Expropriere. Sentința nr. 3372/2013. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3372/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 03-12-2013 în dosarul nr. 2257/108/2012*
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.Operator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3372
Ședința publică din data de 03 decembrie 2013
Președinte T. B.
Grefier M. C.
S-a luat în examinare în rejudecare acțiunea civilă formulată de reclamanta H. M. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, având ca obiect expropriere.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamantului – avocat F. Aniel C. din Baroul T. în substituirea avocatului P. E. din Baroul A., absent fiind reclamantul și reprezentantul pârâtei.
Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror S. T. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul reclamantului depune la dosar delegație de substituire și concluzii scrise.
Nemaifiind probe de administrat instanța consideră cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul în fond.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, conform suplimentului expertizei efectuat în cauză, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu expert.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de admitere a acțiunii potrivit probelor de la dosar și acordarea de despăgubiri.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra acțiunii înregistrată pe rolul Tribunalului A. sub nr._ la data de 17.06.2013, în rejudecare, constată că prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță la data de 06.04.2012, reclamanta Lelik M. a chemat în judecată pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, solicitând obligarea acestuia, în calitate de expropriator, la anularea hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 9/14/06.10.2011 și plata unor despăgubiri în sumă de 17.317 euro sau corespondentul în lei la cursul valutar din data plății, pentru terenul expropriat, în suprafață de 3984 mp, cu dobânda legală calculată asupra diferenței dintre valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat ce urmează a fi calculată de instanță, coroborată cu suma de 2840,59 lei stabilită prin hotărârea de expropriere, reprezentând dobândă calculată de la data de 10.01.2012, când a fost scadentă obligația pârâtei de consemnare a sumei la dispoziția reclamantei și până în ziua plății efective și, totodată, obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei reprezentând lipsa de folosință a terenului expropriat, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial și onorariu expert.
În motivarea acțiunii a arătat că, urmare emiterii HG nr.416/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Nădlac-A.", s-a aprobat ca despăgubire pentru imobilele ce constituie amplasamentul lucrării suma globală de 63.000.000 lei care, deși ar fi trebuit să acopere despăgubirile pentru toți cei vizați, a lăsat la o parte un nr. de 251 de persoane, printre care și reclamantul.
Pentru aceste persoane s-a emis ulterior un alt act normativ, respectiv HG nr.488/11.05.2011, care o modifică pe precedenta și în a cărei anexă apar cele 251 de persoane rămase nedespăgubite, printre care și reclamantul, căruia i s-a calculat despăgubiri cu aproximativ 70% mai mici decât cele acordate vecinilor săi, despăgubiți în anul 2010. Cu alte cuvinte, în anul 2010, pentru un metru pătrat de teren, s-au plătit între 4 și 10 Euro/mp., iar după emiterea noii hotărâri, despăgubirea a fost stabilită cu mult sub valoarea de piață.
Prin urmare, a considerat că suma propusă prin HG nr.488/2011 și Comisia de Aplicare a Legii nr.255/2010 nu reprezintă o justă și prealabilă despăgubire, în condițiile în care, astfel cum este consacrată în literatura de specialitate, exproprierea pentru cauză de utilitate publică este înțeleasă ca o excepție de la caracterul absolut și inviolabil al dreptului de proprietate privată, precum și de la caracterul perpetuu al acestui drept; din momentul exproprierii, dreptul de proprietate privată încetează și se naște dreptul de proprietate publică asupra bunului expropriat, iar caracterul de excepție al instituției exproprierii și condițiile în care poate opera sunt prevăzute de însăși Constituția României, care, la art.44 alin.3, statuează că nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.
În opinia reclamantei, atât HG nr.488/2011, cât și Hotărârea Comisiei de Aplicare a Legii 255/2010 încalcă aceste prevederi imperative și nu prezintă un caracter drept prealabil deposedării proprietății, acest aspect fiind recunoscut indirect chiar de către Guvernul României care, prin Hotărârea nr.416/2010, a stabilit că pentru un metru pătrat de teren din aceeași zonă se calculează prețul de 4 euro și nu cel de 0,17 cenți, cum s-a stabilit prin hotărârea atacată.
