Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 842/2013. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 842/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 18-06-2013 în dosarul nr. 410/55/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.842/ R
Ședința publică din data de 18 iunie 2013
Președinte Ș. V.
Judecător R. M.
Judecător A. C.
Grefier F. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul U. F. în contradictoriu cu intimații Administrația Națională a Penitenciarelor, M. Justiției, P. Timișoara și P. A. împotriva Sentinței civile nr.3167 din 17 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, având ca obiect acțiune în răspundere delictuală.
La apelul nominal se prezintă recurentul, absenți fiind reprezentanții intimaților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că recursul a fost declarat și motivat în termen, și scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
La data de 11.06.2013 recurentul a depus la dosar o cerere și o declarație, la 17.06.2013 intimatul P. Timișoara a depus la dosar întâmpinare, iar la 18.06.2013 intimata Administrația Națională a Penitenciarelor a depus la dosar concluzii scrise.
Instanța față de cererea de ajutor public judiciar, formulată de recurent și obiectul recursului ca fiind daune morale, învederează recurentul că potrivit dispozițiilor art. 15 lit. f1 din Legea nr. 146/1997, recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul în dezbaterea pe fond a recursului.
Recurentul solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului înregistrat la data de 30 mai 2013, constată că prin sentința civilă nr. 3167 din 17.04.2013 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria A. a respins acțiunea reclamantului U. F., deținut în P. Timișoara, în contradictoriu cu pârâții M. Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor, P. Timișoara și P. A., pentru daune morale; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, analizând cu precădere inadmisibilitatea acțiunii, instanța a reținut că, într-adevăr, împotriva măsurilor luate de către administrația penitenciarului, reclamantul-condamnat are deschisă calea plângerii la judecătorul delegat, conform art. 38 din Legea nr. 275/2006, însă această cale nu închide posibilitatea persoanei private de libertate de a promova și acțiune în răspundere delictuală, judecătorul delegat pronunțându-se asupra plângerii doar cu privire la anularea, revocarea, modificarea ori menținerea măsurii luate de penitenciar, după caz, pe când instanța civilă analizează acțiunea în daune prin prisma dispozițiilor privind răspunderea delictuală.
De asemenea, în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă, aceasta presupune existența unei identități între pârât și persoana chemată să răspundă pretențiilor invocate de reclamant. În speță, câtă vreme pretinsele încălcări ale drepturilor reclamantului se susțin a fi săvârșite de către P. A. și respectiv P. Timișoara, unități distincte cu personalitate juridică potrivit art. 10 alin. 3 din HG nr. 1849/2004, este evident că M. Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor nu justifică legitimare procesuală pasivă, excepția invocată fiind astfel întemeiată.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul este încarcerat pentru executarea pedepsei de 10 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 314/2010 a Judecătoriei A. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Prin încheierea judecătorul delegat la P. A. din 07.09.2012, dată în dosar nr. 1274/2012, s-a admis cererea reclamantului-condamnat pentru schimbarea regimului de executare într-unul inferior ca grad de severitate, respectiv din regimul închis de executare în regim semideschis, încheiere care a fost însă anulată de Judecătoria A. prin sentința penală nr. 2687/23.10.2012, pronunțată în dosarul nr._/55/2012, instanța menținând pentru reclamant regimul închis de executare.
Potrivit dispozițiilor art. 1357 și urm. Cod civil, antrenarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie presupune existența cumulativă a următoarelor condiții: faptă ilicită, prejudiciu, culpa sau vinovăția autorului și raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
În cauză, reclamantul nu a probat niciuna din aceste condiții, deși această obligație îi revine conform principiului înscris în art. 1169 cod civil (incident la data formulării acțiunii). Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, reclamantul afirmă existența unui prejudiciu moral ce l-ar îndreptăți la o reparație din partea pârâților, fără însă a motiva în vreun mod în ce au constat suferințele morale și atingerea adusă onoarei, demnității sau reputației sale.
