Contestaţie la executare. Decizia nr. 2/2013. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 14-01-2013 în dosarul nr. 11405/55/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.2
Ședința publică din 14 ianuarie 2013
Președinte T. B.
Judecător D. M.
Judecător M. A.
Grefier V. M.
S-a luat în examinare, recursul formulat de recurenta Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția R. pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara, în contradictoriu cu intimatul-contestator P. V. A., împotriva Sentinței civile nr.8801 din 03 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria A. - Secția civilă, în dosar nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul intimatului-contestator P. V. A., avocat B. I. din Baroul A., lipsă fiind reprezentanta recurentei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art.17 din Legea nr.146/1997.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că prin serviciul registratură al instanței a fost depusă la data de 09.01.2013, întâmpinare din partea intimatului.
Nemaifiind formulate alte cereri și alte probe de administrat, tribunalul declară terminată faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea recursului ca nefondat reiterând pe scurt motivele expuse în întâmpinarea depusă la dosar, cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 03 decembrie 2012, constată că prin Sentința civilă nr.8801 din 03 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria A. - Secția civilă, în dosar nr._, s-a admis contestația la executare formulată, precizată de contestatorul P. V. A. în contradictoriu cu intimata Autoritatea Națională a Vămilor, au fost anulate toate formele de executare pornite de intimată împotriva contestatorului pentru recuperarea creanței de 29.197 lei, s-a respins cererea de suspendare a executării silite inițiate pentru recuperarea aceleiași creanțe și a fost obligată intimata la 1.194 lei cheltuieli de judecată, în temeiul art. 274 codul de procedură civilă .
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt, că prin Actul vamal constatator nr.550A/02.04.2003 a fost stabilită o datorie vamală principală a contestatorului, iar prin procesele verbale de stabilire nr.4138/24.04.2003, nr._/2.08.2006 și deciziile nr.4971/8.04.2008 și nr.3059/26.03.2010, au fost stabilite obligațiile de plată accesorii.
Prima instanță a mai reținut că, la data de 24.07.2012 a fost începută executarea silită a contestatorului pentru realizarea accesoriilor la debitul vamal, că potrivit art.187 alin.1 din Legea nr.141/1997, termenul de prescripție a dreptului de a cere plata taxelor vamale este de 5 ani, fiind împlinit în speță la data de 01.04.2008, condiții în care apreciat că, executarea silită litigioasă inițiată la 24.07.2012 este nelegal pornită împotriva contestatorului și a procedat la anularea ei.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, aceasta a fost respinsă cu motivarea că, în raport de dispozițiile art.300 Codul de procedură civilă, se poate dispune suspendarea executării doar până la rămînerea definitivă, nu pînă la rămînerea irevocabilă.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs recurenta Autoritatea Națională a Vămilor -Direcția R. pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara solicitând în baza art 304 pct. 9 și 304 ind.1 Codul de procedură civilă, admiterea acestuia, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii ca neîntemeiată a contestației la executare. În motivarea recursului, recurenta a arătat că, prin motivarea sumară și confuză a primei instanțe, aceasta nu a analizat temeiul de drept în baza căruia autoritatea vamala are dreptul de a recupera taxele vamale datorate statului, a tratat superficial prin simpla reproducere „tale quale" a conținutului apărărilor ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii, ori considerentele sau motivele de fapt si de drept reprezintă și ele un element necesar al oricărei hotărâri judecătorești iar motivarea reprezintă o puternică garanție a imparțialității judecătorului, a calității actului de justiție ce oferă posibilitatea unui cerc larg de persoane de a cunoaște conținutul motivelor ce au determinat pronunțarea unei anumite hotărâri judecătorești.
Pentru clarificarea sării de fapt și a aspectelor invocate de instanța de fond, recurenta arată că în fapt, la data de 02.04.2003, la Biroul Vamal Nădlac a fost emis Actul constatator nr.550A/_ ( act administrativ fiscal - titlu executoriu care nu a fost anulat de nici o instanță de judecată) prin care s-a încheiat din oficiu regimul de tranzit vamal deschis cu declarația vamala nr.37/I 337/13.01.2001, deci înăuntrul termenului de 5 ani prevăzut de art.100 din Codul Vamal al României adoptat prin Legea nr.141/1997 pentru efectuarea controlului ulterior și stabilirea de diferențe de drepturi datorate) și s-a stabilit în sarcina reclamantului o obligație de plată constând în drepturi vamale de import, titlu de creanță comunicat destinatarului la data de 03.04.2003 după cum rezultă din confirmarea de primire a corespondenței. Deschiderea procedurii de executare silită s-a făcut în termenul prevăzut de art.138 alin.1 din OG nr.61/2002 care stipulează că "dreptul de a cere executarea silită a creanțelor bugetare se prescrie în termen de 5 ani de la data încheierii anului financiar în care a intrat naștere acest drept".
