Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 327/2013. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 327/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 12-03-2013 în dosarul nr. 18903/55/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.327
Ședința publică din 12 martie 2013
Președinte: A. C.
Judecător: Ș. V.
Judecător: R. M.
Grefier: P. M.
S-a luat în examinare, la ultima strigare, recursul declarat de recurentul-pârât E. M., în contradictoriu cu intimata-reclamantă F. R. M., împotriva Sentinței civile nr.986/06.02.2013, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta intimatei – av. C. E. M. din Baroul A., în substituire av. Kocsis J. I. din Baroul A., absent fiind recurentul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că recursul este netimbrat.
Reprezentanta intimatului depune împuternicire avocațială, delegație de substituire și concluzii scrise.
Instanța invocă excepția de netimbrare a recursului și acordă cuvântul asupra acesteia.
Reprezentanta intimatei solicită admiterea excepției și anularea recursului ca netimbrat, adăugând totodată că, față de termenul imperativ prevăzut de art.582 C.pr.civ., recursul este tardiv formulat.
Tribunalul rămâne în pronunțare asupra excepției de netimbrare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 22.02.2013, constată că, prin Sentința civilă nr.986/06.02.2013, Judecătoria A. a admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta F. R. M., în contradictoriu cu pârâtul E. M. și, în consecință, a obligat pârâtul să permită reclamantei accesul în imobilul situat în A., ..47, ., jud. A..
În baza art.274 C.pr.civ., a obligat pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 10,3 lei.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în fapt că, potrivit extrasului de carte funciară nr._-C1-U13 A., imobilul situat în A., ..47, ., este proprietatea exclusivă a reclamantei și a constituit domiciliul comun al soților.
După pronunțarea divorțului, reclamanta a părăsit imobilul, iar pârâtul a continuat să locuiască acolo, unde domiciliază și în prezent.
S-a observat că între părți există o stare conflictuală marcată și prin existența mai multor procese pe rolul instanței, unul dintre acestea făcând obiectul dosarului nr._/55/2011 al Judecătoriei A. și are ca obiect evacuarea pârâtului.
În cadrul aceluiași dosar, pârâtul a formulat o cerere reconvențională prin care a solicitat să i se recunoască un drept de creanță pentru investițiile efectuate la imobil și instituirea unui drept de retenție în legătură cu dreptul său de creanță.
Prin Sentința civilă nr.1105/29.11.2012, Judecătoria A. a dispus evacuarea pârâtului, condiționat de plata de către reclamantă a sumei de 2689 lei, și s-a instituit un drept de retenție în favoarea pârâtului până la data achitării acestei sume.
În drept, s-a reținut că, potrivit art.581 Cod procedură civilă, „Instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”.
Așadar, pentru luarea unei măsuri pe cale de ordonanță președințială, trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții: urgența măsurii; vremelnicia măsurii și neprejudecarea fondului.
În speță, s-a solicitat, pe cale de ordonanță președințială, ca reclamantei să i se permită accesul în locuință, în condițiile în care pârâtul a schimbat yala, fără a înmâna și reclamantei o cheie.
În ceea ce privește condiția urgenței măsurii, s-a apreciat că aceasta este îndeplinită, întrucât, potrivit extrasului de carte funciară, imobilul în care reclamanta solicită accesul este bun propriu al acesteia, situație în care, în lipsa unui titlu legal care să-i confere pârâtului dreptul de a locui în apartament, acesta are doar calitatea de tolerat, deoarece i s-a îngăduit de către reclamantă să locuiască în imobil o anumită perioadă de timp. Ori această îngăduință nu generează dreptul pârâtului de a dispune de imobil în sensul de a decide cine are acces în imobil, iar împrejurarea că între părți există un litigiu, în cadrul căruia pârâtului i s-a recunoscut, nedefinitiv, un drept de retenție asupra imobilului, nu este opozabil reclamantei și nu are nicio consecință asupra atributelor pe care i le conferă acesteia dreptul său de proprietate, ci, eventual, contribuie la prelungirea perioadei în care pârâtul poate folosi, la rândul lui, imobilul.
Nu a fost reținută de către instanță nici apărarea pârâtului în sensul că accesul reclamantei a fost interzis urmare faptului că aceasta ar fi sustras bunuri din locuință, întrucât, pentru astfel de fapte, pârâtul are la îndemână alte mijloace procesuale, mijloace de care, potrivit susținerilor sale, a și uzat.
