Contestaţie la executare. Decizia nr. 33/2013. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 33/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 28-01-2013 în dosarul nr. 14392/55/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 33
Ședința publică din 28 ianuarie 2013
Președinte D. M.
Judecător M. A.
Judecător T. B.
Grefier V. M.
S-a luat în examinare recursul formulat de recurentul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ A. în contradictoriu cu intimații CIOCÂRLA A. A. și B. E. JUDECĂTORESC B. C. împotriva sentinței civile nr._/ 03.12.2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta recurentei – av. L. V. din Baroul A. și reprezentantul intimatei Ciocârla A. A. – av. I. A. din Baroul A., absenți fiind intimata Ciocârla A. A. și reprezentantul intimatului B. B. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal scutit de la plata taxelor de timbru, în baza art. 15 lit. a din Legea nr.146/1997 modificată și art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995 modificată.
S-a făcut referatul cauzei, după care fiecare avocat depune delegație avocațială, iar d-l avocat I. A. depune și concluzii scrise.
Ca răspuns la solicitarea instanței de a lămuri obiectul căii de atac, avocata recurentei arată că înțelege să conteste întreaga executare silită, dar au rămas de plătit doar cheltuielile de exonerare, motiv pentru care exonerarea spitalului de la plata lor, având în vedere că în ianuarie 2013 a achitat suma ce reprezintă echivalentul a 5% din creanța salarială, primind resursele bugetare în acest sens în luna decembrie 2012.
Avocatul intimatei confirmă încasarea de către clienta sa a creanței principale în luna ianuarie 2013.
Nemaifiind formulate alte cereri și apreciind recursul în stare de soluționare, instanța unește cu fondul excepția și acordă cuvântul în susținerea căii de atac.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile, în sensul exonerării recurentului de la plata cheltuielilor de executare, fără cheltuieli de judecată. Invocă art. 2 din OG nr. 22/2002 și consideră că nu este vinovat recurentul pentru neachitarea creanței salariale scadente în 2012.
Avocatul intimatei Ciocârla A. A. solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată, sens în care depune la dosar factura de plată a onorariului avocațial. Reiterează pe scurt motivele prezentate în concluziile scrise.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursul înregistrat la această instanță la data de 01.01.2013, constată că prin sentința civilă nr._/ 03.12.2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ 11, a fost admisă în parte contestația la executare formulată și precizată de contestatorul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ A. în contradictoriu cu intimații C. A. A. și B. E. JUDECĂTORESC B. C., fiind anulată în parte somația emisă la data de 14.09.2012 în dosarul de executare nr. 77/2012 al Biroului E. Judecătoresc B. C. cu privire la suma de 1255,40 lei. A fost anulat în parte procesul verbal încheiat la data de 14.09.2012 în dosarul de executare nr. 77/2012 al Biroului E. Judecătoresc B. C., fiind reduse cheltuielile de executare silită de la suma de 970,40 lei, la 112,5 lei, reprezentând 60 lei - onorar executor judecătoresc, 40 lei – cheltuieli de executare silită și 12,5 lei taxă timbru și timbru judiciar. De asemenea, au fost respinse cheltuielile de executare silită constând în onorar avocat și onorar expert. S-a dispus continuarea executării silite Dosarul de executare nr. 58/012 al Biroului E. Judecătoresc B. C. în vederea recuperării sumei de 196 lei reprezentând creanță și a sumei de 112,5 lei reprezentând cheltuieli de executare silită. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință civilă, prima instanță a reținut că prin titlul executoriu - decizia civilă nr. 477/10.03.2010 a Curții de Apel Timișoara (dosar nr. 4044._ ), în urma admiterii recursului declarat de reclamanți și intervenienți, printre care și intimata C. A. A., s-a modificat în parte sentința civilă 1603/09.11.2009 a Tribunalului A., în sensul că pârâtul (contestator în prezenta cauză) a fost obligat la plata către reclamante și interveniente a diferențelor dintre drepturile salariale ce li se cuveneau potrivit salarizării din unitățile clinice și salariile efectiv plătite în varianta ,,neclinic” pe perioada 1.02.2005 -1.04.2008, precum și în favoarea intervenientelor pentru perioada 26.03.2005-1.04.2008, cu efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă, precum și la plata tichetelor de masă (20/lună), sau a contravalorii acestora în lei, aferent perioadei mai sus menționată, până la data pronunțării deciziei. În baza cererii de executare silită formulată de intimata C. A. A., și a titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 477/ 10.03.2010 a Curții de Apel Timișoara s-a pornit executarea silită împotriva debitorului - contestator în cauza dedusă judecății, formându-se dosarul execuțional nr. 77/2012 al B.E.J. B. C.. Prin încheierea nr. 1174/ 19.03.2012 (dosar nr._ ), Judecătoria A. a respins cererea formulată de B. C. B. privind încuviințarea executării silite a titlului executoriu mai sus arătat. Prin decizia civilă nr. 894/ R/2012 pronunțată de Tribunalul A. în dos._, a fost admis recursul creditoarei fiind modificată în parte încheierea nr. 1174/19.03.2012 a Judecătoriei A., în sensul admiterii în parte a cererii de încuviințare a executării silite, doar pentru 1,25 % din creanța reprezentând drepturi salariale. Creditoarea a solicitat în cadrul dosarului execuțional efectuarea unei expertize contabile în vederea determinării sumei care corespunde procentului indicat în titlul executoriu, fiind depus la dosarul execuțional raportul de expertiză contabilă întocmit de exp. Lucuția E. C. M., prin care s-a stabilit că diferențele salariale scadente, în procent de 2,50 % din titlul executoriu, se ridică la suma de 79 lei. La data de 14.09.2012 s-a întocmit procesul verbal de stabilire a cheltuielilor prin care s-a reținut că suma totală a cheltuielilor de executare este de 970,40 lei, compusă din 74,40 lei onorar executor judecătoresc, 372 lei cheltuieli de executare silită, 310 lei onorar avocat conform facturii, 202 lei costul expertizei contabile, 12 lei taxa de timbru judiciar. La aceeași dată, s-a emis somația de executare prin care i se solicită contestatorului ca in termen de o zi de la primirea acesteia să achite creditoarei suma de 1.049,40 lei reprezentând creanță și cheltuieli de executare, ulterior fiind emise adrese de înființare a popririi către instituțiile bancare. Împotriva procesului verbal de cheltuieli și a somației încheiate la 14.09.2012, S. C. Județean A. a formulat prezenta contestație la executare solicitând anularea acestor acte de executare, invocând faptul că titlul executoriu cade sub incidența O.G. 22/2002. În ceea ce privește acest motiv de nelegalitate, prima instanță a reținut că este neîntemeiat pentru următoarele considerente: Dispozițiile art. 1 si 2 din OG nr. 22/2002, de care se prevalează contestatorul, prevăd într-adevăr că, în cazul creanțelor stabilite prin titluri executorii in sarcina instituțiilor publice acestea se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă, iar in ipoteza in care executarea creanței nu începe sau nu continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată că, în termen de șase luni de la data la care a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Prima instanță a reținut însă că debitoarea contestatoare a beneficiat de un termen de grație, prin O.U.G. nr. 71/2009, ordonanță care a stabilit o procedură de executare derogatorie de la dreptul comun în materia executării de către instituțiile publice a titlurilor executorii privind plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar. Așadar, statul, prin instituțiile sale, în calitate de debitor a emis mai multe acte normative prin care a amânat sau eșalonat plata drepturilor acordate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile. A