Contestaţie la executare. Decizia nr. 570/2015. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 570/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 06-10-2015 în dosarul nr. 570/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 570/A/2015
Ședința publică din 6.10.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. D.- Președinte Secția Civilă
Judecător L. P. P.
Grefier F. M.
Pe rol se află soluționarea cererii de revizuire formulată de apelantul intimat P. M. L. împotriva deciziei civile nr. 115/2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
TRIBUNALUL
Asupra cererii de revizuire de față
Prin Decizia civilă nr. 115/A/2015 pronunțată de Tribunalul A. a fost respins apelul declarat de intimatul P. M. C. împotriva sentinței civile nr. 1604/2014 pronunțată de Judecătoria A. I..
Pentru a pronunța această decizia instanța de apel a reținut următoarele:
„Așa cum în mod corect a reținut prima instanță, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii se face potrivit dispozițiilor OG nr. 22/2002 care reglementează într-adevăr două etape, respectiv etapa executării de bună – voie a creanțelor stabilite prin titluri executorii într-un termen rezonabil și etapa executării silite în cadrul căreia instituția bugetară are la dispoziție un interval de timp de 6 luni de la comunicarea somației de către executorul judecătoresc pentru a efectua demersuri în vederea obținerii fondurilor necesare.
În ce privește modalitatea de punere în executare a obligațiilor stabilite în sarcina instituțiilor publice prin titluri executorii, art. 1 din OG 22/2002 stabilește că toate creanțele se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă, sens în care art. 4 instituie în sarcina ordonatorilor principali de credite obligația de a dispune toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăților.
În condițiile în care, potrivit alin. 2 al art. 1 din OG 22/2002, creanțele stabilite prin titluri executorii nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru cheltuieli de organizare, funcționare și de personal pentru care au fost înființate, este evident că la momentul rămânerii definitive a sentinței civile nr. 918/2013 ce constituie titlu executoriu în cauză, intimata nu deținea în bugetul propriu sumele necesare plății acestei creanțe, executarea de bună – voie presupunând obținerea în prealabil a fondurilor de la ordonatorul principal de credite.
Prin urmare, intimata a demarat demersurile pentru executarea de bună – voie într-un termen mai mult decât rezonabil, conform înscrisului depus la fila 8 din dosarul instanței de fond – executare care nu se poate efectua însă decât cu respectarea dispozițiilor art. 1 din OG nr. 22/2002 în ce privește procedura de alocare a sumelor necesare în bugetul propriu.
În aceste condiții, câtă vreme apelantul a fost notificat în legătură cu intenția intimatului de executare de bună – voie a obligației stabilită în sarcina sa și de demararea procedurilor pentru efectuarea plății în condițiile legii și totuși a declanșat procedura executării silite împotriva instituției bugetare, acesta este ținut de termenele și condițiile impuse de OG 22/2002, respectiv de termenul de 6 luni de la primirea somației de plată din partea executorului judecătoresc în interiorul căruia intimata debitoare avea obligația de a efectua plata.
Cum intimata s-a conformat, efectuând plata valabilă la 14.03.2014 – în interiorul termenului prevăzut de lege – în mod corect s-a dispus de către instanța de fond anularea somației și a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare.
În ce privește apărarea apelantului conform căreia la momentul comunicării somației de plată intimata nu se afla în ipoteza reglementată de art. 2 din OG 22/2002 întrucât deținea fondurile necesare plății, nu poate fi reținută pentru următoarele considerente:
Prevederile OG 22/2002 condiționează beneficiul termenului de 6 luni de lipsa fondurilor necesare pentru executarea de bună – voie a obligațiilor de plată stabilite în sarcina instituțiilor bugetare.
Ori, în speță, lipsa fondurilor trebuie analizată la momentul declanșării executării silite de către creditor respectiv la data de 16.12.2013, pentru a analiza reaua – credință a debitorului ori culpa acestuia în generarea cheltuielilor de executare ocazionate de procedura execuțională.
