Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 79/2013. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 79/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 15-04-2013 în dosarul nr. 11538/55/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 141
Ședința publică din data de 15 aprilie 2013
Președinte T. B.
Judecător M. A.
Grefier V. L.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelanții M. T. V. și M. M. împotriva sentinței civile nr. 79 din 14.01.2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, având ca obiect constatare nulitate act juridic.
La apelul nominal se prezintă apelantul asistat de avocat M. Anișoara din Baroul T. și reprezentanta intimatului M. A. reprezentat prin Primar în reprezentarea Statului Român – consilier juridic S. D. I., lipsă fiind intimații C. N., U. L., U. M. și M. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța înmânează reprezentantei apelanților un exemplar al încheierii de eșalonare a plății taxei de timbru, încheiere față de care reprezentanta apelanților arată că nu va formula cerere de reexaminare .
Reprezentanții părților arată că nu mai au ce formulat alte cereri de probațiune.
Nemaifind formulate alte cereri și considerând cauza în stare de soluționare instanța acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentanta apelanților solicită admiterea apelului, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea apelului arătând că dreptul de a formula acțiunea fost prescris.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A. la data de 25.02.2013, constată că prin sentința civilă nr. 79 /14.01.2013, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. A. prin Primar – în reprezentarea Statului Român, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice – prin D.G.F.P. A.; s-a respins acțiunea precizată, având ca obiect „constatare nulitate act juridic” formulată de reclamanții M. T. V. și M. M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice – prin D.G.F.P. A., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a respins acțiunea precizată, având ca obiect „constatare nulitate act juridic” formulată de reclamanții M. T. V. și M. M., în contradictoriu cu pârâții M. A. prin Primar – în reprezentarea Statului Român, C. N., U. L., U. M., ca nefondată, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că, în fapt, imobilul aflat în litigiu – teren intravilan în suprafață inițială de 1252 mp. (ulterior 1052 mp.), situat în A., ., jud. A., înscris inițial în CF 3233 A., iar în prezent în C.F._ A. (provenită din conversia CF_ A.), nr. top 3955/1/3/1 A., era proprietatea tabulară a numiților C. G. și M. (născută C.) F. – după cum rezultă din extrasul cf (fila 15, 19), imobilul fiind dobândit prin moștenire după numita C. S., în calitate de soț supraviețuitor respectiv fiică, iar prin oferta de donație din data de 19.09.1977, autentificată de notariatul de Stat județean A. sub nr. 13.409/19.09.1977 (fila 16-17), a fost oferită ca donație Statului Român, că oferta de donație a fost acceptată prin Decizia nr. 932/17.12.1977 al Comitetului Executiv din cadrul Consiliului Popular al Județului A. (fila 13), fiind intabulat în cartea funciară Statul Român în calitate de proprietar, imobilul fiind dat în administrarea operativă a Consiliului Popular al Mun. A. (extras cf – fila 19).
S-a reținut că, anterior donației, prin înscrisul sub semnătură privată intitulat „contract de vânzare cumpărare/provizoriu” (fila 18), încheiat la data de 02.06.1968, între C. G. și C. S. pe de o parte și reclamanții pe de altă parte, în prezența a 2 martori, părțile au convenit să vândă / cumpere imobilul situat în loc. A., ., jud. A., imobil compus din teren intravilan loc de casă în suprafață de 1252 mp., pentru suma de 40.000 lei, că asupra terenului situat în loc. A., ., jud. A., se află edificate apartamentele cu nr. 1 aparținând pârâților U. L. și U. M., având o suprafață construită de 359 mp., sub nr. top 3855/1/3/1/I, evidențiat în CF nr._ – C1 – U1 (provenit din conversia de pe hârtie a CF vechi_ A.) – fila 21, și apartamentul nr. 2 - proprietatea reclamanților, cu o suprafață construită de 391 mp., de sub nr. top 3955/1/3/2/II evidențiat în CF_ – C1 – U2 (provenit din conversia de pe hârtie a CF vechi_ A.) – fila 20.
