Obligaţie de a face. Decizia nr. 558/2013. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 558/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 11-12-2013 în dosarul nr. 18257/55/2012
ROMANIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECTIA CIVILA
DOSAR NR._ /A/2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 558
Ședința publică din data de 11 decembrie 2013
Președinte H. O.
Judecător A. Ș.
Grefier V. M.
S-au luat în examinare apelurile declarate de pârâtul A. C. și reclamanta P. R. Catolică Semlac, împotriva sentinței civile nr.5054 din 05.09.2013, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta apelantului – pârât A. C. - avocat A. T. R. din Baroul A., lipsă fiind apelantul - pârât A. C. și reprezentanta apelantei - reclamantă P. R. Catolică Semlac .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, constatându-se că s-a efectuat cercetarea la fața locului în data de 09.12.2013 potrivit procesului verbal încheiat cu această ocazie, care s-a atașat dosarului la filele 28 – 29. Prin serviciul registratură al instanței la data de 11.12.2013 apelantul - pârât A. C. a depus la dosar un înscris prin care solicită admiterea apelului său și respingerea apelului declarat de apelanta – reclamantă P. R. Catolică Semlac ca fiind tardiv având în vedere dispozițiile art.284 al.1 raportat la art.103 al.1 Cod procedură civilă, deoarece hotărârea i-a fost comunicată acestuia la data de 27.09.2013, iar apelul a fost declarat la data de 16.10.2013, respectiv cu încălcarea termenului de 15 zile stabilit de lege.
Nemaifiind formulate alte cereri, ori necesare alte probe, instanța apreciind apelurile în stare de soluționare acordă cuvântul reprezentantei apelantului - pârât A. C..
Reprezentanta apelantului - pârât A. C. solicită admiterea apelului declarat de acest apelant și respingerea apelului declarat de apelanta - reclamanta P. R. Catolică Semlac, cu cheltuieli de judecată depunând în acest sens chitanța nr. 40/26.11.2013 privind onorariul avocațial și factura fiscală . nr.064 din 26.11.2013.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelurilor înregistrate la această instanță la data 16.10.2013 constată că,prin sentința civilă nr.5054 din 05.09.2013, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ ,s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta P. R.-Catolică Semlac, în contradictoriu cu pârâtul A. C. și a fost obligat pârâtul să contribuie în proporție de 50% la repararea zidului casei parohiale aflat înspre curtea pârâtului, s-a respins în rest acțiunea și s-au compensat în totalitate cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta este proprietara imobilului situat în Semlac nr.683 constând în casă în care funcționează în prezent școala primară din comună, iar pârâtul este proprietarul imobilului învecinat, casa parohială constituind limita dintre cele două proprietăți. Prin acțiunea de față reclamanta a solicitat că pârâtul să fie obligat să înlăture obiectele și plantele aflate pe spațiul legal ce aparține spatelui clădirii reclamantei; să ridice obiectele și materialele din geamurile sălii de clasă aflată în imobil și să îndepărteze câinele de la geamul clasei precum și materialele de construcții depozitate pe suprafața grădinii parohiale; să repare pereții clădirii parohiei avariați din culpa exclusivă a pârâtului.
Prima instanță a apreciat că cererea reclamantei este parțial întemeiată, întrucât în ce privește primul petit al acțiunii, reținând că acesta este neîntemeiat întrucât din proba cu martorii administrată în cauză (V. D. M. și I. E. F. – f. 40, 43) nu rezultă să existe obiecte sau plante aparținând pârâtului care să se afle pe spațiul legal ce aparține spatelui clădirii reclamantei. De asemenea, în ce privește materialele de construcții ale pârâtului despre care reclamanta a afirmat că se află în grădina sa (petitul 2), martora V. D. a afirmat că acestea sunt situate chiar pe linia despărțitoare dintre imobile, respectiv unde ar trebui să existe un gard despărțitor, iar martora I. E. F. a susținut că materialele sunt depozitate la pârât în grădină.
Prin urmare, instanța de fond a reținut că în speță nu s-a făcut dovada certă că materialele aparținând pârâtului sunt depozitate pe terenul reclamantei, cu atât mai mult cu cât imobilele dintre părți nu sunt delimitate prin gard. Or, având în vedere faptul că prin prezenta acțiune nu s-a solicitat stabilirea liniei de hotar dintre părți, instanța de fond a considerat neîntemeiat și acest capăt de cerere (privitor la materialele depozitate pe terenul reclamantei). De altfel, pentru a pune capăt disputei dintre părți în ce privește depozitarea materialelor de construcții, reclamanta are posibilitatea să-și îngrădească imobilul, conform art. 561 C.civ.
În ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtului la ridicarea obiectelor din geamurile clasei și la îndepărtarea câinelui, instanța de fond a constatat că din declarațiile martorilor audiați în cauză (V. D. M. și I. E. F.) coroborate cu planșele foto depuse la dosar chiar de reclamantă rezultă că în prezent nu există niciun obiect care să împiedice . de la sala de clasă. Astfel, martora I. E. F. a declarat că deși la un moment dat pârâtul a depozitat „tulei de porumb” care au acoperit aproape în întregime geamul de la clasă, în prezent aceștia au fost ridicați de pârât, iar martora V. D. M. a arătat că pârâtul a mutat cușca câinelui al cărui acoperiș acoperea o parte din geamul de la sala de clasă. De altfel, din planșa foto depusă la fila 39 se poate observa că geamurile casei parohiale nu sunt acoperite cu niciun obiect. În ce privește câinele reclamantului, atât timp cât nu există o dispoziție legală care să-i interzică să dețină un astfel de animal ori să impună ca acesta să fie deținut într-un anumit loc, instanța de fond a reținut că pârâtul nu poate fi obligat să mute în altă parte cușca doar pentru că uneori câinele latră. Prin urmare, instanța de fond a reținut că acest capăt de cerere este neîntemeiat.
Cu privire la cel de-al treilea petit al acțiunii, având ca obiect obligarea pârâtului la repararea pereților casei parohiale, instanța de fond a reținut că acesta este parțial întemeiat. Astfel, potrivit expertizei tehnice în construcții efectuate în cauză de expert Ț. Ș. (f. 52-55) igrasia de pe pereții clădirii se datorează atât pârâtului, respectiv datorită jardinierei care este lipită de peretele casei parohiale, cât și datorită neîngrijirii corespunzătoare a jgheabului de către reclamantă precum și datorită vechimii casei (aspect ce rezultă din lămuririle date de expert în fața instanței). Expertul a arătat că igrasie există și la peretele aflat spre stradă, nu doar la peretele aflat în curtea pârâtului, astfel că este evident că jardiniera pârâtului nu este singura cauză a igrasiei.
Prin urmare, instanța de fond a reținut că atât fapta pârâtului de a uda excesiv jardiniera, ceea ce reprezintă un abuz de drept din partea sa, cât și a reclamantei, de a nu îngriji corespunzător jgheaburile casei, au determinat producerea igrasiei, părțile având o culpă comună, motiv pentru care pârâtul a fost obligat să suporte doar 50% din reparațiile necesare pentru înlăturarea igrasiei.
Ca atare, în baza art. 1349 alin. 1 și 2 C.civ., potrivit căruia orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.
(2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral, instanța de fond a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâtul să contribuie în proporție de 50% la repararea zidului casei parohiale aflat înspre curtea pârâtului și s-a respins în rest acțiunea. Iar în baza art. 274 și 276 C.pr.civ., s-au compensat în totalitate cheltuielile de judecată suportate de părți.
Împotriva acestei soluții au formulat apel la data de 14.10.2013, pârâtul A. C. și la data de 16.10.2014 reclamanta P. R. Catolică Semlac .
Apelantul – pârât A. C. a solicitat anularea Sentinței civile nr. 5054/05.09.2013 și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria A.,având în vedere că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecarea fondului; în subsidiar, în situația în care instanța apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile trimiterii cauzei spre rejudecare, solicită admiterea apelului, modificarea în parte a hotărârii apelante în sensul respingerii în tot a acțiunii reclamantei și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată invocând în drept dispozițiile art. 282 și următoarele Cod procedură civilă.
Apelanta – reclamantă reclamanta P. R. Catolică Semlac a solicitat modificarea Sentinței civile nr. 5054/05.09.2013 pe care o considera netemeinică și nelegală, în sensul admiterii primului și celui de-al treilea capăt de cerere al acțiunii, cu cheltuieli de judecată, invocând în drept dispozițiile art.282 și următoarele Cod procedură civilă .
