Pretenţii. Sentința nr. 3049/2015. Tribunalul ALBA

Sentința nr. 3049/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 26-06-2015 în dosarul nr. 453/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR: 453/A/2015

Ședința publică de la 26 iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. S.

Judecător L. V.

Grefier A. R.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de reclamanta . împotriva sentinței civile nr.3049/2014, pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar civil nr._, în contradictoriu cu pârâta intimată . București, având ca obiect – pretenții.

La apelul nominal făcut se constată lipsa părților.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care: Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierile de amânare a pronunțării din data de 4.06.2015; 18.06.2015 și 25.06.2015 care fac parte integrantă din prezenta decizie.

TRIBUNALUL

Prin acțiunea civilă înregistrată în dosar civil nr:_ al Tribunalului A. formulată de reclamanta . împotriva pârâtei . București s-a solicitat a se dispune:

- obligarea pârâtei la plata în favoarea subscrisei a sumei de 278.830 Iei cu titlu de despăgubiri rezultate în urma accidentului de circulație produs la data de 01.08.2011, in care a fost implicat autotractorul Scania G420 cu numărul_, achiziționat în leasing financiar de către subscrisa, constând în:

- 162.782,00 lei contravaloarea reparației autotractorului;

- 80.613,00 lei rate leasing și penalizări pe perioada a 12 luni;

- 9.269,00 lei asigurarea CASCO (1 an);

- 1.431,00 lei RCA( 1 an);

- 1.224,00 lei impozit auto ( 1 an );

- 26.523,17 lei profit nerealizat pe perioada a 12 luni.

- obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumei de 278.830 lei începând cu data introducerii acțiunii și până la data plății efective a acesteia;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de purtarea acestui proces.

Prin sentința civilă 112/. Tribunalul A. cauza a fost declinată în favoarea Judecătoriei A. I..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei A. I. în dosar civil_ .

Judecătoria investită cu soluționarea acestei cauze a pronunțat sentința civilă 3049/2014 prin care acțiunea a fost respinsă.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut:

,, Autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând . IFN SA, utilizat de către . a fost asigurat CASCO și furt, în baza poliției de asigurare AV nr._ din data de 10.02.2011, de către Societatea de Asigurare U. A. SA (f.f.46, f.47, f.108), pentru perioada 24.02._12, 24.02._13.

Potrivit art.969 din vechiul Cod Civil, „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”. Acest text legal consacră principiul forței obligatorii a convențiilor civile „pacta sunt servanda”, ceea ce înseamnă că în cazul contractelor legal făcute, acestea se impun cu putere de lege părților contractante.

După cum rezultă din procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 02 august 2011 (f.6), la data de 01.08.2011, autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ a fost implicat într-un eveniment rutier, în urma căruia s-au înregistrat mai multe avarii ale autovehiculului. În cuprinsul procesului verbal de constatare a contravenției s-a reținut că „în data de 01.08.2011, ora 20,50, conducătorul auto C. M., în timp ce conducea autoutilitara Scania ce tracta o semiremorcă pe DN 75 în direcția de mers A.-I.-A., în afara orașului Câmpeni, la km 60+250, nu a redus viteza la condițiile de drum pe carosabil acoperit cu apă de ploaie, în pantă, iar la . viraj stânga presemnalizat cu indicatoare rutiere, intră în derapaj, părăsind partea carosabilă cu autoutilitara, prin partea stângă a direcției sale de mers…”

Prin adresa nr.1664 din data de 08.06.2012 (f.80-f.81) emisă de către . pe numele ., s-a comunicat respingerea la plată a sumei solicitate de către . în dosarul de daună nr._ ca urmare a evenimentului din data de 01.08.2012, arătându-se că nu se pot acorda despăgubiri fiind incidente dispozițiile art.8 pct.8.1 din Condițiile de asigurare Casco –Auto&Libertate cod 705/2009.

