Contestaţie la executare. Decizia nr. 1294/2013. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1294/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 18-12-2013 în dosarul nr. 8448/108/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. operator - 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ nr. 1294
Ședința publică din data de 18 decembrie 2013
Președinte: M. C.
Judecător: S. O. S.
Judecător: D. C. U.
Grefier: L. K.
S-au luat în examinare contestația în anulare exercitată de contestatorii M. D. și M. A., împotriva deciziei civile nr. 1178 din 10.10.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele Administrația Finanțelor Publice A. și E. G. SRL, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta intimatei Administrația Finanțelor Publice A., consilier juridic T. C. și reprezentanta intimatei E. G. SRL, avocat P. E. în substituirea avocatului titular Kocsis J. I. din Baroul A., lipsă fiind contestatorii.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Contestația este legal timbrată cu 15 lei taxă judiciară de timbru și 0,5 lei timbru judiciar
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că la data de 10.12.2013 prin serviciul registratură, reprezentanta intimatei Administrația Finanțelor Publice A. a depus la dosar întâmpinare, care a fost comunicată, iar la data de 16.12.2013 reprezentanta intimatei E. G. SRL a depus la dosar note de ședință.
Reprezentanta intimatei Administrația Finanțelor Publice A. depune la dosar delegație de reprezentare, iar reprezentanta intimatei E. G. SRL depune la dosar extras de cont.
Nefiind formulate alte cereri, instanța constată contestația în anulare în stare de soluționare și acordă cuvântul părților.
Reprezentanta intimatei E. G. SRL solicită respingerea contestației în anulare ca nefondată și admiterea excepției inadmisibilității contestației în anulare, invocată prin întâmpinare de intimata Administrația Finanțelor Publice A., cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatei Administrația Finanțelor Publice A. solicită respingerea contestației în anulare și admiterea excepției inadmisibilității contestației în anulare invocată prin întâmpinare.
TRIBUNALUL
Constată că prin decizia civilă nr. 1178 din 10.10.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, s-a admis recursul declarat de către intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A., împotriva sentinței civile nr. 1497 din 22.02.2013, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, s-a modificat în totalitate hotărârea atacată în sensul că s-a respins contestația la executare exercitată de contestatorii M. D. și M. A. privitor la dosarele execuționale nr._ și nr._/2011. S-a respins recursul declarat de contestatorii M. D. și M. A. privitor la sentința civilă nr. 4106 din 5.06.2013 a Judecătoriei A., fără cheltuieli de judecată.
Verificând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și ținând seama de dispozițiile art. 299-316 Cod procedură civilă, tribunalul a constatat fondat doar recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice A., nu și cel declarat de contestatorii M., pentru următoarele motive:
Astfel, cu privire la natura sechestrului instituit în cauză asupra imobilelor aparținând contestatorilor, tribunalul a constatat că aprecierea primei instanțe în sensul că intimata a instituit doar sechestru execuțional este eronată; așadar, în conformitate cu susținerile intimatei, în baza Deciziei de Măsuri Asiguratorii nr._/23.11.2009, respectiv a Deciziei de Măsuri Asiguratorii nr._/23.11.2009 s-au întocmit Procesele-verbale de sechestru asigurator_/A/30.12.2009 privindu-l pe dl. M. D. și nr._/A/30.12.2009 privind-o pe d-na M. A., astfel după cum rezultă din cuprinsul Notei de constatare_/30.12.2009 și procesele verbale purtând numerele_/A/30.12.2009 și_/A/30.12.2009.
Pe de altă parte, la aceeași dată de 30.12.2009, au fost întocmite și Procesele-verbale de sechestru execuțional nr._/30.12.2009 pentru debitorul M. D., respectiv nr._/30.12.009 pentru debitoarea M. A., având în vedere faptul că sumele cuprinse în deciziile de impunere emise la 23.11.2009 deveniseră scadente.