Deoarece debitorul nu și-a achitat de bunăvoie obligațiile de plată principale stabilite prin titlul executoriu mai sus menționat acesta a început să genereze accesorii sens în care a fost emis Procesul verbal privind calculul dobânzilor și al penalităților de întârziere nr.4138/24.04.2003 (comunicat prin posta la data de 05.05.2003), iar deschiderea procedurii execuționale s-a realizat prin emiterea Somației nr. 1408/9362/09.05.2003 comunicată la data de 13.05.2005 după cum rezultă din confirmarea de primire aflată la dosarul execuțional.
Următorul act de executare silită a fost solicitarea de înființare a popririi prin Adresa de înființare a popririi nr.3125/_/19.11.2003 către ., în calitate de angajator și cu toate că, această adresă a fost comunicată la data de 24.11.2003, autoritatea vamală nu a primit nici confirmarea de înființare a popririi și nici nu au fost virate sume în buget ca urmare a efectuării actului de executare silită.
La data de 05.08.2005 a fost emisă o nouă Adresă de înființare a popririi nr. 1520/_/2005, comunicată la data de 23.08.2005: din nou terțul poprit nu dat curs solicitărilor efectuate de autoritatea vamală,iar debitul nefiind recuperat, autoritatea vamală a efectuat un alt act de executare prin emiterea Somației nr.5377/25.02.2008, comunicată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la 28.02.2008.
Recurenta mai arată că, pentru actualizarea debitului a fost emisă Decizia nr.4971/08.04.2008 referitoare la obligațiile de plată accesorii, comunicată cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire la data de 22.04.2008; ca urmare a solicitării autorității vamale la data de l9.08.2008 O.C.P.I. A. a admis cererea de înscriere a ipotecii în favoarea D.R.A.O.V Timișoara, împotriva Încheierii nr._/CF/2008 debitorul a formulat plângere care a fost respinsă irevocabil prin Decizia civila nr.556/21.05.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._ .
Tot pentru actualizarea debitului, recurenta susține că a fost emisă și Decizia nr.3059/26.03.2010, referitoare la obligațiile de plată accesorii comunicată la data de 07.05.2010, după care s-a emis o nouă Somație nr._/06.07.2010, act de executare împotriva căruia debitorul a formulat contestația la executare, aceasta fiind respinsă irevocabil prin hotărârile pronunțate în dosarul nr._/55/2010.
Având în vedere că debitorul nu a înțeles să-și achite obligațiile de plată s-a procedat la actualizarea obligațiilor de plată accesorii prin emiterea Deciziei nr._/30.12.2011 referitoare la obligațiile de plată accesorii.
În continuare, recurenta arată că, pentru întreg debitul restant a fost emisă Somația nr._/30.03.2012, comunicată la data de 05.04.2012, recomandată cu confirmare de primire; la data de 24.07.2012 s-a emis Adresa nr._/24.07.2012 prin care s-a instituit măsura indisponibilizării sumelor, ca măsură asiguratorie, aceasta fiind completată și modificată prin Adresa nr._/31.07.2012 cu referire atât la cuantumul debitului, cât și la conturile în care sumele urmează a fi virate.
Față de critica instanței de fond care a constatat ca fiind prescrise obligațiile accesorii, recurenta arată că aceasta se află într-o vădită eroare întrucât prin dispozitivul Deciziei civile nr.960/10.04.2012, s-a dispus doar anularea Deciziei nr. 3059/2010, nu și a celorlalte obligații de plată (principale sau accesorii) stabilite anterior, soluție față de care, autoritatea vamală a formulat contestație în anulare, raportat la faptul că, în conformitate cu legislația fiscală incidentă (OG nr. 61/2002 și OG nr.92/2003) majorările și penalitățile de întârziere se stabilesc până la data plății inclusiv, pe rolul Curții de Apel Timișoara fiind dosarul cu nr._, cu termen de judecată la data de 31.01.2013.
De asemenea, prima instanță nu a avut în vedere scopul instituției prescripției care operează ca o sancțiune împotriva celui care stă în pasivitate. Autoritatea vamală nu a rămas în pasivitate efectuând demersuri execuționale de natură a duce la întreruperea termenului de prescripție așa după cum s-a arătat în apărările formulate în fond și cum reiese din conținutul dosarului execuțional.
