Expropriere. Sentința nr. 285/2013. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 285/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 29-01-2013 în dosarul nr. 2243/108/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.285
Ședința publică din 29 ianuarie 2013
Președinte: L. B.
Grefier: P. M.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, acțiunea civilă exercitată de reclamantul S. V. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, având ca obiect expropriere – despăgubiri.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, având în vedere că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate prin încheierea ședinței publice din data de 22.01.2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, tribunalul reține dosarul spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra acțiunii civile înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.04.2012, constată că reclamantul S. V. a chemat în judecată pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, solicitând obligarea acestuia, în calitate de expropriator, la anularea hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr.155/239/07.10.2011 și plata unor despăgubiri în sumă de 7.024 euro sau corespondentul în lei la cursul valutar din data plății, pentru terenul expropriat, în suprafață de 1.001 mp + dobânda legală calculată asupra diferenței dintre valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat ce urmează a fi calculată de instanță, coroborată cu suma de 713,71 lei stabilită prin hotărârea de expropriere reprezentând dobândă calculată de la data de 10.01.2012, când a fost scadentă obligației pârâtei de consemnare a sumei la dispoziția reclamantului și până în ziua plății efective și, totodată, obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei reprezentând lipsa de folosință a terenului expropriat, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii relatează că urmare emiterii HG nr.416/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Nădlac-A.", s-a aprobat ca despăgubire pentru imobilele ce constituie amplasamentul lucrării suma globală de 63.000.000 lei, care deși ar fi trebuit să acopere despăgubirile pentru toți cei vizați, a lăsat la o parte un nr. de 251 de persoane, printre care și reclamantul; pentru aceste persoane s-a emis ulterior un alt act normativ, respectiv HG nr.488/11.05.2011, care o modifică pe precedenta și în a cărei anexă apar cele 251 de persoane rămase nedespăgubite, printre care și reclamantul, care primește sume cu aproximativ 70% mai mici decât vecinii săi, despăgubiți în anul 2010.
Prin urmare, consideră reclamantul că suma propusă prin HG nr.488/2011 și Comisia de Aplicare a Legii nr.255/2010 nu reprezintă o justă și prealabilă despăgubire, în condițiile în care, astfel cum este consacrată în literatura de specialitate, exproprierea pentru cauză de utilitate publică este înțeleasă ca o excepție de la caracterul absolut și inviolabil al dreptului de proprietate privată, precum și de la caracterul perpetuu al acestui drept; din momentul exproprierii, dreptul de proprietate privată încetează și se naște dreptul de proprietate publică asupra bunului expropriat, iar caracterul de excepție al instituției exproprierii și condițiile în care poate opera sunt prevăzute de însăși Constituția României, care la art.44 alin.3 statuează că nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.
Ori, în opinia reclamantului, atât HG nr.488/2011, cât și Hotărârea Comisiei de Aplicare a Legii 255/2010 încalcă aceste prevederi imperative și nu prezintă un caracter drept prealabil deposedării proprietății, acest aspect fiind recunoscut indirect chiar de către Guvernul României care, prin Hotărârea nr.416/2010, a stabilit că pentru un metru pătrat de teren din aceeași zonă se calculează prețul de 4 euro și nu de 0,17 cenți, cum s-a stabilit prin hotărârea atacată.
Reclamantul face trimitere și la jurisprudența CEDO prin care s-a statuat că există trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate, și anume ca privarea să fie prevăzută de lege, adică de norme interne aplicabile în materie, privarea să fie impusă de o cauză de utilitate publică și privarea să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional; mai mult decât atât, adaugă reclamantul, Comisia Europeană a decis, la rândul său, cu valoare de principiu, prin Hotărârea din 15.01.1998, că o privare de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu normele de drept intern, să respecte un raport de proporționalitate între mijloacele folosite în scopul vizat, de maniera în care privarea de proprietate trebuie să menajeze un just echilibru între exigențele de interes general și imperativele fundamentale ale individului, în special prin indemnizarea rezonabilă și proporțională a valorii bunului, indemnizare acordată titularului dreptului de proprietate.
Astfel fiind, reclamantul subliniază că valoarea terenului a fost corect stabilită la suma de 7.024 euro prin expertiza efectuată inițial, iar raportarea la expertizele întocmite de camerele notarilor publici, pe care Guvernul le-a avut în vedere în hotărârea care stabilește despăgubirea propusă, nu respectă caracterul rezonabil și proporțional al indemnizării și nu poate să reprezinte o despăgubire justă și dreaptă, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului, luând în considerare dovezile prezentate de aceștia.
