cauză a societății proprietară a imobilului ce face obiect al discuției privind beneficiarul acestuia și, nu în ultimul rând, să se întocmească adresă către Serviciul de Evidență al Populației pentru a ne comunica actele ce au stat la baza emiterii titlului locativ pentru recurentă.
Instanța acordă cuvântul asupra cererii în probațiune.
Avocat, având cuvântul, solicită instanței respingerea acestor cereri întrucât a fost suficient timp pentru pregătirea apărării și chiar în ipoteza existenței unui astfel de titlu locativ, acesta nu mai e valabil cât vreme nu s-a făcut dovada plății unei chirii aferente.
Mai mult, se mai arată că în CF imobilul are profil de sediu firmă, sens în care există extras de carte funciară cu privire și la încheierea unui contract de închiriere.
Avocat, solicitând cuvântul, în susținerea cererii sale învederează că s-au făcut demersuri ca să fie puse la dispoziție aceste acte privind imobilul, însă li s-a răspuns că numai la dispoziția expresă a instanței. Mai susține că imobilul cu piscină a aparținut ambilor soți, sens în care depune înscrisuri - chitanței privind plata utilităților în comun.
Instanța, în deliberare, respinge cererea de introducere în cauză a societății întrucât aceasta este o cerere formulată pentru prima dată în recurs și reprezintă o probă neconcludentă cauzei întrucât părțile puteau face demersuri pentru a obține înscrisurile în probațiune necesare.
Avocat arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Avocat, arată că nu mai are alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, având cuvântul, solicită instanței admiterea recursului de față, modificarea deciziei atacate precum și a sentinței în sensul atribuirii către reclamantă a beneficiului asupra spațiului de locuit, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă privind greșita aplicare a legii raportat la obiectul cauzei - acțiune de divorț, cu capete de cerere specifice, inclusiv petitele referitoare la partaj, care s-au disjuns și s-a format un alt dosar, repus pe rol. Astfel, susține că față de prevederile art. 27 din Legea nr. 114/1996, în cazul în care există un contract de închiriere asupra imobilului, acesta rămâne în beneficiul soțului dacă a locuit acolo, în speță imobilul fiind cumpărat de cei doi soți, care au locuit acolo, iar instanța a neglijat aspectul cu privire la faptul că mama și copilul nu au alt domiciliu, sens în care se depun înscrisuri. În concluzie, față de cele expuse și cele formulate în scris, solicită instanței admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată conform chitanțelor de la dosar.
Avocat, având cuvântul, solicită instanței respingerea recursului reclamantei, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, întrucât se poate constata că imobilul în cauză este, în lipsa oricărui temei juridic, este proprietatea societății cu acționar unic și face parte din patrimoniul acesteia. Pe de altă parte, intimatul pârât nu apare niciodată ca având domiciliul la sediul societății, reclamanta nefăcând dovada că există un titlu locator cu privire la acest imobil și mai mult, nu are nici calitatea de chiriaș, pentru că dacă acest contract de închiriere ar exista, s-ar putea dovedi cu plata unei chirii. În concluzie, față de faptul că reclamanta nu poate invoca prevederile art. 27 din Legea nr. 114/1996 și referirile cu susținere la faptul că imobilul face obiectul dosarului de partaj, cum că ar fi bun comun al soților, solicită instanței să constate că hotărârea atacată a făcut o aplicare corectă a legii, sens în care se impune respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 3599 din data de 18 2008 pronunțată de Judecătoria Devaa fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul.
S-a dispus desfacerea căsătoriei părților înregistrată în registrul stării civile al Primăriei Municipiului H sub nr. 173 din 8 iunie 2002, din vina soțului pârât;
S-a dispus ca reclamanta să revină la numele purtat anterior încheierii căsătoriei, acela de,";
A fost încredințat reclamantei, spre creștere și educare, minorul, născut la data de 30.12.2002;
A fost obligat pârâtul la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului în cuantum de 1599 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii, 12.02.2008 și până la majoratul acestuia și
A fost respinsă cererea reclamantei privind atribuirea beneficiului contractului de închiriere și atribuirea folosinței locuinței.
fost obligat pârâtul la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamantă.