În ceea ce privește excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune – invocate de pârâții M. A. prin Primar și Ministerul Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A. prin întâmpinare, asupra căreia instanța s-a pronunțat cu prioritate, excepția fiind unită cu fondul la termenul de judecată din 08.10.2012, instanța a reținut că reclamanții solicită constatarea nulității absolute a donației, invocând două motive – lipsa formei autentice a acceptării, și lipsa obiectului donației din patrimoniul donatorilor. Reținând că motivele invocate de reclamantă se încadrează în categoria motivelor ce pot constitui motive de nulitate absolută, și nu relativă (care se prescriu în termen de 3 ani), fiind imprescriptibile, astfel că excepția invocată urmează a fi respinsă.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M. A. prin Primar și Ministerul Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A. invocate de aceștia prin întâmpinare, instanța de fond a reținut că imobilul din litigiu nu face parte din domeniul public al statului, nu se regăsește în inventarul bunurilor din domeniul public – stabilit în H.G. 976/2002, fiind în domeniul privat al statului. Potrivit art. 21 din Legea 215/2001, unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu, fiind subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare. Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii.
Reținând că în cauză este vorba de un imobil aflat în domeniul privat, iar reclamanții nu au invocat pretenții bănești împotriva Statului, imobilul fiind intabulat la data preluării în favoarea Statului Român și dat în administrarea operativă a Consiliului Popular al Mun. A. - conform extrasului cf. – fila 19, astfel că rezultă că s-a reținut calitate procesuală pasivă a M. A. prin Primar, excepția invocată de acesta fiind respinsă, reținându-se că Ministerul Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A. – neavând calitate procesuală pasivă, excepția invocată de acesta a fost admisă, cu consecința respingerii cererii precizate formulată de reclamanți, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, în ceea ce privește motivul invocat de reclamanți referitor la nulitatea absolută a donației datorită lipsei formei autentice a acceptării donației, instanța a reținut, astfel cum s-a arătat mai sus, că proprietarii tabulari - C. G. și M. (născută C.) F. – în calitate de moștenire după numita C. S., prin oferta de donație din data de 19.09.1977, autentificată de Notariatul de Stat județean A. sub nr. 13.409/19.09.1977 (fila 16-17), au oferit imobilul ca donație Statului Român. Oferta de donație a fost acceptată, în conformitate cu legile în vigoare la acea dată, respectiv Decretul nr. 478/1954 privind donațiile făcute Statului, prin Decizia nr. 932/17.12.1977 al Comitetului Executiv din cadrul Consiliului Popular al Județului A. (fila 13).
Prima instanță a mai reținut, referitor la forma autentică, că potrivit art. 1.171 vechiul cod civil (în vigoare la data încheierii actului) “Actul autentic este acela care s-a făcut cu solemnitățile cerute de lege, de un funcționar public, care are drept de a funcționa în locul unde actul s-a făcut.”. Conform art. 2 din Decretul 478/ 1954 „Donațiunile oferite sfaturilor populare se acceptă, după caz, de comitetul executiv al sfatului popular regional sau de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Capitalei Republicii Populare Române.”, iar potrivit art. 47 din Legea 57/1968 privind organizarea și funcționarea consiliilor populare (în vigoare la data încheierii donației), “Comitetele executive adopta decizii pe baza si in vederea executării legii, cu votul a jumătate plus unu din numărul membrilor lor. Deciziile se semnează, de președinte si se contrasemnează de secretarul comitetului executiv.”.
Instanța de fond a constatat că acceptarea ofertei de donație prin Decizia nr. 932/17.12.1977 al Comitetului Executiv din cadrul Consiliului Popular al Județului A. a fost făcută cu respectarea legislației în vigoare la data încheierii actului de donație, actul fiind semnat de funcționari – Președintele și secretarul Comitetului Executiv – având competența să funcționeze în locul unde s-a întocmit actul, având atribuții în acest sens – potrivit Legii 57/1968 și Decretului 478/1954 - mai sus arătate, fiind respectată condiția formei autentice cerute de art. 813 vechiul Cod Civil, ulterior fiind efectuate și formele de publicitate imobiliară, prin înscrierea dreptului de proprietate și al dreptului de administrare operativă, în cartea funciară, pentru opozabilitate față de terți.
În ceea ce privește motivul invocat de reclamanți privind lipsa obiectului donației din patrimoniul donatorilor – datorită încheierii anterior donației, a unui înscris sub semnătură privată intitulat „contract de vânzare cumpărare / provizoriu” la data de 02.06.1968, între C. G. și C. S. și reclamanții prin care părțile au convenit să vândă / cumpere imobilul situat în loc. A., ., jud. A., imobil compus din teren intravilan loc de casă în suprafață de 1252 mp., pentru suma de 40.000 lei, instanța a reținut că și acest motiv este nefondat.