invocat art. art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009 cu modificările aduse prin Legea nr. 230/2011 și art. 43 alin.1 din Legea bugetului de stat pe anul 2012 - nr. 293/2011. Dispozițiile O.G. nr. 22/2002 au stabilit alte facilități pentru instituțiile publice în cazul executării obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii. Așadar, nu se poate reține teza contestatorului potrivit căreia instituția publică obligată la plata unor sume de bani beneficiază ope legis atât de suspendarea prevăzută de OUG nr. 71/2009, iar ulterior și de termenul de 6 luni prevăzut de OG nr. 22/2002 pentru punerea în executare a unei hotărâri judecătorești întrucât prin prelungirea termenului de achitare a debitului ar fi prejudiciate drepturile si interesele legitime ale creditoarei peste o limită rezonabilă. Pe de altă parte, instanța reține că de la data pronunțării deciziei civile nr. 477/10.03.2010 a Curții de Apel Timișoara – ce constituie titlul executoriu au trecut mai bine de doi ani, perioadă de timp în care debitoarea intimată nu a întreprins nici un demers pentru îndeplinirea obligației stabilite în sarcina sa deși termenul acordat prin OUG nr. 71/2009 era clar determinat și previzibil și nici nu a făcut dovada că intenționează să întreprindă astfel de acțiuni, ori că are un plan ce ii va permite plata creanțelor. În lipsa unor astfel de probe instanța constată că prezumția culpei debitoarei în neexecutarea de bună voie a obligației persistă și ca atare, creditoarea este îndreptățită sa uzeze de procedura executării silite prevăzute de art. 371 ind. 2 cod pr. civ.. Sub acest aspect, reținând că potrivit OUG 71/2009 pentru anul 2012 s-a dispus plata unui procent de 5% din creanță, care a fost eșalonat în 4 rate trimestriale de câte 1,25 % prin art. 43 alin.1 din Legea nr. 293 / 2011, ținând cont de faptul că prin încheierea nr. 1174/19.03.2012 pronunțată de Judecătoria A. astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 894 R/22.05.2012 a Tribunalului A. s-a admis în parte cererea de încuviințare a executării silite, doar pentru un procent de 1,25 % din creanța reprezentând drepturi salariale, iar în dosarul execuțional nu s-a solicitat/obținut o nouă încuviințare a executării silite și pentru celelalte tranșe trimestriale de câte 1,25 %, se impune continuarea executării silite pentru suma de 39,50 lei – reprezentând 1,25% din creanță, pentru restul creanței neexistând încuviințarea instanței pentru executarea silită.
În ceea ce privește critica contestatorului privind cuantumul cheltuielilor de executare instanța apreciat-o ca fondată pentru următoarele considerente: A constatat că onorariul executorului judecătoresc, nu a fost stabilit în acord cu dispozițiilor Legii nr.188/2000. Potrivit art. 37 alin. 1 lit. a din Legea nr. 188/2000 modificată, onorariul maxim al executorului judecătoresc, în cazul executării silite a creanțelor având ca obiect plata unei sume de bani în valoare de până la 50.000 lei inclusiv este de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite, același procent fiind prevăzut și prin Ordinul Nr. 2550/C din 14 noiembrie 2006 privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești (pct. 4 din anexa 1). Potrivit pct. 1 din anexa 1 din același ordin, pentru notificarea și comunicarea actelor de procedură se prevede un onorariu minimal de 20 lei și un onorar maximal de 400 lei. Având în vedere că creanța supusă executării silite este de 196 lei, iar onorariul executorului judecătoresc stabilit este în cuantum de 74,40 lei, instanța apreciază, ținând cont de complexitatea dosarului execuțional, volumul de muncă, valoarea obiectului, că se impune reducerea acestuia de la suma de 74,40 lei la suma de 60 lei. În ceea ce privește suma datorată de contestatoare cu titlu contravaloare onorariul de avocat în faza de executare silită – în sumă de 310 lei, instanța – potrivit facturii . nr. 0031/21.02.2012, această sumă se impune a fi exclusă din cheltuielile