Cu alte cuvinte, prevalându-se de dispozițiile art. 142 alin. 3, art. 154 și art. 129 C.pr.fisc., intimata a întocmit cu privire la imobilele debitorilor, atât procese verbale de sechestru asigurator, cât și procese verbale de sechestru execuțional, numerele acestora fiind identice, cu excepția indicativului „A”, în cazul sechestrului asigurator. Este de menționat că, potrivit art. 129 alin. 3 C.pr.fisc., măsurile asiguratorii „pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță”, astfel că din această exprimare a legiuitorului rezultă, per a contrario, că măsurile asiguratorii pot fi luate și după emiterea titlului de creanță, astfel după cum s-a întâmplat în prezenta cauză, când la aceeași dată, intimata a aplicat atât măsuri asiguratorii, în baza Deciziilor de Măsuri Asiguratorii, cât și măsuri execuționale în baza Deciziilor de impunere nr._/2009 și nr._/2009; este de subliniat faptul că contestatorii aveau cunoștință despre faptul luării măsurii sechestrului asigurator, întrucât au făcut referire la această măsură în precizarea prezentei contestații la executare.
Împotriva Deciziilor de impunere_/2009 și_/2009 s-a admis contestația administrativă formulată de contestatori, actele administrative menționate fiind desființate de către Biroul de Soluționare Contestații din cadrul A.F.P. A., luându-se măsura refacerii controlului de către o altă echipă, în scopul reanalizării situației de fapt, pentru aceeași perioadă și pentru aceleași operațiuni; în urma noului control, au fost emise deciziile de impunere_/2011 și_/2011 prin care s-a constatat doar faptul că sumele datorate de contestatori sunt mai mici decât cele stabilite prin deciziile anterioare.
Așadar, cu toate că executarea silită din dosarele execuționale întocmite în baza deciziilor de impunere emise în 2009, a încetat (fiind declanșată ulterior o nouă executare silită în baza deciziilor din 2011) sechestrele asiguratorii emise inițial nu și-au pierdut efectul juridic, nefiind niciodată desființate sau ridicate de organul emitent sau instanța de judecată.
Prin Sentința civilă nr._/22.12.2010 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ nu s-a dispus decât redimensionarea sechestrului aplicat de intimată în sensul ridicării acestuia cu privire la 14 apartamente ale contestatorilor și menținerea asupra altor 31 de apartamente, care ulterior au și fost vândute de intimată la licitație publică; prin urmare, sechestrele asiguratorii dispuse în anul 2009 nu au fost desființate, devenind executorii la momentul declanșării executării silite în baza noilor decizii de impunere emise în anul 2011. Trebuie arătat că aceste din urmă decizii de impunere nu sunt acte administrative esențial diferite de cele desființate în procedura administrativă, fiind doar corectate în urma refacerii inspecției fiscale sub aspectul cuantumului creanței datorate, astfel că nu este vorba de un nou control fiscal, ci de o îndreptare a actului administrativ întocmit inițial. Ca urmare a acestui fapt, în temeiul art. 102 al. 4 lit. c) din Codul de procedură fiscală, nici nu a fost necesară emiterea unui nou aviz de inspecție fiscală, de vreme ce s-a procedat doar la refacerea inspecției inițiale, ca urmare a deciziei de soluționare a contestației.
Cele două acte administrativ fiscale, anume decizia de impunere_/21.07.2011 și decizia nr._/26.07.2011, emise în urma celei de-a doua verificări fiscale, nu au fost desființate sau suspendate de către instanța judecătorească (contestația administrativă promovată de contestatori aflându-se încă pe rolul Curții de Apel Timișoara, în dosarul nr._ ), astfel că, în mod justificat intimata a declanșat prezenta executare silită ce face obiectul dosarelor execuționale_/2011 și_/2011, valorificând procesele verbale de sechestru asigurator nr._/A/30.12.2009 și_/A/30.12.2009, devenite execuționale ope legis și nedesființate vreodată de instanță sau ridicate de organul emitent.
