Obligaţie de a face. Decizia nr. 223/2013. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 223/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 26-02-2013 în dosarul nr. 7972/55/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.223
Ședința publică din 26 februarie 2013
Președinte: R. M.
Judecător: A. C.
Judecător: Ș. V.
Grefier: P. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta-reclamantă I. F., în contradictoriu cu intimatul-pârât M. A. prin primar, împotriva Sentinței civile nr._/19.11.2012, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul recurentei – av. P. N. din Baroul A., absent fiind reprezentantul intimatului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Reprezentantul recurentei depune împuternicire avocațială și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei + 0,5 lei timbru judiciar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, tribunalul reține dosarul spre soluționare și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, fără cheltuieli de judecată.
T RI B U N A L U L
Deliberând asupra recursului înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 12.01.2013, constată că, prin Sentința civilă nr._/19.11.2012, Judecătoria A. a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta I. F. în contradictoriu cu pârâtul M. A. - Direcția Patrimoniu Serviciu Administrare Patrimoniu prin primar, având ca obiect obligarea pârâtului la vânzarea către reclamată a apartamentului situat în A., Calea A. V. nr. 206, ., . județul A., pe care reclamanta îl deține în baza contractului de închiriere nr. 493/ 07.05.2004.
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în fapt că reclamanta I. F. este titulara Contractului de închiriere nr.493/ 07.05.2004 încheiat, în temeiul Legii nr.114/1996 și OUG 40/1999, cu CLM A. reprezentat de . ca obiect imobilul situat în A., Calea A. V. ., etaj 4, . - cu un termen de valabilitate până la data de 19.05.2014.
Anterior, reclamanta a deținut un drept locativ asupra imobilului, în baza Contractului de închiriere nr. 2885/1979.
Reclamanta a solicitat Primăriei Municipiului A. cumpărarea acestui imobil în baza Legii nr. 112/ 1995, iar prin Adresa nr._/T4/05.05.2010, Primăria Municipiului A. – Direcția Patrimoniu - Serviciul Administrare Patrimoniu – i-a comunicat acesteia că imobilul este revendicat în baza Legii nr. 10/2010 - neputându-se proceda la vânzarea acestuia.
Prin Notificarea înregistrată la data de 19.10.2001 în Dosar execuțional nr. 641/2001 al Biroului executor Judecătoresc V. Ș. - fosta proprietară a acestui imobil M. Rieger (n. A.) – a revendicat imobilul în baza Legii nr. 10/2001, iar din Adresa nr._/ J2/ 04.10.2012 emisă de Primăria Municipiului A. rezultă că dosarul având număr administrativ 1294/2001, depus de către fostul proprietar M. Rieger, cu privire la imobilul situat în A., Calea A. V. ., . finalizat, pentru lipsă de documente.
Raportat la dispozițiile art. 21 alin.5 din Legea 10/2001, republicată, conform cărora „sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și sau după caz, judecare, generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea în participațiune, ipotecarea, locațiunea, precum și orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaș, schimbarea destinației, grevarea sub orice formă, a bunurilor imobile - terenuri și/ sau construcții notificate potrivit prevederilor prezentei legi”, s-a observat astfel că deși reclamanta beneficiază - fiind chiriaș - de dreptul de preemțiune prevăzut de art. 42 alin. 3 din Legea 10/2001 republicată - potrivit căruia imobilele cu destinația de locuințe prevăzute la aliniatul 1- respectiv cele care în urma procedurilor prevăzute la cap. III nu se restituie persoanelor îndreptățite – pot fi înstrăinate potrivit legislației în vigoare, în speță actualmente acest imobil nu poate fi înstrăinat întrucât nu este soluționată cererea de restituire în natură sau echivalent formulată de către fostul proprietar M. Rieger, care formează obiectul dosarului administrativ nr. 1294/ 2001, înregistrat la Primăria Municipiului A., fiind incidente prevederile art. 21 alin. 5 din Legea 10/2001 republicată privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.
În cauză nu s-a reținut incidența prevederilor art. 13 din HG nr. 20/ 1996 cu privire la obligația comisiilor locale și județene pentru aplicarea Legii nr. 112/1995- de a întreprinde toate demersurile necesare pentru clarificarea situației juridice a locuințelor, suspendând pentru o perioadă de cel mult 6 luni procedura de restituire în natură, de acordare a despăgubirilor sau după caz de închiriere a contractului de vânzare-cumpărare – întrucât dispozițiile imperative prevăzute în Legea nr. 247/ 2005 Titlul I - privitor la modificarea și completarea Legii nr.10/2001 punct 50 - introduce art. 4 indice 1 - devenit art. 21 alin. 5 din Legea 10/ 2001, republicată – privind sancțiunea nulității absolute asupra înstrăinării imobilelor, până la soluționarea procedurilor administrative generate de Legea nr. 10/2001.
În contextul stării de fapt și de drept reținute mai sus, acțiunea reclamantei a fost respinsă.
Împotriva soluției a declarat recurs reclamanta I. F., solicitând, în baza art.304 pct.9, art.3041 și art.312 C.pr.civ., modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii și obligarea pârâtului la vânzarea către aceasta a apartamentului situat în A., Calea A. V. nr. 206, ., . județul A., deținut de recurentă în baza contractului de închiriere nr.493/07.05.2004.
În dezvoltarea motivelor susține că hotărârea instanței de fond este nelegală, iar dispozițiile art.13 din HG nr.20/1996 sunt în vigoare și nu au fost abrogate în mod direct sau indirect prin dispozițiile art.21 alin.5 din Legea nr.10/2001, republicată, privind sancțiunea nulității absolute asupra înstrăinării imobilelor până la soluționarea procedurilor administrative generate de Legea nr.10/2001.