Raportat la cele mai sus indicate recurenta consideră că actele de executare au fost corect emise înăuntrul termenului de prescripție, ele fiind comunicate destinatarului așa cum rezultă din confirmările de primire anexate la dosarul execuțional. Ori, în conformitate cu prevederile art.12 din OG nr.92/2003 "Relațiile dintre contribuabili și organele fiscale trebuie să fie fundamentate pe bună –credință, în scopul realizării cerințelor legii".
Recurenta mai arată că prin Decizia nr.1226/20.09.2011, în soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.142 Cod proc fiscală, Curtea Constituțională a României a reținut că: "Astfel, contribuabilul trebuie să își achite de bunăvoie obligațiile fiscale, organele fiscale care administrează creanțele respective fiind abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii și să efectueze procedura de executare silită numai dacă contribuabilul nu își îndeplinește obligația de plată; așa fiind, nerespectarea propriei îndatoriri prevăzute de însuși textul constituțional al art. 56 alin (1), nu poate constitui temeiul susținerii potrivit căreia dispozițiile de lege referitoare la titlul executoriu în materie fiscală, precum și la regulile privind executarea silită contravin prevederilor constituționale ala art. 44".
În speță, recurenta arată că nu se poate retine sub nicio formă buna-credință a debitorului din prezenta cauză, care avea cunoștință despre obligația de plată atât din comunicarea titlurilor prin care au fost stabilite obligațiile de plată, cât și din actele de executare silită care i-au fost comunicate, dar nu a înțeles să procedeze la achitarea acesteia, ba mai mult nu a contestat în instanța niciodată titlul principal dresat în sarcina sa de autoritatea vamală.
Față de motivarea instanței de fond, în speță nu a intervenit prescripția dreptului autorității vamale de a stabili obligații fiscale accesorii obligației de plată principale stabilită prin Actul constatator nr.550A/02.04.2003 raportat la împrejurarea că în conformitate cu prevederile art. 91 Cod proc. fiscală "(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel. (2) Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit an. 23, dacă legea nu dispune altfel".
Astfel, pentru obligația de plată principală stabilită prin A.C nr. 550A/02.04.2003 termenul de prescripție a început să curgă la data de 01.01.2004 urmând a se împlini la data de 01.01.2009. Art. 92 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală stipulează, la rândul lui că: "(1) Termenele prevăzute la art. 91 se întrerup și se suspendă în cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru întreruperea și suspendarea termenului de prescripție a dreptului la acțiune potrivit dreptului comun".
Decretul nr.167/1358 privind prescripția extinctivă prevede că:"Art.16- Prescripția se întrerupe: a)prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune sa prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția. În raporturile dintre organizațiile socialista, recunoașterea nu întrerupe curgerea prescripției; b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecata ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanța judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent; c) printr-un act începător de executare.
Prescripția nu este întreruptă, dacă s-a pronunțat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea" în timp ce art.17 teza I prevede că: Art.17,, Întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o,,.
Recurenta arată că, de asemenea după anularea de către instanță a Deciziei nr. 3059/26.03.2010 referitoare la obligațiile de plată accesorii, autoritatea vamală a comunicat debitorului faptul că în prezent mai figurează în evidențele DRAOV. Timișoara cu un debit în cuantum de 20.999 lei, debit care nu a fost achitat nici până în prezent, acesta generând în continuare accesorii până la achitarea debitului principal, motiv pentru care se solicită respingerea ca neîntemeiată a acestei excepții, admiterea recursului și respingerea ca neîntemeiată a contestației la executare, menținerea ca temeinice și legale a actelor și formelor de executare silită efectuate de autoritatea vamală în dosarul nr.2642/2003. Intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu cheltuieli de judecată, invocând în drept dispozițiile art. 308 Cod procedură civilă .