Astfel, s-a reținut că, în cauză, obiectul convenției constituie un imobil – teren – în suprafață de 1252 mp., iar analizând titlul invocat de reclamanți - convenția de vânzare – cumpărare s-a reținut că este încheiată la data de 02.06.1968 (fila 18), sub semnătură privată.
Legea în vigoare la momentul încheierii acestei convenții, în ceea ce privește regimul circulației juridice a terenurilor, era Decretul nr. 151/1950 (publicat în Buletinul Oficial 52 din 10 iunie 1950) privind circulația bunurilor agricole), și Decretul nr.144/1958 privind reglementarea eliberării autorizațiilor de construire, reparare și desființare a construcțiilor, precum și a celor referitoare la înstrăinările de terenuri (publicat în B.Of. nr. 15/29 mar. 1958), care prevedea:
”Art. 11. - Înstrăinarea sau împărțeala, prin acte între vii, a terenurilor cu sau fără construcții, proprietate particulară, (…) se vor putea face numai cu autorizația prealabilă dată, în condițiunile prezentului Decret, de către comitetele executive ale sfaturilor populare.
Actele de înstrăinare sau împărțeală terenurilor de mai sus se vor face numai în formă autentică.
Înstrăinările sau împărțelile terenurilor prevăzute în acest articol, făcute fără respectarea cerințelor prezentului decret, sunt nule de drept. Nulitatea poate fi invocată de Procuratură, de comitetele executive ale sfaturilor populare și de orice persoană interesată.”.
S-a reținut de către instanța de fond că această formă, autentică, cerută ad validitatem, pentru transmiterea dreptului de proprietate a fost preluată și de reglementările ulterioare privind regimul circulației juridice a terenurilor, respectiv: Cap. V, art. 6-73 din Legea 18/1991 privind fondul funciar, abrogat de Legea 54/1998 privind regimul circulației juridice a terenurilor (art. 2 raportat la art. 14), ulterior art. 2 din Titlul X din Legea 247/2005 privind Circulația juridică a terenurilor, iar în prezent art. 1244 Noul Cod Civil (Legea 287/2009). Având în vedere că legiuitorul a prevăzut la momentul încheierii convenției, și prevede și în prezent ad validitatem forma autentică pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra unui teren, instanța a înlăturat apărările reclamanților, privind lipsa din patrimoniul donatorilor a obiectului donației, datorită încheierii anterior a donației a unei convenții de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, întrucât această convenție poate fi calificată cel mult ca un antecontract de vânzare cumpărare, convenția încheiată neavând efect translativ de proprietate, donatorii fiind proprietari la momentul donației.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei C. N. în calitate de succesoare a proprietarilor tabulari C. G. și M. (C.) F. la încheierea contractului autentic de vânzare – cumpărare asupra imobilului în litigiu, în baza înscrisului „contract de vânzare și cumpărare / provizoriu” încheiat la data de 02.06.1968, iar în caz de refuz hotărârea să țină loc de contract autentic de vânzare – cumpărare, și înscrierea în cartea funciară, instanța a reținut că este real faptul că pârâta C. N. are calitate de moștenitor acceptant după defuncta M. F., potrivit certificatului de moștenitor nr. 15/2002 eliberat de BNP S. N. (fila 22), însă, după cum s-a arătat mai sus, imobilul din litigiu a fost donat în cursul anului 1977 Statului Român, fiind intabulat în cartea funciară în favoarea acestuia, pârâta neavând calitatea de proprietar al imobilului.
Astfel, întrucât nu s-a dovedit în cauză, că pârâta C. N. ar avea calitatea de proprietar al imobilului, s-a reținut că aceasta nu are cum să transmită reclamanților vreun drept de proprietate, căci nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are el însuși (nemo plus iuris ad alium transferre potest, quam ipse habet), sau, mai simplu spus, nimeni nu poate da ceva ce nu are nici el („nemo dat quod non habet”), motiv pentru care instanța a respins acest capăt de cerere.