Sub acest aspect, în cauză nu s-a făcut dovada că la acel moment, debitorul contestator deținea fondurile necesare plății, în schimb s-a făcut dovada că intimatul creditor a fost notificat în termen mai mult decât rezonabil – la o zi după rămânerea definitivă a sentinței civile nr. 918/2013 – despre demersurile pentru obținerea creditului bugetar necesar plății de bună – voie, cu respectarea procedurii de alocare a fondurilor prevăzută de OG 22/2002, context în care cheltuielile de executare efectuate de creditor nu-i pot fi imputate.
Pe de altă parte, după obținerea fondurilor, debitorul a efectuat plata – chiar dacă într-un cont greșit – înainte de a i se comunica actele de executare, respectiv somația de plată, ceea ce exclude culpa acestuia ori intenția de tergiversare a plății, cu precizarea că în lipsa dovezilor de comunicare din dosarul execuțional, somația se consideră comunicată la data înregistrării la debitor, respectiv 10.03.2014.
Față de considerentele expuse, Tribunalul apreciază apelul de față ca nefondat, urmând a-l respinge ca atare în baza art. 480 din noul Cod de procedură civilă”.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire apelantul P. M. L. solicitând revizuirea deciziei, schimbarea hotărârii atacate.
Cererea de revizuire este întemeiată pe prevederile art 509 alin 1 pct 1 Cod pr. civilă, în sensul că instanța nu a verificat și nu s-a pronunțat asupra unor lucruri cerute de către apelant, respectiv:
1.Lipsa unei probe la dosar din care să rezulte că intimata a făcut demersuri în vederea obținerii de fonduri necesare plății debitului, aspect care este supus probațiunii, deși în cererea de apel s-a invocat lipsa probelor pentru dovedirea demersurilor de a achita suma de bani datorată apelantului. În cererea de apel s-a arătat că instanța de fond a ignorat lipsa acestei probe sub acest aspect, soluția fiind nelegală.
Instanța nu a verificat și nu s-a pronunțat legat de excepția ridicată de apelant prin răspunsul la întâmpinare prin care a arătat tardivitatea contestației la executare în ce privește încheierea de stabilire a cheltuielilor, întrucât contestația s-a făcut cu depășirea termenului legal de 5 zile prevăzut de art 714 alin 2 Cod pr. civilă.
Analizând actele și lucrările depuse la dosarul cauzei se apreciază ca nefondată prezenta cerere de revizuire pentru considerentele ce vor fi expuse:
Potrivit art 509 alin. 1 pct 1 Cod pr. civilă, revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Așa cum se poate observa hotărârea care soluționează fondul cauzei este Sentința civilă nr. 1604/2014 pronunțată de Judecătoria A. I..
Prin Decizia nr. 115/A/2015 instanța de apel a analizat motivele de apel promovate de intimatul apelant P. M. L., a dat răspuns acestor motive, menținând ca temeinică și legală hotărârea instanței de fond.
Având în vedere caracterul devolutiv al apelului prevăzut de art 476 cod pr. civilă instanța va analiza motivele prezentei cereri de revizuire.
Prin motivele de apel, apelantul a arătat că este lipsit de relevanță faptul că debitoarea pretinde că i-a comunicat intenția de a efectua plata atâta timp cât nu a dovedit acest fapt și că este de notorietate că orice afirmație trebuie probată, iar la dosarul cauzei nu există nicio probă în acest sens, aspect pe care instanța de fond l-a ignorat în soluția pe care a pronunțat-o.
Instanța de apel a reținut că apelantul a fost notificat în legătură cu intenția intimatului de executare de bunăvoie a obligației stabilită în sarcina sa și de demarare a procedurilor pentru efectuarea plății în condițiile legii și de asemenea că debitoarea intimată a efectuat apelantului plata valabilă la 14.03.2014 în interiorul termenului prevăzut de lege.
Mai mult decât atât instanța de apel a reținut că la momentul declanșării executării silite de către creditor, respectiv la 16.12.2013 nu a existat dovada că debitorul contestator deținea fondurile necesare plății, dar în schimb s-a făcut dovada că intimatul creditor a fost notificat în termen mai mult decât rezonabil, despre demersurile pentru obținerea creditului bugetar necesar plății de bună voie, cu respectarea procedurilor legale.