Anterior, prin poșta electronică (f.10, f.88), . comunicase faptul că despăgubirea cu care este de acord este de 50% din valoarea reparațiilor, arătând însă ca plata este în afara condițiilor de asigurare

Potrivit art.8.1 din Condiții de asigurare (f.60) „asiguratul este obligat să întrețină și să utilizeze autovehiculul asigurat în bune condiții și în conformitate cu reglementările legale, să asigure și să acționeze în funcție de împrejurări în scopul prevenirii producerii evenimentelor asigurate, luând toate măsurile necesare în acest sens, ca și când autovehiculul nu ar fi asigurat…În cazul nerespectării de către Asigurat a obligațiilor prevăzute la alineatul 1, asigurătorul este îndreptățit să suspende contractul de asigurare fără decalarea datei expirării acestuia sau să-l denunțe fără restituirea primelor de asigurare încasate, fiind îndreptățit totodată și să refuze plata eventualelor despăgubiri solicitate”.

Din declarația martorului C. C. (f.214), instanța reține că acesta a arătat în fața instanței, că fiind angajat al societății reclamante, a efectuat un necesar pentru anvelope la începutul lunii iulie 2011, pentru autovehiculele folosite de către reclamantă. Martorul a arătat că anvelopele erau în stare bună, dar a solicitat în mod preventiv înlocuirea acestora.

Din referatul depus la fila 116, înregistrat la . nr. 1082 din 11.07.2011, întocmit de către C. C., în calitate de inginer șef, instanța reține că acesta a solicitat conducerii societății, să comande de urgență, șase anvelope pentru_ .

Anvelopele solicitate au fost comandate de către reclamantă la furnizor, prin comanda depusă la fila 117 din dosar, a doua zi de la întocmirea referatului, la data de 12 iulie 2011, dar nu au fost livrate pe motivul că furnizorul nu le deținea în stoc, acesta arătând că anvelopele ar putea fi livrate în prima jumătate a lunii august 2011.

Martorul C. M.-T. (f.175), conducătorul autovehiculului la data la care s-a produs accidentul auto, a arătat că autovehiculul a derapat din cauza uzurii anvelopelor și că știa de la patronul societății că anvelopele era originale, din fabrică și că urmau să fie folosite până la 200.000 de km.

În declarația dată în 04.08.2011 (f.218), după producerea accidentului, C. M. T. a arătat că accidentul din 01.08.2011, s-a produs din cauza derapării pe carosabilul ud.

În ceea ce privește rulajul mediu al unor anvelope de tipul celor cu care a fost dotat autovehiculul în discuție, instanța reține că potrivit adreselor emise de către agenți economici specializați, depuse la filele 167-168, rulajul mediu este între_ de km și_ de km, fiind diferit însă de la caz la caz, în funcție de aplicația unde este utilizată anvelopa, sarcina pe aceasta o transportă, presiunea la care este utilizată etc.

În raportul de expertiză întocmit de către expert Tișler C. (f.150-f.172) și în completările la acest Raport (f.139-f.140, f.251), s-a arătat, referitor la dinamica producerii accidentului, că „în data de 01.08.2011, în jurul orei 20,50 C. T. M. conducea autotractorul Scania_ care tracta semiremorca Schmitz cu nr._ pe DN 75 direcția de mers A.-I. A. .Ajungând în aproprierea km 69+250 m într-o curbă la stânga, trenul rutier intră în derapaj părăsește partea carosabilă după care autotractorul Scania intră în coliziune cu un cap de podeț și cu doi arbori situați pe marginea strângă a drumului.”

Cu privire la uzura anvelopelor s-a arătat că „nu se poate stabili uzura anvelopelor datorită imposibilității măsurării înălțimii profilului acestora,…nu se pot face aprecieri ale uzurii anvelopelor din planșele foto efectuate ulterior producerii accidentului, după ce autotractorul a rulat în stare avariată…și că nu se poate afirma cu certitudine că dinamica accidentului din 01.08.2011 a fost influențată de stare anvelopelor autotractorului SCANIA.”

Instanța a încuviințat pentru pârâta . efectuarea unei contraexpertize (f.260). Lucrarea de contraexpertiză (f.308-f.323)a fost efectuată de către expertul C. M., înscris pe lista Biroului Local de Expertiză a Tribunalului Hunedoara.

În concluziile acestei lucrări s-a arătat de către expert că pe banda de rulare la anvelopele față se constată, atât cât se poate observa în foto 1,2,3,4, (f.314-f.316),existența desenului cu canale, adică materialul anvelopei nu a ajuns nivelul berkerului, banda de rulare la anvelopa stângă fața fiind uzată peste limita admisă pe parte inferioară. Cu privire la aceste anvelope din față, expertul a arătat că nu se mai poate stabili cu certitudine dacă la data producerii accidentului aceste anvelope mai îndeplineau sau nu condițiile tehnice pentru a fi menținute în exploatare.