În dovedirea afirmațiilor, reclamanta a făcut trimitere și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului prin care s-a stabilit existența a trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate și anume ca privarea să fie prevăzută de lege, adică de norme interne aplicabile în materie, privarea să fie impusă de o cauză de utilitate publică și privarea să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional. Mai mult decât atât, a adăugat reclamanta că, la rândul său, Comisia Europeană a decis, cu valoare de principiu, prin Hotărârea din 15.01.1998, că o privare de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu normele de drept intern, să respecte un raport de proporționalitate între mijloacele folosite în scopul vizat, de maniera în care privarea de proprietate trebuie să menajeze un just echilibru între exigențele de interes general și imperativele fundamentale ale individului, în special prin indemnizarea rezonabilă și proporțională a valorii bunului, indemnizare acordată titularului dreptului de proprietate.
Astfel fiind, reclamanta a subliniat că valoarea terenului a fost corect stabilită la suma de_ euro prin expertiza efectuată inițial, iar raportarea la expertizele întocmite de camerele notarilor publici, pe care Guvernul le-a avut în vedere în hotărârea care stabilește despăgubirea propusă, nu respectă caracterul rezonabil și proporțional al indemnizării și nu poate să reprezinte o despăgubire justă și dreaptă, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului, luând în considerare dovezile prezentate de aceștia.
Pe cale de consecință, a considerat că raportarea strict la expertizele întocmite de camerele notarilor publici este nelegală, nefirească și nu evidențiază o justă despăgubire, iar acele valori sunt pur orientative, calculate exclusiv pentru stabilirea impozitelor, cu atât mai mult cu cât raportul de evaluare efectuat de către expertul ANEVAR U. I. R. a stabilit, pentru persoanele afectate de tronsonul de autostradă, valori de despăgubiri între 4 și 15,54 Euro/mp., iar reclamantul figura cu o valoare stabilită de 4,35 Euro/mp, cu o sumă globală de despăgubire în cuantum de 17.317 Euro.
Ca atare, a considerat că această sumă a fost corect stabilită, luând în considerare și diferența foarte mare între valorile terenurilor pe metru pătrat stabilite de expertiza independentă în documentul numit „Tabel cu valorile de despăgubire al terenurilor ce urmează a fi expropriate de pe teritoriul administrativ al orașului Pecica în vederea construcției autostrăzii Nădlac - A." și cele evidențiate în anexa aferentă HG nr.488/2011, în același sens fiind și Lista privind teritoriul comunei Șeitin, jud. A., Lista privind teritoriul orașului Nădlac și Hotărârea Guvernului României nr. 573/01.06.2011, prin care se stabilesc, pe metru pătrat, valori de câteva ori mai mari față de cele calculate prin hotărârea de expropriere.
Pentru toate aceste motive, a solicitat admiterea acțiunii.
Prin întâmpinarea depusă, pârâtul prin reprezentant a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând, în esență, că despăgubirile stabilite prin hotărârea de expropriere au fost corect calculate.
Arată că, la momentul promovării Proiectului de Hotărâre a Guvernului nr.416/2010, procedurile de expropriere aplicabile au fost cele prevăzute de Legea nr.198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local și de Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 434/2009 pentru acele imobile proprietate privată care se regăsesc pe culoarul de expropriere aferent proiectului, prevederi în baza cărora expropriatorul a întocmit o documentație tehnico-economică cuprinzând date privind încadrarea lucrării în planurile de urbanism și amenajare a teritoriului și planuri cu amplasamentul lucrării care conțin delimitarea suprafețelor și a construcțiilor propuse spre expropriere.
În prezent, a afirmat pârâtul, cadrul legal în materie de expropriere îl reprezintă Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, iar potrivit art. 5 din această lege, expropriatorul are obligația de a aproba, prin hotărâre de guvern, lista proprietarilor imobilelor care constituie coridorul de expropriere, așa cum rezultă din evidențele unităților administrativ – teritoriale; indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții Autostrada Nădlac - A. au fost aprobați prin Hotărârea Guvernului nr. 1480/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 8 decembrie 2009, iar prin Hotărârea Guvernului nr. 416/2010 s-a aprobat amplasamentul lucrării, declanșarea procedurilor de expropriere pentru imobilele situate pe amplasamentul lucrării, precum și suma globală estimată, cu titlu de despăgubire, în valoare de 63.000.000 lei, rezultată din raportul de expertiză întocmit de către un expert autorizat ANEVAR, angajat de către expropriator, în conformitate cu vechiul cadru legislativ în materie de expropriere; această sumă a fost ulterior suplimentată cu 17.500.000 lei, prin Hotărârea Guvernului nr. 1248/2010, în situația în care suma globală necesară acestui proiect era de 80.500.000 lei.