În motivarea poziției sale, intimatul P. V. A. a arătat că, recurenta prin adresa nr._/24.07.2012 a inițiat executarea silită a unor creanțe vamale stabilite în sarcina sa prin Actul constatator nr.550A/02.04.2003, procese verbale de stabilire a calculului dobânzilor și penalităților nr.4138/24.04.2003, nr._/02.08.2006 și Deciziile nr. 4971/08.04.2008 și nr.3059/26.03.2010, cea din urmă fiind anulată în mod expres prin Decizia civilă nr.960/10.04.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în recurs în dosarul nr._, pe considerentul că prin Actul constatator nr. 550A/02.04.2003 sunt stabilite obligații de plată reglementate de Codul vamal (tempus regit actum) și drept consecință termenul de prescripție pentru plata acestora s-a împlinit la data de 01.04.2008, ducând la anularea plății accesoriilor la debitul vamal ca urmare a constatării că principalul este prescris, stare de drept și fapt pe care o reține corect și instanța de fond. Or, fiind constatate ca prescrise obligațiile accesorii prin Decizia civilă nr. 960/10.04.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în recurs în dosarul nr._, anume a ultimei decizii cuprinse în adresa de poprire, Decizia nr.3059/26.03.2010, este cu neputință a pune în executare ceva anulat și prescris, întrucât și celelalte obligații anterioare au aceiași regulă, fiind incidente fără îndoială prevederile art.187 al.1 Cod vamal, care prevăd că plata taxelor vamale se prescriu în termen de 5 ani de la data acceptării și înregistrării declarației vamale de import, cod vamal valabil până la data de 18 iunie 2006, când a intrat în vigoare noul cod vamal.
Astfel, intimatul apreciază ca fiind corectă hotărârea recurată, mai mult,Decizia civilă nr.960/10.04.2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în recurs în dosarul nr._ ,are autoritate de lucru judecat privitor la faptul că la data de 01.04.2008, s-a împlinit termenul de prescripție pentru constatarea Accesoriilor la debitul vamal.
Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate, tribunalul constată că acesta este fondat, raportat la art.304 pct.9 Codul de procedură civilă, pentru următoarele considerente:
Principala critică a recursului vizează în esență, faptul că, în speță, nu a intervenit prescripția dreptului organului fiscal de a cere executarea silită.
Tribunalul A., reține faptul că, la data de 02.04.2003, la Biroul Vamal Nădlac a fost emis Actul constatator nr.550A/2003, - care nu a fost anulat de nici o instanță de judecată -, prin care s-a încheiat regimul de tranzit vamal deschis cu declarația vamala nr.37/I 337/13.01.2001, deci înăuntrul termenului de 5 ani prevăzut de art.100 din Codul Vamal al României (Legea nr.141/1997) stabilindu-se în sarcina intimatului P. V. A., obligația de plată constând în drepturi vamale de import, titlu de creanță comunicat destinatarului la data de 03.04.2003 după cum rezultă din confirmarea de primire de la fila 22 prima instanță .
Întrucât, debitorul nu și-a achitat de bunăvoie obligația de plată principală stabilită prin titlul executoriu de mai sus, acesta a început să genereze accesorii sens în care a fost emis Procesul verbal privind calculul dobânzilor și al penalităților de întârziere nr.4138/24.04.2003; ulterior, s-a emis Somația nr.1408/9362/09.05.2003 comunicată la data de 13.05.2005 după cum rezultă din confirmarea de primire de la fila 25 prima instanță.
În urma actului de executare silită, emis în dosarul execuțional nr.2642/2003, de la fila 28 prima instanță, respectiv adresa de înființare a popririi nr.3125/_/19.11.2003 către . în calitate de angajator, ( comunicată la data de 24.11.2003 acestei societăți fila 30 prima instanță), se reține că, autoritatea vamală nu a primit nici confirmarea de înființare a popririi și nici nu au fost virate sumele datorate.
În același dosar execuțional, la data de 05.08.2005, a fost emisă o nouă adresă de înființare a popririi nr.1520/_/2005, comunicată ., la data de 23.08.2005, însă terțul poprit nu dat curs solicitărilor efectuate de autoritatea vamală
Ulterior, prin Somația nr.5377/25.02.2008, comunicată intimatului P. V. A., prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la 28.02.2008 ( fila 38 prima instanță), în baza art.145 din OG nr.92/2003, i s-a stabilit în sarcina acestuia, suma de 15.734 lei .
Pentru actualizarea debitului, la data de 08.04.2008, a fost emisă Decizia nr.4971 referitoare la obligațiile de plată accesorii, comunicată intimatului cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire la data de 22.04.2008 ( fila 41 prima instanță).
La data de 26.03.2010, s-a emis Decizia nr.3059, referitoare la obligațiile de plată accesorii comunicată intimatului la data de 07.05.2010, ( fila 48 prima instanță).
