Pretenţii. Hotărâre din 24-04-2013, Tribunalul ARAD
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 24-04-2013 în dosarul nr. 15756/55/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504 SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 605 R
Ședința publică din data de 24 aprilie 2013
Președinte H. O.
Judecător A. Ș.
Judecător L. B.
Grefier D. S.
S-a luat în examinare recursul declarat de către recurenta K. O., în contradictoriu cu D. D. R., împotriva sentinței civile nr. 816 din 31.01.2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta intimatei - avocat A. P. din Baroul A., absente fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța invocă, din oficiu, excepția de netimbrare a recursului, față de aspectul potrivit căruia tribunalul a stabilit la momentul înregistrării cauzei în calea de atac, taxă judiciară de timbru în cuantum de 915,5 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei, datorate de recurent pentru recursul promovat, sens în care aceasta a fost citat cu mențiunea timbrării, sub sancțiunea anulării cererii de recurs ca netimbrată.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra excepției de netimbrare a recursului constată că:
Prin sentința civilă nr. 816 din 31.01.2013 pronunțată în dosar nr._ Judecătoria A.:
- a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a echivalentului in lei la data plății a sumei de 6.666,66 euro și dobânda legală la această sumă, calculată de la data de 07.09.2012 și până la plata efectivă. - a fost obligat pârâta la plata către stat – Municipiul A. - a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.831 lei constând în taxă judiciară de timbru.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, recurenta K. O. solicitând instanței de control judiciar, în urma admiterii căii de atac, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul obligării intimatei să contribuie în mod egal la susținerea spezelor vânzării și a onorariilor avocatului ales, reducerea cuantumului obligației de plată corelativ cu sumele de bani ce trebuie să le suporte și intimata reclamantă.
Recurenta nu au timbrat recursul promovat cu 915,5 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar mobil în valoare de 5 lei, deși a fost citată cu această mențiune, sub sancțiunea anulării cererii de recurs ca netimbrată, conform art.2 și art. 20 din Legea nr.146/1997.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului cu consecința menținerii ca temeinică și legală a hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată.
Analizând cu prioritate excepția de netimbrare a recursului, în raport de prevederile art. 137 Cod proc. civ., tribunalul constată că aceasta este fondată pentru următoarele considerente:
Tribunalul a stabilit la momentul înregistrării cauzei în calea de atac, taxa de timbru datorată de recurenți pentru recursul declarat, în raport de prevederile art. 11 alin. 1 rap. la art. 2 alin. 2 din Legea nr. 146/1997.
Recurenta K. O. a fost citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 915,5 lei și de a atașa cererii de recurs timbru judiciar mobil în valoare de 5 lei, sub sancțiunea anulării cererii de recurs ca netimbrată.
Recurenta nu a îndeplinit obligația legală stabilită de instanța de judecată până la termenul fixat pentru soluționarea recursului.
Conform art. 20 alin. 1, 2 și 3 Cod proc. civ., taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat; în cazul în care nu au fost achitate, instanța de judecată trebuie să stabilească cuantumul taxei de timbru datorate, iar neîndeplinirea de către petiționarul însărcinat să timbreze a obligației de a achita taxa de timbru până la termenul de judecată fixat în acest scop, se sancționează cu anularea cererii.
Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept și constatând că recurenta nu a achitat taxa judiciară de timbru aferentă recursului declarat, tribunalul va face aplicarea art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, și în temeiul art.312 alin.1 Cod proc.civ. va anula ca netimbrat recursul declarat de către recurenta K. O., în contradictoriu cu intimata D. D. R. împotriva sentinței civile nr.816 din 31.01.2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, având ca obiect pretenții.
În temeiul disp. art. 274 cod procedură civilă, va obliga recurenta să-i plătească intimatei suma de 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat potrivit chitanței nr. 130 din data de 17.04.2013.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de către recurenta K. O., în contradictoriu cu intimata D. D. R. împotriva sentinței civile nr. 816 din 31.01.2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, având ca obiect pretenții.
Obligă recurenta să-i plătească intimatei suma de 500 lei cheltuieli de judecată
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 24.04.2013.
.
Președinte: Judecători:
H. O. A. Ș. L. B.
Grefier:
D. S.
Red.L.B. Tred.S.D.
2 ex- 13 .05. 2013-Nu se comunică părților
-recurentă K. O.-Calea Romanilor, nr.11,.
-intimată D. D. R.-A.,dom.ales-..6,.>
← Contestaţie la executare. Decizia nr. 855/2013. Tribunalul ARAD | Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 842/2013.... → |
---|