Împotriva acestei sentințe, în termenul prev. de art. 284 alin. 1 pr.civ. au formulat apel atât reclamanta cât și pârâtul.
Prin decizia civilă nr. 115/30.03.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția civilă, îndreptată sub aspectul erorii materiale strecurate în dispozitivul acesteia cu privire la calitatea părților prin Încheierea din Camera de Consiliu din 30.04.2009, a fost respins ca nefondat apelul declarat de cât și apelul civil formulat de pârâtul.
În motivarea acestei decizii Tribunalul a arătat următoarele:
Cererea reclamantei privind atribuirea beneficiului contractului de închiriere a locuinței care a constituit domiciliul conjugal și la atribuirea folosinței locuinței până la soluționarea partajului de bunuri comune, se constată că instanța a dat o justă dezlegare fondului acesteia, contrar criticilor formulate în apel.
Astfel, titularul contractului de închiriere, înregistrat sub nr. 1 din data de 1 mai 2005 (copia contractului - filele 65 - 67 în dosarul primului fond), este pârâtul, prin urmare acesta urmează să continue raporturile locative după desfacerea căsătoriei, reclamanta pierzând dreptul locativ care deriva din calitatea sa de soție, calitate care îi conferea drepturi locative în temeiul art. 21 lit. k din Legea nr. 114/1996 republicată.
Dispozițiile art. 27 din Legea nr. 114/1996 de care se prevalează apelanta reclamantă în susținerea apelului sunt instituite pentru situații exprese și limitative, reținute în textul legal, anume pentru cazul părăsirii definitive a domiciliului de către titularul de contract și pentru cazul decesului acestuia, și ne se pot extinde, prin analogie, la alte situații - pe care ipoteza normei nu le cuprinde.
În ce privește criticile formulate de către pârât relative la cuantumul pensiei de întreținere la care a fost obligat precum și data de la care acesta datorează pensia de întreținere în favoarea fiului său minor, în mod just a reținut instanța că veniturile sale sunt în medie de 4.751 lei lunar, venit rezultat din cumularea venitului obținut ca angajat al,DD " D (adeverință - fila 40 în dosarul fondului) cu dividendele obținute de acesta de la ,DD " D (adeverință - fila 60 în dosarul fondului); împrejurarea că pârâtul nu a ridicat dividendele care i se cuvin pentru anul 2007 nu denotă că acesta nu a realizat respectivele dividende, ci doar faptul că a înțeles să nu dispună într-un alt mod de acestea.
Suma de 1.599 lei lunar, stabilită în favoarea minorului și în sarcina pârâtului apelant - cu titlu de pensie de întreținere - este o sumă de care minorul are nevoie și pe care pârâtul o poate plăti și este situată în limitele derivate din criteriile stabilite de disp. art. 94 fam. cu privire la întinderea obligației de întreținere.
Mai este de arătat că, din probele administrate, rezultă continuarea conviețuirii de către părți, în aceiași locuință, însă rezultă și faptul că această,conviețuire" s-a realizat exclusiv în scopul protejării minorului, părțile apreciind că acesta nu trebuie să fie conștient de faptul că părinții săi nu se mai înțeleg și urmează să se separe.
Într-o atare situație, faptul că părțile au continuat să locuiască în aceiași casă nu este de natură să conducă la concluzia că ele au continuat să se gospodărească împreună sau că unul dintre soți, în speță pârâtul - conform susținerilor sale - a susținut efortul financiar al întregii familii.
Dimpotrivă, faptul că soții au susținut acțiunea de divorț este de natură să conducă la concluzia instanței în sensul că separarea s-a realizat și nu există indicii certe care să susțină pretenția pârâtului că această separare nu s-a produs și în planul financiar, astfel că obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere în favoarea fiului său minor de la data cererii în justiție este fondată.