Referitoare la roțile din spate, expertul a arătat că se poate constata că desenul profilului benzii de rulare este aproape șters, fără a se mai putea preciza care era adâncimea profilului benzii de rulare. Despre uzura acestor roți, expertul a mai arătat că nu se justifică ca urmare a parcurgerii unei distanțe relativ mici de la locul accidentului până la service Luncani.

Expertul C. M. a mai arătat că uzura avansată a anvelopelor care echipau roțile spate a putut constitui factorul favorizant în deraparea autotractorului care s-a suprapus peste factorul determinant, adică neadaptarea vitezei de deplasare a autotrenului la condițiile de drum ud.

În ceea ce privește revizia de tip L, care ar fi fost efectuată cu 27 de zile înainte de data producerii accidentului, în data de 04 iulie 2011, când atelierul nu a avut obiecțiuni cu privire la uzura anvelopelor, expertul a arătat este posibil ca uzura anvelopelor să se fi apropiat de uzura maxim admisibilă, iar de la acea dată a efectuării reviziei și până la data producerii accidentului, autoturismul a mai parcurs_ km, fiind posibil ca uzura să fi intrat în domeniul de uzură sub limita maximă admisibil.

Cu privire la inspecția de tip L invocată de reclamanta și la care face referire expertul, instanța constată că la fila 12 din dosar este depus un formular „Inspecție tip L”, dar acesta nu are menționată data efectuării sau nr.de km parcurși de autovehicul la data efectuării inspecției.

Datele menționate de către reclamantă privind data efectuării inspecției tip L-04.07.2011 și nr.de km parcurși până la data efectuării inspecției-_ km, apar înscrise olograf, pe formularul de la fila 171 „Servicii suport pentru clienți. Contract de întreținere.”

Aceste înscrisuri au însă natura unor înscrisuri sub semnătură privată, care nu au dată certă conform art.1182 din Codul Civil, și astfel nu sunt opozabile terților, motiv pentru care instanța nu va ține cont de ele la analizarea cauzei.

Văzând probele administrate în cauză, instanța apreciază că la data producerii accidentului din 01 august 2011, autovehiculului_ nu era întreținut și nu era utilizat în bune condiții de către reclamantă, anvelopele fiind într-o stare avansată de uzură. Astfel, inginerul șef al societății, martorul C. C., a solicitat conducerii unității, la data de 11 iulie 2011, să comande de urgență, 6 anvelope noi pentru autovehiculul_ . Comanda a fost emisă către furnizor a doua zi, dar anvelopele pentru auto în discuție nu au fost livrate, pentru că nu existau pe stoc. Din acest mod de acțiune, rezultă că într-adevăr exista o stare de urgență, iar declarația martorului dată în fața instanței în sensul că solicitarea a fost făcută doar în mod preventiv, are un caracter subiect având în vedere și faptul că martorul este un fost angajat al societății reclamante. Această stare de fapt se coroborează și cu constatările expertului C. M., care a arătat că atât anvelopele din față cât și cele din spate erau într-o stare avansată de uzură (f.323), stare care nu se justifica prin parcurgerea cu autovehiculul avariat a drumului dintre locul producerii accidentului și service Luncani. În ceea ce-l privește pe expertul Tișler C., acesta s-a limitat să arate că nu se pot face aprecieri ale uzurii anvelopelor din planșele foto efectuate ulterior producerii accidentului, după ce autotractorul a rulat în stare avariată.

Instanța apreciază că starea avansată de uzură a anvelopelor, chiar dacă se încadra în limita maxim admisă, atrage aplicarea prevederilor contractuale cuprinse la art.8.1 din Condiții generale de asigurare pentru că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de a întreține și utiliza autovehiculul asigurat în bune condiții și în conformitate cu reglementările legale, să asigure și să acționeze în funcție de împrejurări în scopul prevenirii producerii evenimentelor asigurate, luând toate măsurile necesare în acest sens, ca și când autovehiculul nu ar fi asigurat.” Astfel reclamanta era obligată să ia toate măsurile necesare pentru prevenirea producerii evenimentelor asigurate, ori deși s-a constatat că se impune comandarea de urgență a unor anvelope noi pentru auto_, reclamanta nu a luat toate măsurile necesare pentru înlocuirea anevelopelor. Se exclude faptul ca reclamanta să nu fi cunoscută că rularea cu anvelope uzate, la un autovehicul de mare tonaj, este un factor determinat sau favorizant pentru producerea unor evenimente rutiere care se pot solda cu avarii.

