Uzucapiune. Decizia nr. 297/2015. Tribunalul ALBA
Comentarii |
|
Decizia nr. 297/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 10-12-2015 în dosarul nr. 297/2015
Acesta este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 297/R/2015
Ședința publică de la 10 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. I.
Judecător I. S.
Judecător H. L.
Grefier G. M. U.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanții S. A. și S. M. împotriva încheierii de suspendarea din data de 11.09.2015 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ 15 în contradictoriu cu pârâta . PRIN PRIMAR, având ca obiect uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. F. T. cu împuternicire avocațială la dosar pentru recurenți, lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
La interpelarea instanței, avocata recurenților arată că nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru față de împrejurarea că nu a fost citată cu această mențiune dar arată că o va depune până la sfarșitul dezbaterilor.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra cauzei.
Avocata recurenților solicită admiterea recursului. Arată că la momentul suspendării cauzei, recurenții depuseseră la dosar o cerere de judecare în lipsă și au solicitat termen. Față de împrejurarea că la acel moment era în vigoare art. 1052 C. vizând publicarea somației în două ziare de largă circulație, s-a apreciat că este în stare de amânare cauza. Cu toate că adeverința medicală a fost semnată și depusă o dată cu cererea de amânare formulată, instanța a dispus suspndarea cauzei reținând că în cauză nu s-a prezentat nimeni.
Față de actele depuse la dosar, instanța lasă cauza în pronunțare.
Notă. După încheierea dezbaterilor, avocata recurenților a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față;
Prin încheierea de suspendare a cauzei pronunțată de Judecătoria A. I. la data de 11.09.2015, instanța în temeiul art. 411 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, suspendă cauza înregistrată pe rolul Judecătoriei A. I. sub dosar civil nr._ 15, având în vedere că nici una dintre părți nu s-a prezentat și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs reclamanții prin care au arătat în mod nelegal, instanța a dispus suspendarea cauzei reținând ca nici una dintre părți nu s-a prezentai si nici nu a solicitat judecarea în lipsa (dintr-o eroare materiala se consemnează in Încheierea atacata împrejurarea ca mandatara reclamanților ar fi fost prezenta).
La data de 11.09.2015, mandatarul recurenților, av. T. F. era in concediu medical, fiind bolnavă, așa cum rezulta din adeverința medicala anexata.
Cu toate acestea, au convenit sa nu solicite amânare pentru aceasta împrejurare, dat fiind faptul ca in aprecierea reclamanților cauza urma sa fie suspendata in temeiul art. 413 pet.3 C., respectiv pana la expirarea termenului de 6 luni de la data publicării in doua ziare de larga răspândire a somației, conform art. 1052 C..
In acest sens au solicitat si judecarea in lipsa reclamanților si a mandatarei acestora.
Din motive necunoscute si neimputabile reclamanților, notele scrise ale acestora nu au ajuns la dosar pana la Finalul dezbaterilor, deși au fost înregistrate la Judecătoria A. I. în cursul dimineții zilei de 11.09.2015.
Pentru aceste considerente reclamanții solicită revenirea asupra măsurii suspendării si desființarea încheierii de suspendare din data de 11.09.2015.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a arătat că lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului împotriva încheierii de suspendare a cauzei din prezentul dosar.
Tribunalul, verificând nelegalitatea încheierii atacate prin prisma motivelor invocate și a prev. art. 496 Cod procedură civilă reține următoarele:
Conform art. 411 alin. 1 punctul 2 Cod procedură civilă, instanța va suspenda judecata dacă nici una din părți nu se înfățișează la strigarea pricinii. Textul are caracter imperativ și impune suspendarea judecății în caz de lipsă a părților. Excepție face situația când s-a solicitat în scris judecata în lipsă caz în care instanța pășește la judecată ( art. 411 alin. 1 pct.2 teza II Cod procedură civilă).
Textul de lege a fost greșit aplicat de instanță, din moment ce deși ambele părți au lipsit prin cererea de la fila 80 înregistrată prin registratura instanței la ora 1030reclamanții au solicitat judecata în lipsă. Faptul depunerii cererii de judecare în lipsă prezintă relevanță, cât timp a fost motivată pentru discutarea suspendării solicitate în baza art. 1052 Cod procedură civilă.
Nefiind îndeplinite cerințele art. 411 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, în mod greșit nu s-a avut în vederea cererea depusă, mai ales că pe aceasta nu s-a făcut mențiunea că a fost înregistrată după dezbateri și s-a luat măsura suspendării cauzei.
Față de considerentele expuse, recursul va fi respins ca admis, iar încheierea atacată casată, conform art. 496 Cod procedură civilă și se va dispune trimiterea cauzei la instanța de fond pentru continuarea judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanții S. A. și S. M. împotriva Încheierii de suspendare din data de 11 septembrie 2015 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ 15.
Casează în tot încheierea atacată și dispune trimiterea cauzei la instanța de fond pentru continuarea judecății.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 10.12.2015.
Președinte, S. I. | Judecător, I. S. | Judecător, H. L. |
Grefier, G. M. U. |
Red LH/Tehnored UGM/5ex/22.12.2015
J. fond M. N.
← Anulare act. Decizia nr. 744/2015. Tribunalul ALBA | Suspendare provizorie. Încheierea nr. 1/2015. Tribunalul ALBA → |
---|