Prin urmare, în aprecierea reclamantului este mai mult decât evident faptul că raportarea strict la expertizele întocmite de camerele notarilor publici este cu totul ilegală, nefirească și nu evidențiază valoarea unei juste despăgubiri.
Nu în ultimul rând, subliniază reclamantul și faptul că există o diferența foarte mare între valorile terenurilor pe metru pătrat stabilite de expertiza independentă în documentul numit „Tabel cu valorile de despăgubire al terenurilor ce urmează a fi expropriate de pe teritoriul administrativ al orașului Pecica în vederea construcției autostrăzii Nădlac - A." și cele evidențiate în anexa aferentă HG nr.488/2011, în același sens fiind și Lista privind teritoriul comunei Șeitin, jud. A., Lista privind teritoriul orașului Nădlac și Hotărârea Guvernului României nr. 573/01.06.2011, prin care se stabilesc, pe metru pătrat, valori de câteva ori mai mari față de cele calculate prin hotărârea de expropriere.
Pentru toate aceste motive, solicită admiterea acțiunii.
Prin întâmpinarea depusă, pârâtul prin reprezentant a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând, în esență, că despăgubirile stabilite prin hotărârea de expropriere au fost corect calculate.
Arată că, la momentul promovării Proiectului de Hotărâre a Guvernului nr.416/2010, procedurile de expropriere aplicabile au fost cele prevăzute de Legea nr.198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local și de Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 434/2009 pentru acele imobile proprietate privată care se regăsesc pe culoarul de expropriere aferent proiectului, prevederi în baza cărora expropriatorul a întocmit o documentație tehnico-economică cuprinzând date privind încadrarea lucrării în planurile de urbanism și amenajare a teritoriului și planuri cu amplasamentul lucrării care conțin delimitarea suprafețelor și a construcțiilor propuse spre expropriere.
În prezent, afirmă pârâtul, cadrul legal în materie de expropriere îl reprezintă Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, iar potrivit art. 5 din această lege, expropriatorul are obligația de a aproba, prin hotărâre de guvern, lista proprietarilor imobilelor care constituie coridorul de expropriere, așa cum rezultă din evidențele unităților administrativ – teritoriale; indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții Autostrada Nădlac - A. au fost aprobați prin Hotărârea Guvernului nr. 1480/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 8 decembrie 2009, iar prin Hotărârea Guvernului nr. 416/2010 s-a aprobat amplasamentul lucrării, declanșarea procedurilor de expropriere pentru imobilele situate pe amplasamentul lucrării, precum și suma globală estimată, cu titlu de despăgubire, în valoare de 63.000.000 lei, rezultată din raportul de expertiză întocmit de către un expert autorizat ANEVAR, angajat de către expropriator, în conformitate cu vechiul cadru legislativ în materie de expropriere; această sumă a fost ulterior suplimentată cu 17.500.000 lei, prin Hotărârea Guvernului nr. 1248/2010, în situația în care suma globală necesară acestui proiect era de 80.500.000 lei.
În raport de prevederile art.11 din Legea nr.255/2010, s-a procedat la evaluarea proprietăților imobiliare expropriate de către un evaluator specializat, membru ANEVAR, stabilindu-se, în conformitate cu standardul internațional IVS, că suprafața totală ce urmează a fi expropriată este de 865.211 mp, cu o valoare totală a despăgubirilor în cuantum de 684.356,29 lei.
Așadar, conchide pârâtul că atât timp cât raportul de evaluare a fost întocmit analizând piață specifică a proprietăților imobiliare în cauză, întemeindu-se pe criterii precum definirea pieței (tipul de proprietate, potențialul de a produce venituri, localizare, caracteristicile investitorilor și arendași), gradul de fertilitate al terenului sau echilibrul pieței (cererea, oferta competitiva, etc.), hotărârea de expropriere este temeinică și legală, iar susținerile reclamantului sunt nefondate și se impune respingerea acestora ca atare.
Prin concluziile scrise depuse la data de 07.11.2012, pârâtul prin reprezentant a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivând că expertiza efectuată în cauză nu este concludentă pentru stabilirea valorii despăgubirilor întrucât nu a fost întocmită cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare; în opinia sa, expertiza nu pornește de la prețurile la care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel situate în aceeași unitate administrativă, ci de la oferte culese de pe internet care prezintă semne de întrebare privitoare la veridicitatea acestora.
Apreciază că singurul raportul de expertiză concludent în prezenta cauză este cel întocmit de . prin care s-a stabilit cu exactitate valoarea justă ce trebuie acordată persoanei expropriate cu titlu de despăgubire.