În raport de prevederile art.11 din Legea nr.255/2010, s-a procedat la evaluarea proprietăților imobiliare expropriate de către un evaluator specializat, ing. G. N., membru ANEVAR, stabilindu-se, în conformitate cu standardul internațional IVS, că suprafața totală ce urmează a fi expropriată este de 865.211 mp, cu o valoare totală a despăgubirilor în cuantum de 684.356,29 lei.
Așadar, a concluzionat pârâtul că atât timp cât raportul de evaluare a fost întocmit analizând piață specifică a proprietăților imobiliare în cauză, întemeindu-se pe criterii precum definirea pieței (tipul de proprietate, potențialul de a produce venituri, localizare, caracteristicile investitorilor și arendași), gradul de fertilitate al terenului sau echilibrul pieței (cererea, oferta competitiva, etc.), hotărârea de expropriere este temeinică și legală, iar susținerile reclamantului sunt nefondate și se impune respingerea acestora ca atare.
Pentru termenul din 16 mai 2012 s-a depus la dosar cerere de introducere în cauză a numitei H. M. în calitate de moștenitoare a reclamantei Lelik M., dat fiind faptul că aceasta a decedat iar potrivit certificatului de moștenitor depus la dosar cu nr.69/03.05.2012, H. M. este moștenitoarea reclamatei în calitate de fiică.
Prin concluziile scrise depuse la data de 07.11.2012, pârâtul prin reprezentant a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivând că expertiza efectuată în cauză nu este concludentă pentru stabilirea valorii despăgubirilor întrucât nu a fost întocmită cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.
A susținut că această expertiză nu pornește de la prețurile la care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel situate în aceeași unitate administrativă, ci de la oferte culese de pe internet care prezintă semne de întrebare privitoare la veridicitatea și concludența acestora.
A solicitat instanței a observa că, în urma apariției Legii nr.255/2010, valoarea despăgubirilor propuse a fi plătite expropriaților a fost stabilită prin efectuarea unei expertize care respectă cerințele legislative apărute în urma publicării acestei legii, care a fost efectuată de . și care a stabilit o valoare justă ce trebuie acordată persoanelor expropriate.
La termenul din 23.01.2013 reclamanta a precizat acțiunea în sensul că majorează pretențiile de la pct.2 al acțiunii în sensul că solicită obligarea pârâtului la plata echivalentului în lei la data plății a sumei de_ euro în locul sumei de_ euro solicitat inițial, menționând că suma de_ euro reprezintă prejudiciul conform raportului de expertiză efectuat în cauză.
Prin concluziile scrise depuse în data de 23.01.2013, reclamanta a arătat că își susține acțiunea astfel cum a fost formulată și precizată, apreciind că valoarea stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză de comisia constituită în condițiile Legii nr. 33/1994 este o valoare reală și corectă, iar prin compararea acestei valori cu cea oferită prin hotărârea de despăgubire se poate constata existența unei diferențe de care reclamantul a fost privat față de persoanele despăgubite inițial.
A adaugat că expertiza a fost efectuată în mod profesionist și este bazată pe criterii științifice obiective, răspunsul experților fiind de natură a demonta observațiile și criticile aduse de pârât cu privire la evaluarea terenului.
În opinia sa, nicio altă probă administrată în cauză nu prezintă gradul de obiectivitate și de adaptare precum cel al expertizei judiciare, iar contractele de vânzare-cumpărare depuse de instanță din oficiu prezintă valori cu mult sub cele reale la care se desfășoară tranzacția, tocmai din intenția părților de a evita costurile notariale ridicate.
Prin sentința civilă nr. 571/13.02.2013 s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de reclamanta H. M. în calitate de moștenitoare al defunctei Lelik M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii reprezentat prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, având ca obiect expropriere.
