Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 297/2013. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 297/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 3911/108/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 297
Ședința publică din data de 30 ianuarie 2013
Președinte: Ș. L.
Grefier: D. S.
S-a luat în examinare acțiunea civilă exercitată de reclamantul B. F. P. în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A., având ca obiect pretenții bănești în temeiul Legii nr.221/2009.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamantului-avocat B. P. din Baroul A. și reclamantul și reprezentanta pârâtului consilier juridic D. N..
Ministerul Public este reprezentat de procuror R. Sorinca din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că prin serviciul registratură al instanței, la data de 25.01.2013 expertul B. P. a depus obiecțiuni la raportul de expertiză. Câte un exemplar al acestui înscris se comunică reprezentanților părților.
Reprezentanții ambelor părți declară că nu formulează alte cereri, iar instanța constatând cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul în dezbaterea pe fond a acțiunii.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și obligarea pârâtului la plata despăgubirilor potrivit rapoartelor de expertiză, cu cheltuieli de judecată constând în onorarii experți.
Reprezentanta pârâtului solicită respingerea acțiunii conform motivelor din întâmpinare
Reprezentanta Ministerului Public formulează concluzii de admitere a acțiunii formulate de reclamant și de acordare a cuantumului despăgubirilor raportat la probele de la dosar.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra acțiunii înregistrate pe rolul acestei instanțe la data de 06.06.2012, constată că reclamantul B. F.-P., în calitate de nepot al defunctului M. T., în temeiul prevederilor art. 5 lit. b din Legea nr. 221/2009, în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A. a solicitat instanței:
- să constate caracterul de măsură administrativă cu caracter politic al dislocării și stabilirii de domiciliu obligatoriu, în perioada 03.08._56, a bunicului meu M. T.;
- să oblige pârâtul la plata unor despăgubiri materiale reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate ca efect al măsurii administrative, dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu în loc. N. B., jud. C. luate împotriva bunicului său M. T..
În motivele acțiunii, reclamantul a arătat că este fiul lui B. I. I. (născută M. - decedată la data de 14.02.2008) și nepotul bunicului său M. T. - actualmente decedat, astfel încât se încadrez în prevederile legale, fiind rudă de gradul 2 cu bunicul, având astfel calitate procesuală activă în cauză. ami învederat că bunicul său s-a născut la data de 08.11.1914 în loc. Girișu N., jud. Bihor și a decedat la data de 29.01.1997, fiind ridicat la data de 03.08.1949, împreună cu familia, de la domiciliu, din loc. Girișu N., jud. Bihor, cu hainele pe care le aveau pe ei, fără a li se permite să mai ia nimic din casă. Au fost transportați în localitatea B., jud. C., la postul de miliție unde au fost înregistrați și li s-a fixat domiciliu obligatoriu. Reclamantul a mai susținut că perioada în care bunicul său a fost deportat a fost 03.08._56, așa cum rezultă din Adeverința nr. 115/12.05.1990 și că potrivit procesului verbal de inventariere a obiectelor proprietatea bunicului său în Corn. Girișul N., întocmit la data de 03.08.1949 de un angajat al Miliției Bihor împreună cu membrii Comitetului Provizoriu al Corn. Girișul N., bunicul său era proprietarul unei gospodării bine pusă la punct, având și animale (printre care 2 cai, 2 boi, 1 vacă cu vițel, porc, etc.) precum și utilaje agricole, respectiv căruță pentru cai, car pentru boi, pluguri, grape, prăsitoare, deținând și 2 războaie pentru țesut. La întoarcerea în . găsit casa devastată, fără podele, toate bunurile din casă și animalele pe care le-au deținut fiind confiscate.
Reclamantul a apreciat că în speță sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale prev. de art. 998 și următoarele cod civil coroborate cu prev. art. 5 lit. b din Legea nr. 221/2009, astfel încât se impune repararea, de către Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a prejudiciilor cauzate prin confiscarea bunurilor.
Cu privire la suma solicitată ca despăgubiri, reclamantul a solicitat efectuarea unei expertize judiciare prin care să fie evaluate bunurile confiscate. Ulterior efectuării expertizelor în cauză, reclamantul și-a precizat pretențiile la suma totală de 47.943 de lei, rezultată din cele două rapoarte de expertiză, din care 23.700 de lei reprezintă valoarea bunurilor mobile rămase la domiciliu la momentul ridicării antecesorilor lor în vederea deportării, iar suma de 24.243 de lei reprezintă valoarea animalelor de care a fost deposedat la momentul deportării.
Pentru motivele enunțate, reclamantul a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și obligarea pârâtului la plata echivalentului în lei a bunurilor confiscate bunicului său, valoare stabilită prin expertiză judiciară.