În ceea ce privește evaluarea bunurilor imobile supuse expertizării, tribunalul nu a putut împărtăși punctul de vedere al primei instanțe, în sensul că în urma evaluării bunurilor de către . s-a cauzat o vătămare evidentă a contestatorilor. Este adevărat că între evaluarea extrajudiciară efectuată de intimată prin intermediul societății amintite și evaluarea judiciară dispusă de prima instanță, apare o diferență de 375.609 lei, dar această sumă raportată la valoarea totală a bunurilor supuse expertizării nu reprezintă o diferență semnificativă, de natură a cauza vreo vătămare contestatorilor, din perspectiva dispozițiilor art. 168 alin. 8 din OUG 92/2003. În realitate, trebuie remarcat faptul că momentul efectuării expertizei evaluatorii întocmite de către E. G. SRL (ianuarie 2012) nu coincide cu momentul efectuării expertizei judiciare dispuse de instanța (octombrie 2012), între acestea putând surveni fluctuații ale pieței imobiliare, iar pe de altă parte, expertul judiciar (doamna M. Karpati) nu a putut viziona direct bunurile supuse expertizării, întrucât nu a avut acces în interiorul apartamentelor, care, la momentul expertizei erau deja vândute unor terți; prin urmare, expertul judiciar s-a bazat pe datele tehnice preluate din raportul de evaluare întocmit de .. Prin urmare, tribunalul va considera că nu s-a încălcat nicio dispoziție legală cu privire la evaluarea imobilelor de către intimată prin intermediul societății angajate de aceasta, iar diferența valorică dintre cele două expertize apare ca justificată din perspectiva faptului că orice procedură evaluatorie nu are la bază elemente exacte și bine determinate, ci presupune un procedeu de estimare și comparare din partea persoanei ce efectuează evaluarea, fapt ce implică o oarecare doză de subiectivism și justifică rezultate diferite raportat la același obiect evaluat.
Referitor la cheltuielile de executare silită de 12.426 lei stabilite prin procesele verbale de executare_/2010 și_/2010, tribunalul nu a putut împărtăși punctul de vedere al primei instanțe, având în vedere că sumele în discuție vizează cuantumul expertizei evaluatorii extrajudiciare efectuate inițial în cauză de către ., expertiză cu privire la care nici cu ocazia judecării dosarului_, nici în prezent nu se evidențiază vreo nelegalitate; pe de altă parte, faptul că ulterior expertiza inițială nu a mai fost valorificată datorită reluării executării silite ca urmare a redimensionării creanței, precum și datorită scurgerii unui interval semnificativ de timp între cele două momente, fapt ce impunea luarea în sumă a fluctuației pieței imobiliare, nu prezintă nicio relevanță și nu poate înlătura obligația contestatorilor de a suporta aceste sume, ca urmare a calității acestora de debitorii în procedura executării silite.
Celelalte aspecte analizate de prima instanță (privind cuantumul sumelor înscrise în titlurile executorii, indicarea eronată a numărului de dosar execuțional, necomunicarea deciziei 4619/2012, chemarea în garanție), au fost apreciate ca fiind corect rezolvate, astfel că tribunalul nu a insistat asupra lor, cu atât mai mult cu cât nu au fost criticate pe calea recursului.
În ce privește recursul contestatorilor vizând cererea acestora de completare a dispozitivului hotărârii, tribunalul a constatat că este nefondat, față de considerentele prezentate anterior. Astfel, tribunalul a reținut drept nejustificată solicitarea de ridicare a sechestrului și încetare a executării silite asupra unui număr de zece imobile, neputându-se reține vreo vătămare din eventuala încălcare a dispozițiilor art. 142 Cod de procedură fiscală, câtă vreme, pe de o parte, executarea silită – deși finalizată, nu a acoperit întreaga creanță, iar pe de altă parte, așa cum am mai arătat evaluarea imobiliară realizată de . nu poate fi considerată ca lipsită de obiectivitate.
