Repunere în drepturile părintești. Decizia 234/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
Complet specializat de familie și minori
DECIZIA CIVILĂ NR.234
Ședința publică din 4 martie 2008
PREȘEDINTE: Daniela Calai
JUDECĂTOR 2: Erica Nistor
JUDECĂTOR 3: Maria Lăpădat
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr.2806/14.12.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T, având ca obiect repunere în drepturile părintești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pârâta recurentă personal, lipsă fiind reprezentantul reclamantei intimate.
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul în recurs.
Pârâta recurentă solicită admiterea recursului, arătând că dorește ca minora să fie în plasament la un asistent maternal la care să o poată vizita, în prezent copilul se află într-o locuință insalubră, cu mizerie, iar ea locuiește singură într-o locuință socială cu o cameră și bucătărie în-.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului, arătând că măsura s-a instituit cu acordul pârâtei recurente.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2806/14.12.2007 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Timișa admis cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T în contradictoriu cu pârâta și a delegat exercițiul drepturilor părintești și obligația îndeplinirii îndatoririlor părintești cu privire la persoana copilului născută la data de 02.01.1995 în T, în favoarea familiei și I și privind bunurile copilului în favoarea Președintelui Consiliului Județean
Pentru a pronunța astfel tribunalul a reținut că prin cererea înregistrată sub nr.8559/30/19.11.2007 reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Tas olicitat în contradictoriu cu pârâta delegarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești cu privire la persoana și bunurilor copilului în favoarea familiei și
În motivare reclamanta a invederat instanței că față de copil s-a luat măsura plasamentului, context în care propune delegarea exercițiului drepturilor și obligațiilor părintești cu privire la persoana și bunurile acestuia.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.137, art.38 lit.a și b și art.62 alin.4 din Legea 272/2004.
Din actele dosarului instanța a reținut că minora este fiica pârâtei fără a avea filiația stabilită față de tată.
Prin Hotărârea Cod procedură civilă față de copil s-a luat măsura plasamentului la familia și
Apreciind că măsura plasamentului s-a luat cu acordul pârâtei, tribunalul a constatat că în raport de dispozițiile art.38 și 62 din Legea 272/2004, cererea reclamantei este întemeiată a admis-o și a dispus în sensul celor mai sus menționate.
În termen, împotriva sentinței civile nr.2806/14.12.2007 pronunțată în dosar nr.8559/2007 a Tribunalului Timișa declarat recurs pârâta care a solicitat admiterea recursului cu consecința respingerii acțiunii.
În motivare a arătat că este nemulțumită de modul în care este îngrijită fiica sa, de către asistentul maternal.
A arătat că prin vizitele pe care le-a efectuat la domiciliul asistentului maternal a constatat că minora era singură și neîngrijită.
Examinând sentința civilă recurată, în raport de motivele invocate de dispozițiile art.3041, de dispozițiile Legii 272/2004 Curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel, prin Hotărârea nr.350/7.06.2007 a Comisiei pentru Protecția Copilului T - copilul a fost dată în plasament la familia și
Pârâta nu a contestat măsura de protecție specială luată față de copilul - respectiv instituirea plasamentului la familia și I, iar prin cererea ce face obiectul cauzei deduse judecății s-a solicitat de reclamantă, doar delegarea exercițiului drepturilor și îndeplinirii obligațiilor părintești cu privire la persoana și bunurile minorei în favoarea familie și
Pârâta nu critică hotărârea instanței pe fond, respectiv delegarea exercițiului drepturilor și obligația îndeplinirii îndatoririlor părintești cu privire la copil în favoarea familie și
Or, instanța în raport de dispozițiile art.38 din Legea 272/2004 este singura autoritate competentă să se pronunțe luând în considerare interesul superior al copilului, cu privire la modalitățile în care se exercită drepturile și de îndeplinesc obligațiile părintești în situația copilului lipsit temporar de ocrotirea părinților.
Întrucât din probele administrate în dosar, nu rezultă că pârâta ar fi solicitat încredințarea copilului spre creștere și educare, se constată că în mod corect prima instanță a admis cererea astfel cum a fost formulată, făcând o corectă aplicare a dispozițiile art.38 și 62 din Legea nr.272/2004.
Întrucât măsura plasamentului este una temporară ca și măsurile dispuse ca urmare a instituirii acestei măsuri - aceasta poate fi revocată atunci când familia firească dispune de condiții necesare creșterii și educării copilului, oricare din părinți având posibilitatea de a solicita revocarea măsurii ca și reintegrarea copilului în familie.
În consecință, în situația în care pârâta ar dispune de posibilitatea de a crește și îngriji copilul, poate solicita revocarea măsurii plasamentului și reintegrarea în familie, având în vedere că principalul element al vieții de familie este dreptul de a trăi împreună, astfel încât relațiile de familie să se poată dezvolta normal, iar membrii familiei să se poată bucura reciproc de compania celorlalți.
Față de considerentele arătate Curtea, în baza art.312 (1) Cod procedură civilă va respinge recursul declarat de pârâta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr.2806/14.12.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR - - - - - -
GREFIER
- -
Red.ML/19.03.2008
Dact./19.03.2008
Tribunalul Timiș -judecător
2 ex.
Președinte:Daniela CalaiJudecători:Daniela Calai, Erica Nistor, Maria Lăpădat
← Pensie întreținere. Decizia 44/2008. Curtea de Apel Craiova | Stabilire program vizitare minor. Decizia 465/2009. Curtea de... → |
---|