Sub aspectul arătat, declarația martorului, a cărei înlăturare din materialul probator pârâtul apelant o critică, este justificată, aceasta necoroborându-se cu celelalte probe administrate în cauză ori cu susținerile părților.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen, motivat, reclamanta solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate precum și a sentinței civile în sensul atribuirii către reclamantă a beneficiului asupra spațiului de locuit, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9.civ.Cod Penal privind greșita aplicare a legii.
În motivarea recursului s-a arătat că instanța de apel a dat o apreciere incorectă drepturilor locative derivate din Legea nr. 114/1996. Recurenta apreciază că prin analogie cu disp. art. 27 din Legea nr. 114/1996 beneficiază de contractul de închiriere, chiar și în situația în care titularul contractului de închiriere își pierde acest drept prin părăsirea definitivă a domiciliului.
În plus contractul de închiriere al pârâtului nu este autentic, locuința este trecută pe SC SRL unde acționar unic este pârâtul dar ambii soți au avut calitatea de chiriași. Se mai arată că imobilul în discuție face obiectul partajului între soți, fiind construit în timpul căsătoriei părților, în mod abuziv pârâtul trecându-l pe firma sa drept sediu când în realitate a fost locuința comună a părților.
Pârâtul intimat nu a depus întâmpinare.
Curtea de Apel examinând recursul reclamantei prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu constată că recursul este nefondat și va fi respins, din următoarele considerente:
Recurenta a criticat hotărârile sub aspectul atribuirii contractului de închiriere a locuinței, motivat de faptul că ar avea aceleași drepturi locative ca și pârâtul intimat atâta timp cât locuința a fost domiciliul comun al părților iar ea nu are alt spațiu locativ.
În sprijinul cererii sale recurenta a invocat analogia cu disp. art. 27 din Legea nr. 114/1996.
Curtea constată că instanțele de fond și de apel au aplicat corect dispozițiile legale în materie. Chiar dacă părțile au locuit împreună în acea locuință, se constată din contractul de închiriere existent la dosarul cauzei că proprietarul locuinței este SC SRL D, aceasta fiind închiriată prin contractul de închiriere nr. 105/1.05.2009 pârâtului.
În ce privește forma autentică, se constată că potrivit art. 21 din Legea nr. 114/1996 nchirierea locuințelor se face pe baza acordului dintre proprietar și chiriaș, consemnat prin contract scris, care se va înregistra la organele fiscale teritoriale, legea nesolicitând forma autentică.
În speță nu sunt aplicabile disp. art. 27 din Legea nr. 114/1996, articol în care se arată că în cazul părăsirii definitive a domiciliului de către titularul contractului de închiriere sau al decesului acestuia, precum și în cazul titularului de contract, nerezident, care, fără a fi detașat, nu a mai folosit locuința mai mult de 2 ani, fără întrerupere, închirierea continuă, după caz:
a) în beneficiul soțului sau al soției, dacă a locuit împreună cu titularul;
b) în beneficiul descendenților sau al ascendenților, dacă au locuit împreună cu acesta;
c) în beneficiul altor persoane care au avut același domiciliu cu titularul cel puțin un an și care au fost înscrise în contractul de închiriere.
Or, beneficiarul contractului de închiriere - intimatul, nu se află în niciuna din situațiile mai sus menționate, iar instanțele de fond și de apel au pronunțat hotărâri legale și sub acest aspect, recurenta pierzând dreptul locativ în urma divorțului.
Față de cele expuse, în temeiul art. 312.civ.Cod Penal recursul reclamantei va fi respins.
În baza art. 274.civ.Cod Penal recurenta va fi obligată să plătească intimatului suma de 850 lei cu titlu cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 115/A/30.03.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Civilă.
Obligă pe reclamanta să plătească intimatului suma de 850 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.09.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored. /2 ex/26.10.2009
Jud. fond:; jud. apel:;
Președinte:Sanda TrifJudecători:Sanda Trif, Dana Ghițoaica, Marius Aurel
| ← Divort. Decizia 45/2009. Curtea de Apel Alba Iulia | Plasament. Decizia 182/2010. Curtea de Apel Brasov → |
|---|