Pentru aceste considerente, instanța a respinge acțiunea precizată, ca nefondată, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel reclamanții solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond iar în subsidiar, admiterea apelului și modificarea sentinței primei instanțe în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată,
În motivarea cererii de apel arată că, instanța de fond, Judecătoria A., nu a analizat problema de drept suspusă judecații, în sensul că aceștia au investit instanța cu soluționarea problemei nulității absolute a donației ce face obiectul Deciziei nr. 932 / 1977 a Consiliului Popular al Județului A., privind imobilul situat in A., ., jud. A., nulitate pe care a argumentat-o prin două motive, astfel că, primul motiv este constituit de lipsa formei autentice a actului de acceptare al donației de către Consiliului Popular al Județului A. iar al doilea lipsa obiectului din patrimoniul donatorilor la data de 19.09.1977, pentru ca anterior imobilul a fost înstrăinat în baza unui act sub semnătură privată, la data de 02.06.1968, dată de la care dețineau posesia și folosința exclusivă și netulburată a imobilului, construind asupra acestuia casa de locuit.
Consideră că instanța de fond nu a analizat în mod corect succesiunea transmiterii dreptului de proprietate asupra imobilului si nici nu a dat eficiența prevederilor codului civil, respectiv art. 814 alin. 1 Cod Civil, care reglementează în mod expres necesitatea existentei acceptării în forma autentică a donației, ceea ce în speță nu s-a realizat, donația fiind nulă absolut, cu toate consecințele și regulile de la nulitate .
Precizează că, în fața instanței de fond nu s-a administrat nici o proba care să justifice derogarea de la forma autentica a donației, astfel că în mod greșit s-a reținut că actul de donație este legal întocmit și cum decretul nr. 478/1954 nu reglementează în nici unul din textele sale forma prin care organele abilitate acceptă donația, în ceea ce privește această formă consideră că urmează a se aplica dispozițiile de drept comun, codul civil, art. 814 alin. 1.
Cu privire la lipsa obiectului donației, arată că a făcut dovada că a posedat imobilul de la data cumpărării, fiind anterioară dobândirea dreptului, astfel că instanța de fond trebuia să dea eficiență unui act cu titlu oneros in condițiile in care acesta este anterior actului cu titlu gratuit iar caracteristica esențială a contractului de vânzare-cumpărare o constituie reciprocitatea și interdependența obligațiilor ce revin părților, în virtutea condiției sinalagmatice: fiecare dintre părți are, concomitent, față de cealaltă parte, atât calitatea de debitor, cât și pe aceea de creditor ; obligația ce revine uneia dintre părți își are cauza juridică în obligația reciprocă a celeilalte părți, ambele obligații fiind interdependente, astfel consideră că aceștia au onorat partea obligațională de plată a prețului stabilit asupra imobilului iar, în mod corelativ, proprietarii tabulari și respectiv moștenitorii lor au obligația transmiterii dreptului de proprietate, nu doar a posesiei, menționând că antecontractul lor are caracter oneros, iar ca trăsătură specifică, în general, este forța obligatorie, convențiile legal făcute având putere de lege între părțile contractante .
Arată că Decizia nr. 932 din 17.12.1977 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Județului A. prin care a fost preluat terenul nu poate fi considerată că respectă condițiile de formă prevăzute de art. 814 alin. (1) Cod civil, deoarece Decretul nr. 478 / 1954 privitor la donațiile făcute statului reglementează doar organele, instituțiile sau organizațiile economice de stat, competente după obiectul sau scopul donațiunii a primi donația făcută statului sub orice formă .