Față de cele arătate, în baza art. 312 și art. 2812 Cod procedură civilă, tribunalul a respins ca nefondat recursul declarat de contestatori și a admis recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A., a modificat în totalitate hotărârea atacată în sensul respingerii contestației la executare exercitată de contestatori, fără cheltuieli de judecată în recurs.
Împotriva acestei decizii au exercitat contestație în anulare, în termenul legal, contestatorii M. D. și M. A. prin care solicită admiterea în principiu a contestației, dispunerea anulării deciziei atacate și rejudecării recursului.
În motivare, prin memoriul depus la data de 28.11.2013, contestatorii consideră ca instanța de recurs a soluționat sau a dat o dezlegare recursului în mod contestabil, rezultat al unor greșeli material incontestabile, greșeli evidente determinate de confundarea unor elemente importante în raport de datele aflate la dosarul cauzei.
Aceste greșeli țin de neobservarea unor date din dosarul cauzei și aprecierea eronată a unor date.
Ca un prim aspect referitor la aspectele eronate/greșelile materiale legate de sechestrul asigurator/execuțional, aspecte ce au constituit motiv de recurs, contestatorii precizează că instanța de recurs în mod eronat a apreciat valabilitatea actelor-proceselor verbale din data de 30.12.2009, în fapt aceste procese-verbale de sechestru instituind un sechestru execuțional, în baza art. 154 alin. 5 din OG 92/2003 și nu un sechestru asigurător, fiind emise în dosare execuționale având ca obiect executarea silită demarată în cadrul celor 2 dosare cu titlurile execuționale desființate ca urmare a admiterii contestațiilor contestatorilor ce ulterior au determinat, în urma refacerii controlului, emiterea a două titluri de creanță devenite executorii în prezentele dosare execuționale, ce au făcut obiectul prezentei contestații la executare.
Analizând actele din dosar, se constată faptul că anterior, împotriva contestatorilor, în dosarele execuționale_/2009 și_/2009, în baza altor titluri executorii, emise în data de 23.12.2009 în baza deciziilor de impunere_/2009 și_/2009 (desființate prin deciziile 921/2011 și 924/2011) a fost începută executarea silită pentru recuperarea creanței în cuantum de 3.004.742 lei, sens în care s-a instituit sechestru asupra unui număr de 44 apartamente proprietatea contestatorilor.
Contestatorii arată că după cum rezultă din cuprinsul proceselor verbale de sechestru din data de 30.12.2009, contrar greșitei rețineri de către instanța de recurs, asupra imobilelor a fost instituit un sechestru execuțional în baza art. 154 alin. 5 din OG 92/2003 și nu un sechestru asigurător, fiind de altfel indicate numărul somației emise precum și a titlurilor executorii.
Prin sentința civila_/2010 în dosar 1164 al Judecătoriei A., rămasă revocabilă prin decizia 510/R/2011, sechestrul a fost restrâns asupra unui număr de 31 de imobile. Contestatorii arată că nici nu au contestat altă stare de fapt. În fapt instanța a redimensionat în cadrul acelui dosar sechestrul, anulând actele de executare și implicit procesul verbal de sechestru pentru cele 14 apartamente scoase de sub executarea silită, astfel procesele verbale de sechestru asigurător, în cadrul acestui dosar au fost anulate doar parțial. Instanța de recurs se află într-o eroare deplină reținând în mod eronat valabilitatea proceselor-verbale, întrucât celelalte procese verbale de sechestru nu mai sunt valabile ca urmare a încetării executării silite însăși, încetare ce a avut loc ulterior soluționării dosarului_ în mod definitiv și irevocabil.
Cele 2 titluri executorii au fost desființate ca urmare a admiterii contestațiilor formulate de contestatori în raport de art. 205 din OG 92/2003 (împotriva deciziilor_ și_/2009) prin deciziile 921 și 924, în urma noului control fiind emise alte 2 titluri de creanța devenite executorii, celelalte 2 inițiale fiind desființate de drept, la fel ca și cele 2 dosare execuționale.