În drept, a invocat art.5 lit. b din Legea 221/2009.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, în principal ca neîntemeiată și nedovedită, și în subsidiar raportat la Decizia Curții Constituționale nr. 1358/20.10.2010 conform căreia nu se mai pot acorda despăgubiri în baza art, 5 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009.
În motivele întâmpinării, pârâtul a arătat că acțiunea nu se circumscrie prevederilor art. 5 din Legea nr. 221/2009 și că la dosarul cauzei nu există depusă nicio dovadă privind actul prin care a fost luată măsura deportării in loc.Balcescu jud Constanta și stabilirea domiciliului obligatoriu intre 03.08._56 a familiei reclamantului care să ateste că aceștia au fost deportați din motive politice, pretențiile acestuia neîncadrându-se în dispozițiile imperative prevăzute de Legea nr. 221/2009 deoarece nu există o hotărâre de condamnare cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dar nicio dovadă că a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic. Pârâtul a solicitat să se constate că în absența unor criterii clare, bine determinate acțiunea este neîntemeiată, aspect ce este confirmat și prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358/20.10.2010 conform căreia nu se mai pot acorda despăgubiri în baza art. 5 alin. 1 lit.a) din Legea nr. 221/2009.
În domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă există reglementări paralele, și anume, pe de-o parte, Decretul - Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, cu numeroase modificări și completări, și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, iar, pe de altă parte, Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Chiar dacă prin art. I pct. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 62/2010 s-au introdus niște criterii minime de acordare a despăgubirilor, și anume durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare și consecințele negative produse în plan fizic, psihic și social, precum și măsurile reparatorii deja acordate în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 și Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 214/1999, Curtea constată că acestea sunt insuficiente pentru a putea caracteriza norma legală ca fiind clară și previzibilă.
Pârâtul invocă faptul că reclamantul nu a depus nicio dovadă privind actul prin care a fost luată această măsură, o decizie (hotărâre, ordin) în acest sens, astfel încât pretențiile acesteia nu se încadrează la dispozițiile imperative prevăzute de dispozițiile art. 4 alin. 2 Legea nr. 221/2009
Referitor la cererea privind acordarea de despăgubiri materiale pentru confiscarea averii pârâtul a considerat că acest capăt de cerere trebuie respins ca nedovedit. Reclamantul nu a depus probe din care să rezulte că astfel de bunuri au fost confiscate ca efect al condamnării așa cum prevăd dispozițiile art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009.
Despăgubirile materiale solicitate de reclamanți nu se grefează pe dispozițiile pe conținutul art. 5, lit. b din Legea nr. 221/2009, acest act normativ neputând fi invocat pentru repararea oricăror prejudicii materiale suferite în perioada comunistă, ci se pot pretinde doar despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative.
In ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea cu titlu de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor mobile confiscate și devastate, solicitările reclamantului nu se încadrează în prevederile art. 5, alin 2 din Legea nr. 221/2009. Or, dacă bunurile despre care se face vorbire în acțiunea formulată nu au fost confiscate prin hotărârea de condamnare a antecesorului reclamanților, ci au fost eventual distruse în alte moduri, Legea nr. 221/2009 nu deschide calea reparării unui astfel de prejudiciu, solicitarea acestuia fiind astfel lipsită de temei legal.
Analizând materialul probator administrat în cauză, tribunalul reține următoarea stare de fapt:
Reclamantul este fiul lui B. I. I. (născută M. - decedată la data de 14.02.2008) și nepotul bunicului său M. T. - actualmente decedat, față de care reclamantul este rudă de gradul al doilea. Numitul M. T., bunicul reclamantului, s-a născut la data de 08.11.1914 în loc. Girișu N., jud. Bihor și a decedat la data de 29.01.1997. La data de 03.08.1949, acesta a fost ridicat de către autoritățile statului român comunist, împreună cu familia, de la domiciliu, din loc. Girișu N., jud. Bihor, cu hainele pe care le aveau pe ei, fără a li se permite să mai ia nimic din casă și a au fost transportați în localitatea B., jud. C., la postul de miliție unde au fost înregistrați și li s-a fixat domiciliu obligatoriu. Perioada în care bunicul reclamantului a fost deportat a fost 03.08._56, așa cum rezultă din Adeverința nr. 115/12.05.1990, iar potrivit procesului verbal de inventariere a obiectelor proprietatea bunicului reclamantului în Corn. Girișul N., întocmit la data de 03.08.1949 de un angajat al Miliției Bihor împreună cu membrii Comitetului Provizoriu al Corn. Girișul N., acesta era proprietarul unei gospodării bine pusă la punct, având și animale (printre care 2 cai, 2 boi, 1 vacă cu vițel, 1 porc, 2 miele, 11 rațe, 1 cloșcă, 20 pui și găini) precum și utilaje agricole, respectiv căruță pentru cai, car pentru boi, hamuri, 2 pluguri, grape, prăsitoare, trior, 2 războaie pentru țesut. Din același proces verbal rezultă și celelalte obiect casnice ce au fost identificate și au rămas la domiciliul bunicului reclamantului la data deportării, respectiv: 2 costume bărbătești, 1 haină de piele, 1 cojoc, 4 dune, 2 perechi de cizme, 7 paturi cu slatele, 2 mese, 4 scaune, 4 dulapuri de haine, 2 mașini de gătit, o ladă de îmbrăcăminte, 100 kg. făină, 150 kg. porumb, 27 perne și 68 saci cu cânepă).
