Grăniţuire. Decizia nr. 42/2013. Tribunalul ARAD

Decizia nr. 42/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 20-02-2013 în dosarul nr. 16334/55/2011

TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ Nr. 42

Ședința publică din data de 20 februarie 2013

Președinte A. Ș.

Judecător H. O.

Grefier D. P.

S-a luat în examinare apelul exercitat de apelanta pârâtă . Primar în contradictoriu cu intimata reclamantă D. V. și intimații pârâții H. A. G., H. A. împotriva sentinței civile nr. 9297/16.10.2012 a Judecătoriei A. pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect grănițuire.

La apelul nominal se prezintă reprezentantul apelantei consilier juridic N. C. E., reprezentantul intimatei reclamante avocat G. M. din Baroul A. si reprezentantul intimaților pârâți avocat Gera R., lipsind părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, reprezentanții părților nu mai solicită administrarea altor probe.

Ne mai fiind probe de administrat tribunalul acordă cuvântul în dezbaterea apelului.

Reprezentantul apelantei solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat.

Reprezentantul intimatei reclamante solicită admiterea apelului, dar respingerea cererii de suspendare a executării, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul intimaților pârâți solicită suspendarea până la rectificarea cărții funciare.

Întrucât la momentul formulării cererii de suspendare a apelului intimații H. A. G. și H. A. nu au făcut dovada existenței pe rolul instanțelor a unui proces având ca obiect rectificare CF astfel încât să fie întrunite condițiile suspendării potrivit disp. art. 244 alin. 1 cod procedură civilă, tribunalul va respinge cererea de suspendare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului înregistrat la această instanță la data de 6 decembrie 2012, constată că prin sentința civilă nr. 9297/16.10.2012 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria A. a admis cererea formulată de reclamanta D. V., în contradictoriu cu pârâții H. A. - G. și H. A., și ..

A stabilit linia de hotar între imobilul proprietatea reclamantei, înscris în CF nr._ F. nr. top. 368-372/a/39/1 și imobilele proprietatea pârâtei . CF nr._ F. nr. top. 368-372/a/39/2 și respectiv în CF nr. 1455 F. nr. top. 368-372/a/39/3 pe aliniamentul A-B-C-D-E-G din planul de situație anexat raportului de expertiză întocmit în cauză, așa cum a fost completat (aflat la fila 76 din dosar), ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

A obligat pârâta . reclamantei suma de 831 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanța a reținut că, reclamanta D. V. este proprietara imobilului înscris în CF nr._ F. nr. top. 368-372/a/39/1, constând în casă și teren, învecinat cu imobilele proprietatea pârâtei . CF nr._ F. nr. top. 368-372/a/39/2 și respectiv în CF nr. 1455 F. nr. top. 368-372/a/39/3. În ceea ce-i privește pe pârâții H. A.-G. și H. A., aceștia nu sunt proprietari pe vreun teren ce se învecinează cu terenul reclamantei D. V., ci au doar un drept de folosință asupra unuia din terenurile vecine, teren aflat în proprietatea Statului Român – .> În raport de situația de fapt reținută și de concluziile raportului de expertiză tehnică așa cum acesta a fost completat, instanța, în temeiul art. 560 Cod civil, a admis cererea de chemare în judecată și a stabilit linia de hotar între imobilul proprietatea reclamantei, înscris în CF nr._ F. nr. top. 368-372/a/39/1 și imobilele proprietatea pârâtei . CF nr._ F. nr. top. 368-372/a/39/2 și respectiv în CF nr. 1455 F. nr. top. 368-372/a/39/3 pe aliniamentul A-B-C-D-E-G din planul de situație anexat raportului de expertiză întocmit în cauză, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

În ceea ce privește litera G a aliniamentului din completarea raportului de expertiză, aceasta a fost marcată de către instanță, având în vedere că expertul nu a făcut-o (nu a completat raportul de expertiză potrivit celor cerute de instanță la termenul de judecată din 28.06.2012 - fila 67, în sensul că n-a stabilit în concret linia de hotar dintre imobilele părților) și având în vedere că aceasta se impunea, față de probele administrate în cauză și față de explicațiile date de expert în ședința publică din 28.06.2012, doar astfel putându-se stabili linia de hotar dintre imobilele părților.

Prin explicațiile date, expertul a arătat că suprafața imobilului reclamantei, așa cum rezultă și din coala de CF in extenso, este de 250 mp, dar că aceasta folosește în fapt 800 mp.

La stabilirea limitei de hotar a avut însă în vedere folosința în fapt, întrucât în cazul grănițuirii, limita de hotar se stabilește raportat la situația juridică a părților, adică în funcție de ceea ce părțile dețin în drept și nu în fapt, iar cu privire la suprafața de teren pe care una dintre părți ar folosi-o fără a avea dreptul, instanța se pronunță doar dacă vecinul prejudiciat formulează în acest sens o acțiune în revendicare (ceea ce în speță însă nu s-a făcut).

În baza art. 560 Cod civil, pârâta . a terenurilor învecinate celui al reclamantei și față de care s-a stabilit linia de hotar, va fi obligată să plătească reclamantei suma de 831 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în jumătate din onorariul de expert pentru raportul de expertiză efectuat în cauză (onorariul total fiind de 1662 lei)

Împotriva hotărârii a declarat apel, în termen legal, pârâta . primar, solicitând admiterea apelului, desființarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii cu privire la stabilirea liniei de hotar între imobilul proprietatea reclamantei, înscris în c.f._ F., cu nr. top. 368-372/a/39/1 și imobilul înscris în c.f. 1455 F. nr. top. 368/372/a/39/3 proprietatea Statului Român.