Contestatorii mai arată că în mod corect reține instanța de fond faptul că, întrucât potrivit art. 148 alin. 4 lit. b din OG 92/2003, executarea silită încetează dacă a fost desființat titlul executoriu și cum modificarea titlului de creanță atrage modificarea titlului executoriu în mod corespunzător (art. 141 alin. 3 din OG 92/2003) rezultă indubitabil faptul că, urmare a anularii deciziilor de impunere_ și_ care au stat la baza emiterii titlurilor executorii în dosarele execuționale_ si_/2009 în care a fost instituit sechestrul execuțional prin procesele-verbale de sechestru din data de 30.12.2009, întreaga executare silită din dosarele antemenționate a încetat, iar sechestrul instituit astfel nu mai este valabil. Organul de executare trebuia să procedeze la emiterea unor noi procese-verbale de sechestru având rol de somație imobiliară care precede indubitabil și în mod imperativ declanșarea executării silite imobiliare, astfel cum se prevede în dispozițiile legale.
După cum se observă în dosarele execuționale atașate la contestațiile formulate și din extrasele de carte funciară ale imobilelor executate silit, în dosarele execuționale_ și_ recurenta nu a instituit sechestrul cum cere legea în vederea efectuării executării silite în baza noilor titluri executorii emise, astfel cum prevede art. 154 din OG 92/2003, iar având în vedere că sechestrul inițial își încetase efectele și valabilitatea ca urmare a încetării a însăși executării silite în celelalte 2 dosare, se constată că în acest dosar nu au fost întocmite noi sechestre asupra imobilelor valorificate.
Contestatorii mai arată că în mod greșit instanța de recurs reține existența proceselor-verbale asiguratorii, în fapt acestea fiind execuționale. În baza deciziei de măsură asigurătorie urma a se emite procesele-verbale ca măsura execuțională odată cu scadența și intervertirea titlului din titlu de creanță în titlu executoriu. Tocmai aceasta este problema sesizată de contestatori și constatată de către instanța de fond, și reținută în mod greșit de către instanța de recurs, respectiv lipsa proceselor verbale de sechestru execuțional, în baza noilor titluri execuționale.
În acest context și actele emise ulterior, respectiv publicațiile de vânzare, procesele-verbale de licitație și procesele-verbale de adjudecare sunt nule de drept, neavând niciun efect ca urmare a caracterului nelegal al acestora. Aceste acte de executare puteau fi emise condiționat de instituirea unui sechestru valabil, în acest sens invocând dispozițiile art. 159 din Codul de procedură fiscală.
Faptul că nu s-a procedat la ridicarea sechestrului, respectiv radierea lui, contestatorii precizează că denotă reaua-credință și nelegalitatea măsurii. Art. 148 alin. 4 lit. b nu poate primi alte conotații sau interpretări, acest articol făcând vorbire în mod clar de încetarea executării silite ca urmare a desființării titlului executoriu.
Referitor la cheltuielile de executare silită, contestatorii arată că instanța de recurs este într-o gravă eroare (inconsecvența și reținerea unor aspecte evident combătute de probele la dosar și efectele încetării executării silite), în fapt în cadrul acestor dosare execuționale solicitându-se cheltuielile de executare ocazionate de derularea primelor 2 dosare execuționale, dosare care au încetat de drept, astfel cheltuielile ocazionate neputându-se recupera în cadrul prezentelor dosare execuționale.
Executarea silită încetează de drept ca urmare a desființării titlurilor executorii, și în aceste condiții cheltuielile de executare nu pot fi recuperate de la debitor, cheltuielile de executare vizând în mod imperativ existența unui dosar execuțional în desfășurare.