Având în vedere că, în cauză pârâtul de ordin unu nu poate face dovada formei autentice prin care s-a acceptat oferta de donație făcută de către antecesorii pârâtei de ordin 2, consideră că donația a fost lovită de nulitate absolută și, în consecință, titlul de proprietate al statului nu este valabil,
Totodată, consideră că existența cauzei urmează a fi examinată în raport de specificul donației, ca liberalitate, prin care o valoare trece dintr-un patrimoniu în altul, fără a se urmări un echivalent. Or, în analiza cauzei în materie de donație, definită ca o liberalitate, este necesar a se stabili scopul sau motivul care a fost determinant pentru voința dispunătorului în acest sens. Ca atare, în acest caz, arată că voința de a dispune nu poate fi separată de scopul determinant, care a provocat manifestarea dispunătorului sub forma unei liberalități, raportat la convenția sub semnătură privată prin care imobilul a fost înstrăinat acestora înainte cu aproximativ 9 ani, iar cauza, în cazul contractului de donație cuprinde așadar, în primul rând, voința de a dărui, animus donandi, și apoi motivul care a hotărât pe dispunător să facă liberalitatea, fără însă ca aceste elemente să poată fi separate și examinate apoi izolat, ele formând un tot, și în concluzie, voința de a dărui, manifestată prin actul aparent al donației, trebuie analizată și în raport cu caracterul acestei condiții esențiale de validitate, avându-se în vedere, pe lângă legislația în vigoare la data realizării liberalității, împrejurările contemporane efectuării donației. Or, arată că în cauză, din actele anexate rezultă că actul de donație a fost făcut, după instaurarea puterii comuniste, nu cu intenția de a gratifica Statul Român ci pentru schimbarea statutului social avut și dobândirea unui statut agreat de noua ordine socială, pentru ca succesorii donatorilor să poate urma studii superioare, etc.
În ceea ce privește cererea de obligare la încheierea actului de vânzare cumpărare în formă autentică, potrivit actului sub semnătură privată, având în vedere împrejurarea că a exercitat posesiunea asupra lucrului achiziționat și în conformitate cu prevederile art. 969 Cod civil, a considerat că se poate reține: "Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante ", astfel că trebuie executate cu bună credință, iar interesul apelanților-reclamanți în constatarea nulității donației rezidă în posibilitatea valorificării drepturilor asupra terenului pe care au edificat locuința, cu bună credință, știind că l-au dobândit anterior prin cumpărare.
Menționează că, în prezent, continuatorul în drepturi al fostului Consiliu Popular al Județului A. este M. A., prin primar, conform art. 19 și art. 21 ale Legii nr. 215 a administrației publice locale, care prevede că orașele sunt persoane juridice de drept public și au patrimoniu propriu și capacitate juridică deplină.
Pentru aceste considerente solicită admiterea apelului, cu cheltuieli de judecată.
În drept invocă prevederile art. 282 și următoarele Cod procedură civilă.
Intimatul Primarul Municipiului A. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea apelului și menținerea în parte a hotărârii atacate.
Pe cale de excepție reiterează lipsa calității procesuale pasive a Municipiului A. în reprezentarea Statului Român, arătând că, potrivit prevederilor art. 25 din Decretul nr. 31 din 30 ianuarie 1954: „Statul este persoană juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații. El participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor, afara de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop" iar potrivit art. 21 din Legea 215/2001 actualizată, a Administrației Publice Locale;,,Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii,,, astfel că M. A. nu are calitatea procesuală de a reprezenta Statul Român.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune arată că acțiunea reclamanților este prescrisă, potrivit prevederilor art.3 din decretul 167/1958 dreptul la acțiunea în anularea unui act încheiat cu mijlocirea unui viciu de consimțământ se prescrie în termen de 3 ani de la data la care persoana îndreptățită a cunoscut sau trebuia să cunoască atât prejudiciul cât și persoana obligată la repararea lui.
Pe fondul cauzei arată că în data de 19 septembrie 1977 C. G. și M. F., născută C., donează Statului Român imobilul, teren loc de casă fără construcții, înscris în CF 3233 A. top 3955/1/3 în suprafață de 1252 mp. Donația a fost autentificată sub nr._/1977 la Notariatul de Stat Județean A.. Potrivit art.2 alin.2 din Decretul nr. 478/1954 donațiile se acceptă, după caz, de Comitetul Executiv al Sfatului Popular Regional sau de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Capitalei. Actul de donație al d-lui C. și a fiicei dânsului, a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale în vigoare la acel moment, respectiv donația a fost acceptată prin Decizia 932/17 decembrie 1977 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al județului A. (primul caz enunțat în art.2 alin.2). Acceptarea donației în conținutul unei astfel de decizii face ca acesta să îndeplinească formalitățile prevăzute de legea pentru existența valabilă a actului juridic întrucât potrivit art. 1171 din vechiul Cod-civil (aplicabil în speță), actul autentic este acela care s-a făcut cu solemnitățile cerute de lege, de către un funcționar public, care are drept de a profesa în locul unde actul era întocmit, iar decizia prin care a fost acceptată oferta de donație a fost făcută de un astfel de funcționat - Președintele și secretarul Comitetului Executiv, având competență să funcționeze în locul unde actul s-a întocmit și cu atribuțiuni în acest sens. Rezultă că forma autentică a acceptării ofertei a fost asigurată și în felul acesta au fost respectate dispozițiile art. 813 Cod civil.
