Stabilire program vizitare minor. Decizia 63/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 63/FM

Ședința publică din data de 19 septembrie 2008

Complet specializat pentru cauze cu minori și de familie

PREȘEDINTE: Irina Bondoc

JUDECĂTORI: Irina Bondoc, Daniela Petrovici Paulina Georgescu

- - -

Grefier - - -

S-a luat în examinare recursul civil formulat de pârâta(), domiciliată în Nord,-, județul C, împotriva deciziei civile nr. 263 din 15 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C, str. - nr. 2A, -. 2,. 234, județul C, având ca obiect stabilire program vizită minori.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta pârâtă (), personal și intimatul reclamant, personal și asistat de d-na avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 82395 din 19.09.2008, depusă la dosar.

Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

Recursul este declarat în termenul legal, motivat și timbrat cu taxă judiciară de de 4 lei, conform chitanței nr. - din 26 iunie 2008, depusă la dosar și timbre judiciare mobile în valoare totală de 0,30 lei.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, verificând taxa de achitată de către recurentă în raport de obiectul cauzei, constată că acesta a fost legal timbrat cu taxă judiciară de de 4 lei și judiciar în valoare de 0,30 lei.

Întrebate fiind, părțile arată că nu au acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.

Instanța, luând act că nu sunt înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Recurenta reclamantă, având cuvântul asupra recursului, învederează că inițial, a fost de acord cu schimbarea programului de vizită al minorei ținând cont că aceasta a crescut și pentru a petrece mai mult timp cu tatăl ei. Niciodată nu s-a opus ca minora să aibă legături personale cu tatăl ei iar în perioada cât acesta era la grădiniță era luată de tatăl chiar și câteva zile. Având în vedere vârsta minorei, faptul că aceasta este înscrisă la o școală în localitatea Nord și programul școlar, având cursuri după amiaza, recurenta arată că nu este de acord cu programul de vizită al minorei stabilit pentru perioada de la sfârșitul

săptămânii. Solicită stabilirea unui program de vineri ora 18,00 până sâmbătă la ora 18,00 astfel încât minora să aibă la dispoziție ziua de duminică în vederea efectuării temelor și pentru ca aceasta să nu fie nevoită să se deplaseze la domiciliul tatălui cu manualele școlare și caietele aferente celor două zile de cursuri - vineri și luni. Referitor la programul de vizită al minorei stabilit în perioada vacanței de iarnă, arată că este de acord. În ce privește programul de vizită stabilit pentru perioada vacanței de vară arată că este de acord ca acesta să fie pentru o perioadă de o lună, însă, solicită ca acest program să fie divizat în perioade de câte două săptămâni. Totodată, solicită ca instanța să dispună anularea cheltuielilor de judecată la care a fost obligată în favoarea reclamantului având în vedere că a fost de acord cu schimbarea programului de vizită de la prima zi de înfățișare. Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat.

Apărătorul intimatului reclamant, având cuvântul, învederează că recurenta a transferat minora la o școală din Sud pentru a-l împiedica pe intimat să aibă legături personale cu fiica sa. Mai arată că intimatul are toate condițiile necesare pentru ca minora să poată să-și efectueze temele la domiciliul acestuia, în programul stabilit de instanță. Apreciază că, în raport de dispozițiile legale și materialul probator administrat în cauză, hotărârile pronunțate sunt legale și temeinice. În ce privește cheltuielile de judecată, având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, care prevăd că partea care cade în pretenții va fi obligată să plătească cheltuieli de judecată, apreciază că în mod corect instanța a stabilit în sarcina pârâtei plata cheltuielilor de judecată. Solicită respingerea recursului ca nefondat și depune concluzii scrise.

Intimatul reclamant, prezent personal în instanță, arată că a avut legături personale cu minora, însă, nu conform programului stabilit prin hotărâre judecătorească ci potrivit voinței mamei minorei. De asemenea, mai arată că minora dorește să aibă legături cu tatăl său.

Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.

CURTEA

Asupra cererii de recurs;

Astfel, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta a, modificarea programului de vizită stabilit prin sentința civilă nr. 12138/1998 a Judecătoriei Constanța.