În motivarea apelului formulat de pârâtul A. C. se arată că,apreciază hotărârea apelată ca fiind nelegală, lipsită de o temeinică motivare având în vedere că, în conținutul motivării sentinței apelate prima instanță pe de o parte nu combate și nu argumentează apărările sale formulate în susținerea respingerii acțiunii, iar pe de altă parte în ceea ce privește soluția de obligarea la a contribui cu 50% la repararea zidului casei parohiale, din considerentele hotărârii nu rezultă fără echivoc culpa sa și nici raportul de cauzalitate care au stat la baza soluției dispuse și nici modul în care instanța a cuantificat proporția stabilită prin dispozitivul sentinței; nu în ultimul rând, obligația dispusă în sarcina sa este exprimată în termeni generali, ce nu permit o identificare exactă a îndatoririlor ce îi revin și, prin urmare, susceptibile a fi interpretate în mod abuziv de către reclamantă. În considerentele sentinței instanța de fond a reținut în esență că igrasia de pe pereții clădirii se datorează jardinierei care este lipită de peretele casei parohiale și făcând trimitere la prevederile art. 1349 alineat 1 și 2 din Codul civil apreciază în mod netemeinic că fapta pârâtului de a uda excesiv jardiniera reprezintă un abuz de drept din partea sa, fapt ce determină obligarea pârâtului la contribuirea cu 50% la repararea zidului casei parohiale.
Aprecierile instanței mai sus descrise, nu au la bază o determinare clară a culpei pârâtului întrucât din declarațiile martorilor audiați în cauză nu rezultă faptul că pârâtul a udat excesiv jardiniera din curtea proprietății sale, acest aspect nu poate rezulta nici din planșele foto depuse la dosarul cauzei, situație în care instanța fără nici un temei legal și fără nici o justificare stabilește culpa pârâtului. Mai mult, raportat la cele arătate nu se poate reține vreun abuz de drept în condițiile în care nu există nici o normă specială care să interzică îngrijirea prin udare a jardinierelor, amplasarea acestora în cadrul proprietății private sau frecvența în care întreținerea prin udare a spațiului verde se consideră a fi „excesivă". Soluția instanței de fond cu privire la proporția de 50% din repararea zidului este rezultatul necercetării aspectelor tehnice precum și la stabilirea existenței unui prejudiciu fără o convingere reală bazată pe argumente. De asemenea, apelantul consideră că întinderea obligației pârâtei respectiv proporția de 50% dispusă de către instanță nu este rezultatul unei convingeri a instanței și a unei determinări care să aibă suport cel puțin tehnic, atâta timp cât acestea nu au fost expuse în considerentele sentinței și nici nu pot fi deduse, în condițiile în care instanța de fond reține în considerente că igrasia de pe pereții casei parohiale este datorată vechimii casei, neîngrijirii corespunzătoare a jgheaburilor de către reclamantă cât și neluarea de către reclamantă a măsurilor de conservare necesare întreținerii în bune condiții a unei construcții, aspect care rezultă din faptul că în considerente se reține că expertul a identificat igrasie și pe peretele dinspre stradă al casei parohiale, precum și din răspunsul expertului la obiecțiuni în cadrul cărora acesta indică faptul că există igrasie și în altă parte a clădirii ce este executată din văiugă . De asemenea, cele dispuse de instanță în dispozitivul sentinței respectiv obligarea pârâtului de a contribui la repararea zidului casei parohiale, este o măsură echivocă în condițiile în care prin această soluție se dă posibilitatea reclamantei ca în considerarea unei astfel de soluții să oblige pârâtul la înlocuirea elementelor constructive ale zidului fapt ce în mod evident ar împovăra în mod nejustificat obligațiile celeilalte părți în condițiile în care construcția este din văiugă, iar din cele arătate de către expert reclamanta nu a efectuat reparații nici măcar asupra jgheaburilor în condițiile în care această obligație în calitate de proprietar o are asupra întregii clădiri ținând cont și de vechimea considerabilă a acesteia - circa 80 de ani.
Instanța de fond nu a avut în vedere concluziile expertului, date în cadrul lămuririlor solicitate de către instanță în ședința publică din data de 05.09.2013, respectiv, „Ar fi putut să existe igrasie chiar dacă ar fi fost întreținute jgheaburile și dacă ar fi existat și trotuarul pe lângă casa parohială datorită vechimii construcției și a materialelor din care este construită. Afirmă aceasta, având în vedere că și pe porțiunea de casă de la stradă, care nu este învecinată cu casa pârâtului, există igrasie."