de executare, întrucât, o factură poate face dovada doar a contractării serviciilor juridice ce urmează a fi prestate, factura constituind practic un contract într-o formă simplificată (cuprinzând elementele esențiale ale unei convenții – părțile, obiectul, prețul, termen de plată, etc.), în nici un caz neputând face dovada efectuării plății, în lipsa vreunui alt înscris (bon fiscal, chitanță, extras de cont bancar, etc.) care să ateste efectuarea plății. Critica contestatorului privind includerea în cheltuielile de executare a sumei de 202 lei reprezentând costul unei expertize contabile extrajudiciare, fără a fi însă necesară efectuarea unei astfel de expertize, este întemeiată. Astfel, deși intimata a susținut necesitatea efectuării unei astfel de expertize, din raportul de expertiză depus la dosar rezultă că expertul contabil s-a raportat doar la actele puse la dispoziție de către debitoare în dosarul nr. 4044._ . Or, simpla preluare a datelor din tabelele depuse de debitoare și înscrierea acestora în raportul de expertiză nu conduce la concluzia necesității efectuării unei astfel de expertize, în condițiile în care la dosarul execuțional erau depuse tabelele privind diferențele salariale (acestea fiind efectuate încă în cursul judecății de fond a litigiului de muncă – dos. 4044._ ), motiv pentru care instanța va înlătura aceste cheltuieli. În ceea ce privește restul cheltuielilor de executare stabilite de executor la suma de 372 lei, instanța, ținând cont volumul de muncă depus în cadrul dosarului execuțional, complexitatea dosarului, volumul și dificultatea actelor de executare întocmite (încuviințare executare silită, somație, adrese de poprire, etc.) le va reduce la suma de 40 lei. Sub acest aspect relevant în prezenta cauză este faptul că pe rolul Biroului E. Judecătoresc B. C. s-au înregistrat cereri de executare silită din partea reclamanților și intervenienților din dosarul civil nr.4044._, dosar în care s-a pronunțat decizia ce constituie titlu executoriu, aceștia fiind reprezentați în faza de executare silită de același apărător ales. Astfel, deși nu exista nici un impediment legal ca executarea să se facă într-un singur dosar execuțional, s-a optat pentru formarea a peste 50 de dosare execuționale, în fiecare dosar execuțional cheltuielile de executare depășind cu mult creanța ce se dorește a fi recuperată, dosarele având aceeași complexitate, fiind instrumentate în aceeași manieră. OUG nr. 71/2009 a fost adoptată ca urmare a dificultăților întâmpinate în ceea ce privește executarea hotărârilor judecătorești având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, având ca scop menținerea echilibrelor bugetare și în mod implicit respectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar. Ori, prin impunerea în sarcina instituției publice – contestatoare - a unor cheltuieli de executare excesive și disproporționate față de drepturile bănești acordate prin hotărâri judecătorești, scopul urmărit prin adoptarea acestei Ordonanțe ar fi lipsit de conținut. În ceea ce privește susținerile intimatei C. A. A. prin întâmpinare – privind lipsa calității procesuale a B.E.J. B. C., instanța observă, că acest aspect nu a fost invocat pe cale de excepție, nemaifiind susținută de intimată nici pe parcursul judecării procesului, și nici în cadrul dezbaterii pe fond a cauzei (concluziilor scrise – depuse la dosar, filele 34-36). Instanța apreciază, având în vedere obiectul cauzei - contestație la executare, raportat la pretenția concretă dedusă judecății – de anulare a actelor de executare – respectiv reducerea cheltuielilor de executare cuprinse în procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, inclusiv sub aspectul onorariului de executor judecătoresc – act întocmit de B.E.J. B. C., că pentru opozabilitate, B.E.J. B. C. justifică calitate procesuală pasivă în cauză. Pentru aceste considerente, prima instanță a admis în parte contestația la executare, conform dispozitivului sentinței civile deja prezentat.