Prin concluziile scrise depuse cu ocazia amânării de pronunțare, reclamantul arată că înțelege să modifice cuantumul despăgubirilor solicitate la suma de 3.997 euro, reiterează aspectele invocate anterior și conchide că raportul de expertiză efectuat în cauză de comisia de experți constituită în condițiile Legii nr.33/1994 prezintă o valoare reală și corectă a despăgubirilor, fiind foarte apropiată de valoarea stabilită prin HG nr.416/2010 în forma sa inițială.
Prin notele de ședință, același reclamant susține, cu privire la Adresa nr.221/08.05.2012 a BNP „D.”, că aceasta nu corespunde realității pieței imobiliare, în condițiile în care, anterior emiterii acestei adrese, la același birou notarial s-au vândut terenuri și la prețuri de 2.5 euro/mp.
Adaugă că au inițiat demersuri pentru lămurirea legalității raportului de expertiză întocmit de către expertul evaluator membru G. N. și dacă metoda folosită de acesta – cea a comparației prin bonitare – este sau nu conformă cu legislația în vigoare și cu Standardele Internaționale de Evaluare, iar prin Adresa nr.711/21.12.2012, UNEAR le-a comunicat că utilizarea acestei metode de către evaluatorii autorizați ai Uniunii constituie abatere profesională care se sancționează de către organele abilitate ale Uniunii, în funcție de circumstanțele în care a fost săvârșită.
Din probele administrare în cauză, respectiv hotărâri de stabilire a despăgubirilor, încheieri CF, contracte de vânzare-cumpărare, raport de evaluare proprietăți imobiliare, schițe cadastrale, raport de expertiză tehnică judiciară și supliment la expertiză, instanța reține în fapt următoarele:
Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.155/239/07.10.2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr.255/2010 s-a dispus exproprierea de la reclamant a suprafeței de 1.001 mp din terenul situat în loc. Pecica, jud. A., nr.cad.A/884/40/2.
Reclamantul contestă această hotărâre, susținând că suma oferită de expropriator este derizorie atât față de valoarea de circulație a terenurilor, cât și față de sumele oferite pentru alte terenuri, în baza legilor de expropriere anterioare.
Cererea reclamantului este întemeiată pe dispozițiile art.22 alin.1 din Legea nr.255/2010, conform cărora expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute stabilite de expropriator se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate.
Stabilirea despăgubirilor cuvenite în caz de expropriere, chiar dacă aceasta se realizează în temeiul legii speciale - Legea nr.255/2010 – se face în conformitate cu prevederile cadrului normativ general cuprins în Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Prin urmare, în cauză sunt incidente prevederile art.26 alin.2 din Legea nr.33/1994, conform cărora:
„(1) - Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.”
„(2) - La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.”
Pentru stabilirea despăgubirilor, instanța a procedat în conformitate cu dispozițiile art.25 din Legea nr.33/1994, numind o comisie de trei experți, din care unul desemnat de instanță și câte unul nominalizat de reclamant, respectiv de către pârâtul expropriator.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză, valoarea de circulație a suprafeței de 1.001 mp ar fi de 11.324 lei, echivalentul a 2.503 euro.
Raportul de expertiză a fost semnat cu observații de către domnul expert M. B., acesta subliniind faptul că expertiza nu tratează corect abordarea prin piață.
Deși experții au arătat că pentru estimarea valorii de piață se utilizează două metode, respectiv metoda comparațiilor de piață și metoda randament, iar după aplicarea celor două metode, în baza reconcilierii rezultatelor, se estimează rezultatul final, instanța apreciază că suma de 2.503 euro pentru o parcelă de 1.001 mp reprezentând teren agricol situat în extravilanul unei localități care nu este nici măcar reședință de județ, este una exorbitantă, plasată în afara realității obiective.
În totală contradicție cu aceste concluzii, raportul de evaluare globală a imobilelor valabil pe anul 2012, luat în considerare de notarii publici la autentificarea actelor juridice notariale privitoare la imobile și care are la bază date statistice culese din activitatea notarială din anul precedent 2011, stabilește pentru orașul Pecica o valoare de 2000 euro/ha, ceea ce, în echivalent, înseamnă 0,2 euro/mp, adică 0,9 lei/mp.
Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art.44 din Constituție, dar și de art.1 Protocolul nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.
Or, o dreaptă sau justă despăgubire presupune acordarea proprietarului expropriat a prețului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind prețul pieții, adică prețul cu care se vând sau se cumpără, în mod obișnuit astfel de terenuri.