Se arată că, de asemenea că, expertul a subliniat că reparațiile la jgheaburi se fac astfel: reparație capitală - obligatoriu odată la 20 de ani; reparații curente - ori de câte ori este nevoie. Prin adresa nr. 376/21.01.2013 (depusă la dosarul cauzei) Primăria Comunei Semlac solicită Parohiei R. Catolice Semlac:„închiderea celor 7 geamuri prin zidire; să-și repare acoperișul, hornul, jgheabul (cicerna), să pună opritori de zăpadă; să facă gard spre proprietatea domnului A.". Prin urmare, raportat la aceste concluzii, ale expertului și inspectorului de specialitate în urbanism din cadrul Primăriei Comunei Semlac, având în vedere că și în condițiile unei bune administrări și întrețineri a imobilului acesta ar fi fost afectat de igrasie datorită vechimii și materialelor din care este construit, apelantul apreciază că, în situația lipsei de întreținere - cum este cazul în speță, cu atât mai mult imobilul prezintă igrasie și asta nu din vina pârâtului, ci exclusiv datorită aspectelor mai sus evidențiate. Astfel, nu se poate reține cu temei că sunt îndeplinite condițiile antrenării răspunderii civile delictuale în sarcina apelantului, nefiind dovedită culpa sa în producerea igrasiei imobilului, atâta vreme cât, independent de conduita sa, imobilul ar fi avut igrasie datorită vechimii, materialelor și întreținerii necorespunzătoare a acestuia. Nefiind dovedită culpa apelantului, și nici raportul de cauzalitate dintre fapta sa de a uda jardiniera și igrasia casei, față de aspectele anterior învederate, apreciază că hotărârea instanței este netemeinică și nelegală, nefiind coroborată cu probele administrate în cauză și cu aplicarea greșită a normelor privind răspunderea civilă delictuală. Soluția instanței de fond vine astfel în contradicție cu regulile ce guvernează răspunderea civilă delictuală care impune întrunirea condițiilor prevăzute de alin.1 al art. 1357 Cod civil, respectiv culpa pârâtului, fapta ilicită, prejudiciul și raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu precum și cu dispozițiile legale instituite de legiuitor prin legi speciale care stabilesc în sarcina proprietarilor de clădiri obligații de întreținere consolidare și reabilitare.
În motivarea apelului său, reclamanta P. R. Catolică Semlac arată că prin acțiunea introductiva, s-a solicitat: (i) obligarea pârâtului la înlăturarea obiectelor și plantelor aflate pe spațiul legal ce aparține spatelui clădirii sale, (ii) ridicarea obiectelor și materialelor, precum și îndepărtarea câinelui din geamurile sălii de clasa și (iii) obligarea pârâtului la repararea pereților parohiei avariați din culpa sa exclusivă. Consideră că în mod greșit a respins în totalitate instanța de fond primele două capete de cerere, astfel referitor la primele doua capete de cerere ale acțiunii introductive, într-adevăr, după promovarea prezentului proces, pârâtul și-a ridicat atât obiectele aflate pe terenul său, cât și cele care împiedicau . de clasă, însă plantele din cauza cărora pereții clădirii reclamantei sunt cuprinși de igrasie sunt tot acolo și în acest moment, pârâtul udând în continuare, atât plantele cât și pereții Parohiei.
Referitor la cel de-al treilea capăt de cerere, având ca obiect obligarea pârâtului la repararea pereților casei parohiale, apelanta - reclamantă consideră că în mod greșit a reținut prima instanța că acesta este doar parțial întemeiat. Astfel, așa cum s-a constatat și prin adresa nr.2856/25.10.2012 de către reprezentanții primăriei Semlac, respectiv viceprimar C. V. și responsabil urbanism C. M., peretele casei parohiale are igrasie datorită faptului că s-a udat iarba din spatele casei de către dl.Asavoae C.. Pârâtul a fost atenționat prin această adresă să nu mai ude terenul din apropierea casei vecine pentru că această acțiune duce în final la prăbușirea zidului. De asemenea, și din declarațiile martorilor audiați în cauză, reiese fără niciun dubiu faptul că pârâtul udă intenționat peretele parohiei. Mai mult, acesta amenință că va uda în continuare pentru a obliga reclamanta să mute școala, deoarece copiii care învață în această sală de clasă îl deranjează. Martorii relevă și faptul că, deși pârâtului i s-a cerut să îi lase pe reprezentanții parohiei să repare jgheaburile clădirii, aceștia nu au fost lăsați să intre în curte. În mod greșit instanța a admis în parte cel de-al treilea capăt de cerere pe motiv că există o culpă comună în producerea igrasiei. În acest sens, se solicită a se avea în vedere faptul că, astfel cum rezultă și din declarațiile martorilor, reprezentanții reclamantei nu sunt lăsați să repare jgheaburile. Mai mult, prima instanță nu a ținut cont de faptul că igrasia a apărut