Împotriva acestei încheieri în termen legal a declarat recurs contestatorul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ A., solicitând modificarea sentinței civile, în sensul exonerării sale de la plata în totalitate a cheltuielilor de executare, cu motivarea că executarea silită se face conform procedurii prevăzute de OUG nr. 71/2009, nemaifiind incidente dispozițiile OG nr. 22/2002. Însă, OUG nr. 71/2009 nu restrânge aplicarea celui de al doilea act normativ, ce reglementează modul de executare a tuturor creanțelor stabilite în sarcina instituțiilor publice, iar nu selectiv, excluzând drepturile salariale. Prima instanță nu a analizat temeinic motivul de nelegalitate invocat de contestator referitor la aplicabilitatea OG nr. 22/2002, omițând dispozițiile Legii finanțelor publice 500/2002. Nu a ținut cont de faptul că plata creanțelor se face strict din fondurile alocate cu această destinație, iar potrivit art. 4 din Legea finanțelor publice fondurile publice nu pot fi cheltuielile/utilizate decât strict potrivit destinației lor. Prima instanță face referire la plata benevolă și reține că procedura de executare a drepturilor salariale urmează regulile stabilite de OUG nr. 71/2009 și că omițând că această plată poate fi făcută numai în măsura în care sunt alocate fonduri bugetare pentru această destinație. Alocarea acestor fonduri nu stă în sarcina spitalului, astfel că acesta nu poate fi ținut răspunzător de nealocarea lor și nici de urmărire acestei omisiuni. OG nr. 22/2002 reglementează situația lipsei fondurilor bugetare necesare plății creanței și procedura de urmat tocmai pentru a nu crea o situație și mai grea instituției publice în legătură cu executarea creanței.
În drept, a invocat art. 304 pct. 9 din codul de procedură civilă și art. 7 din OG nr. 22/2002.
Intimata a solicitat, prin concluzii scrise, respingerea recursului și menținerea sentinței civile nr._/03.12.2012 a Judecătoriei A., cu cheltuieli de judecată, cu motivarea că s-a adresat organului de executare pentru a da eficacitate celor dispuse prin decizia 477/2010 a Curții de Apel Timișoara - secția litigii de muncă și asigurări sociale (dosar 4044._ ), în condițiile în care angajatorul S. C. Județean de Urgență A. nu a întreprins nicio măsură pentru punerea în executare a acesteia. Din contră debitorul a refuzat orice plată benevolă, prevalându-se în mod repetat de prevederile O.U.G. 71/2009, în condițiile în care posibilitatea intimatei de a uza de mijloacele specifice de valorificare a drepturilor recunoscute printr-o hotărâre intrată în putere de lucru judecat, pe calea executării silite, a fost suprimată, cel puțin în privința executării imediate, prin actul normativ antemenționat. Mai mult, în pofida acordării beneficiului eșalonării sumelor conform OUG 71/2009, debitorul nu a înțeles să achite benevol sumele pe care i le datorează, nici măcar în cuantumul aferent anului 2012, contestând demararea executării silite pe motivul inexigibilității creanței, invocând de altfel și lipsa de certitudine a creanței întrucât „nu este calculată conform legii”. În acest context Tribunalul A., analizând situația litigioasă, a statuat în mod irevocabil că debitorul S. C. de Urgență A. are obligația ca, pe parcursul anului 2012, să achite la sfârșitul fiecărui trimestru o cotă procentuală de 1,25% din valoarea drepturilor salariale recunoscute intimatei și colegilor săi prin decizia 477/2010 a Curții de Apel Timișoara. A invocat art. 43 alin. 1 din Legea bugetului de stat pe anul 2012, nr. 293/2011, arătând că sumele datorate de contestatorul debitor în baza unei hotărâri din 2010 trebuiau cuprinse, conform legii, în bugetul pe anul curent, esența eșalonării instituite prin O.U.G. 71/2009 fiind aceea că, degrevând instituțiile publice de povara imediată a unor datorii, să asigure o plată treptată a acestora, la termene bine determinate, ceea ce implică inclusiv caracterul previzibil al acestor plăți. Or, situația de fapt, demonstrează că, deși a beneficiat în mod cert de clemența legiuitorului prin stabilirea eșalonărilor la plată, clemență de care debitorii persoane private nu au avut niciodată parte, contestatorul debitor nu a înțeles să respecte termenele de plată instituite ex lege, neachitând nici procentul modic al debitului actualmente scadent, în condițiile în care creditorii acestor obligații au o . obligații de plată pentru care nu au beneficiat și nu beneficiază de niciun termen de grație. Se mai invocă și prevederile art. 20 din Constituție, respectiv