Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1167/2013. Tribunalul ARAD

Decizia nr. 1167/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 09-10-2013 în dosarul nr. 1200/250/2011

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A. Operator - 3207/2504

Secția civilă

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1167

Ședința publică din data de 09 octombrie 2013

Președinte S. O. S.

Judecător D. C. U.

Judecător M. C.

Grefier L. K.

S-au luat în examinare recursul declarat de recurenții-reclamanți M. Anișoara și M. C. împotriva sentinței civile nr. 473 din 05.06.2013 pronunțată de Judecătoria L. în dosarul nr._, având ca obiect revendicare imobiliară, în contradictoriu cu intimații-pârâți Bolfaș F. și A. V..

La apelul nominal se prezintă reprezentantul recurenților-reclamanți av. A. L. din Baroul A. în substituirea avocatului titular V. G. Adelin din Baroul A., lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este legal timbrat cu 253 lei taxă judiciară de timbru și 3,5 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul recurenților-reclamanți depune la dosar chitanța nr. xwf_ reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și delegație de substituire.

Nefiind formulate alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurenților-reclamanți solicită admiterea recursului, casarea/modificarea în parte a sentinței civile nr. 473/05.06.2013 a Judecătoriei L. ca fiind netemeinică și nelegală, în sensul obligării intimaților-pârâți la restituirea imobilului situat în Conop, nr. 118, județ A., cu consecința evacuării acestora din imobil și restituirea cheltuielilor necesare făcute pentru conservarea imobilului proprietate exclusivă și tabulară a recurenților-reclamanți, fără cheltuieli de judecată.

Acesta arată că, recurenții-reclamanți au permis accesul intimaților-pârâți în imobilul proprietatea lor personală în virtutea relațiilor de rudenie ce îi leagă și datorită faptului că aceștia nu aveau la momentul respectiv nici o locuință.

De asemenea învederează instanței că nu s-a pus niciodată problema vreunei renovări a locuinței sau efectuarea unor investiții la acea locuință, intimații-pârâți efectuând investiții în locuința respectivă fără să ceară acordul recurenții-reclamanți.

Reprezentantul recurenților-reclamanți mai arată că, toate cheltuielile aferente imobilului, atât impozitele cât și facturile de utilități au fost suportate de către recurenții-reclamanți.

TRIBUNALUL

Constată că prin sentința civilă nr. 473 din 05 iunie 2013, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria L. a admis în parte acțiunea civilă precizată exercitată de reclamanții M. Anișoara și M. C., în contradictoriu cu pârâții Bolfaș F. și A. V., precum și acțiunea reconvențională formulată de reclamanții reconvenționali Bolfaș F. și A. V. în contradictoriu cu reclamanții.

A obligat pârâții să lase în posesia reclamanților imobilul situat Conop nr. 118, jud. A., înscris în CF nr. 293 Conop cu nr. top 104-105/b, și a instituit un drept de retenție în favoarea pârâților până la achitarea de către reclamanți, în solidar, a sumei de 6.400 lei, contravaloarea îmbunătățirilor aduse la imobil.

A obligat pârâții, în solidar, să plătească reclamanților 10,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

De asemenea a obligat reclamanții reclamanții pârâți-reconvenționali să achite statutului suma de 1.596 lei cu titlu de ajutor public judiciar.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanții au calitatea de proprietari tabulari a imobilului înscris în CF nr. 293 Conop, număr topografic 104-105/b, imobil situat în ., jud. A., pârâții Bolfaș F., sora reclamantei, împreună cu concubinul său A. V., ocupând imobilul, cu acordul reclamanților, efectuând investiții constând în refacerea tencuielilor pe pereți, atât în interior cât și în exterior, așa cum rezultă și din declarațiile martorilor.

Deși reclamanții au susținut că aceste lucrări au fost făcute fără încuviințarea lor ca proprietari, prima instanță a considerat că lucrările efectuate au avut încuviințarea proprietarilor, deoarece, așa cum rezultă și din răspunsul reclamantei la interogatoriu, și reclamanții au contribuit la cumpărarea cimentului pentru reparații.

Față de aceste rețineri, prima instanță a considerat că pârâții reconvenționali sunt îndreptățiți în recuperarea cheltuielilor efectuate cu reparațiile și îmbunătățirile imobilului proprietatea reclamanților, cu atât mai mult cu cât de acestea vor beneficia reclamanții aceștia urmând să suporte contravaloarea lor.

În ceea ce privește valoarea lucrărilor de îmbunătățiri aduse imobilului a constatat că acestea sunt în valoare de 6.400 lei reprezentând 1.460 euro, așa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică în specialitatea construcții, considerând că pârâții reclamanți reconvenționali au făcut dovada efectuării acestor lucrări.

Prima instanță a apreciat ca fiind admisibilă în parte cererea reconvențională prin care s-a solicitat obligarea reclamanților la plata sumei de 8.500 lei, considerând ca este necesar a se institui un drept de retenție în favoarea pârâților până la achitarea de către reclamanți, în solidar, a sumei de 6.400 lei, pârâții având obligația de a părăsi locuința doar după ce reclamanta va achita în întregime această sumă.