într-o perioadă fără ploi, fiind de notorietate faptul ca anul 2012 a fost unul secetos.Astfel, rezultă fără putință de tăgadă, culpa exclusă a pârâtului care, cu intenție, udă excesiv peretele casei parohiale. Morala socială impune o atitudine generală de respect față de toți membrii societății. Intenția de vătămare a drepturilor subiective sau a intereselor legitime ale altor persoane constituie o faptă delictuală care atrage răspunderea civilă a făptuitorului. De asemenea, exercitarea abuzivă a drepturilor și cauzarea unor prejudicii altor persoane constituie o fapta ilicită, pentru care poate fi stabilită obligația de despăgubire a victimei. Potrivit dispozițiilor art.1349 Cod civil, "(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire, răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral". Prin acțiunile sale, pârâtul a adus și aduce în continuare atingere dreptului reclamantei de proprietate, fiind, astfel, obligat, să repare integral prejudiciile cauzate. Astfel, apelanta - reclamantă apreciază că este îndreptățită a beneficia de o hotărâre judecătorească în sensul celor solicitate, având în vedere că a făcut pe deplin dovada (stau mărturie toate probele administrate în cauză) faptului că, prin fapta sa, pârâtul a pricinuit degradarea imobilului proprietatea reclamantei, a tulburat activitatea desfășurată în sălile de clasă amenajate în incinta imobilului și a stânjenit exercitarea dreptului de proprietate. Singurele argumente aduse de către pârât în apărarea sa sunt (i) o adresa a Primăriei Semlac care face vorbire despre jgheaburile clădirii reclamantei și care, consideră că nu are relevanță în cauză, cu atât mai mult cu cât, aceleași persoane (respectiv viceprimar și responsabil urbanism din cadrul Primăriei Semlac), cu doar trei luni înainte de a fi sesizați de către pârât, s-au deplasat la fața locului la cererea reclamantei și au constatat că, dacă pârâtul udă în continuare terenul din apropierea casei vecine, această acțiune duce în final la prăbușirea zidului și se face vinovat de nerespectarea Codului civil și a Legii nr.50/ 1991 și (ii) faptul că nu este autorizată desfășurarea activităților didactice în imobil, ceea ce nu are nicio relevanță în cauza dedusă judecății. Astfel, așa cum s-a arătat și în acțiunea introductivă (fapt relevat și de martorii audiați), la udarea gazonului și a florilor pârâtul folosește un furtun cu presiune mare, cu care în acel moment udă și pereții reclamantei care, deși au fost reparați acum cca. 2 ani, la această dată sunt foarte degradați din cauza apei. Mai mult, pârâtul a afirmat de nenumărate ori în prezenta învățătoarei și îngrijitoarei școlii faptul că intenționat dorește să cauzeze prejudicii reclamantei. Potrivit dispozițiilor art.555 Cod civil, „Proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege", însă, astfel cum relevă dispozițiile art.14 Cod civil, „Nici un drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei credințe". În speța dedusă judecății, udând intenționat pereții parohiei pentru a-i deteriora (fapt dovedit prin probele administrate),pârâtul depășește cu rea credință limitele impuse de lege.
La data de 07.11.2013, apelantul – pârât A. C., a depus întâmpinare la apelul formulat de apenalanta - reclamantă P. R. Catolică Semlac, solicitând respingerea apelului formulat de reclamantă, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii apelate, precum și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea poziției sale apelantul – pârât A. C. arată că, în ceea ce privește afirmațiile reclamantei P. R. Catolică Semlac încadrate de aceasta ca motiv de apel referitoare la primele două capete de cerere, ce vizează în speță doar nemulțumirile cu privire la existența plantelor din cauza cărora pereții clădirii sunt cuprinși de igrasie cât și cu privire la faptul că pârâtul udă în continuare plantele și peretele casei Parohiale, nici prin cea mai mare indulgență nu pot constitui motiv de apel. Aceste nemulțumiri derivă din susțineri ce sunt contracarate de probatoriul existent la dosarul cauzei și determină caracterul nefondat al acestui demers judiciar. Afirmațiile apelantei reclamante nu au nici o susținere câtă vreme pârâtul, prin natura activității pe care o desfășoară, este mai mult plecat din țară, prin urmare nu numai că nu locuiește în locuință dar nici nu are posibilitatea să mai ude plantele care provoacă atâta nemulțumire reclamantei, iar în ce privește pereții casei Parohiale probabil aceștia sunt stropiți de apă ca urmare a sezonului ploios din lunile de toamnă și lipsei de întreținere a jgheaburilor, care continuă să se deprecieze nemaiasigurând transportul apei pluviale.