Din cuprinsul raportului de expertiză întocmit de expert tehnic judiciar B. P., valoarea bunurilor mobile rămase în locuința lui M. T. (utilaje agricole și obiecte casnice), evaluate la prețul mediu actual întrucât ele nu mai există în materialitatea lor, se ridică la suma totală de 23.700 de lei, în timp ce conform raportului de expertiză întocmit de către expert tehnic judiciar C. I., valoarea animalelor ce au rămas la locuința antecesorului reclamantului, stabilită de asemenea la prețul mediu actual este de 24.243 de lei.
Din economia art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009, tribunalul reține că orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
- acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.
Caracterul politic al măsurii deportării antecesorului reclamantului rezultă din ansamblul materialului probator administrat, fiind la adăpost de orice îndoială că, din considerente politice, numitului M. T. i s-a stabilit domiciliu obligatoriu în ..C., în perioada 3 august 1949 – 15 septembrie 1956, acesta fiind motivul pentru care M. T. a beneficiat și de prevederile Decretului –Lege nr.118/1990.
În ceea ce privește apărările pârâtului, privind caracterul nedovedit al pretențiilor, acestea nu pot fi primite deoarece sunt lipsite de substanță în raport de materialul probator administrat în cauză. Nici susținerea privind necesitatea producerii de către reclamant a ordinului de deportare nu este fundamentată legal, neexistând nicio prevedere legală care să impună obligația depunerii unui astfel de ordin pentru a dovedi existența măsurii administrative cu caracter politic. Aprecierile privind lipsa unei hotărâri de condamnare prin care să se fi dispus confiscarea bunurilor indicate de reclamant în cererea de chemare în judecată nu poate fi nici ea primită deoarece măsura deportării a fost o măsură dispusă prin acte administrative, fără existența unui proces penal care să se fi finalizat cu o hotărâre de condamnare penală.
Având în vedere aceste dispoziții legale, precum și împrejurarea că din probele administrate în cauză nu rezultă că bunurile inventariate în cuprinsul procesului verbal întocmit de autoritățile vremii la data de 3 august 1949 au mai fost vreodată restituite în natură ori în echivalent antecesorului reclamantului, în temeiul art.5 alin.1 lit.b) din Legea nr.221/2009 tribunalul va admite cererea formulată de reclamantul B. F. P. în contradictoriu cu S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția generală a finanțelor publice a Județului A., având ca obiect pretenții conform Legii nr.221/2009 și va obliga pârâtul să plătească reclamantului suma de 47.943 lei cu titlu de despăgubiri materiale.
Totodată, urmare a admiterii cererii de chemare în judecată, în considerarea exigențelor art.274 Cod proc.civ. tribunalul va obliga pârâtul și la plata către reclamant a sumei de 2.250 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorarii achitate experților desemnați în cauză, conform chitanțelor depuse la dosarul cauzei.
Pentru aceste motive
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamantul B. F. P. în contradictoriu cu S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția generală a finanțelor publice a Județului A., având ca obiect pretenții conform Legii nr.221/2009.
Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 47.943 lei cu titlu de despăgubiri materiale.
Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 2.250 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 30 ianuarie 2013.
Președinte: Grefier:
Ș. L. D. S.
Red.L.Ș. Tred. SD
5 ex- 3 .
-Reclamant- B. F. PetruArad, .A,.V. . D .
-Pârât S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția generală a finanțelor publice a Județului A.-.. 79, jud A.
Parchetul de pe lângă Tribunalul A.
| ← Pretenţii. Hotărâre din 31-10-2013, Tribunalul ARAD | Contestaţie la executare. Decizia nr. 308/2013. Tribunalul ARAD → |
|---|