Instanța apreciază că nu are relevanță dacă accidentul din data de 01 august 2011 a fost produs exclusiv din cauza gradului de uzură a anvelopelor, pentru că din modul de formulare a art.8.1 din Condițiile de asigurare rezultă că asigurătorul poate refuza plata eventualelor despăgubiri dacă nu sunt respectate obligațiile cuprinse în acel articol, fără a se impune ca și condiție ca evenimentul pentru care se solicită despăgubiri să fie cauzat de faptul neîntreținerii în bune condiții a autovehiculului, fiind suficient să se constate că autovehiculul nu a fost întreținut în bune condiții.

Față de cele expuse, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de chemare formulată și precizată de către reclamanta . contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect plata de despăgubiri în urma accidentului din data de 01 august 2011 în care a fost implicat autovehiculul_ .

În baza art.274 din Codul de Procedură Civilă, va obliga reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 2600 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert (f.138, f.216, f.296 și f.350).

Va respinge ca neîntemeiată cerere reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată,,.

Impotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta.

In expunerea motivelor de apel se aduc critici sentinței atacate în sensul că:

- instanța a pronunțat soluția de respingere ignorând probatoriul administrat în mod nejustificat, respectiv; comanda de reparații 2345/4.07.2011, graficul de reparații, graficul de revizii:

- în mod nejustificat instanța a ignorat concluziile raportului de expertiză

- soluția instanței de fond se bazează pe prezumții și presupuneri nefundamentate

Prin Întâmpinarea depusă – fila 21 – intimata a solicitat respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.

Verificând apelul de față prin prisma criticilor formulate, acesta se apreciază a fi întemeiat.

Așa cum rezultă din dosarul cauzei în data de 1.08.2011, autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ a fost implicat într-un eveniment rutier în urma căruia autovehiculul a fost substanțial avariat astfel cum rezultă din procesul verbal de contravenție . nr._/2.08.2011 ( fila 6).

Cu acea ocazie s-a reținut faptul că, vinovat de producerea accidentului este conducătorul auto C. M., care în timp ce conducea autoutilitara Scania ce tracta o semiremorcă, nu a redus viteza la condițiile de drum pe carosabilul umed datorită ploii, în pantă iar la . viraj stânga presemnalizat ci indicatoare rutiere, a intrat în derapaj, părăsind partea carosabilă cu autoutilitara prin partea stângă a direcției sale de mers.

D. consecință a fost întocmit dosarul da daună_.

Prin adresa 1664/8..06.2012 pârâta a comunicat respingerea la plată a daunelor solicitate, apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 8 pct.8.1 din Condițiile de Asigurare Casco Auto Libertate cod 705/2009.

Potrivit acestei dispoziții, asiguratul este obligat să întrețină și să utilizeze autovehiculul asigurat în bune condiții și în conformitate cu reglementările legale, să asigure și să acționeze în funcție de împrejurări în scopul prevenirii producerii evenimentelor asigurate luând toate măsurile necesare în acest sens ca și când autovehiculul nu ar fi asigurat.

În cazul nerespectării de către asigurator a acestor obligații, asiguratorul este îndreptățit să suspende contractul de asigurare fără decalarea datei expirării acestuia sau să-l denunțe fără restituirea primelor de asigurare încasate, fiind îndreptățit totodată să refuze plata eventualelor despăgubiri solicitate.

Instanța reținând aplicabilitatea acestei dispoziții în speța dedusă judecății a procedat la respingerea acțiunii.

Această soluție se apreciază a fi netemeinică din următoarele considerente:

La dosar s-a depus Contractul de Întreținere însoțit de Comanda de Reparații nr. 2345/4.07.2011 care atestă faptul că autovehiculul a fost supus unor revizii tehnice totale inclusiv cu privire la sistemul de rulare, frânare., direcție, fiind verificate toate anvelopele din punct de vedere al deteriorării și gradului de uzură a acestora.

