Contestaţie la executare. Decizia nr. 1028/2013. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1028/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 11-09-2013 în dosarul nr. 4510/55/2013/a1
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator - 3207/2504
Secția civilă
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1028/R
Ședința publică din 11 septembrie 2013
Președinte T. B.
Judecător Ș. V.
Judecător S. C. Ș.
Grefier M. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta-intimată Reiffeisen B. S.A. București împotriva încheierii civile din 26.06.2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ 13 în contradictoriu cu intimații-contestatori A. H. I., A. Ș., B. M. D. având ca obiect, contestare la executare – suspendare executare silită.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta recurentei-intimate, consilier juridic M. G. și intimata-contestatoare B. M. D., lipsă fiind intimații contestatori A. H. I. și A. Ș..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 5 lei taxă judiciare de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta recurentei-intimate depune delegație de reprezentare, chitanță în sumă de 5 lei reprezentând taxă timbru judiciar și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei. Nemaifiind alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentei-intimate solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Intimata-contestatoare B. M. D. solicită respingerea recursului, consideră că recursul nu mai are obiect deoarece s-a anulat executarea silită.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului înregistrat la Tribunalul A. la data de 23.08.2013, constată că prin încheierea din 26.06.2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ 13 s-a admis cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoarea A. H. I., în contradictoriu cu intimata Reiffeisen B. S.A. București și în consecință s-a suspendat executarea silită pornită în dosarul execuțional nr.118/2013 al Biroului executor Judecătoresc G. C., până la soluționarea contestației la executare.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
În discuție se pune caracterul executoriu al titlului deținut de intimată și că în dosarul execuțional nu există dovada că trecerea la executarea silită a fost încuviințată de instanță;
A reținut iminența continuării procedurii de executare și împrejurarea că o eventuală întoarcere a executării s-ar dovedi a fi prejudiciabilă și împovărătoare pentru oricare dintre părți;
Executarea silită nu a fost finalizată și văzând că prin admiterea cererii de ajutor public judiciar, contestatoarea A. H. a fost scutită de plata cauțiunii, instanța a apreciat cererea de suspendare ca fiind justificată.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs urmăritoarea Reiffeisen B. S.A. București, solicitând admiterea recursului, modificarea încheierii în tot, în sensul respingerii ca neîntemeiata a cererii de suspendare formulată de către contestatoarea A. H. I..
În motivare arată că, hotărârea primei instanțe este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Instanța de fond nu s-a aplecat cu atenție asupra actelor de la dosarul cauzei din care rezultă faptul că la data declarării scadentei anticipate, respectiv în luna ianuarie 2013 întârzierile la plată erau de 145 de zile. Totodată, "negocierile" invocate au fost inițiate de reclamantă după declararea scadenței anticipate și anume la data de 25.01.2013, așa cum rezultă din adresa nr. 1239/05.03.2013 depusă la dosarul cauzei în cuprinsul acesteia fiind specificate datele la care au avut loc convorbirile telefonice și rezultatul acestora; or, scadența anticipată a fost declarată la 18.01.2013, înainte de inițiativa clientei.
De altfel, din aceeași adresă, rezultă faptul că reclamanta s-a angajat de 4 ori că va face plata creditului restant, aceasta nerespectând cele discutate telefonic. Achitarea unor sume de 25 CHF, 100 CHF, etc. nu pot conduce la repunerea reclamantei în grafic și nici nu pot fi catalogate ca făcând dovada unei "negocieri" câtă vreme promisiunile de plată nu au fost respectate, iar în ultima discuție telefonică (purtată la data de 11.02.2013) nu s-a stabilit nicio promisiune de plată.
Prin urmare, nu s-a făcut dovada niciunei negocieri, ci doar a faptului că reclamanta a încercat să îi inducă în eroare că va plăti suma restantă pentru a obține o repunere în grafic, dar nu și-a respectat promisiunea de plată.
Declararea scadenței anticipate a avut loc conform condițiilor contractuale; or, potrivit art. 969 din vechiul cod civil „Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante", prin urmare contractul de credit produce efecte juridice depline între părți, acesta nefiind desființat.
Potrivit art. 6 lit. c din contractul de credit, împrumutatul și codebitorul s-au obligat față de bancă să asigure în contul curent sumele necesare acoperirii obligațiilor de plata scadente (credit, dobânzi, comisioane și orice alte sume datorate).
Încă din luna decembrie a anului 2011, deci cu mai mult de 1 an înainte de declararea scadentei anticipate, reclamanții au fost notificați despre iminenta declarării scadenței anticipate. În urma refuzului de a răspunde la notificarea Băncii și de a achita suma restantă banca a considerat că debitorii nu sunt interesați în rezolvarea pe cale amiabilă a situației respective, drept pentru care a fost declarată scadența anticipată a creditului, conform prevederilor contractului de credit sus menționat, acest fapt fiindu-le notificat reclamanților prin Notificările nr.2724, nr.2725 și nr.2726 din data de 18.01.2013.
Or, instanța a ignorat total aceste apărări ale băncii, deși este vizibil că reclamanta doar a contactat banca și a făcut plați modice care nu sunt în măsura sa conducă la acceptarea unei negocieri de către bancă, în afara înțelegerii contractuale.