În privința acordării cheltuielilor de judecată, prima instanță a considerat necesar ca pârâții să fie obligați să achite statutului suma de 1.596 lei, potrivit art. 18 din OG nr. 51/2008 republicată datorită faptului că acțiunea reconvențională a fost admisă în proporție de 75%, de asemenea a reținut că pârâții, deși au fost de acord cu evacuarea au condiționat aceasta de plata dreptului de retenție, nu a putut reține că au recunoscut pretențiile reclamanților considerând că nu beneficiază de prevederile art. 275 Cod de procedură civilă, astfel că în baza art. 274 Cod de procedură civilă pârâții au fost obligați, în solidar, să plătească reclamanților 10,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, recurenții-reclamanți solicitând casarea ori modificare in parte a sentinței atacate, cu consecința admiterii cererii introductive in sensul obligării pârâților la restituirea imobilului in litigiu si evacuarea acestora din imobil, precum si restituirea cheltuielilor necesare făcute pentru conservarea imobilului, cu cheltuieli de judecată.

În motivare recurenții, după o scurtă prezentare a stării de fapt, critică motivarea hotărârii primei instanțe cu privire la departajarea investițiilor efectuate, considerând că, așa cum de altfel s-a stabilit și prin practica judiciară în materie, pârâtul are dreptul să pretindă reclamantului restituirea cheltuielilor necesare celor utile, indiferent dacă a fost posesor de bună credință sau de rea credință.

De asemenea cheltuielile necesare sunt cele făcute pentru conservarea bunului, fără de care conservarea bunului nu ar fi cu putință, iar cheltuielile utile sunt cele care, deși nu erau necesare au avut ca efect sporul de valoare sau creșterea gradului de utilitate a bunului.

Or, cheltuielile necesare se restituit în întregime, urmând ca în ceea ce privește cheltuielile utile să se restituie numai în limita sporului de valoare a bunului, stabilit în momentul obligării la restituire.

În concluzie, consideră că nu este posibilă restituirea cheltuielilor de înfrumusețare a bunului făcute de către pârâți, cu atât mai mult cu cât aceștia sunt posesori de rea credință, impunându-se casarea cu rejudecare a sentinței primei instanțe urmând a se constata de către experți investițiile utile ce au fost realizate la imobil în sensul celor arătate mai sus.

Pârâții deși legal citați nu s-au prezentat în fața instanței și nici nu au formulat întâmpinare în cauză.

Verificând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și ținând seama de dispozițiile art. 304 și 3041 Cod procedură civilă, tribunalul va constata că recursul promovat în cauză este nefondat.

Instanța de fond în mod corect a soluționat ambele cereri, respectiv acțiunea civilă privind evacuarea pârâților Bolfas F. si A. V. precum și acțiunea reconvenționala având ca obiect dreptul de retenție, întrucât așa cum corect a reținut și instanța de fond, din lucrările dosarului rezultă următoarele:

Reclamanții M. Anișoara și M. C., sunt proprietarii imobilului obiect al prezentului litigiu, iar pârâții Bolfaș F. și A. V. au ocupat acest imobil cu acordul reclamanților.

Din conținutul expertizei rezultă că pârâții Bolfaș F. și A. V., au efectuat lucrări asupra imobilului, lucrări care au fost necesare întrucât a refăcut tencuielile pereților atât interior cât și exterior, a montat tavane in toate încăperile au betonat pardoseala in toate camerele, au edificat un gard de împrejmuire, și au montat o ușa de intrare, executând și o terasa deasupra ușii de intrare.

Văzând natura îmbunătățirilor tribunalul apreciază că aceste lucrări sunt necesare și utile pentru buna funcționare a unei case de locuit, și din acest motiv proprietarul imobilului este dator să restituie sporul de valoare adus bunului de către posesori.

Față de aceste considerente urmează să respingă recursul declarat de recurenții-reclamanți M. Anișoara și M. C., împotriva sentinței civile cu nr. 473 din 05.06.2013, pronunțată de Judecătoria L., în contradictoriu cu intimații-pârâți Bolfaș F. și A. V..

Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți M. Anișoara și M. C., împotriva sentinței civile cu nr. 473 din 05.06.2013, pronunțată de Judecătoria L., în contradictoriu cu intimații-pârâți Bolfaș F. și A. V..

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din 09 octombrie 2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

O. Ș. S. D. C. U. M. C.

Grefier,

L. K.

Red.OSS/AC

2 ex./ 22.10.2013

Nu se comunică părților

recurenți – reclamanți M. Anișoara si M. C. – dom. ales în A., .. 19, .> intimați-pârâți Bolfaș F. și A. V.- domiciliați în Conop, nr. 118, jud. A.

Primă instanță – Judecătoria L. - judecător I. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1167/2013. Tribunalul ARAD