Reiterează că este titulara Contractului de închiriere nr.493/07.05.2004, încheiat cu fostul administrator al fondului locativ de stat . în baza dispozițiilor legale, în anul 2010, a început demersurile în vederea cumpărării apartamentului de la actualul administrator Direcția Patrimoniu Serviciu Administrare Patrimoniu, sens în care a depus cererea înregistrată sub nr._/15.04.2010, însoțită de toată documentația necesară în vederea cumpărării.
Prin Adresa nr._/T4/05._ i s-a comunicat faptul ca apartamentul este revendicat și nu se poate proceda la vânzarea apartamentului, iar ulterior, urmare verificărilor efectuate la Comisia de aplicare a Legii nr.10/2001, recurentei i-a fost adusă la cunoștință, verbal, existența unei cereri din partea doamnei M. Rieger, în dosar nr. 1294, aflat în nelucrare deoarece petenta nu a depus documentele necesare.
Față de aceste împrejurări, văzând că termenul de 6 luni de suspendare prevăzut de art.13 din HG nr.20/1996, modificat prin HG nr.11/1997, a expirat, fiind împliniți doi ani de la depunerea cererii de cumpărare, recurenta consideră că se impune modificarea în tot a sentinței atacate și obligarea Municipiului A. reprezentat prin primar - Direcția Patrimoniu Serviciu Administrare Patrimoniu la vânzarea apartamentului.
Intimatul, deși legal citat, nu a fost reprezentat în fața instanței și nu a formulat apărări scrise prin întâmpinare.
Analizând recursul prin prisma dispozițiilor art. 304 și art. 3041 Cod procedură civilă, instanța constată că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Recurenta se prevalează de faptul că în temeiul art.13 din HG nr.20/1996 modificată prin HG nr.11/1997 a expirat termenul de 6 luni privind suspendarea procedurii de restituire, astfel încât chiar dacă imobilul care se cere a fi vândut ei în calitate de chiriașă, se află și în prezent sub incidența procedurii administrative din L nr.10/2001, intimata are această obligație privind vânzarea.
Textele incidente sunt: art. 13 alin.1 din HG nr.20/1996 modificată prin HG nr.11/1997, conform căruia: ,, Atunci când comisiile locale și județene, respectiv comisiile de sector și a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 sau unitățile specializate care vând locuințe în condițiile Legii nr. 112/1995 au indicii că o locuință face parte din categoria imobilelor menționate la art. 1 alin. (4) din prezentele norme metodologice ori din aceea a imobilelor exceptate de la vânzare în conformitate cu art. 10 din lege, ele au obligația să întreprindă toate demersurile necesare pentru clarificarea situației juridice a locuințelor, suspendând, totodată, pentru o perioadă de cel mult 6 luni, procedura de restituire în natură, de acordare a despăgubirilor sau, după caz, de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare.”
Art.21 alin.5 din L nr.10/2001 prevede că: ,, Sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea în participațiune, ipotecarea, locațiunea, precum și orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaș, schimbarea destinației, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile - terenuri și/sau construcții notificate potrivit prevederilor prezentei legi.”
Primul text nu-l exclude pe cel de-al doilea, în sensul că după 6 luni de suspendare a procedurilor fie de vânzare fie de restituire ele vor continua. Asta nu înseamnă că dacă ca și în speță recurenta cere în 2010 vânzarea către ea a imobilului pentru care din 2001 și până în prezent fostului proprietar nu i s-a soluționat pe cale administrativă cererea, automat intimata trebuie să ignore procedura pe L nr.10 și să vândă chiriașului. În cauză există două cereri asupra aceluiași imobil, una care se referă la restituirea către fostul proprietar și una de vânzare către chiriaș. În soluționarea acestui conflict se aplică neechivoc prevederile legii speciale nr.10, altfel foștii proprietari sau moștenitorii lor care deși au demarat cererea de restituire când încă chiriașul nu și-a manifestat voința de cumpărare – în concret cu 9 ani înainte - ar fi lipsiți de efectele unei posibili restituiri în natură ceea ce ar contraveni scopului legii speciale. Textul art.13 alin.1 din HG nr.20/1996 modificat prin HG nr.11/1997, enumeră procedurile care se vor relua, fie de retrocedare, fie de vânzare, fără a stabili ce se întâmplă dacă același imobil este supus ambelor proceduri. L nr.10/2001 este cea care soluționează această chestiune după cum s-a reținut prin art.21 alin.5.
Pentru motivele expuse se va respinge recursul formulat de recurenta I. F. în contradictoriu cu intimata M. A. împotriva Sentinței civile nr._ din 19 11 2012 pronunțată de Judecătoria A..
Conform art.274 C.proc.civ. nu se pune problema cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta I. F. în contradictoriu cu intimata M. A. împotriva Sentinței civile nr._ din 19 11 2012 pronunțată de Judecătoria A..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 02 2013.
Președinte Judecător Judecător
R. M. A. C. Ș. V.
Grefier
P. M.
Red. V.Ș.
Tred.P.M.
2 ex./13 03 2013
Nu se comunică părților.
RECURENTEI - RECLAMANTE
I. F. - A., dom.ales SCA Ș. & Ș. - .. 1-2, J. A.
INTIMATULUI - PÂRÂT
M. A. prin primar - A., ., J. A.
Instanța de fond: Judecătoria A. – judecător D. C. M.
| ← Expropriere. Sentința nr. 189/2013. Tribunalul ARAD | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 340/2013. Tribunalul ARAD → |
|---|