Pentru ca instanța să procedeze la o evaluare a despăgubirilor ce ar urma să compenseze un eventual prejudiciu nepatrimonial, este necesar ca cel ce pretinde daunele să producă un minim de argumente și indicii din care să rezulte consecințele negative suferite pe plan fizic sau psihic, însă, în speță, reclamantul nu a evidențiat nicio astfel de împrejurare și nici nu a produs vreo dovadă în acest sens.
Simpla invocare a nerespectării unor drepturi privind condițiile de cazare sau de muncă a persoanelor private de libertate nu pot reclama o reparație bănească sub forma acordării de daune morale, iar eventuala stare de disconfort psihic a reclamantului cauzată de rigorile sistemului de detenție nu poate antrena răspunderea delictuală a penitenciarelor.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea lui și trimiterea cauzei spre rejudecare, în subsidiar modificarea sentinței în sensul admiterii acțiuni sale și obligarea pârâților în solidar să îi achite suma de 50.000 lei, reprezentând daune morale pentru suferințe puternice psihice cauzate de pârâți și pentru nerespectarea drepturilor prevăzute de actele normative în vigoare.
Recurentul susține că prima instanță nu a luat în serios acțiunea sa în răspundere civilă delictuală. Arată că a solicitat la primul termen de judecată acordarea ajutorului public judiciar sub forma avocatului din oficiu, cerere admisă în parte prin scutirea reclamantului-recurent de la plata taxei judiciare de timbru aferentă acțiunii promovate, instanța respingând cererea pentru desemnarea unui avocat din oficiu. Instanța i-a respins și cererea de probațiune formulată privind audierea de martori și a rămas în pronunțare asupra fondului cauzei, fără a-i da dreptul să se apere.
Susține că instanța de fond i-a încălcat dreptul la apărare, pe tot parcursul procesului având parte de o judecată știrbită, discriminatorie și abuzivă. Recurentul a invocat hotărâri ale Curții europene de Justiție, ca practică judiciară.
Prin întâmpinare, intimatul P. Timișoar a invocat excepția netimbrării recursului, iar pe fond a solicitat respingerea ca nefondat a acestuia, cu motivarea că deși recurentul-reclamant susține că în perioada când a fost pe secțiile de tranzit ale pârâților i s-au încălcat anumite drepturi aplicabile regimului semideschis, nu precizează care drepturi i-au fost în călcate și prin ce fapte ilicite, iar jurisprudența CEDO invocată de recurent este irelevantă în prezenta cauză. Instanța de fond a examinat cauza strict prin prisma probelor administrate, cercetând dacă, conform legislației în vigoare cererile formulate de reclamant au fost dovedite. Simplul fapt că acesta a propus anumite probe (martori) care au fost respinse motivat de către instanță, nu înseamnă că reclamantului-recurent i s-a încălcat dreptul la apărare. Intimata apreciază că soluția primei instanțe este legală și temeinică, iar procedura s-a desfășurat cu respectarea normelor procesuale, atât cele naționale, cât și cele europene.
Prin concluziile scrise intimata Administrația Națională a Penitenciarelor a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, cu motivarea că din motivele de recurs nu rezultă pentru care din motivele strict prevăzute de art. 304 C.pr.civ., solicită desființarea hotărârii recurate.
Cu privire la susținerea recurentului privind încălcarea Deciziilor directorului General al Administrației naționale a Penitenciarelor, intimata a arătat că din evidența datelor informatizate rezultă că recurentul a formulat cereri a căror rezoluție nu a depășit termenul legal de soluționare a acestora, indiferent dacă soluția a fost favorabilă sau nefavorabilă. Tot din același sistem de evidență rezultă că distribuirea, ridicarea și soluționarea cererilor a fost efectuată aproape zilnic, indiferent de regimul de urgență.