art. 6 alin. l din Convenția Europeana pentru Apărarea Drepturilor Omului si a Libertăților Fundamentale, care prevede dreptul persoanelor fizice sau juridice la un proces echitabil, Hotărârea pronunțată în cauza Homsby contra Greciei din 19.03.1997, hotărârea pronunțată în cauza Cauza Ruianu împotriva României din 17 iunie 2003, respectiv cauza A. împotriva României (2009), cauza T. împotriva României (2005), cauza R. Trading c. României (2007), cauza C. c. României (2005): De asemenea, potrivit hotărârii pronunțate în cauza S. contra României din 24.03.2005 (în același sens a se vedea Immobiliare Saffi împotriva Italiei, Sacaleanu împotriva României etc), Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat că este excesiv și prin urmare contrar dreptului la un proces echitabil să se pretindă unui creditor al statului să recurgă la o procedura de executare silită pentru a-și realiza dreptul de creanță stabilit printr-o procedura judiciară, în situația în care administrația refuză sau omite punerea în executare a unei hotărâri judecătorești, garanțiile conferite de art. 6 din CEDO, de care beneficiază justițiabilul pe parcursul etapei judiciare, își pierd orice rațiune de a exista. Chiar în situația în care neexecutarea obligațiilor datorată unor dificultăți financiare ar putea justifica, până la un punct, întârzierea în punerea în executare a unei hotărâri judecătorești, este imperativ a nu se aduce atingere substanței dreptului, deoarece, tot in jurisprudența sa, Curtea a reținut că statul și instituțiile sale nu pot invoca lipsa fondurilor ca motiv de neexecutare a hotărârilor prin care s-au stabilit creanțe împotriva lor. Totodată, prin Rezoluția 1787 (2011), Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a invitat România să trateze cu prioritate problema neexecutării hotărârilor judecătorești, apreciind aceasta chestiune drept una dintre deficientele naționale majore și sistemice, aspect dovedit de numărul mare de hotărâri de condamnare pronunțate de Curtea Europeana. Având în vedere existenta conflictului între dispozițiile art. 2 din OG nr. 22/2002, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 110/2007 și prevederile art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturile Omului și a Libertăților Fundamentale, în baza art. 11 și 20 din Constituție, ținând cont de forța superioară a tratatelor internaționale în materia drepturilor omului în raport de dispozițiile cuprinse în dreptul intern, se impune constatarea preeminenței dispozițiilor CEDO, urmând a înlătura de la aplicare prevederile art.2 din OG nr.22/2002, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 110/2007.
În drept se invocă prevederile art. 115, 274, 399 și urm. C. pr. civ.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, tribunalul constată că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Deși în obiectul recursului, contestatorul a cerut modificarea sentinței civile în sensul exonerării sale de plata integrală a cheltuielilor de executare, în dezvoltarea motivelor de nelegalitate, conform art. 302^1 alin. 1 lit. c din Codul de procedură civilă, recurentul a invocat doar critica privitoare la aplicarea OG nr. 22/2002 concomitent cu OUG nr. 71/2009.
În ședința publică 28.01.2013, avocata recurentei a lămurit faptul că în ianuarie 2013 a fost achitată suma ce reprezintă echivalentul a 5% din creanța salarială, primind resursele bugetare în acest sens în luna decembrie 2012. Avocatul intimatei a confirmat încasarea de către clienta sa a creanței principale în luna ianuarie 2013.
În această situație, tribunalul reține că petentul nu atacă sentința civilă sub aspectul modalității de reducere a cheltuielilor de executare, nu contestă obligația sa de plată a creanței ce reprezintă 1,25% din totalul creanței salariale, ci doar soluția primei instanțe de admitere în parte a contestației la executare cu consecința continuării executării silite ca urmare a înlăturării dispozițiilor OG nr. 22/2002, recurentul considerând că nu datorează cheltuielile de executare.
Contrar susținerilor acestuia, este corectă concluzia primei instanțe privitor la faptul că OUG nr. 71/2009 a stabilit o procedură de executare derogatorie de la dreptul comun în materia executării de către instituțiile publice a titlurilor executorii privind plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, reținând cu nu sunt aplicabile, în speță, prevederile OG nr. 22/2002, mai precis a art. 2, căci acesta este textul de lege de care este interesat debitorul.