Consideră că în mod corect prima instanță a reținut faptul că acceptarea ofertei de donație prin Decizia nr. 932/17.12.1977 a Comitetului Executiv din cadrul Consiliului Popular al. județului A. a fost făcută cu respectarea legislației în vigoare la data încheierii actului de donație.
Mài mult. Statul Român, prin Comitetul Executiv al Consiliului Popular A., și-a înscris dreptul de proprietate în CF. înscriere care asigură opozabilitatea față de terți.
Menționează că, odată demonstrată autenticitatea și valabilitatea înscrisului autentic - donația, în virtutea căreia sunt proprietarii imobilului, acesta ca și forță probantă este superior actului sub semnătură privată pe care susțin reclamanții că l-ar fi încheiat, iar cuprinsul înscrisului sub semnătură privată, respectiv a contractului de vânzare-cumpărare propus de reclamanți, face credință, potrivit Codului Civil, până la dovada contrară, ori dovada contrară este chiar contractul de donație încheiat în formă autentică. Chiar și art. 1295 alin.2 (vechiul Cod civil) indică expres necesitatea înscrierii în Cf a dreptului de proprietate asupra unui imobil, pentru opozabilitatea față de terți, iar forma cerută pentru opozabilitate față de terți, este obligatorie, nu facultativă.
Arată că, prevederile de mai sus se regăsesc și în noul Cod Civil în art.1244 - convențiile care strămută sau constituie drepturi reale care urmează a fi înscrise în CF „trebuie să fie încheiate prin înscris autentic, sub sancțiunea nulității absolute,,. Referitor la al doilea capăt al cererii - „revenirea la situația anterioară de carte funciară,; arată că în anul 1997 soții M. au solicitat, în temeiul Legii 18/1991 împroprietărirea prin Ordin de Prefect cu suprafața avută în folosință - 104 m2. Făcând această solicitare reclamanții s-au adresat proprietarului terenului, au recunoscut implicit dreptul de proprietate asupra terenului. Din terenul în suprafață totală de 1252 m2 reclamanții au primit în folosință gratuită o parte pentru construirea unei locuințe, iar în 1984 s-a notat în CF casa-construită de reclamanți, în baza unei adeverințe eliberate de Consiliul Popular Municipal A. sub nr._/1984, iar revenirea la situația anterioară de carte funciară presupune radierea dreptului de proprietate al reclamanților asupra celor 104 mp, reunificarea topograficului 3955/1/3 și intabularea Statului Român pe toată suprafața de 1252 m2.
Cât privește al treilea capăt de cerere consideră că pârâta de ordin 2 nu are nici o calitate să încheie un contract de vânzare - cumpărare al unui teren proprietatea pârâtei de ordin 1.
Pentru toate motivele arătate solicită respingerea apelului.
În drept invocă prevederile art. 115 și următoarele Cod procedură civilă, art.813, art. 1171 și urm. din vechiul Cod civil, Decretul 478/1954 și Decretul 167/1958.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului A. a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea apelului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței, cu consecința respingerii acțiunii formulate împotriva Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice arătând că instanța de fond în mod corect a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice ca reprezentant al Statului Român în cauză, reținând că în cauză nu sunt întrunite prevederile art. 8, pct. 81 din H.G. nr. 34/2009, potrivit cărora Ministerul Finanțelor Publice reprezintă Statul, ca subiect de drepturi și obligații în fața instanțelor, precum și în orice alte situații în care participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ, în cauză neexistând nici un temei de drept pentru chemarea în judecată a M.F.P..
De asemenea, arată că în cauză sunt incidente prevederile art. 21 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 republicată conform cărora: „Unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu." în continuare alin. 2 al art. 21 prevede: „în justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean." Potrivit alin. 5 lit. b din același articol printre atribuțiile Consiliului Local se numără și aceea de a hotărî vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a orașului în condițiile legii și întrucât bunurile în litigiu nu fac parte din domeniul public, acest aspect rezultând din faptul că a fost înstrăinat de Consiliul local A., calitatea de pârât o poate avea doar unitatea administrativ-teritorială, care conform art. 21 din Legea nr. 215/2001 are un patrimoniu din care face parte bunul respectiv (în acest sens a se vedea și Decizia nr. 2069/06.06.2006 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție) și în aceeași ordine de idei, calitatea procesuală pasivă este stabilită prin art. 22 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și a publicității imobiliare, potrivit căruia: "înscrierea unui drept se poate efectua numai: a) împotriva aceluia care, la înregistrarea cererii sale, era înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează să fie făcută."