Fiind în realitate o vânzare forțată, în care consimțământul vânzătorului nu este cerut de lege, în considerarea efectelor general benefice a utilității publice căreia îi va fi afectat imobilul, este firesc ca despăgubirea pentru bunul expropriat să cuprindă doar un preț echivalent cu prețul la care s-ar fi vândut, în mod normal bunul, în cazul unei vânzări obișnuite, consimțite de ambele părți, dar și eventualul prejudiciu cauzat proprietarului-vânzător reprezentat inclusiv de eventualul beneficiu de care a fost lipsit ca urmare a unei exproprieri intempestive, în raport de lucrările realizate și care urmau să aducă un beneficiu cert și previzibil.
Acesta a fost și motivul pentru care tribunalul, din oficiu, în baza rolului activ consacrat de art. 129 alin. 5 C.pr.civ., în raport de concluziile raportului de expertiză, a solicitat unui birou notarial situat în apropierea zonei în care se găsește terenul expropriat a comunica instanței o copie a contractelor de vânzare - cumpărare încheiate în cursul anilor 2011 – 2012, cu obturarea datelor de identificare ale părților și cu păstrarea elementelor care interesau în soluționarea cauzei, respectiv data contractului, suprafața vândută și prețul stabilit de părți.
În total a fost depus la dosar un număr de 19 contracte (f. 155-174) prin care s-au vândut diverse suprafețe de teren, unele mai reduse, de numai 5.000 mp, până la suprafețe mai mari de 6,2 ha, 6,3 ha sau chiar 6,4 ha de teren arabil.
Toate contractele depuse la dosar datează din perioada 2011 – 2012, astfel că prețurile indicate în cuprinsul lor sunt de certă actualitate.
Dintr-o analiză sumară a acestor contracte se poate constata că, în cele mai multe cazuri, prețul de vânzare a fost de 1,3 lei/mp; în unele contracte au putut fi identificate și prețuri mai reduse, respectiv între 0,6 – 0,9 lei/mp, dar au existat convenții de vânzare a unor terenuri agricole, chiar la prețuri mai ridicate, potrivit Adresei nr.221 din data de 08.05.2012 emisă de BNP Asociații „D.”, în zona Pecica s-au înregistrat, în situații mai rare, de 2900 – 3000 euro/ha, respectiv 0,3 euro/mp, preț pe care instanța îl va reține ca fiind un indicator elocvent pentru stabilirea valorii aproximative de circulație a suprafeței de 1.001 mp expropriată de la reclamant pentru construirea autostrăzii A. – Nădlac.
Din înmulțirea suprafeței expropriate cu un preț de 0,3 euro/mp, cu cât s-au vândut terenurile în general, în ultimii 2 ani, în extravilanul orașului Pecica, rezultă o valoare de 300, respectiv 1.350 lei.
Instanța nu a reținut valoarea de piață din contractul de vânzare – cumpărare autentificat în 27 noiembrie 2012, întrucât acesta a fost încheiat cu mult după data exproprierii și este un contract izolat; chiar mai mult, terenul a fost achiziționat în vederea realizării de către vânzători a obiectului de activitate a Intreprinderii Individuale Kocsik M. „Agro Press”, teren care are deschidere la DN 7 și acces direct la rețeaua de gaze, nefiind astfel comparabil cu terenul expropriat de la reclamant.
La fel, nici contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 17.05.2012, prin care o societate a dobândit un teren, nu este relevant, deoarece acesta are categoria de folosință curți și construcții, ceea ce nu este cazul în speță, ipoteza fiind identică și în ceea ce privește contractul de ipotecă autentificat la data de 17.02.2011.
Pe de altă parte, contractul autentificat la 12 august 2011, încheiat între două societăți comerciale, nu este relevant față de criteriul stabilit de art.26 alin.(1) și (2) din Legea nr.33/1994.
Sintagma de ,,prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele” are semnificația de preț plătit efectiv și consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare și nu ofertele de preț ale agențiilor imobiliare ori prețurile de tranzacționare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet și din anunțurile de mică publicitate din zonele locale privind imobilele de același fel, în aceeași unitate administrativ-teritorială.
În aceste condiții, concluziile comisiei de experți trebuie să aibă la bază prețurile de tranzacționare a terenurilor de același fel și din aceeași unitate administrativ-teritorială la momentul efectuării lucrării.
Metodele utilizate de experți, respectiv de comparație și randament, nu se regăsesc printre criteriile prevăzute expres și neechivoc de Legea nr.33/1994 și anume prețul cu care se vând în mod obișnuit, în zona în discuție, terenuri similare celui expropriat.
În cazul în care experții nu au analizat vânzări efective, instanța nu poate ține seama, la stabilirea despăgubirilor, de raportul de expertiză întocmit.