Cât privește soția pârâtului, aceasta locuiește în Timișoara, la fiica acestora, pe care o ajută cu îngrijirea și creșterea copilului minor, aceasta, împreună cu fiica, verificând periodic starea imobilului. De asemenea, raportat la afirmațiile martorilor audiați în cauză, apelantul – pârât solicită instanței să aibă în vedere că aceștia se află în raporturi de subordonare cu reclamanta, iar la evaluarea declarațiilor acestora trebuie avut în vedere acest aspect. Apelanta - reclamantă relevă că reprezentanții parohiei nu au fost lăsați de pârât să repare jgheaburile casei, ceea ce nu este adevărat, dimpotrivă pârâtul nu doar că a permis accesul muncitorilor în curte în vederea reparării jgheaburilor, ba mai mult au fost tratați cu ospitalitate. Într-adevăr, în vechiul Cod de procedură civilă nu există o reglementare expresă cu privire la interdicția de a fi ascultate ca martor persoanele aflate în legături de interese cu vreuna dintre părți, însă potrivit noului Cod de procedură civilă - art. 315 alin. (1) pct. 3 nu pot fi martori persoanele aflate în legături de interese cu vreuna dintre părți.
Referitor la motivul de apel prin care apelanta - reclamantă arată că prima instanță în mod greșit a reținut că este doar parțial întemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la repararea pereților casei parohiale, consideră că și acest motiv este neîntemeiat întrucât în susținerea acestui motiv de apel reclamanta înțelege să facă trimitere la adresa cu nr.2856/25.10.2010 a Primăriei Semlac, apreciind că prin aceasta s-a constatat că igrasia casei parohiale este datorată faptului că pârâtul a udat iarba. Ori, această adresă nu poate fundamenta motivul de apel expus și susținut de reclamantă în condițiile în care adresa Primăriei Semlac este un simplu răspuns la sesizările Parohiei R. Catolice Semlac, care nu are o fundamentare științifică bazată pe date concrete și determinări tehnice, aspect ce de altfel rezultă din formularea cuprinsă în conținutul adresei unde se arată că: "Ne-am deplasat la adresa Sediul Parohiei,..., unde am constatat că peretele casei parohiale are igrasie datorită faptului că s-a udat iarba din spatele casei (d-l A. C.)." Mai mult, susținerile apelantei - reclamante sunt neîntemeiate cât timp acestea sunt rezultatul necorelării dovezilor existente la dosar, apelanta ignorând astfel atât adresa nr. 376/21.01.2013 a Comunei Semlac în care se arată că acoperișul clădirii Parohiale este foarte vechi de pe care cad bucăți de țiglă, iar jgheabul este vechi și găurit, cât și concluziile raportului de expertiză și răspunsul la obiecțiuni referitoare la clădirea Parohiei, care potrivit aprecierilor expertului este o clădire veche de cea 80 ani, executată din văiugă, a cărei durată de serviciu, normată conform P135/99, anexa 34, este de 45 ani, motiv pentru care aceasta prezintă igrasie și în altă parte a clădirii decât cea mărginită de jardiniera de flori. Astfel, pe lângă lipsa de întreținere a imobilului, față de vechimea imobilului, raportat la normele tehnice antecitate, construcția depășește durata normată de serviciu, prin urmare nu se poate susține cu temei că alte cauze decât cele reale și tehnic verificate ar fi determinat igrasia imobilului. Cu atât mai mult sunt nefondate susținerile reclamantei apelante că igrasia a apărut într-un an secetos (2012), aspect ce nu poate fi reținut și nici nu e necesară opinia unui specialist pentru a constata că în verile toride, secetoase, o simplă stropire nu asigură umiditatea necesară solului pentru hrănirea plantelor, prin urmare este imposibil ca apa folosită la stropirea jardinierei de către pârât să fi produs „peste noapte" igrasie la pereții clădirii reclamantei. Acestea în condițiile în care, la momentul efectuării expertizei, expertul a constatat igrasie și pe celelalte laturi ale clădirii parohiei care, în același an secetos, nu ar fi putut să apară, dacă urmăm raționamentul reclamantei, de unde concluzia, de altfel relevată și prin raportul de expertiză efectuat în cauză că alții sunt factorii ce au determinat producerea igrasiei la imobil.
De asemenea, nu au fundament nici susținerile reclamantei cu privire la faptul că pereții au fost reparați în urmă cu circa 2 ani în condițiile în care, așa cum s-a demonstrat prin raportul de expertiză, clădirea se află într-o stare continuă de degradare, iar simpla igienizare prin efectuarea unor mici intervenții la suprafața zidăriei pereților nu reprezintă o reparație capitală a peretelui.