D. urmare, arată că, din cele arătate mai sus rezultă lipsa calității Ministerului Finanțelor Publice, calitatea procesuală pasivă aparținând Municipiului A. prin Primar. Reiterează excepția prescripției dreptului la acțiune, aducând în atenția instanței de apel faptul că cererea este prescrisă deoarece, potrivit dispozițiilor art. 3 din Decretul 167/1958 dreptul la acțiunea în anularea unui act pentru viciu de consimțământ se prescrie în termenul general de prescripție de 3 ani.
În conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. 1 din Decret, prescripția dreptului la acțiune începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât prejudiciul, cât și pe cel care este obligat la repararea lui, iar potrivit dispozițiilor Codului civil dreptul material la acțiune, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar dreptul material la acțiune se prescrie în termenul general de prescripție de 3 ani care începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui, respectiv la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus desființarea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
Arată că și pe fond acțiunea este neîntemeiată, astfel că în ceea ce privește motivul invocat de reclamanții - apelanți referitor la nulitatea absolută a donației datorită lipsei formei autentice a acceptării donației, prima instanță a reținut corect că actul de donație a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale în vigoare la acel moment, fiind acceptată prin Decizia 932/17.12.1977 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al județului A., astfel încât donația s-a făcut cu îndeplinirea formalităților prevăzute de lege pentru existența valabilă a actului juridic, având în vedere că potrivit art. 1.171 vechiul Cod Civil (în vigoare la data încheierii actului) actul autentic este acela care s-a făcut cu solemnitățile cerute de lege, de un funcționar public, care are drept de a funcționa in locul unde actul s-a făcut. Conform art. 2 din Decretul 478/ 1954 „Donatiunile oferite sfaturilor populare se acceptă, după caz, de comitetul executiv al sfatului popular regional sau de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Capitalei Republicii Populare Române", iar potrivit art. 47 din Legea 57/1968 privind organizarea și funcționarea consiliilor populare (in vigoare la data încheierii donației), "Comitetele executive adopta decizii pe baza si in vederea executării legii, cu votul a jumătate plus unu din numărul membrilor lor. Deciziile se semnează, depresedinte si se contrasemnează de secretarul comitetului executiv."
Menționează că instanța a constatat ca acceptarea ofertei de donație prin Decizia nr. 932/17.12.1977 al Comitetului Executiv din cadrul Consiliului Popular al Județului A. a fost făcută cu respectarea legislației în vigoare la data încheierii actului de donație, fiind respectata condiția formei autentice cerută de art. 813 vechiul Cod Civil, ulterior fiind efectuate și formele de publicitate imobiliara, prin înscrierea dreptului de proprietate și al dreptului de administrare operativă, în cartea funciara, pentru opozabilitate față de terți, iar în ceea ce privește motivul invocat de reclamanții - apelanți privind lipsa obiectului donației din patrimoniul donatorilor, datorita încheierii anterior donației a unui înscris sub semnătură privată, instanța retine ca și acest motiv este nefondat.
Având în vedere că în cauză, obiectul convenției îl constituie un imobil, respectiv teren în suprafața de 1252 mp, iar analizând titlul invocat de reclamanți, respectiv convenția de vânzare - cumpărare încheiată la data de 02.06.1968, sub semnătură privată, iar potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul încheierii acestei convenții, in ceea ce privește regimul circulației juridice a terenurilor, forma autentică este cerută ad validitatem, pentru transmiterea dreptului de proprietate și având in vedere că legiuitorul a prevăzut la momentul încheierii convenției și prevede și în prezent ad validitatem forma autentica pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra unui teren, această convenție putând fi calificată cel mult ca un antecontract de vânzare-cumpărare, neavând efect translativ de proprietate, astfel încât donatorii fiind proprietari la momentul donației, instanța a reținut că motivul invocat de reclamanții-apelanți este neîntemeiat.
