Situaţie juridică minor. Sentința nr. 3/2015. Tribunalul ALBA

Sentința nr. 3/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 289/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 289/A/2015

Ședința publică din 5.05.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. D.- Președinte Secția Civilă

Judecător L. P. P.

Grefier F. M.

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de pârâtul N. C.-L. împotriva sentinței civile nr. 3/2015 pronunțată de Judecătoria Câmpeni în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata C. D., având ca obiect situație juridică minor.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă în instanță intimata, lipsă fiind apelantul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Intimata depune la dosar acte medicale.

Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Intimata solicită respingerea apelului și menținerea sentinței civile atacate ca temeinică și legală.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față

Prin sentința civilă nr. 3/2015 pronunțată de Judecătoria Câmpeni în dosar nr._ a fost admisă cererea formulată de reclamanta C. D. în contradictoriu cu pârâtul N. C. L. și în consecință:

A fost stabilită locuința minorului N. L., născut la data de 3 martie 2012, la reclamantă.

A fost obligat pârâtul să achite pentru minor o pensie de întreținere în cuantum de 225 de lei lunar, începând cu data introducerii cererii, respectiv 2.10.2014 și până la data de 31 decembrie 2014 și de 243,75 de lei lunar începând cu data de 1 ianuarie 2015 și până la majorat.

Potrivit art. 451-453 Cod procedură civilă a fost obligat pârâtul să achite în favoarea reclamantei suma de 20 de lei cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

„Conform înscrisurilor prezentate de către reclamantă rezultă că părțile sunt părinții minorului N. L., născut la data de 3 martie 2012. La termenul de judecată din 6 ianuarie 2015, a fost luat interogatoriul pârâtului, ocazie cu care pârâtul a fost de acord cu solicitarea reclamantei pentru a se stabili locuința minorului la aceasta, iar în privința obligației de întreținere a fost de acord să achite întreținerea în cuantum de 70 – 80 de lei pe lună. Conform înscrisurilor prezentate rezultă că minorul este încadrat într-un grad de handicap grav care necesită asistent personal și totodată s-a propus menținerea acestuia în familia naturală, precum și menținerea asistentului personal.

Potrivit art. 92 cod civil domiciliul minorului care nu a dobândit capacitate deplină de exercițiu în condițiile legii este la părinții săi, sau la acela dintre părinți la care el locuiește în mod statornic. În situația în care părinții au domicilii separate și nu se înțeleg la care dintre aceștia va avea domiciliul copilul, instanța de tutelă ascultându-i pe părinți, va decide ținând seama de interesele copilului.

Conform art. 513 Cod civil, obligația de întreținere, există doar între persoanele prevăzute de lege.

Obligația de întreținere există între rudele în linie dreaptă, conform art. 516 Cod civil.

Are drept la întreținere doar cel care se află în nevoie, neputându-se întreținere, din munca sau din bunurile sale, acesta având și calitatea de creditor al întreținerii, conform, art.524 Cod civil.

Poate fi obligat la întreținere, doar cel care are mijloacele pentru a plăti întreținerea sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace. La stabilirea mijloacelor celui care îi datorează întreținerea se va ține seama de veniturile și bunurile acestuia, precum și de posibilitățile de realizare a acestora; de asemenea, vor fi avute în vedere celelalte obligații, ale sale, potrivit art. 527 Cod civil.

Starea de nevoie a persoanei îndreptățită la întreținere, precum și mijloacele celui care datorează întreținerea pot fi dovedite prin orice mijloace de probă.

Întreținerea este datorată, potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, și se stabilește până la 1/4 din venitul său lunar, în situația în care se datorează de către părinte pentru un singur copil, potrivit art.529 Cod civil.

Obligația de întreținere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului și cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională. Dacă nu se execută în această modalitate, instanța va dispune executarea prin plata unei pensii de întreținere, stabilită în bani. Pensia de întreținere, se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui, care datorează întreținerea.

În prezenta cauză se reține că minorul se află în grija reclamantei, acesta necesită o supraveghere specială, datorită gradului de handicap, astfel că se impune ca locuința sa să fie stabilită la reclamantă, părinte față de care acesta manifestă o apropiere evidentă, aspect necontestat de către pârât. Această măsură poate fi apreciată ca fiind în interesul exclusiv al minorului, pentru a se asigura acestuia o dezvoltare, conform situației speciale în care se găsește și pentru a se atenua problemele medicale cu care se confruntă.