Acest document a fost întocmit pe baza unui grafic de revizii tehnice la care a fost supus autovehiculul în intervalul 15.03._15.

Mai mult, deși revizia de tip L urma a fi efectuată la un rulaj de 120.000 km, acesta s-a realizat la 118.920 km.

Ulterior, reclamanta avea obligația de a efectua următoarea revizie doar la 150.000 km, context în care se poate constata că la data producerii evenimentului rutier (1.08.2011) autovehiculul avea un rulaj de 131.218 km, deci se poate constata că la acea dată reviziile erau efectuate la zi.

In considerarea respectării graficelor întocmite și a rezultatelor tehnice corespunzătoare la testele efectuate societatea Scania România cu care s-a încheiat contractul mai sus amintit a acordat reclamantei o garanție în baza Legii 449/2003.

Revizia astfel efectuată a fost recepționată de către conducătorul auto care a provocat accidentul, fără obiecțiuni.

Toarte aceste acte sunt întocmite în conformitate cu dispozițiile legale iar reviziile efectuate care fac parte din contractul cadru valabil încheiat cu . fi ignorate și înlăturate din punct de vedere al forței probante.

De asemenea concluziile exprimate în raportul de expertiză tehnică C. M. vin să argumenteze susținerile reclamantei, în sensul că prin acesta se reține faptul că,, materialul anvelopei nu a ajuns la nivelul brekerului iar ruptura existentă în zona anvelopei dreapta s-a produs cel mai probabil în momentul impactului posibil cu capul de pod.

Datorită gradului avansat al avariilor expertul a concluzionat că nu se poate stabili cu certitudine dacă la momentul impactului anvelopele îndeplineau condițiile necedare pentru a fi menținute în exploatare, dar această afirmație nicidecum nu poate înlătura vinovăția conducătorului în nerespectarea dispozițiilor legale privitoare la adaptarea vitezei în condițiile date și nici constatările exprimate în graficul de revizii cu privire la starea tehnică bună a autovehiculului în cauză.

Toate aceste aspecte sunt de natură a demonstra veridicitatea și temeinicia susținerilor reclamantei exprimate prin acțiunea dedusă judecății, context în care se apreciază că în speță în nici un caz nu se poate reține faptul că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de a întreține și utiliza autovehiculul asigurat în bune condiții și în conformitate cu reglementările în vigoare.

Cît privește cuantumul despăgubirilor solicitate aceasta constă în contravaloarea reparației efectuate, demonstrată cu actele depuse la dosar contracte leasing și penalități pe perioada de 12 luni conform contractului de leasing, asigurarea CASCO și RCA, impozitul auto și profitul nerealizat în intervalul de 12 luni în care a existat imposibilitatea folosirii acestuia datorită avariilor produse prin accident.

Prin urmare se apreciază că în cauză nu poate fi reținută aplicabilitatea art. 8.1 – Condițiile de asigurare acțiunea formulată fiind considerată ca întemeiată în raport de probatoriul administrat coroborat cu dispozițiile art. 1164 cod civil și dispozițiile Convenției Casco.

Având în vedere aceste considerente instanța apreciind ca fondat apelul de față, va proceda la admiterea acestuia în baza art. 480 alin.2 Cod pr. civilă, la schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

In baza art. 453 Cod pr. civilă instanța va obliga pârâta intimată să plătească în favoarea apelantei suma de_,95 lei cheltuieli de judecată în fața instanței de fond și apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E CI D E

Admite apelul declarat de reclamanta . împotriva sentinței civile nr.3049/2014, pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar civil nr._ .

Schimbă în tot sentința atacată în sensul că:

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta . împotriva pârâtei . și în consecință.

Obligă pârâta să plătească în favoarea reclamantei suma de 278.830 lei cu titlu de despăgubiri civile plus dobânda legală aferentă acestei sume începând cu data de 12.09.2012 până la achitarea integrală a debitului.

Obligă pârâta intimată să plătească în favoarea reclamantei apelante suma de_,95 lei cu titlu de cheltuieli jud.în fața instanței de fond și apel.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 26 iunie 2015.

PREȘEDINTEJUDECĂTOR

I. S. V. L.

GREFIER

A. R.

Red. SI:

Tehnoredactat RA/4 ex/23.11.2015

j.fond.G. G. F.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3049/2015. Tribunalul ALBA