A dispus anularea în parte a Hotărârii de despăgubiri nr. 9/14 din data de 06.10.2011 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr.256/2010 cu privire la valoarea despăgubirilor și obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 4780 lei cu dobândă legală calculată asupra diferenței dintre valoarea despăgubirii stabilită de instanță și suma de 2840,59 lei stabilită prin Hotărârea Comisiei nr.9/14 din data de 06.10.2011 începând cu data de 10.01.2012 până la data plății pentru exproprierea suprafeței de 3984 mp. de teren arabil.
A obligat pârâtul la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile nr. 571/13.02.2013 au declarat recurs, deopotrivă, atât reclamanta H. M., cât și pârâtul S. R., prin CNADNR – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, ambele recursuri fiind motivate în drept cu dispozițiile art. 304 pct. 9 codul de procedură civilă raportat la art. 3041 Codul de procedură civilă.
În esență, ambele categorii de recurenți au contestat cuantumul despăgubirilor acordate de către instanța de fond pentru terenul expropriat, susținându-se că tribunalul a ignorat modul de determinare a acestui cuantum, din perspectiva dispozițiile art.26 din L._ – republicată, raportat la dispozițiile art.11 și art.5 din L.255/2010, în sensul că valoarea despăgubirilor nu este justă întrucât aceasta nu s-a calculat în raport cu valoarea de tranzacționare a terenurilor de pe raza localității Pecica, județul A..
În același context, ambii recurenți au susținut că Tribunalul s-a întemeiat în mod eronat pe grila de evaluare existentă la notarii publici, acele valori fiind doar orientative și nu reflectă prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel din unitatea administrativ – teritorială, așa cum presupune art. 26 din L. 33/1994.
Recurenții au mai arătat că valorile incluse în expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici sunt valori orientative conform art. 771 alin. 4 din Codul fiscal, fiind destinate pentru uzul cabinetelor notariale, indicând valori minimale, iar pe de altă parte, au precizat că valoarea de despăgubire trebuie să țină cont și de lipsirea proprietarilor de libertatea de a pierde din patrimoniu terenul prin libera negociere pe care o oferă piața tranzacțiilor și că prima instanță a făcut abstracție, pe lângă raportul de expertiză, și de celelalte înscrisuri (contracte de vânzare-cumpărare, ipotecă, închiriere, hotărâri de expropriere din zonă, precum și de primul raport de expertiză efectuat de expertul U. R.), toate cu prețuri similare celui solicitat.
Recurenții au mai învederat că prima instanță a aplicat greșit art. 25 din Legea nr. 33/1994, din care rezultă că intenția legiuitorului este aceea de a da prevalență în cadrul ansamblului probator expertizei tehnice, iar prima instanță a înțeles greșit să considere elementul principal al probațiunii adresa B.N.P. D. din care rezultă prețul declarat de părți, fiind de notorietate că acest preț nu este cel real și este făcut în scopul de a micșora taxele.
S-a mai susținut că anterior emiterii respectivei adrese, la B.N.P. D. s-au vândut terenuri și la alte prețuri, respectiv la prețul de 2,5 euro/mp, precizând că metoda comparației prin bonitare folosită nu este conformă cu legislația în vigoare și cu standardele internaționale de evaluare, potrivit adresei U.N.E.A.R.
De aceea, prima instanță a încălcat și art. 26 din Legea nr. 33/1994, în sensul că deși raportul de expertiză stabilește și valoarea prejudiciului și legea impune acordarea lui, prima instanță nu l-a acordat.
De asemenea, au invocat și încălcarea dispozițiile art. 16 din Constituția României, art. 14 din C.E.D.O. și art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O., art. 21 alin. 1 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, arătând că despăgubirea propusă lor prin H.G. 488/2011 și Comisia de Aplicare a Legii nr. 255/2010, precum și cea acordată de către prima instanță este discriminatorie, încălcând drepturi fundamentale ale omului și Constituția României, prin aceea că sunt cu 70% mai mici decât cele acordate vecinilor lor în baza H.G. nr. 416/2010 (4 euro/mp).