Prin urmare, se apreciază că nu se poate reține că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut sau s-a pronunțat asupra unor lucruri necerute, atâta vreme cât instanța de apel a analizat motivul de apel invocat de apelantul revizuient și a ajuns la concluzia că aspectul invocat de contestatoare a fost probat în dosarul cauzei.
În soluționarea revizuirii instanța investită cu soluționarea acestei căi extraordinare de atac nu procedează la o nouă rejudecare a apelului și la o analiză a probelor existente în dosarul cauzei, ci este limitată la motivele de revizuire invocate de revizuient, în cazul de față să verifice dacă instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut sau nu s-a pronunțat pe ceva ce s-a cerut de către apelant, respectiv că instanța de apel nu s-a pronunțata supra unuia dintre motivele de apel formulate de către apelant.
Așa cum rezultă din cuprinsul cererii de apel apelantul creditor nu a invocat nicio excepție privind formularea contestației la executare de către debitor în termenul legal sau în afara acestui termen.
Excepția tardivității contestației la executare în ceea ce privește stabilirea cheltuielilor de executare nu a fost invocată de către intimatul apelant revizuient nici în fața instanței de fond și nici prin cererea de apel formulată, astfel că instanța de apel nu avea asupra a ce să se pronunțe nefiind invocată o atare excepție.
Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosarul cauzei la 5.02.2015 s-a arătat că IPJ putea face contestație împotriva încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare în termen de 5 zile de la comunicarea acesteia, respectiv încheierea fiind comunicată la 10.03.2014 iar contestația a fost formulată la data de 19.03.2014 peste termenul prevăzut de art 714 alin 2 Cod pr. civilă. Această excepție însă, nu a mai fost susținută de apelant în fața instanței la termenul din 5.03.2015, dată la care a fost soluționată și cauza, apelantul solicitând doar admiterea apelului, casarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
Instanța de fond a fost investită cu soluționarea unei contestații la executare cu un capăt de cerere principal privind anularea tuturor actelor de executare silită din dosar de executare silită nr. 1258/EX/2013 privind executarea silită a sentinței civile nr. 918/2013 a Judecătoriei S. și cu un capăt de cerere subsidiar prin care s-a solicitat desființarea parțială a somației și a încheierii executorului judecătoresc prin care acesta a stabilit cheltuielile de executare în sensul reducerii acestui onorariu cu suma ce reprezintă consultație pentru constituire dosar. Instanța de fond s-a pronunțat asupra capătului principal de cerere, iar sentința apelată vizează doar acest capăt principal al contestației la executare. Prin apelul declarat și prin motivele de apel depuse la dosarul cauzei au fost aduse critici sentinței instanței de fond doar sub aspectul modului de soluționare a capătului principal de cerere.
Instanța de apel s-a pronunțat asupra sentinței instanței de fond în limitele stabilite prin cererea de apel, motivând de ce constatarea nulității executării silite conduce la înlăturarea cheltuielilor de executare stabilite de executorul judecătoresc.
Prin urmare, excepția invocată de apelant prin răspunsul la întâmpinare nu făcea obiectul cauzei judecate în apel.
Analizând motivele cererii de revizuire așa cum acestea au fost întemeiate în fapt și în drept se apreciază că instanța de apel s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de apel invocate de parte și în soluționarea apelului care are un caracter devolutiv, prin menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțate de instanța de fond în evocarea fondului nu s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut și nici nu a omis să se pronunțe asupra unui lucru cerut ori să dea mai mult decât s-a cerut.
Pentru considerentele expuse prezenta cerere de revizuire urmează a fi respinsă.
Intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată, iar revizuientului nu i se cuvin, conform art 453 Cod pr. civilă, astfel că nu se vor acorda.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de apelantul intimat împotriva deciziei civile nr. 115/2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 6.10.2015.
Președinte, L. D. | Judecător, L. P. P. | |
Grefier, F. M. concediu medical semnează grefier șef I. A. |
Red. P.L.
Tehn A.D./4.ex
Jud. Apel G. D. ; Polac M.
Jud. fond F. S. C.
12.11.2015
| ← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Expropriere. Sentința nr. 1592/2015. Tribunalul ALBA → |
|---|
