Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1752/2015. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1752/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 113/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 113/A/2015
Ședința publică de la 03 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. G.
Judecător M. P.
Grefier A. V.
Pe rol se află judecarea apelului declarat de reclamantul R. M. împotriva sentinței civile nr. 1752/2014 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ în contradictoriu cu pârâta R. R. E..
Obiect cauză – ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă în instanță avocat F. I. C., pentru reclamantul apelant, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Mandatarul reclamantului apelant depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, și anume chitanțele nr._/18.02.2015 (5 lei) și nr._/21.01.2015 (5 lei).
Instanța se socotește lămurită, declară cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul la dezbaterea fondului, potrivit art. 244 N.C.P.C.
Mandatarul reclamantului apelant arată că nu mai are alte cereri de formulat și că este de acord ca dezbaterea în fond a procesului să se facă la termenul de astăzi, în conformitate cu prevederile art. 244 alin. 3 N.C.P.C.
Nemaifiind alte cereri de formulat și incidente de soluționat, instanța deschide dezbaterile asupra apelului, conform prevederilor art.392. N.C.P.C și acordă cuvântul părților.
Mandatarul reclamantului apelant solicită admiterea apelului, cu cheltuieli de judecată.
Instanța consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, motiv pentru care închide dezbaterile, în baza art.394 N.C.P.C și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A. I. la data de 11.08.2014 și înregistrată sub dosar nr._ reclamantul R. M. a chemat în judecată pe pârâta R. R. E., solicitând:
- să se stabilească locuința minorei R. Ainhoa la domiciliul reclamantului până la soluționarea pe fond a cauzei ce formează obiectul dosarului nr._ .
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în caz că se va opune admiterii acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 1752/2014, Judecătoria A. I. a admis excepția necompetenței generale a instanțelor române, invocată din oficiu.
A respins cererea de chemare în judecată având ca obiect stabilire domiciliu minor pe calea ordonanței președințiale, privind pe reclamantul R. M., CNP_, cu domiciliul în A. I., ..26, ., . cu pârâta R. R. Ecaterian, cu domiciliul în Spania, Burgos, Via 1520 Calle Condesa Mencia, nr.151, litera B, ca nefiind de competența instanțelor române.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art.8 din Regulamentul (CE) nr.2201/2003 (în continuare, Regulamentul), sub rezerva dispozițiilor articolelor 9, 10 și 12, instanțele judecătorești dintr-un stat membru sunt competente în materia răspunderii părintești privind un copil care are reședința obișnuită în acest stat membru la momentul la care instanța este sesizată.
În înțelesul art.2 pct.7 din Regulament, noțiunea de ,,răspundere părintească” înseamnă ansamblul drepturilor și obligațiilor conferite unei persoane fizice sau unei persoane juridice în temeiul unei hotărâri judecătorești, al unui act cu putere de lege sau al unui acord în vigoare privind persoana sau bunurile unui copil. Aceasta cuprinde în special încredințarea și dreptul de vizită.
În ceea ce privește reședința obișnuită a copilului, instanța a reținut că aceasta trebuie interpretată, așa cum reiese din dispozițiile art.8 și 10 din Regulament în sensul că respectiva reședință corespunde locului care exprimă o anumită integrare a copilului într-un mediul social și familial, iar acest loc trebuie stabilit de instanța de trimitere ținând cont de ansamblul împrejurărilor de fapt specifice fiecărui caz în parte (Hotărârea A, punctul 44).
Relativ la criteriile ce trebuie avute în vedere pentru stabilirea reședinței obișnuite a copilului, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat că atunci când în litigiu se află situația unui copil de vârstă mică ce locuiește de numai câteva zile cu mama sa într-un stat membru, altul decât cel în care are reședința obișnuită, în care a fost deplasat, trebuie să fie luate în considerare mai ales, pe de o parte, durata, regularitatea, condițiile și motivele șederii pe teritoriul acestui stat membru și ale mutării mamei în statul respectiv și, pe de altă parte, dată fiind în special vârsta copilului, originile geografice și familiale ale mamei, precum și raporturile familiale și sociale pe care aceasta și copilul le au în același stat membru. Este de competența instanței naționale să determine reședința obișnuită a copilului, ținând seama de ansamblul împrejurărilor de fapt specifice fiecărui caz în parte (Hotărârea C‑497/10 PPU, Barbara Mercredi împotriva Richard Chaffe, par.56)
Aplicând la speță dispozițiile citate, instanța a reținut că potrivit certificatului de naștere ._ (f.12), minora R. Ainhoa s-a născut în Spania și a urmat cursurile claselor I și a II-a în această țară, aspect învederat chiar de către reclamant.
