Contestaţie la executare. Sentința nr. 774/2015. Tribunalul ALBA
Comentarii |
|
Sentința nr. 774/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 22-10-2015 în dosarul nr. 651/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 651/A/2015
Ședința publică de la 22 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. G.
Judecător O. T.
Grefier I. M. G.
Pe rol se află judecarea apelului formulat de contestatoare T. S. împotriva sentinței civile nr. 774/2015 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ .
Obiectul cauzei contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatoarea.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că s-a depus la dosar din partea apelantei prin serviciul registratură în data de 12.10.2015 precizare de acțiune.
Serviciul Fiscal Orășenesc Zlatna a depus la dosar prin serviciul registratură în data de 19.10.2015 în copie certificată dosarul execuțional privind pe T. S., născ. 02.10.1980.
Apelanta depune la dosar o cerere prin care solicită să studieze dosarul și concluzii scrise.
Instanța aduce la cunoștință apelantei înscrisurile existente la dosar. La interpelarea instanței, apelanta învederează că nu știe cu cine trebuie să se judece, consideră că ar trebui să se judece cu persoana care a emis înscrisul a cărui anulare o solicită, procuror C. D..
Apelanta învederează instanței că a solicitat anularea unui document din dosar nr. 21/P/2010 care nu are legătură cu dosarul penal nr. 21/P/2011, care este dosarul de urmărire penală în ceea ce o privește.
Instanța lasă cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului de față;
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei A. I. la data de 10.11.2014, sub dosar nr._, contestatoarea T. S., aflată în detenție în Penitenciarul G., a solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună anularea executării silite în ceea ce privește sumele de bani la care a fost obligată prin sentința penală nr.31/2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, respectiv suma de 13.425,48 lei reprezentând cheltuieli judiciare și suma de 1.190 lei reprezentând confiscare.
Contestatoarea arată sentința penală nr.31/2013 pronunțată de Tribunalul A., rămasă definitivă, este netemeinică și nelegală, iar sumele la plata cărora a fost obligată prin această sentință îi sunt imputate în mod nelegal, considerând că sunt exagerate.
În probațiune au fost atașate înscrisuri, respectiv: adresa emisă de Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului A. în dosarul nr._, nota privind cheltuielile făcute în cursul urmăririi penale în dosarul nr.21D/P/2010, procesul-verbal de sesizare din oficiu, sentința administrativă nr.1167/C./2014 (fl.6-14).
Contestația nu a fost motivată în drept.
Contestatoarea a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar, având în vedere că nu realizează nici un venit, în prezent fiind încarcerată în Penitenciarul G., jud. Cluj, iar prin încheierea ședinței Camerei de consiliu din 06.03.2015 pronunțată în acest dosar, instanța a admis cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de către contestatoare și a dispus scutirea acesteia de la plata sumei reprezentând taxa judiciară de timbru, în cuantum de 776 lei (fl.47-48).
La solicitarea instanței, Tribunalul A. a comunicat faptul că T. S. a fost dată în debit la Administrația financiară competentă pentru executarea cheltuielilor judiciare aplicate prin hotărârea pronunțată în dosarul penal nr._, rămasă definitivă (fl.22).
La prezentul dosar a fost atașat dosarul penal nr._ al Tribunalului A..
Prin sentința civilă nr. 774/2015 a fost respinsă ca inadmisibilă contestația la executare formulată de contestatoarea T. S.. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele considerente:
Prin sentința penală nr.31/2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului A. –Secția penală, modificată prin decizia nr.306/A/2014 pronunțată de Curtea de Apel A. I. –Secția penală pentru cauze cu minori la data de 23.04.2014, definitivă, contestatoarea T. S. a fost condamnată la o pedeapsă de 5 ani închisoare cu executare, precum și la pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a și b din Noul Cod penal, pe o perioadă de 2 ani. Totodată, contestatoarea a fost obligată la plata sumei de 13.425,48 lei cu titlul cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză, din care suma de 500 lei reprezentând onorariile avocaților desemnați din oficiu în cursul urmăririi penale, suma de 200 lei onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cursul cercetării judecătorești la prima instanță, iar suma de 600 lei onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru părțile vătămate.
După primirea extrasului deciziei penale nr.306/A/2014 a Curții de Apel A. I., T. S. a fost încarcerată în Penitenciarul Aiud, iar Biroul executări penale din cadrul Tribunalului A. a somat contestatoarea să achite suma de 13.425,48 lei reprezentând cheltuielile judiciare la plata cărora a fost obligată, în caz contrar urmând a se proceda la executarea silită a acesteia.