În concluzie, solicită respingerea apelului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței, cu consecința respingerii acțiunii formulate împotriva Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
În drept invocă prevederile art. 289 Cod. Procedură civilă.
Analizând apelul prin prisma dispozițiilor art. 295, 296 Cod procedură civilă, Tribunalul constată că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Astfel, apelanții susțin că prima instanță nu a analizat problema de drept supusă judecății – respectiv nulitatea deciziei argumentată prin cele două motive – lipsa formei autentice de acceptare și lipsa obiectului din partea donatorilor la data de 19.09.1977.
Nu pot fi primite aceste susțineri în condițiile în care la prima judecată asupra fondului, au fost înlăturate ambele motive, considerentele sentinței cuprinzând o amplă analiză a acestora.
În mod corect a reținut prima instanță incidența în cauză a disp. art. 2 al. 2 din Decretul nr. 478/1954 și art. 47 din Legea nr. 57/1968, conform cărora donațiunile oferite sfaturilor populare se acceptă, după caz, de comitetul executiv al sfatului popular regional sau de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Capitalei Republicii Populare Române, iar comitetele executive adoptă decizii ce se semnează de președinte și se contrasemnează de secretarul comitetului executiv.
De asemenea și a disp. art. 1171 Cod civil, concluzionând că a fost respectată condiția formei autentice impusă de art. 813 Cod civil, urmată de efectuarea formalităților publicitare.
Conform art. 11 din decretul nr. 144/1958, înstrăinarea sau împărțeala, prin acte între vii, a terenurilor cu sau fără construcții, proprietate particulară, se vor putea face numai cu autorizația prealabilă dată, în condițiile prezentului Decret, de către comitetele executive ale sfaturilor populare.
Actele de înstrăinare sau împărțeala terenurilor se face numai în formă autentică.
Înstrăinările sau împărțelile terenurilor prevăzute în acest articol făcute fără respectarea cerințelor prezentului Decret sunt nule de drept.
Se observă că în mod corect au fost analizate și aceste dispoziții legale, reținându-se în mod temeinic faptul că, în lipsa încheierii contractului autentic – cerință ad validitatem conform legii în vigoare la acel moment – nu a operat transferul dreptului de proprietate, donatorii fiind proprietarii terenului la momentul donației.
Nu pot fi primite nici susținerile ce vizează lipsa cauzei la încheierea contractului de donație, scopul imediat în actele cu titlu gratuit fiind acela de a gratifica – ori, aceasta poate fi cenzurată doar prin raportare la persoana donatorilor, nicidecum a apelanților.
Neîntemeiată se apreciază a fi și excepția prescripției dreptului la acțiune invocată prin întâmpinare de către cei doi intimați, lipsa formei autentice și a obiectului donației determinând nulitatea absolută.
Față de disp. art. 3 al. 1 pct. 81 din HG 34/2009, art. 12 al. 5 din Legea nr. 213/1998 și art. 21 din Legea nr. 215/2001, excepția lipsei calității procesuale pasive – reiterată în apel de către M. A. prin Primar, se constată a fi, de asemenea, neîntemeiată.
Pentru aceste considerente, constatând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, în baza art. 296 Cod procedură civilă, apelul va fi respins ca neîntemeiat.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul exercitat de apelanții M. T. V. și M. M., în contradictoriu cu intimații M. A. P. Primar, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului A., C. N., U. L., U. M., împotriva sentinței civile nr. 79/14.01.2013 pronunțată de Judecătoria A..
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 15.04.2013.
Președinte,Judecător, Grefier
T. B. M. A. V. L.
Red.T.B./Tehnored./V.L.
8 ex./09.05.2013
6 .
Se comunică:
1. apelant apelant M. T. V. – dom. procesual ales la cav. Av. M. Anișoara – ., Corp. A, ., Jud. A.
2. apelanta M. M. – dom. procesual ales la cav. Av. M. Anișoara – ., Corp. A, ., Jud. A.
3.intimata C. N. – A. ./11, .
4. intimat U. L. – A. ., ., ., Jud. A.
5. intimata U. M. – A. ., ., ., Jud. A.
6. intimat M. - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Mun. A. – .
| ← Expropriere. Sentința nr. 3372/2013. Tribunalul ARAD | Fond funciar. Decizia nr. 405/2013. Tribunalul ARAD → |
|---|