Prin sentința civilă nr._/2014, pronunțată de Judecătoria de Primă Instanță nr.7 din Burgos (f.21 - 23) s-a dispus exercitarea în comun a autorității părintești asupra minorei, aceasta fiind încredințată pârâtei, iar domiciliul minorei a fost stabilit la mamă.
Prin urmare, instanța a apreciat că șederea unui copil în vârstă de 8 ani pentru o lungă perioadă de timp în Spania, includerea minorei într-o formă de educație în țara în care s-a născut și a fost deplasată, conduce la consolidarea legăturii dintre copil și mamă și integrarea acesteia în mediul social al comunității respective. Instanța a avut în vedere și cunoștințele lingvistice ale minorei, faptul că deși înțelege limba română, aceasta se exprimă în limba spaniolă.
În cursul verii acestui an, minora s-a deplasat în România, împreună cu pârâta, pentru a petrece vacanța de vară.
Cu toate acestea, simpla deplasare în România, pe perioada verii nu poate duce în nici un caz la concluzia că minora s-ar fi integrat într-un nou mediu social și familial al anturajului tatălui.
Cu toate că motivul prezenței actuale în România reprezintă un aspect în privința căruia părțile oferă explicații contradictorii, este de necontestat faptul că minora nu a rămas în România pentru o perioadă de timp care să conducă la concluzia că în această țară copilul își are reședința obișnuită.
Pe cale de consecință, instanța a apreciat că la data înregistrării cererii de chemare în judecată, reședința obișnuită a minorei este în Spania.
Instanța a reținut de asemenea inaplicabilitatea dispozițiilor art.9 din Regulament, având în vedere faptul că acesta reglementează menținerea fostei reședințe obișnuite a copilului pentru o perioadă limitată de timp, în privința cererilor având ca obiect modificarea unei hotărâri privind programul de vizită.
Prevederile art.10 acordă de asemenea competența instanțelor judecătorești din statul membru în care copilul avea reședința obișnuită imediat înaintea deplasării sale în cazuri de răpire a copilului.
Referitor la incidența art.12 din Regulament, nici acesta nu este aplicabil în speță, ținând cont de faptul că reglementează cererile accesorii divorțului ce au ca obiect răspunderea părintească, formulate în cadrul acțiunilor având ca obiect desfacerea căsătoriei.
Față de considerentele expuse, întrucât instanțele române nu sunt competente potrivit art.9, 10 și 12 din Regulament, iar reședința copilului este în Spania, în temeiul art.8 din Regulament instanța a reținut că acțiunea nu este de competența instanțelor române, astfel că în temeiul art.130 și art.132 alin.4 Cod proc.civ., instanța a admis excepția necompetenței generale a instanțelor române și a respins cererea ca atare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul fără însă a expune motivele de critică aduse sentinței atacate astfel că instanța de control judiciar urmează a se pronunța în condițiile art. 476 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă raportat la art. 479 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, reținând că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente, cu privire la competența de soluționare a cauzei.
Astfel, potrivit art. 8 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 instanțele judecătorești dintr-un stat membru sunt competente în materia răspunderii părintești privind un copil care are reședința obișnuită în acest stat membru la momentul sesizării instanței.
Prin urmare, în condițiile în care minora s-a născut în Spania, a urmat cursurile școlare în clasa I și a II-a în această țară, având deci serioase legături cu țara de reședință a părintelui cu care locuiește, în mod corect a reținut prima instanță că reședința obișnuită a acesteia la momentul sesizării instanței este în Spania, prezența sa provizorie în România neputând duce la concluzia unei reședințe obișnuite de natură a atrage competența instanțelor române în soluționarea prezentei cereri.
Față de aceste considerente, Tribunalul urmează a respinge apelul de față ca nefondat în baza art. 480 din noul Cod de procedură civilă.
În cauză nu s-au solicitat cheltuieli de judecată astfel că nu vor fi acordate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamantul R. M. împotriva sentinței civile nr. 1752/2014 pronunțată de Judecătoria A. I..
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 3.03.2015.
Președinte, D. G. | Judecător, M. P. | |
Grefier, A. V. |
Red. G.D:
Tehnored. A.V. 4 ex.
A.V. 8 mai 2015
Judecător fond: L. H.
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 2042/2015. Tribunalul ALBA | Pensie întreţinere. Decizia nr. 22/2015. Tribunalul ALBA → |
|---|