In ceea ce privește motivarea că nu s-a făcut dovada ca executarea silită a fost încuviințată de instanța de judecată, recurenta artă că, deși la dosarul execuțional executorul nu a atașat încheierea de încuviințare a executării silite, instanța nu a pus în discuție această problemă pentru ca banca în calitate de creditoare să facă demersuri pentru a o depune. În alta ordine de idei, în Somația execuțională din data de 28.01.2013 este menționată cu caractere subliniate încheierea nr.846 din 20 februarie 2013 pronunțată de Judecătoria A. prin care s-a încuviințat executarea în dosarul execuțional în speță. Pe de altă parte, în baza rolului activ și al principiului aflării adevărului instanța putea face cercetări în propriile evidențe având în vedere că încuviințarea a avut loc tot la Judecătoria A..
Totodată, instanța trebuia să aibă în vedere dispozițiile art.403 alin.1 care instituie nu obligația, ci posibilitatea pentru instanță de a suspenda executarea silită; or, în speță, nu au rezultat încălcări ale drepturilor contestatoarei care să-i fi cauzat vreo vătămare, declararea scadenței anticipate fiind făcută în conformitate cu condițiile contractuale, iar creanța este dovedită prin extrase de cont, astfel că nu se impunea suspendarea executării silite.
Mai mult, recurenta apreciază că prin admiterea cererii de suspendare i-a fost încălcat și dreptul la un proces echitabil în sensul că orice litigiu trebuie să se finalizeze într-un termen rezonabil.
Art. 6 alin. 1 din CEDO prevede dreptul persoanelor fizice sau juridice la un proces echitabil, iar garanțiile prevăzute la art. 6 din Convenție sunt aplicabile și în faza executării silite întrucât procesul civil include și etapa executării silite. Or, în speță, prin admiterea cererii de suspendare au fost împiedicați a duce la îndeplinire executarea unui titlu executoriu, suspendarea impunându-se numai în cazul în care ar fi evidentă o încălcare a drepturilor debitorului, ceea ce nu s-a probat în cauză.
Susținerea că întoarcerea executării silite ar fi împovărătoare pentru ambele părți nu poate constitui, de asemenea, temei al executării silite întrucât și suspendarea executării este împovărătoare pentru ambele părți.
Astfel, recurenta arată că are calitatea de comerciant care desfășoară o activitate lucrativă, participă la relații economice care sunt caracterizate prin operativitate și are de partea sa acte valide din care rezultă că deține față de debitoare o creanță rezultată din contractul de credit (care constituie titlu executoriu conform prevederilor art. 120 din OUG nr. 99/2006). Desfășurarea normală a activității comerciale impune ca toate persoanele care și-au asumat obligații în baza raporturilor juridice la care participă, să își execute aceste obligații în conformitate cu contractele încheiate.
În urma suspendării executării, banca, în calitate de creditoare, nu mai are posibilitatea de a recupera creanța pe care o deține față de debitoare, fiind lipsită de orice mijloace legale coercitive pe o bună perioadă de timp.
Or, neachitarea la scadență a sumelor de bani datorate de către debitori în baza raporturilor contractuale legal încheiate îl situează pe creditor în poziția de a fi lipsit de mijloacele financiare necesare continuării activității sale.
Recurenta mai invocă în sprijinul susținerilor prevederile art.1 din Protocolul 1 al CEDO: „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile acestea nu aduc atingere dreptului statelor de a reglementa folosința bunurilor conform interesului general".
De asemenea, recurenta arată că suspendarea executării silite este împovărătoare deopotrivă și pentru debitor deoarece pe această perioada curg penalitățile, creanța sa crescând în mod considerabil, or, dacă s-ar face acte de executare fiecare sumă recuperată în contul creanței conduce la reducerea penalităților.
In plus, apreciază că acordarea în sine a suspendării cu scutirea de la plata cauțiunii este nelegală, încălcând în mod flagrant drepturile creditorului.
Instituirea obligației de plată a cauțiunii are o dublă finalitate: pe de o parte aceea de a constitui o garanție pentru creditor în ceea ce privește acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite și pe de altă parte de a preveni și a limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău platnici. La rândul sau, debitorul, al cărui acces liber la justiție nu este îngrădit prin obligarea sa la plata unei cauțiuni, chiar dacă nu are posibilitatea de a achita cauțiunea și a obține suspendarea executării, care își urmează cursul, are dreptul, în situația în care contestația sa este admisă, la întoarcerea executării.
În drept recurenta invocă dispozițiile art.304 pct.9, 3041 Cod procedură civilă.
Intimații nu au depus întâmpinare la dosar.
Recursul este nefondat urmând a fi respins în baza art. 312 alin. 1 codul de procedură civilă cu mențiunea că în urma examinării cauzei din oficiu, în limitele conferite de art. 306 alin. 2 Codul de procedură civilă, nu au fost identificate motive de ordine publică de natură a atrage nulitatea sentinței recurate.
Astfel cererea de suspendare a executării silite a fost formulată în cadrul unei contestații la executare având ca obiect inclusiv apărări de fond împotriva titlului executoriu, care nu provine de la o instanță de judecată.
Verificând în evidența informatizată a instanței, tribunalul constată că la data de 04 septembrie 2013 Judecătoria A. a admis contestația la executare și a anulat executarea silită, situație în care nu se mai poate pune problema continuării executării, întrucât aceasta a fost desființată.
Văzând dispozițiile art. 274 Codul de procedură civilă și faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de urmăritoarea Reiffeisen B. S.A. București împotriva încheierii civile din 26.06.2013, pronunțată în dosarul nr._ 13 al Judecătoriei A..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 septembrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
T. B. Ș. V. S. C. Ș.
Grefier,
M. C.
Red.SCS
Thred.. instanță:Judecătoria A., jud.C. H.
Ex.2
Nu se comunică
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 170/2013. Tribunalul ARAD | Legea 10/2001. Sentința nr. 3141/2013. Tribunalul ARAD → |
|---|