Recurentul nu mai poate invoca OG nr. 22/2002 (mai precis, art. 2 referitor la termenul de amânare a executării cu 6 luni de la comunicarea somației), în contextul în care prin OUG nr. 71/2009 s-a amânat, deja, și eșalonat plata creanțelor salariale. Cele două acte normative nu se aplică concomitent, ci cel de al doilea îl exclude pe primul.
Critica recurentului privitoare la lipsa culpei sale în nealocarea fondurilor bugetare necesare plății datoriei în raport de prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice nu este întemeiată din moment ce debitorul avea obligația efectuării demersurilor necesare alocării fondurilor bugetare destinate achitării procentului de 5% din creanțele salariale prin procedura reglementată de Ordinul Ministerului Sănătății nr. 833/2011.
În acest sens, art. 6 din Ordinul nr. 833/2011 reglementa procedura de obținere a fondurilor bugetare în scopul plății în anul 2012 a sumei ce reprezintă procentul de 5% prevăzut de art. 1 alin. 1 lit. a din OUG nr. 71/2009 modificată, și anume: în termen de 10 zile lucrătoare de la data publicării ordinului în Monitorul Oficial al României, Partea I, structurile financiar-contabile constituite la nivelul ordonatorilor terțiari de credite aveau obligația de a transmite datele aferente plății tranșei stabilite potrivit art. 1 alin. (1) lit. a) din ordonanța de mai sus ordonatorilor de credite care le asigură finanțarea. În termen de 17 zile lucrătoare de la data publicării ordinului în Monitorul Oficial al României, structurile financiar-contabile constituite la nivelul ordonatorilor secundari de credite trebuiau să centralizeze datele primite de la ordonatorii terțiari de credite, precum și pe cele reprezentând necesarul propriu și să le vor transmită Direcției generale economice din cadrul Ministerului Sănătății. În termen de 25 de zile lucrătoare de la data aceleași publicări, Direcția generală economică urma să centralizeze datele primite de la ordonatorii secundari și terțiari de credite din finanțare, precum și pe cele reprezentând necesarul propriu de fonduri publice și va propune Ministerului Finanțelor Publice modificările corespunzătoare pentru proiectul de buget.
Art. 4 din Ordinul nr. 833/2011 prevedea că fondurile publice necesare pentru plata sumelor aferente tranșelor prevăzute la art. 1 alin. (1) din OUG nr. 71/2009 modificată se alocă de la bugetul de stat pentru anii 2012, 2013 și 2014, iar art. 43 alin. 1 din Legea bugetului de stat pe anul 2012 nr. 293/2011 stabilea că: ,,În anul 2012, plata titlurilor executorii se efectuează în cuantumul prevăzut pentru acest an prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, din sumele aprobate la titlul "Cheltuieli de personal", în mod eșalonat în tranșe trimestriale egale.”
Așadar, în acord cu prevederile art. 4 alin. 1 – 4 din Legea nr. 500/2002 (ce prevăd înscrierea în legea bugetară anuală a veniturile și cheltuielile bugetare, cu consecința că sumele aprobate, la partea de cheltuieli reprezintă limite maxime, care nu pot fi depășite, și că angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate, fiind interzisă utilizarea în alte scopuri a acestora), contestatorului i s-a pus la dispoziție procedura de obținere a fondurilor necesare plății procentului de 5% din creanțele salariale constatate prin titlurilor executorii scadente la 31.12.2010, prin Ordinul nr. 833/2011, procedură ce avea ca scop tocmai includerea în Legea bugetului de stat pe anul 2012 (Legea nr. 293/2011) a sumelor necesare acoperirii acestor creanțe, conform art. 1 alin. 1 lit. a din OUG nr. 71/2009 modificată.