Consideră intimata că nu au fost încălcate nici prevederile art. 44 din Legea nr. 276/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu privire la dreptul de petiționare – deși recurentul susține că a primit cereri doar o dată pe săptămână, în perioada petrecută în P. Timișoara când a formulat 8 cereri, în zile diferite ale săptămânii, iar răspunsul a fost primit tot în zile diferite ale săptămânii.
Examinând cauza în cadrul prevăzut de art.304 ind.1 cod pr.civilă, raportat la motivele pentru care reclamantul a declarat recurs, se constată că acesta nu este fondat, sentința atacată fiind pronunțată în considerarea unei situații de fapt corect stabilită în urma evaluării înscrisurilor depuse la dosar și cu aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor legale cuprinse în art.1357 cod civil incidente în rezolvarea acțiunii promovate de reclamant-răspundere delictuală- atât cu privire la fondul cauzei, cât și cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive.
Astfel, analiza efectuată privind existența prejudiciului ca element esențial pentru atragerea răspunderii civile delictuale corespunde finalității urmărite prin dispozițiile legale ce reglementează comunicarea actelor de procedură ale instanțelor judecătorești către persoanele private de libertate, adică exercitarea în termen a căilor ordinare de atac.
Critica referitoare la admiterea în parte a cererii de ajutor public judiciar, în sensul respingeri cererii pentru desemnarea unui avocat din oficiu, ar fi putut face obiectul unei eventuale cereri de reexaminare, judecătorul fondului reținând cu temei că raportat la obiectul pricinii, la încadrările juridice utilizate de reclamant nu se impune asistarea juridică a acestuia prin avocat.
De asemenea, în mod just prima instanță a apreciat că audierea martorilor propuși prin acțiunea introductivă și reindicați la termenul din 10.04.2013, nu este utilă soluționării cauzei, în contextul în care prin probele testimoniale se tinde a se dovedi aspecte distincte față de cele invocate prin acțiunea introductivă.
Astfel prin probele testimoniale reclamantul recurent a indicat că dorește a proba condițiile necorespunzătoare în care sunt transportate persoanele private de libertate în timp ce prin acțiunea promovată acesta solicită daune morale pentru pretinse afecțiuni psihice provocate prin încălcări ale dreptului său la petiționare, prin discriminarea constând în nepropunerea sa pentru comisia de muncă, prin nerespectarea condițiilor de igienă și alimentație la locul de deținere.
Contrar susținerilor recurentului acesta nu a probat eventualele consecințe negative pe plan fizic sau psihic ale celor susținute, pentru ca astfel instanța să poată proceda la o evaluare a despăgubirilor apte să compenseze eventualul prejudiciu nepatrimonial, ceea ce justifică soluția de respingere a cererii sale pentru despăgubiri morale.
Față de cele arătate în temeiul art.312 alin.1 cod pr.civilă, tribunalul va respinge recursul declarat de recurentul U. F. împotriva sentinței civile nr. 3167 din 17.04.2013 pronunțată de judecătoria A. în dosarul nr._, pe care o va mențione în totalitate.
Văzând că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul U. F. împotriva sentinței civile nr. 3167 din 17.04.2013 pronunțată de judecătoria A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații M. Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor, P. Timișoara și P. A..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 18 06 2013.
Președinte JudecătorJudecător
Ș. V. R. M. A. C.
Grefier
F. M.
Red.A.C. Tred.II
2 ex./10.07.2013
Nu se comunică părților:
recurent U. F. – deținut în P. A. – fiul lui N. și al lui I., ns. la 23.09.1976
intimat M. Justiției – cu sediul în București, ., sector 5
intimat Administrația Națională a Penitenciarelor – cu sediul în București, .. 47, sector 2
intimat P. Timișoara – cu sediul în Timișoara, .. 7, județul T.
intimat P. A. – cu sediul în A., Calea 6 Vânători, județul A.
Judecător C. B. - Judecătoria A.
| ← Pretenţii. Hotărâre din 24-04-2013, Tribunalul ARAD | Grăniţuire. Decizia nr. 129/2013. Tribunalul ARAD → |
|---|