Tribunalul A., reține faptul că, prin Decizia civilă nr.960/10.04.2012,( irevocabilă), pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr._, a fost admis recursul declarat de intimatul P. V. A. împotriva Sentinței civile nr.2194/20.IX.2011, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului A., modificată sentința în sensul admiterii acțiunii și anulării Deciziei nr. 1924/13.VIII.2010 emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. și a Deciziei nr.3059/26.III.2010 emisă de pârâta Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale A., pentru suma de 4.639 lei, cu titlu de majorări pentru TVA și taxe vamale, calculate pentru neachitarea de către reclamant a datoriei vamale stabilite prin Actul constatator vamal nr.550A/2.IV.2003, fără a se dispune anularea celorlalte obligații de plată, principale sau accesorii, stabilite anterior .
Având în vedere că debitorul nu a înțeles să-și achite obligațiile de plată, s-a procedat la actualizarea obligațiilor de plată accesorii prin emiterea Deciziei nr._/30.12.2011 ( fila 72 prima instanță) .
Ulterior pentru întreg debitul restant de 29.127 lei contestat, a fost emisă Somația nr._/30.03.2012 de la fila 74 prima instanță, comunicată intimatului la data de 05.04.2012, recomandată cu confirmare de primire, iar la data de 24.07.2012 s-a emis Adresa nr._/24.07.2012 prin care s-a instituit măsura indisponibilizării sumelor, ca măsură asiguratorie, aceasta fiind completată și modificată prin Adresa nr._/31.07.2012 cu referire atât la cuantumul debitului, cât și la conturile în care sumele urmează a fi virate ( fila 85 prima instanță) .
Față de actele de executare mai sus analizate, Tribunalul A., constată că, în speță nu a intervenit prescripția dreptului autorității vamale de a stabili obligații fiscale accesorii obligației de plată principale stabilită prin Actul constatator nr.550A/02.04.2003.
Sub aspectul aplicării în timp a acestei instituții, față de prevederile art.6 alin.1 și 2 din Noul Cod Civil, rezultă că, în privința dispozițiilor de ordin material pentru actele și faptele încheiate sau produse înainte de . legii noi, sunt aplicabile vechile reglementări.
Conform art.6 alin.4 Noul cod civil și art.201 din Legea 71/2011, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt și rămân în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, ceea ce înseamnă că și sub aspect procedural, sunt aplicabile vechile reglementări.
În privința prescripțiilor începute și împlinite la data intrării în vigoare a Noul Cod Civil, art.223 din Legea nr.71/2011 prevede că „ Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Codului civil se soluționează de către instanțele legal învestite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite.”, ceea ce înseamnă că și în acest caz vechile reglementări sunt aplicabile, inclusiv sub aspect procedural.
Astfel, potrivit art. 91 Cod proc. fiscală "(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel. (2) Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit an. 23, dacă legea nu dispune altfel".
Astfel, pentru obligația de plată principală stabilită prin A.C nr. 550A/02.04.2003 termenul de prescripție a început să curgă la data de 01.01.2004 urmând a se împlini la data de 01.01.2009, ori, potrivit art.92 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală: "(1) Termenele prevăzute la art. 91 se întrerup și se suspendă în cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru întreruperea și suspendarea termenului de prescripție a dreptului la acțiune potrivit dreptului comun".
Conform art.16 lit c din Decretul nr.167/1358 privind prescripția extinctivă se prevede că :Prescripția se întrerupe c) printr-un act începător de executare, iar potrivit art.17,, Întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o,,
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, instanța de recurs apreciază întemeiat recursul reținând incidența art.304 pct.9 Codul de procedură civilă, în sensul că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, astfel că, va admite recursul formulat de recurenta Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția R. pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara în contradictoriu cu intimatul-contestator P. V. A. împotriva Sentinței civile nr.8801 din 03 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria A. - Secția civilă în dosar nr._, pe care o va modifica în întregime, în sensul că va respinge contestația la executare, formulată, precizată de contestatorul P. V. A. .
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția R. pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara, cu sediul în București ..13, Sector nr.1 în contradictoriu cu intimatul-contestator P. V. A., domiciliat în A. ., jud. A. împotriva Sentinței civile nr.8801 din 03 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria A. - Secția civilă, în dosar nr._, pe care o modifică în întregime, în sensul că respinge contestația la executare, formulată, precizată de contestatorul P. V. A. .
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 ianuarie 2013.
Președinte Judecător Judecător
T. B. D. M. M. A.
Grefier
V. M.
Red. D.M.
Tehnored. M.V
2 ex./ 21.01.2013
Nu se comunică
Prima instanța Judecătoria A. - judecător D. L. C.
| ← Rezoluţiune contract. Decizia nr. 318/2013. Tribunalul ARAD | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
|---|