În fine, apelantul – pârât, față de cele prezentate, apreciază că este lipsită de temei susținerea reclamantei în sensul că, dovedit fiind că prin fapta pârâtului s-a pricinuit degradarea imobilului proprietatea acesteia, este îndreptățită a beneficia de o hotărâre judecătorească în sensul celor solicitate. Reclamanta nu a făcut dovada întrunirii în persoana pârâtului a condițiilor răspunderii civile delictuale, nefiind dovedită culpa pârâtului în producerea igrasiei imobilului, atâta vreme cât, independent de conduita pârâtului, imobilul ar fi avut igrasie datorită vechimii, materialelor și întreținerii necorespunzătoare a acestuia. Nefiind dovedită culpa pârâtului și nici raportul de cauzalitate dintre fapta acestuia de a uda jardiniera și igrasia casei, față de aspectele anterior învederate, motivele de apel ale reclamantei sunt neîntemeiate, bazându-se pe susțineri, simple afirmații necoroborate cu probele administrate în cauză și cu prevederile legale ce reglementează răspunderea civilă delictuală.
La data de 08.11.2013, apelanta – reclamantă P. R. Catolică Semlac a depus întâmpinare la apelul formulat de apelantul – pârât A. C. solicitând respingerea acestuia, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea poziției sale apelanta – reclamantă apreciază că în mod greșit susține apelantul pârât că din considerentele hotărârii pronunțată de Judecătoria A. nu rezultă fără echivoc culpa sa și nici raportul de cauzalitate care au stat la baza soluției dispuse. De asemenea, acesta susține că obligația dispusă în sarcina sa este exprimată în termeni generali, care nu permit o identificare exactă a îndatoririlor ce îi revin, fiind astfel susceptibile a fi interpretate în mod abuziv. În mod corect a reținut prima instanță că igrasia de pe pereții clădirii se datorează jardinierei care este lipită de peretele casei parohiale, fapta pârâtului de a uda excesiv jardiniera reprezentând un abuz de drept din partea sa. Ceea ce consideră greșit la aceste interpretări a probelor administrate în cauză este faptul că instanța a hotărât că pârâtul să contribuie doar cu 50% la repararea peretelui și nu să îl repare în totalitate. De asemenea, în mod greșit susține pârâtul că din declarațiile martorilor audiați în cauză nu rezultă faptul că acesta a udat excesiv jardiniera din curtea proprietății sale. . interzice îngrijirea prin udare a jardinierelor sau frecvența în care întreținerea prin udare a spațiului verde se consideră a fi excesivă,însă având în vedere faptul că pereții casei parohiale au fost reparați în urmă cu puțin timp, rezultă fără putință de tăgadă vina exclusivă a pârâtului în formarea igrasiei într-o asemenea măsura.
Se mai arată, referitor la susținerile pârâtului că, instanța de fond nu a avut în vedere lămuririle expertului date în ședința din data de 05.09.2013, potrivit cărora „ar fi putut să existe igrasie chiar dacă...”, din această afirmație nu rezultă că sigur ar fi existat igrasie, fiind doar o presupunere a expertului întrucât nu corespunde adevărului faptul că există igrasie și pe peretele care nu este învecinat cu casa pârâtului. Adresa nr.376/21.01.2013 invocată de către pârât în motivele apelului nu poate fi considerată ca fiind obiectivă, având în vedere faptul că, cu doar trei luni înainte de aceste concluzii primite de către pârât, aceleași persoane, respectiv viceprimar C. V. și inspector urbanism C. M. din cadrul Primăriei Comunei Semlac, s-au deplasat la fața locului, atenționând prin adresa nr.2856/25.10.2012 pe dl.Asavoae C. "să nu mai ude terenul din apropierea casei vecine pentru că această acțiune duce în final la prăbușirea zidului și se face vinovat de nerespectarea Codului Civil și a Legii nr.50/1991".