Ca urmare, urgența măsurii este justificată prin faptul că reclamanta este lipsită în mod abuziv de folosința deplină a bunului său, motiv pentru care instanța a concluzionat că în atare situații nu este nevoie de motivații suplimentare vizând urgența măsurii, pentru că altfel ar însemna ca reclamantul să fie supus unei sarcini excesive și nejustificate în mod rezonabil și, pe cale de consecință, să fie nevoit a uza doar de procedura de drept comun a acțiunii în evacuare, ce presupune un termen de soluționare (esențial în astfel de cazuri) mult mai îndelungat; în situații de acest gen, pretinderea unor dovezi cu privire la caracterul urgent al măsurii, pe lângă că nu se justifică, ar reprezenta un formalism excesiv, rigid, de natură să afecteze efectivitatea exercitării acestei căi procedurale (ordonanța președințială).
În ceea ce privește condiția vremelniciei măsurii, se constată că și aceasta este îndeplinită, cât timp caracterul vremelnic al măsurii rezultă din natura acesteia, producând efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului în dosarul nr._/55/2011.
Referitor la condiția neprejudecării fondului, s-a constatat că și aceasta este îndeplinită, întrucât, în speță, în mod evident aparența dreptului este în favoarea reclamantei, pârâtul neprezentând niciun titlu locativ și neaducând vreun argument în combaterea titlului reclamantei (pârâtul a invocat doar că dreptul său de retenție, drept care nu este recunoscut printr-o hotărâre definitivă).
Pentru toate aceste considerente, constatând că în speță sunt îndeplinite condițiile exercitării procedurii ordonanței președințiale, prima instanță a admis cererea și a obligat pârâtul să permită reclamantei accesul în imobilul situat în A., ..47, ., jud. A..
Împotriva soluției a declarat recurs pârâtul E. M., solicitând modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor arată că în speță este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ., iar cererea reclamantei a fost admisă fără nici un temei legal, în ciuda faptului că pârâtul a învederat instanței de fond faptul că reclamanta pătrunde în locuință doar în lipsa sa, pentru a sustrage bunuri din casă.
Adaugă că în mod eronat a reținut instanța de fond și faptul că în speță este îndeplinită condiția urgenței măsurii, având în vedere că reclamanta a părăsit imobilul în urmă cu mai mult de un an, iar pe rolul instanței se află în curs de judecare un litigiu având ca obiect dreptul pârâtului de creanță cu privire la imobil.
Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului.
Prin concluziile scrise, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că deși imobilul în discuție este bun propriu, a fost nevoită să părăsească domiciliul din cauza amenințărilor fostului soț, acesta fiind și motivul pentru care a înregistrat pe rolul Judecătoriei A. o acțiune în evacuare, care a fost admisă la data de 29.11.2012.
Arată totodată că a formulat prezenta cerere pe calea ordonanței președințiale pentru a preveni o pagubă iminentă și care nu s-ar putea repara, dat fiind că recurentul a înlocuit yala de la ușa de acces în apartament fără să o anunțe și fără a-i pune la dispoziție o cheie.
Pentru motivele arătate, solicită respingerea recursului.
În conformitate cu dispozițiile art.137 alin.1 C.pr.civ., analizând cu precădere excepția netimbrării care face de prisos cercetarea în fond a cauzei, tribunalul constată că, în baza art.11 din Legea nr. 146/1997, în sarcina recurentului a fost stabilită, sub sancțiunea anulării cererii de recurs, obligația achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 5 lei + 0,15 lei timbru judiciar.
Având în vedere că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurentul nu s-a conformat obligației de timbrare cu care a fost citat, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau a unei persoane față de care operează scutirea legală de la plata taxelor judiciare de timbru, tribunalul va da eficiență dispozițiilor art.20 alin.(1) și alin.(3) din Legea nr.146/1997 raportate la prevederile OG nr.32/1995 privind timbrul judiciar și, pe cale de consecință, va admite excepția netimbrării și va dispune anularea recursului ca netimbrat.
Constatând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite excepția netimbrării recursului și în consecință anulează recursul formulat de recurentul E. M. în contradictoriu cu intimata F. R. M. împotriva Sentinței civile nr. 986 din 06.02.2013 pronunțată de Judecătoria A..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12.03.2013.
Președinte Judecător Judecător
A. C. Ș. V. R. M.
Grefier
P. M.
Red. M.R.
Tred.M.P./
2 ex./ 14.03.2013
Nu se comunică părților.
RECURENT - PÂRÂT
E. M. - A., .. 47, ., .
INTIMAT - RECLAMANT
F. R. M. - A., . C..Asoc. Kocsis-J. I., nr. 13, .
Instanța de fond: Judecătoria A. – judecător C. H.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 224/2013. Tribunalul ARAD | Constatare nulitate act juridic. Hotărâre din 29-04-2013,... → |
|---|