În fine, s-a arătat că au fost încălcate dispozițiile legale cu privire la caracterul just al despăgubirilor, respectiv art. 44 alin. 3 din Constituția României, art. 1 și 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, art. 8 din Legea nr. 255/2010, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, precizând și faptul că în mod greșit nu s-au acordat cheltuieli de judecată și că, în raport de dispozițiile art. 2821 Codul de procedură civilă și art. 23 din Legea nr. 33/1994, în mod greșit s-a îndreptat eroarea materială din dispozitivul sentinței, consemnându-se calea de atac ca fiind apelul și nu recursul.
Prin decizia civilă nr. 817/R Curtea de apel Timișoara a admis recursurile declarate de reclamanta H. M. și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, împotriva sentinței civile nr. 571/13.02.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, având ca obiect expropriere.
A casat sentința civilă recurată și a trimis cauza spre rejudecare în fond la Tribunalul A..
În considerente a reținut că este necesară administrarea unei probe noi, respectiv a unui supliment la raportul de expertiză prin care să se stabilească despăgubirea în raport de prețul cu care se vând imobilele similare la data întocmirii raportului de expertiză și de prejudiciul cauzat proprietarului, în baza art. 304 pct. 8 și 9 și art. 312 alin. 3 și 61 Codul de procedură civilă. A considerat necesar ca experții să compare, în concret, caracteristicile terenului expropriat și ale terenurilor similare, ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare depuse în primă instanță și în recurs, și să se țină seama și de celelalte critici aduse prin cererea de recurs.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată la data de 17.06.2013 la Tribunalul A. cu nr._, prin Încheierea din data de 24.09.2013, instanța dispunând efectuarea suplimentului expertizei conform considerentelor deciziei de casare, obligatorii pentru instanța de fond.
Din probele administrate în cauză, instanța, în rejudecare, reține în fapt următoarele:
Prin încheierea ședinței publice din data de 24.09.2013, s-a dispus experților L. Ș., Bănuțiu E. și B. M. să efectueze un supliment de expertiză potrivit considerentelor deciziei pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, iar la data de 22.10.2013, s-a depus la dosar această probă.
Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. nr. 9/14/06.10.2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 255/2010, s-a dispus exproprierea de la reclamanți a suprafeței de 3984 mp, din terenul situat în localitatea Pecica, județul A., având nr. cadastral_ și s-a stabilit ca limită a despăgubirilor suma de 0,713 lei/mp, iar reclamantul a contestat această hotărâre susținând că suma oferită de expropriator este derizorie, atât față de valoarea de circulație a terenurilor, cât și față de sumele oferite pentru alte terenuri, în baza legilor de expropriere anterioare.
Cererea reclamantei este grefată, într-adevăr, pe dispozițiile art. 22 alin. 1 din Legea nr. 255/2010 conform cărora, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute stabilite de expropriator se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate.
Stabilirea despăgubirilor cuvenite în caz de expropriere, chiar dacă aceasta se realizează în temeiul legii speciale - Legea nr. 255/2010 - se face în conformitate cu prevederile cadrului normativ general cuprins în Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
În cauză sunt incidente prevederile art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, conform cărora: „alin.1 - Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite; alin.2 ,,La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.
Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art.44 din Constituție, dar și de art.1 Protocolul nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.
Or, o dreaptă sau justă despăgubire presupune acordarea proprietarului expropriat a prețului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind prețul pieții, adică prețul cu care se vând sau se cumpără, în mod obișnuit astfel de terenuri.
Fiind în realitate o vânzare forțată, în care consimțământul vânzătorului nu este cerut de lege, în considerarea efectelor general benefice a utilității publice căreia îi va fi afectat imobilul, este firesc ca despăgubirea pentru bunul expropriat să cuprindă doar un preț echivalent cu prețul la care s-ar fi vândut, în mod normal bunul, în cazul unei vânzări obișnuite, consimțite de ambele părți, dar și eventualul prejudiciu cauzat proprietarului-vânzător reprezentat inclusiv de eventualul beneficiu de care a fost lipsit ca urmare a unei exproprieri intempestive, în raport de lucrările realizate și care urmau să aducă un beneficiu cert și previzibil.
Exproprierea creează în sarcina statului obligația de a acorda expropriatului o despăgubire justă, conform art. 481 din Codul civil, ori, se remarcă faptul că Legea nr. 255/2010 nu a modificat criteriile de determinare a despăgubirii, acestea fiind în continuare, la fel ca în cazul Legii nr. 198/2004: prețul de vânzare a imobilelor de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art.771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal modificată, aceste criterii stând la baza HG nr. 488/2011.