Referitor la susținerile pârâtului că nu au fost reparate jgheaburile casei, se solicită a se avea în vedere declarațiile martorilor care susțin că acestea au fost reparate în urmă cu puțin timp, iar după aceea nu le-a mai fost admis accesul la ele de către pârât. De asemenea, din declarațiile martorilor audiați în cauză, reiese fără niciun dubiu și faptul că pârâtul udă intenționat peretele parohiei. Mai mult, acesta amenință că va uda în continuare pentru a obliga reclamanta să mute școala deoarece copiii care învață în această sală de clasă îl deranjează. Se solicită a se observa faptul că igrasia a apărut într-o perioadă fără ploi, fiind de notorietate faptul că anul 2012 a fost unul secetos. Potrivit dispozițiilor art. 1358 Cod civil, intitulat Criterii particulare de apreciere a vinovăției, „Pentru aprecierea vinovăției se va ține seama de împrejurările în care s-a produs prejudiciul (...)". Sintagma „criterii particulare" de apreciere a vinovăției prevăzută de art.1358 cod civil nu este definită, dar, în general, se admite că textul sugerează imprejurarile comiterii faptei ilicite, respectiv: (i)extrema gravitate a neîndeplinirii obligațiilor debitorului sau a neglijentei comise; (ii)caracterul mijloacelor de care dispunea autorul pentru a-și îndeplini obligațiile. Cu cât îndeplinirea sarcinilor era mai ușoară, cu atât neîndeplinirea lor denotă o culpă mai gravă; (iii)conștientizarea sau ignorarea riscului care s-a și realizat efectiv și pe care autorul trebuia să îl cunoască, inclusiv în privința amplorii sale; (iv) acumularea de fapte imputabile pârâtului.
La data de 09.12.2013, instanța a procedat la cercetarea la fața locului, procesul verbal încheiat cu această ocazie fiind atașat dosarului cauzei la filele 28 – 29 dosar apel.
Tribunalul analizând apelurile în condițiile art. 479 Noul Cod de procedură civilă și prin prisma motivelor scrise constată că apelul Parohiei nu este fondat .
Prima instanță atunci când a pronunțat hotărârea trebuia să aibe în vedere și alte elemente.
Astfel clădirea proprietatea Parohiei are o vechime de circa 170 de ani și nu are o fundație corespunzătoare. Întregul imobil are igrasie care evident a apărut în foarte mulți ani.
Igrasia există nu numai la peretele dinspre curtea pârâtului.
Jardiniera de 25 cm lățime indiferent cât ar fi udată nu poate produce igrasie de acest nivel, ori ceea ce este de remarcat, este că imobilul proprietatea pârâtului este folosit ocazional ca și casă de vacanță, familia pârâtului locuind în Timișoara.
Atât din constatarea de la fața locului cât și din concluziile expertului rezultă că la imobilul proprietatea Parohiei trebuie făcute lucrări de hidroizilație la fel și la jgheaburile sreașinelor . Obligarea pârâtului la suportarea contravalorii a 50 % din lucrările de reparații nu are niciun suport.
Aceste lucrări vizează un imobil extrem de mare și extrem de vechi, cu ziduri din pământ amestecat, iar așa-zisa jardinieră nu poate crea sub nici o formă igrasia existentă, poate doar dacă s-ar face o permanentă mlaștină lângă perete, ceea ce nu este cazul pentru că în primul rând ar fi afectată curtea pârâtului.
Oricum, nu sunt probe care să ducă la concluzia că starea de degradare a imobilului reclamantei s-ar datora propriei lor culpe cu atât mai mult cu cât așa cum s-a arătat imobilul este folosit ocazional.
Pentru aceste considerente în baza art. 296 Cod procedură civilă se va respinge apelul reclamantei P. R. Catolică Semlac în contradictoriu cu apelantul – pârât A. C., împotriva sentinței civile nr.5054/2013, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ și se va admite apelul pârâtului A. C. împotriva aceleiași sentințe.
În consecință, va schimba în tot sentința în sensul că va respinge acțiunea reclamantei P. R. Catolică Semlac împotriva pârâtului A. C. pentru pretenții și va fi obligată apelanta P. R. Catolică Semlac să plătească intimatului A. C. 1000 lei cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial în apel.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul reclamantei P. R. Catolică Semlac în contradictoriu cu apelantul – pârât A. C., împotriva sentinței civile nr.5054/2013, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ .
Admite apelul pârâtului A. C. împotriva aceleiași sentințe.
Schimbă în tot sentința în sensul că respinge acțiunea reclamantei P. R. Catolică Semlac împotriva pârâtului A. C. pentru pretenții.
Obligă apelanta P. R. Catolică Semlac să plătească intimatului A. C. 1000 lei cheltuieli de judecată, onorariu avocațial în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 11 decembrie 2013.
Președinte: Judecător:
H. O. A. Ș.
Grefier:
V. M.
Se comunică:
apelantei P. R. Catolică Semlac, cu sediul procesual ales în A., .,. la C..Av. D. A.
apelantului A. C. - Semlac ,nr.684, jud.A.
Red.H.O. Tred.V.M.
4 ex-2 .
Prima instanță Judecătoria A. – judecător A.-M. A.
| ← Expropriere. Sentința nr. 3181/2013. Tribunalul ARAD | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