Invocă eroarea incontestabilă a instanței de recurs cu privire la neobservarea existentei acordului exprimat de către toate părțile de efectuare a expertizei în baza proceselor-verbale întocmite chiar de intimata .. Dispozițiile legale prevăd că citarea părților și vizualizarea unui bun nu este obligatorie acestă cerința fiind la latitudinea expertului și doar în măsura în care în alt mod nu s-ar fi putut face expertizarea, ori existau suficiente date și documente precum și acceptul părților de a se face expertiza chiar pe datele tehnice furnizate de către intimata .>
Intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea contestației în anulare formulată de contestatorii M. D. și M. A. în dosarul de față ca inadmisibilă și menținerea decizie civile atacate.
Invocă, pe cale de excepție, inadmisibilitatea contestației în anulare.
Toate motivele indicate de contestatori nu doar că au putut fi invocate pe calea recursului, ci ele chiar au fost supuse în concret judecății instanței de recurs datorită faptului că au fost invocate de intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. în propriul recurs. Este adevărat că motivarea recursului intimatei a vizat contrariul celor invocate de contestatori în cadrul procesului pendinte, însă tocmai analiza fondului cauzei făcută de instanța de recurs în temeiul dispozițiilor art. 3041 C.pr.civ indică fără dubiu că acestea au fost deja supuse judecății irevocabile, neputând fi din nou aduse în fața instanțelor judecătorești.
Invocarea unei pretinse erori materiale în aprecierea stării de fapt a instanței de recurs nu poate duce la admiterea contestației în anulare, atâta timp cât toate afirmațiile contestatorilor sunt nedovedite.
În primul rând, intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. precizează că trebuie observat că nu se invocă erori materiale concrete care prin ele însele, în mod direct și nemijlocit să ducă la pronunțarea unei soluții nelegale, ci se fac aprecieri subiective a stării de fapt care nu au nici un corespondent faptic și probatoriu, mai mult se solicită rejudecarea fondului, fapt inadmisibil în calea extraordinară de atac.
Intimata mai arată că greșelile instanței de recurs, care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de interpretare a unor dispoziții legale sau de apreciere a probelor. Pe aceasta cale nu este admisibil să se examineze justețea soluției pronunțate, așa cum solicită în fapt contestatorii.
Pentru toate cele expuse, intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. solicită admiterea excepției invocată astfel cum a fost formulată, constatarea inadmisibilității contestației în anulare și respingerea acesteia ca inadmisibilă, cu menținerea dispozițiilor deciziei civile atacate.
În drept a invocat dispozițiile art. 317, art. 318 alin. 1, art. 320 și art. 115 C.pr.civ.
Intimata E. G. SRL a depus la dosar note de ședință prin care solicită respingerea contestației în anulare ca nefondată.
În motivare arată că prin contestația în anulare formulată contestatorii nu invocă „greșeli materiale" în accepțiunea dată în doctrina textului prevăzut în art. 318 teza I C .proc. civ. vechi.
Criticile contestatorilor vizează modul în care instanța de recurs a apreciat probele administrate în cauză, cu referire la valorificarea proceselor verbale de sechestru asigurător nr._/A/30.12.2009 și nr._/A/30.12.2009, precum și la modalitatea în care această instanță a interpretat și aplicat dispozițiile OG 92/2003.
Astfel de susțineri privesc eventuale greșeli de judecată săvârșite la dezlegarea cauzei de către instanța de recurs, greșeli care constituie motive de reformare a hotărârii, ce vor fi analizate doar în recurs, nu în cadrul prezentei căi extraordinare de atac.
Prin Sentința civ. nr._/2010 pronunțata de Judecătoria A. în dosar nr._, s-a admis contestația la executare a contestatorilor în sensul ridicării sechestrului în privința unui nr. de 14 apartamente și menținerii acestuia pentru 31 de apartamente care au fost vândute la licitație publică, fără ca instanța să dispună desființarea sechestrului asigurător înființat în anul 2009.
Este evident că, până la stingerea debitului datorat de contestatori, nu se poate pune problema ridicării sau desființării sechestrul asigurător care a fost instituit în cauză tocmai în scopul garantării recuperării respectivului debit.