În cauză nu se punea problema lipsei de tranzacții pentru perioada vizată, așa cum rezultă din contractele atașate la dosar și din adresa notarului public D. S., astfel încât contractele autentice de vânzare-cumpărare exprimă cel mai convingător prețul rezultat în urma întâlnirii cererii și ofertei.
Afirmația experților că în realitate părțile declară la notar un preț mai mic pentru a eluda taxele și onorariile notariale, nu este susținută de nicio probă, astfel că atât timp cât nu s-a constatat de către instanță vreo simulație privind prețul, nu se pune problema înlăturării unor convenții autentice care beneficiază de prezumția de validitate.
În afară de această valoare de circulație a terenului, tribunalul reține a fi pertinente și juste aprecierile din cuprinsul raportului de expertiză conform cărora în cuantumul despăgubirilor cuvenite trebuie incluse și sumele necesare reclamantului pentru a-și reîntregi proprietatea diminuată ca efect al exproprierii, prin cumpărarea în aceeași zonă, de pe piața liberă, a unei alte suprafețe de teren egală ca întindere cu cea preluată în domeniul public și care cuprind 5 % comision.
Prin urmare, instanța concluzionează că în cadrul despăgubirilor trebuie inclusă și suma de 68 lei reprezentând procentul menționat din valoarea de circulație a terenului expropriat.
În schimb, nu se justifică includerea în cuantumul despăgubirilor a valorii pierderii producției agricole, întrucât din întreg ansamblul probator administrat în cauză nu rezultă că, la momentul exproprierii, terenul ar fi fost însămânțat ori cultivat și că, urmare exproprierii, reclamantul nu ar mai fi putut să culeagă recolta adică roadele muncii depuse. De altfel, nu rezultă că terenul cu pricina ar fi fost cultivat până la momentul la care a intervenit exproprierea, astfel că acordarea de despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu eventual și incert, legat de imposibilitatea cultivării terenului expropriat, nu își are nicio fundamentare legală.
Mai mult, nu se justifică nici acordarea unor despăgubiri suplimentare pentru dauna provocată ca urmare a interdicției de construire pe lățimea benzii de siguranță și protecție, atât timp cât terenul expropriat a fost teren agricol, iar reclamantul nu au făcut dovada că a fost aprobat un plan urbanistic zonal care anterior exproprierii nu a schimbat categoria de folosință a terenului din teren agricol extravilan în teren cu construcții.
Argumentele și susținerile reclamantului legate de faptul că unii proprietari au intrat deja în posesia despăgubirilor exorbitante stabilite inițial, nu pot constitui un argument care să determine instanța a stabili o despăgubire mai mare decât cea care rezultă din prospectarea pieții imobiliare din zonă, criteriul legal din art.26 din Legea nr.33/1994 nu poate fi înlăturat pe acest considerent.
Pentru aceste considerente, instanța va admite în parte acțiunea reclamantului și, pe cale de consecință, va anula în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.155/239/07.10.2011, va obliga pârâtul să plătească reclamantului suma de 1.418 lei cu titlu de despăgubiri și dobânda legală aferentă, începând cu data scadenței din 10 01 2012 și până în ziua plății efective.
În ceea ce privește dobânda legală, temeiul acordării acesteia îl constituie art.1 din OG nr.13/2011.
Ca urmare a admiterii în parte a cererii, în temeiul disp. art. 274 - 276 C.pr.civ., tribunalul va obliga pârâtul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând avans onorariu expertului numit de instanță.
Întrucât reclamantul nu a achitat diferența din onorariul de expert, acesta va fi obligat la plata către expertul O. M. a sumei de 950 lei reprezentând diferența din onorariul pentru expertiză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRÂȘTE:
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul S. V., cu dom. ales la C..Av.P. E., ., . contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, cu sediul în București, ..38, Sector 1, având ca obiect despăgubiri.
Anulează în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.155/239/07.10.2011.
Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 1.418 lei cu titlu de despăgubiri, cu dobânda legală aferentă calculată de la data de 10.01.2012.
Respinge restul pretențiilor solicitate.
Obligă pârâtul la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Obligă reclamantul la plata sumei de 950 lei reprezentând diferența rămasă neachitată din onorariul definitiv aferent domnului expert ing. O. M..
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 29.01.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
L. B. P. M.
Red.B.L.
Tred.P.M
5 ex./3 .
Se comunică părților:
RECLAMANTUL
S. V. - A., dom. ales la C.. Av. P. E., ., .;
PÂRÂT
S. R. PRIN COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE - sector 1, București, .. 38
P. DE PE L. TRIBUNALUL A.
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 3141/2013. Tribunalul ARAD | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1006/2013. Tribunalul ARAD → |
|---|