Așadar, în mod greșit invocă recurentul absența culpei sale în nealocarea fondurilor necesare plății creanței urmărite, astfel cum a fost determinată de prima instanță raportat la limitele încuviințării executării silite și a neformulării unei noi cereri de încuviințare a executării silite pentru diferența de la 1,25% la 5% din creanțele stabilite prin titlul executoriu. Datoria urmărită a avut scadența în anul 2012, iar pentru sumele ce trebuiau achitate în anul respectiv, conform art. 1 alin. 1 lit. a din OUG nr. 71/2009, debitoarea a avut obligația de a urma procedura reglementată de Ordinul nr. 833/2011 pentru obținerea fondurilor necesare achitării procentului de 5% din creanțele salariale, în sensul includerii în bugetul de stat a sumelor necesare plății lor. Debitoarea nu a respectat această procedură, acesta fiind unicul motiv al neachitării datoriei, conduită care a determinat începerea executării silite, procedură de a ocazionat cheltuielile de executare efectuate de creditoare și reținute de prima instanță în cuantum redus, ce nu a fost contestat de aceasta.
În plus, o nouă amânare de 6 luni a executării silite ar contraveni principiului soluționării în termen rezonabil a litigiilor, având în vedere că titlul executoriu a fost pronunțat la 10.03.2010 și privește drepturi salariale din perioada 2005 – 2008, ce au avut scadența la 31.03.2012 (în procent de 1,25% astfel cum s-a reținut și prin decizia civilă a Tribunalului A. prin care a fost încuviințată executarea silită), 30.06.2012, 30.09.2012 și 31.12.2009, fiind executate abia în luna ianuarie 2013, astfel cum au recunoscut reprezentanții părților, în prezentul recurs.
Art. 2 din OG nr. 22/2002 nu suspendă de drept executarea silită în cazul instituțiilor publice – debitoare, ci le obligă să facă demersurile necesare pentru obținerea fondurilor necesare achitării datoriilor, acordându-se în acest sens un termen de 6 luni de la data comunicării somației, termen de care beneficiază doar dacă nu pot realiza sau nu pot continua executarea silită din lipsă de fonduri. Chiar dacă textul legal nu prevede expres lipsa culpei debitorului în acest sens, din coroborarea textului legal cu principiul de drept comun nemo auditur propriam turpitudinem allegans (nimeni nu poate invoca propria culpă pentru a obține admiterea cererii sale) rezultă fără echivoc faptul că debitorul – instituție publică beneficiază de amânarea executării silite pe o durată de maximum 6 luni pentru obținerea fondurilor necesare plății datoriei doar dacă nu se face vinovată de provocarea incapacității de plată a datoriei respective. Or, debitorul S. C. Județean de Urgență A. se află în această situație, ca urmare a nerespectării ordinului nr. 833/2011 al Ministerului Sănătății, astfel că nu poate beneficia de o nouă amânare a executării silite de 6 luni.
Pentru aceste considerente, tribunalul constată că sentința civilă nr._/03.12.2012 a fost pronunțată de Judecătoria A. cu aplicarea corectă a legii, nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, dar nici cele ale art. 304^1 din același cod, așa încât, în baza art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge recursul.
Văzând că recurenta a căzut în pretențiuni, fiind respinsă calea de atac a acesteia, tribunalul, în baza art. 274 din Codul de procedură civilă, o va obliga să achite intimatei suma de 200 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge recursul exercitat de recurentul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ A., cu sediul în A., .. 2-4, jud. A. în contradictoriu cu intimații CIOCÂRLA A. A., cu dom ales în A., ., . (la „Hosszu, I., Gera, P. și asociații” Societate Civilă de Avocați) și B. E. JUDECĂTORESC B. C., cu sediul în A., ., nr. 41, jud. A. împotriva sentinței civile nr._/03.12.2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
Obligă recurentul să plătească intimatei Ciocârla A. A. suma de 200 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2013.
Președinte Judecător Judecător
M. D. M. A. T. B.
Grefier
V. M.
Red./Tehnored.M.A
2 ex./29.01.2013
Nu se comunică.
Prima instanță: Judecătoria A., judecător C. M.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 593/2013. Tribunalul ARAD | Contestaţie la executare. Decizia nr. 918/2013. Tribunalul ARAD → |
|---|