În privința obligației de întreținere, instanța reține ca bază de calcul nivelul venitului minim pe ecomimie, în cuantum de 900 de lei lunar, aplicabil la momentul introducerii acțiunii și de 975 lei lunar începând cu data de 1 ianuarie 2015, apreciindu-se că pârâtul, persoană aptă de muncă, va putea obține aceste venituri, desfășurând activități lucrative, în limita pregătirii profesionale. Împrejurarea că pârâtul beneficiază de ajutor social în cuantum de 142 de lei lunar, nu este de natură să înlăture prezumția instanței că acesta obține venituri, cel puțin în cuantumul venitului minim pe economie, desfășurând activități care în zonă sunt remunerate cu sume între 40 -100 lei/zi. Faptul că pârâtul nu a înțeles să desfășoare astfel de activități și s-a complăcut în a aștepta doar plata ajutorului social nu reprezintă o cauză obiectivă care să poată duce la concluzia imposibilității obținerii unor astfel de venituri. Este evidentă reaua-credință a pârâtului care, deși este persoană tânără și aptă de muncă, încearcă să propună doar plata unei pensii de întreținere în cuantum de 70-80 de lei/lună, această poziție echivalând în fapt cu o sustragere efectivă de la plata pensiei de întreținere. Totodată minorul N. L., persoană cu grave probleme medicale are nevoie de o întreținere efectivă și într-un cuantum mult mai ridicat, raportându-ne la un minor care nu ar avea astfel de probleme.

Apreciindu-se că pârâtul obține aceste venituri, cel puțin la nivelul venitului minim pe economie acesta va fi obligat să achite pentru minor o pensie de întreținere în cuantum de 225 de lei lunar, începând cu data introducerii cererii, respectiv 2.10.2014 și până la data de 31 decembrie 2014 și de 243,75 de lei lunar începând cu data de 1 ianuarie 2015 și până la majorat.

Potrivit art. 451-453 Cod procedură civilă va fi obligat pârâtul să achite în favoarea reclamantei suma de 20 de lei cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru.”

Impotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul N. C. L. aducându-i critici de nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței atacate doar sub aspectul obligației de a plăti pensia de întreținere în cuantum de 225 lei, pe care o consideră nejustificat de mare, având în vedere veniturile pe care le realizează.

In dezvoltarea motivelor de apel arată că nu realizează nici un fel de venit, singura sursă de venit fiind ajutorul social primit de la Primăria A. în sumă de 142 lei.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor invocate, Tribunalul apreciază calea de atac ca fiind nefondată pentru următoarele considerente:

Prin motivele de apel invocate pârâtul a arătat că nu realizează venitul minim pe economie, fără însă a fi în măsură să prezinte un act medical prin care să facă dovada că este inapt de a presta o muncă din care să realizeze venituri.

In lipsa dovezii că pârâtul, tată al minorului nu este inapt de a presta muncă, în mod corect instanța e fond a apreciat că în calculul venitului realizat lunar de acesta se va lua venitul minim pe economie, deoarece pârâtul are oricând posibilitatea de a realiza cel puțin acest venit.

Situația medicală a minorului căruia pârâtul îi datorează întreținere justifică de asemenea stabilirea cotei de ¼ din venitul lunar cu titlu obligație de întreținere conform art. 529 Cod civil.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța de apel apreciază că hotărârea apelată este temeinică și legală, iar prin motivele de apel pârâtul nu a adus nici un argument pertinent privind starea de fapt sau de drept care să conducă la schimbarea în parte a hotărârii instanței de fond.

Pentru motivele invocate prezentul apel va fi respins și întrucât intimata nu a solicitat plata cheltuielile de judecată, iar apelantului nu i se cuvin, acestea nu vor fi acordate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de pârâtul N. C. L. împotriva sentinței civile nr. 3/2015 pronunțată de Judecătoria Câmpeni.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 5.05.2015.

Președinte,

L. D.

Judecător,

L. P. P.

Grefier,

F. M.

Red DL

Dact.MF 4 ex/12.08.2015

Jud fond C. D. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Situaţie juridică minor. Sentința nr. 3/2015. Tribunalul ALBA