Întoarcere executare. Hotărâre din 18-06-2013, Tribunalul ARAD
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 18-06-2013 în dosarul nr. 13913/55/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.839/ R
Ședința publică din data de 18 iunie 2013
Președinte Ș. V.
Judecător R. M.
Judecător A. C.
Grefier F. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul C. A. în contradictoriu cu intimatul C. R. împotriva Sentinței civile nr.580/ 23.01.2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, având ca obiect întoarcere executare-perimare.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care se constată că recursul a fost declarat și motivat în termen, nefiind timbrat.
La data de 18.06.2013 recurentul a depus la dosar prin fax o cerere de judecare a cauzei și în lipsă la care a anexat certificatul medical nr. 12 din data de 19 decembrie 2011.
Instanța invocă, din oficiu, excepția de netimbrare a recursului, față de aspectul potrivit căruia tribunalul a stabilit la momentul înregistrării cauzei în calea de atac, taxă judiciară de timbru în cuantum de 5 lei și timbre judiciare mobile în valoare de 0,15 lei, datorate de recurent pentru recursul promovat și rămâne în pronunțare pe excepție.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului înregistrat pe rolul Tribunalului A. la data de 30.05.2013, constată că prin Sentința civilă nr.580/23.01.2013 pronunțată de Judecătoria A. s-a constatat perimarea cererea de chemare în judecată pentru întoarcerea executării silite, formulată de reclamantul C. A. împotriva pârâtului C. R..
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că potrivit art. 248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă rămâne în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata din oficiu.
Văzând că în speță condițiile impuse de textele de lege susmenționate au fost îndeplinite, instanța a constatat perimarea cererii. Cererea de chemare în garanție, în privința căreia instanța nu a luat nicio măsură nefiind îndeplinită procedura de citare a pârâtului din acțiunea principală, având caracter accesoriu cererii de chemare în judecată, s-a perimat în consecință în aceleași condiții cu acțiunea principală.
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Împotriva hotărârii a declarat recurs recurentul C. A. solicitând admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței instanței de fond.
Intimatul nu a depus la dosar întâmpinare.
Analizând excepția netimbrării recursului, tribunalul constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
Recurentului i s-a adus la cunoștință, prin citația comunicată (fila 7 dosar), obligația de plată a următoarelor taxe: 5 lei taxă judiciară de timbru, la care se adaugă 0,15 lei timbru judiciar.
Conform art. 20 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat (alin. 1), iar, în cazul în care nu au fost plătite la acel moment, instanța de judecată îi pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată (alin. 2), în condițiile în care neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii (alin. 3). Din prevederile art. 1 ale OG nr. 32/1995 modificată rezultă că timbrul judiciar se achită întotdeauna pentru cererile deduse judecății pentru care se datorează taxă judiciară de timbru.
Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept și constatând că recurentul nu a achitat taxa judiciară de timbru în termenul stabilit de instanță în acest scop, tribunalul va face aplicarea art.312 alin.1 Cod procedură civilă, rap. la art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 și va dispune anularea ca netimbrat a recursului declarat de recurentul C. A. în contradictoriu cu intimatul C. R., împotriva sentinței civile nr. 580 din 23.01.2013 pronunțată de Judecătoria A., având ca obiect întoarcere executare-perimare.
Întrucât nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția netimbrării recursului și în consecință anulează recursul formulat de recurentul C. A. în contradictoriu cu intimatul C. R. împotriva Sentinței civile nr. 580 din 23.01.2013 pronunțată de Judecătoria A..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18.06.2013.
Pentru,
Președinte Judecător Judecător
Ș. V. R. M. A. C. aflat la Seminarul profesional
organizat de I.N.M în cadrul formării continue,
semnează Președinte Secție-civilă
N. C.
Grefier
F. M.
Red.R.M. Tred. F.M.
2 ex./ 02.07.2013
Nu se comunică părților:
recurent C. A. – cu dom. în D.,.,.,.
intimat C. R. – afișare la ușa instanței
Judecător R. A. - Judecătoria A.
← Fond funciar. Decizia nr. 27/2013. Tribunalul ARAD | Anulare act. Decizia nr. 1079/2013. Tribunalul ARAD → |
---|