Prin prezenta cerere T. S. a solicitat cenzurarea acestor cheltuieli, susținând pe de o parte că cheltuielile făcute în cursul urmăririi penale de către DIICOT sunt exagerate, iar pe de altă parte că în procesul penal apărarea i-a fost asigurată de avocat ales, astfel că nu trebuia obligată la onorariile avocaților desemnați din oficiu.
Conform art.550 Cod proc. penală, hotărârile instanței penale devin executorii de la data rămânerii definitive, iar dispozițiile privind cheltuielile judiciare se execută potrivit legii civile (art.581 Cod proc. penală). Art.600 alin.3 stipulează „Contestația împotriva actelor de executare se soluționează de către instanța civilă potrivit legii civile”. Prin urmare, din coroborarea prevederilor legale antemenționate rezultă că, pe calea contestației la executare ce vizează cheltuielile de judecată la care a fost obligată inculpata, nu pot fi invocate decât aspecte legate de procedura efectivă de executare silită, care în cazul de față a fost respectată: contestatoarea a fost inițial somată să achite suma de 13.425,48 lei, după care a fost dată în debit la Administrația financiară competentă teritorial pentru executarea acestor cheltuieli.
În realitate T. S. urmărește prin promovarea prezentei contestații diminuarea cuantumului cheltuielilor judiciare la care a fost obligată definitiv prin sentința penală nr.31/2013 a Tribunalului A., solicitare inadmisibilă pe calea contestației la executare. Legalitatea și cuantumul acestor cheltuieli efectuate pe parcursul urmăririi penale și cu apărătorii desemnați din oficiu pentru părțile din dosarul penal nr._ al Tribunalului A. reprezintă aspecte ce puteau fi analizate și cenzurate doar de către instanțele penale de control judiciar, și nu ulterior, prin promovarea de contestații la executare (indiferent de materie, civilă sau penală).
Față de considerentele expuse, instanța va respinge ca inadmisibilă contestația la executare formulată de T. S., în prezent încarcerată în Penitenciarul Aiud.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea solicitând admiterea apelului și desființarea sentinței. Cererea nu a fost motivată în fapt și în drept.
Analizând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, a motivelor de apel invocate și din oficiu, prin prisma normelor și dispozițiilor legale incidente în cauză, Tribunalul reține că apelul este fondat, urmând a fi admis, însă pentru alte motive decât cele indicate de contestatoare:
Astfel, se constată faptul că prin cererea formulată contestatoarea a solicitat anularea executării silite privind sumele de_,48 lei și 1190 lei, întrucât nu datorează aceste sume.
Contestatoarea nu a indicat persoanele cu care înțelege să se judece, iar pe parcursul soluționării cererii în primă instanță nu a fost citat în calitate de intimat nicio persoană.
Era necesar ca prima instanță să stabilească cadrul procesual sub aspectul părților, să pună în vedere contestatoarei să indice părțile cu care înțelege să se judece, având în vedere și dispozițiile art. 196 Cod procedură civilă.
În dispozitivul sentinței civile nr. 774/2015 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._, instanța a omis a se pronunța în contradictoriu cu intimatul pe care înțelege contestatoarea să cheme în judecată, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.
Prin urmare, în baza art. 480 al 3 cod pr.civ., constatând că în mod greșit instanța de fond a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, apelanta solicitând expres acest lucru. Se impune trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea stabilirii cadrului procesual și a citării tuturor părților și față de prevederile art. 6 CEDO.
Instanța de fond urmează a stabili cadrul procesual ținând cont de principiul disponibilității și a analiza în cazul în care contestatoarea contestată toate actele de executare și actele din dosarul execuțional ce au fost comunicate la solicitarea instanței de apel (f.34-58).
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de contestatoarea T. S. împotriva sentinței civile nr. 774/2015, pronunțată de Judecătoria A. I., în dosar civil nr._ .
Anulează sentința civilă nr. 774/2015, pronunțată de Judecătoria A. I., în dosar civil nr._ și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.10.2015.
Președinte, A. G. | Judecător, O. T. | |
Grefier, I. M. G. |
Red. A.G. 26 Octombrie 2015
Tehnored. I.G. 27.10.2015/3 ex.
Judecător fond T. A. F.
← Pretenţii. Sentința nr. 437/2015. Tribunalul ALBA | Expropriere. Sentința nr. 2262/2015. Tribunalul ALBA → |
---|