În motivare apelantul critică soluția instanței de fond, apreciind că a acordat mai mult decât s-a cerut. Deși reclamanta nu a solicitat nici prin acțiunea introductivă si nici prin precizarea ce acțiune, să dispună cu privire la grănițuirea imobilului înscris în c.f. 455 F. nr. top. 368/372/a/39/3, compus din teren intravilan viran suprafață de 1082 mp. proprietatea Statului Român, prin soluția data, a stabilit linia de hotar dintre imobilul proprietatea reclamantei înscris în c.f._ F., cu nr.top.368-372/a/39/1 și imobilul înscris în c.f. 1455 F. nr. top. 368/372/a/39/3 proprietatea Statului Român, pe aliniamentul A-B-C-D-E-G.

În al doilea rând apreciază că s-a reținut o stare de fapt greșită raportată la probele administrate. A reținut că, expertul nu a stabilit în concret linia de hotar si nu a marcat litera G a aliniamentului, cu toate că nu i s-a cerut acest lucru, iar planurile de situație dovedesc contrariul. A considerat că marcarea literei G se impunea, fără însă a motivat care sunt considerentele pentru se impunea trasarea acestui aliniament,.

În drept apelanta invocă disp. art. 282 și urm. cod procedură civilă.

Intimații pârâți H. A. - G. și H. A., au depus întâmpinare prin care au solicitat în primul rând suspendarea cauzei până la rectificarea cărților funciare în care sunt notate imobilele din proces și pentru care se solicită grănițuirea, având în vedere concluziile raportului de expertiză, iar pe fond a solicitat admiterea apelului.

Arată că din concluziile raportului de expertiză rezultă că situația juridică reala a imobilelor din litigiu este diferită de cea înscrisă în prezent în cărțile funciare. Astfel suprafața de teren din cele două cărți funciare nu este de 824 mp. respectiv de 758 mp. ci doar de 250 mp. În plus părțile folosesc și o suprafață neparcelată înscrisă în c.f. 455 F. nr. top. 368/372/a/39/3 proprietatea Statului Român.

Concluzionând apreciază că în prezent nu se poate realiza o grănițuire între cele două imobile, aceasta putându-se face doar după rectificarea cărților funciare si parcelarea terenului din proprietatea Statului Român.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor aduse prin motivele de apel și a limitelor impuse de dispozițiile art. 295, art. 296 cod procedură civilă, tribunalul apreciază că, apelul este fondat pentru următoarele considerente:

Întrucât prin atât prin acțiune cât și prin precizarea de acțiune reclamanta a solicitat stabilirea liniei de hotar între imobilul situat în . A, înscrise în CF nr._ F. nr. CF vechi 1607 cu nr. top 368-372/a/39/1 și imobilul situat în ., înscris în CF nr._ F., nr. CF vechi 1651, cu nr. top 368-372/a/39/2, fără a solicita și stabilirea liniei de hotar față de imobilul înscris în CF 1455 F. cu nr. top 368-372/a/39/3 astfel că, prima instanță a acordat mai mult decât s-a solicitat când a stabilit linia de hotar și față de imobilul înscris în CF 1455 F. cu nr. top 368-372/a/39/3 pe aliniamentul A-B-C-D-E-G.

Pentru considerentele de fapt și de drept de mai sus, tribunalul în temeiul disp. art. 296 cod procedură civilă, va admite apelul declarat de apelanta ., în contradictoriu cu intimații D. V., H. A. G. și H. A., împotriva sentinței civile nr. 9297 din data de 16.10.2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, pe care o va schimba în sensul că, va stabili linia de hotar dintre imobilul înscris în CF nr._ F. nr. 368-372/a/39/1 proprietatea reclamantului și imobilul pârâtei înscris în CF_ F. nr. top 368-372/a/39/2 pe aliniamentul A-B-C-D-E din planul de situație anexat raportului de expertiză (fila 74 dosar) care face parte integrantă din prezenta hotărâre și va menține în rest sentința.

Văzând că, nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de apelanta ., în contradictoriu cu intimații D. V., H. A. G. și H. A., împotriva sentinței civile nr. 9297 din data de 16.10.2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ .

Schimbă sentința civilă nr. 9297 din data de 16.10.2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ în sensul că, stabilește linia de hotar dintre imobilul înscris în CF nr._ F. nr. 368-372/a/39/1 proprietatea reclamantului și imobilul pârâtei înscris în CF_ F. nr. top 368-372/a/39/2 pe aliniamentul A-B-C-D-E din planul de situație anexat raportului de expertiză (fila 74 dosar) care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Menține în rest sentința

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 20.02.2013.

Președinte Judecător

A. Ș. H. O.

Grefier

D. P.

Red. jud. AȘ/tehnored: DP

6 exemplare / 4 comunicări

Se comunică:

- apelanta pârâtă .

- intimata reclamanta: D. V. – ./A, jud. A.,

- intimați pârâți H. A. G. și H. A. - domiciliul ales: A., ., .,

Instanța de fond: Judecătoria A. - judecător A. N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Grăniţuire. Decizia nr. 42/2013. Tribunalul ARAD