Se motivează că prin sentința civilă nr. 6349/1998 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin decizia civilă nr. 2365 din 16 noiembrie 1998 pronunțată de Tribunului C în dosarul nr. 4709/1998, s-a dispus desfacerea căsătoriei intervenită între părți, încredințarea minorei, mamei, spre creștere si educare. Prin sentința civilă nr. 12138 din 3 septembrie 1998 Judecătoriei Constanta reclamantului i s-a stabilit un program de vizită în calitate de tată, pe care pârâta nu l-a respectat în perioada martie - mai 2006, astfel cum rezultă din ordonanța nr. 4725/P/2006.

Prin sentința civilă nr. 15858 din 5 decembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul civil nr- a fost admisă cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta ()

, a fost stabilit programul de vizită a minorei de către tatăl său, reclamantul, astfel: în a doua și a patra săptămână a lunii, de vineri orele 18,00 până duminica orele 17,00; o luna în vacanța de vară; o săptămână în vacanța de iarnă începând cu data de 27 decembrie până la 2 ianuarie; o săptămână în vacanța intertrimestrială în perioada 3 februarie - 11 februarie.

Pentru a pronunța această sentință civilă, instanța de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a reținut următoarele:

Potrivit art. 43 alin. 2 Codul familiei, părintele divorțat, căruia nu i s-a încredințat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională.

Articolul 97 Codul familiei stabilește ca ambii părinți au aceleași drepturi și îndatoriri față de copiii lor minori, fără a deosebi după cum aceștia sunt din căsătorie, din afara căsătoriei ori înfiați.

Din declarațiile martorilor audiați a rezultat faptul că minora și-a exprimat în numeroase rânduri dorința de a petrece mai mult timp cu tatăl sau, având în vedere că reclamantul are dreptul să o vadă o dată la doar două săptămâni câte două ore, o săptămână în vacanța de vară și câteva zile de

Împotriva sentinței civile nr. 15858 din 5 decembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Constanțaa declarat apel pârâta (), criticând-o pentru că prin programul de vizită încuviințat instanța de fond a nesocotit interesul superior al copilei, în sensul că în acest mod s-ar aduce o gravă atingere activității școlare a acesteia, care, pentru a petrece timp cu tatăl său, ar fi obligată să nu afecteze temelor școlare timp suficient. Consideră apelanta că programul de vizitare bilunar începând de vineri de la ora 18,00 și până sâmbătă la ora 18,00 ar fi suficient.

Mai arată apelanta că și în ceea ce privește petrecerea Revelionului, instanța de fond a stabilit greșit întrucât reclamantul obișnuiește să petreacă acest eveniment într-un grup de prieteni cu care minora nu este familiarizată, în timp ce apelanta având un copil mic, ar petrece această în familie împreună cu copila sa, în climatul cu care aceasta este obișnuită.

Apreciază în acest sens apelanta că intervalul de timp de o săptămână cuprins între 24 decembrie - 30 decembrie este suficient, dând posibilitatea minorei de a petrece timp cu tatăl său.

Prin decizia civilă nr. 263 din 15 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Constanțaa fost respins ca nefondat apelul formulat de apelanta pârâtă ().

Pentru a pronunța o astfel de soluție instanța de apel a reținut că, din întreg ansamblul probator administrat la judecata cauzei în fond, nu rezultă că reclamantul nu s-ar ocupa suficient de rezolvarea temelor școlare ale copilei, că în perioada de timp în care s-ar afla la domiciliul acestuia minora ar fi împiedicată să își efectueze temele școlare, ar fi neglijată de către tatăl său, sau că s-ar afla într-o stare de pericol.

S-a constatat că programul de vizitare astfel cum este stabilit de către instanța de fond permite crearea unei legături afective între tată și fiica sa, legătură

apreciată de către aceasta din urmă, astfel cum rezultă din declarațiile martorilor și, audiați la judecata cauzei în fond. Totodată, așa cum rezultă din răspunsurile intimatei-parate () la interogatoriul administrat la judecata cauzei în fond, minora nu a petrecut împreună cu tatăl său niciun Revelion, astfel încât și sub acest aspect hotărârea instanței de fond este corectă.