De altfel, art. 130 din OG 92/2003 prevede expres că măsurile asigurătorii se ridică „prin decizie motivată, de către creditorii fiscali, când au încetat motivele pentru care au fost dispuse” sau dacă se constituie garanțiile legale, cerințe neîndeplinite de contestatori în cazul de față.
Chiar dacă au fost anulate deciziile de impunere nr._/2009 și nr._/2009, respectiv au fost desființate titlurile executorii inițiale, creanța statului față de contestatori există în continuare, în discuție fiind doar valoarea ei.
Ca urmare, ultimele decizii de impunere emise în anul 2011, practic au fost doar corectate sub aspectul creanței datorate de contestatori.
În contextul mai sus prezentat susținerile contestatorilor, în sensul că soluția dată prin Decizia nr. 1178/R/10.10.2013 pronunțata de Tribunalul A., în dosarul nr._, ar fi rezultatul unor greșeli/erori materiale privind aspectele legate de sechestrul asigurator/execuțional, efectele încetării titlurilor de creanță inițiale, precum și cele privind cheltuielile de executare silită, sunt în mod clar nefondate.
În probațiune, depune la dosar în copie cod procedură civilă adnotat și extras de cont Banca Transilvania.
Examinând contestația în anulare formulată, în temeiul disp. art. 318 și art. 319 Cod procedură civilă, instanța reține următoarele:
Intimata a invocat prin întâmpinarea formulată excepția inadmisibilității căii extraordinare de atac, ce reprezintă o apărare a intimatei, tribunalul constatând că prin cererea formulată contestatorii invocă faptul că instanța de recurs a săvârșit greșeli materiale incontestabile, respectiv a confundat elemente importante din dosar.
Potrivit disp. art. 318 C. pr. civ., ,,hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare sau de modificare”.
Contestația în anulare este astfel admisibilă, întrucât în motivarea acesteia se invocă faptul că decizia nr. 1178/2013 este rezultatul unei greșeli materiale grave, motivele invocate de contestatori încadrându-se în prevederile art. 318 C. pr. Civ..
Contestatorii invocă însă în dezvoltarea motivelor contestației în anulare stabilirea eronată a situației de fapt și urmăresc o rejudecare a recursului, în urma aprecierii probelor sau interpretării faptelor. Nu se poate invoca în această cale extraordinară de atac o greșeală de judecată, ci doar o greșeală materială, pentru verificarea căreia nu este necesară o reexaminare a fondului sau reaprecierea probelor. Greșeala materială trebuie să fie evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecății, să fi fost săvârșită de instanță ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante și nu trebuie să fie rezultatul interpretării unui texte de lege.
De asemenea, instanța este obligată să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere și nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți în susținerea acestor capete de cerere.
Astfel fiind, față de considerentele de fapt și de drept expuse, se apreciază că este neîntemeiată contestația în anulare formulată și urmează a fi respinsă.
Se constată că intimata E. G. SRL a solicitat cheltuieli de judecată și a depus la dosar în acest sens extrasul de cont de la fila 40, în care în data de 13.11.2013 se menționează încasare OP în sumă de 620 lei. Instanța nu poate acorda însă aceste cheltuieli de judecată, întrucât nu se menționează cu ce titlu a fost achitată această sumă, nefiind menționate un număr de contract sau număr factură și nu au fost depuse la dosar astfel de înscrisuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare declarată de contestatorii M. D. și M. A., împotriva deciziei civile nr. 1178 din 10.10.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18.12.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. C. S. O. S. D. C. U.
Grefier
L. K.
Red. C.M. 14.01.2014
Thred. KL.14.01.2014
Ex. 2/ Nu se comunică
Judecători Tribunal A.: S. C. Ș., N. C., S. N.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1167/2013. Tribunalul ARAD | Expropriere. Sentința nr. 3372/2013. Tribunalul ARAD → |
|---|