Împrejurarea dacă actuala evaluare estimativă a terenurilor realizată prin HG nr.488/2011 este una corectă sau nu, se determină în cadrul acțiunii civile exercitate potrivit art. 22 alin. 1 din Legea nr. 255/2010 împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, în ipoteza în care această hotărâre preia valoarea despăgubirii stabilită prin hotărârea guvernului, iar expropriatul este nemulțumit de aceasta.
Potrivit îndrumărilor Curții de Apel Timișoara din decizia de casare, s-a efectuat un supliment de expertiză, în cadrul căruia experții pentru stabilirea valorii de piață a terenului expropriat, au utilizat metoda comparației (primul criteriu de comparabilitate l-a constituit localizarea - extravilanul localității Pecica, pentru eventualele diferențe efectuându-se corecții conform ghidurilor metodologice de evaluare).
În urma procesului de evaluare a rezultat, conform fisei anexate, valoarea de piață unitară pentru terenul evaluat, de 3,70 euro/mp.
Experții au mai precizat că valoarea obținută este similară cu cele obținute prin metoda comparațiilor cu analiza statistică, metoda comparațiilor cu utilizarea de oferte vânzare terenuri respectiv metoda de randament (ultimele doua utilizate în raportul de expertiza inițial).
Având în vedere valoarea de piață unitară obținută în prezentul supliment la raportul de expertiză elaborat în acest dosar ( 3,70 euro/mp) și explicațiile referitoare la daune, din raportul de expertiză efectuat în prima judecată asupra fondului rezultă: valoarea terenului –_ lei.
În raportul de expertiză se arată că dacă un proprietar de teren dorește să-și cumpere o altă parcelă de teren cu o suprafață identică (sau apropiată) cu suprafața terenului expropriat, acesta va avea o cheltuială în plus față de valoarea de bază a terenului. Cheltuiala în plus este formată din suma mai multor cheltuieli suplimentare cum ar fi: comision din prețul noului teren plătit unei agenții imobiliare, taxe privind transcrierea terenului și alte cheltuieli neprevăzute (culegeri de informații despre terenuri similare supuse procesului de vânzare, deplasări la fața locului, agentul imobiliar, la oficiul de cadastru, primărie, etc.).
Prin urmare, instanța apreciază că aceste daune se cuvin reclamantei, totalul acestora fiind 3287 lei.
În ce privește dauna datorată ca urmare a necultivării terenului instanța apreciază că aceasta nu poate fi acordată, în condițiile în care reclamantul nu a făcut vreo dovadă că, anterior exproprierii, suprafața de teren ar fi fost cultivată.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, instanța va admite acțiunea civilă precizată formulată de reclamanta H. M., în contradictoriu cu S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, în sensul că, va anula în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 9/14/06.10.2011 și va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma totală de_ lei cu titlu de despăgubiri, sumă aferentă terenului expropriat situat în localitatea Pecica, județul A., în suprafață de 3984 mp mp, cu nr. cadastral_.
Privitor la cheltuieli de judecată, se reține că, fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de „culpa procesuală a părții care cade în pretenții”, astfel va obliga pârâtul să plătească reclamanților suma 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea Raportului de expertiză efectuat în dosarul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRÂȘTE
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta H. M. cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat P. E. – A., . . în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția regională de drumuri și poduri Timișoara cu sediul Timișoara – .. 18 județul T. având ca obiect despăgubiri.
Anulează în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 9/14/06.10.2011.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de_ lei cu titlu de despăgubiri.
Respinge restul pretențiilor solicitate.
Obligă pârâtul la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 03.12.2013.
Președinte Grefier
T. B. M. C.
Se comunică cu:
- reclamanta H. M. cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat P. E. – A., . .
- pârâtul S. R. prin CNADN prin DRDP Timișoara – .. 18 județul T.
- P. de pe lângă Tribunalul A.
Red.TB./13.12.2013
Tehnored.MC
5 ex./3 .>
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1294/2013. Tribunalul ARAD | Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 79/2013.... → |
|---|