Împotriva deciziei civile a tribunalului a declarat recurs pârâta, criticând soluția ca fiind nelegală sub aspectul duratei programului de vizită minor și solicită anularea plății cheltuielilor de judecată, cu motivarea că de la primul termen a fost de acord cu stabilirea unui program de vizită.

Astfel, se arată că programul de vizită de vineri ora 18,00 până duminică ora 17,00, este excesiv, dată fiind și distanța Nord - C, vârsta minorei, care are nevoie de sfatul și grija mamei și de un program ordonat de pregătire a temelor școlare, cât și dorința mamei ca în weekend să stea mai mult cu copiii, având la rândul său liber în acest interval, fiind încadrată în muncă.

Propune un program de vizită de vineri până sâmbătă, între aceleași ore.

Se cere anularea plății cheltuielilor de judecată ținând seama de acordul dat de la primul termen în cererea intimatului de stabilire a unui program de vizită, cât și situația materială a recurentei, care are în întreținere doi copii minori. În continuarea motivării face referire la aspecte ce țin de motivele de divorț și pe care instanța, față de limitele învestirii, nu le va analiza, ele făcând obiectul procesului de divorț.

Examinând motivele de recurs și verificând probele administrate, instanța reține următoarele:

Urmare desfacerii căsătoriei, prin sentința civilă nr. 6349/1998 a Judecătoriei Constanța, minora a fost încredințată spre creștere și educare mamei, cu obligarea tatălui la plata pensiei de întreținere lunară.

Pe cale de consecință, potrivit art. 97 și 98 Codul familiei, rezultă că ambii părinți au aceleași drepturi și îndatoriri față de copiii lor și că, de comun acord, stabilesc măsurile privitoare la persoana și bunurile copiilor. Aceasta înseamnă că părinții divorțați pot stabili prin convenție programul în cadrul căruia părintele căruia nu i s-a încredințat copilul păstrează cu el legături personale.

În același sens sunt și dispozițiile art. 43 alin. 3 Codul familiei, potrivit cărora părintele divorțat, căruia nu i s-a încredințat minorul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională.

În cauza dedusă judecății, programul de vizită minor s-a stabilit de instanță în condițiile legii, în mod echitabil și echilibrat, astfel că fiecare părinte are posibilitatea de a se ocupa și îngriji de minoră de două ori pe lună și în vacanțele școlare.

Programul este echilibrat iar temerile și opoziția recurentei sunt efectul procesului de divorț, care nu trebuie să afecteze relațiile normale și firești între părinți și copii.

Instanțele de fond și de apel au analizat toate aspectele invocate de recurentă și corect au stabilit programul de vizită, reținând dreptul părintelui căruia nu i s-a încredințat copilul de a păstra legături personale cu acesta, de a-i ocroti interesele prioritare ale minorei.

Din probatorii nu rezultă aspecte care să determine limitarea exercitării acestui drept, fapt reieșit și din declarațiile martorilor audiați în cauză.

Referitor la plata cheltuielilor de judecată, la care a fost obligată apelanta recurentă, se reține că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă potrivit cărora partea care cade în pretenții va fi obligată să plătească cheltuielile de judecată.

Prin urmare, recurenta a promovat cererea de apel, i-a fost respins apelul, la cererea intimatului și conform dispozițiilor legale, a fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimat.

Față de considerentele de mai sus, conform art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul civil formulat de pârâta(), domiciliată în Nord,-, județul C, împotriva deciziei civile nr. 263 din 15 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C, str. - nr. 2A, -. 2,. 234, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 19 septembrie 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Irina Bondoc, Daniela Petrovici Paulina Georgescu

- - - -

- -

Grefier,

- -

Jud. fond -

Jud. apel -,

Red. dec. jud. -/30.10.2008

gref. -

2 ex./30.10.2008

Președinte:Irina Bondoc
Judecători:Irina Bondoc, Daniela Petrovici Paulina Georgescu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Stabilire program vizitare minor. Decizia 63/2009. Curtea de Apel Constanta