Pretenţii. Hotărâre din 27-06-2013, Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 13801/55/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARADOperator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.904/R
Ședința publică din 27 iunie 2013
Președinte:S. C. Ș.
Judecător:N. C.
Judecător:S. N.
Grefier:C. S.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul A. N., în contradictoriu cu reclamantul Focoș F. D., împotriva sentinței civile nr.1906 din 06.03.2013, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul recurentului, avocat A. L., din Baroul A. și reprezentanta intimatului, avocat S. L., din Baroul A., lipsind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că recursul a fost declarat și motivat în termen, fiind timbrat cu suma de 313 lei taxă judiciară de timbru și 3 lei timbru judiciar.
Reprezentanta intimatului depune la dosar chitanța nr.20/26.06.2013, reprezentând onorariu avocațial.
Reprezentantul recurentului solicită în probațiune efectuarea unei adrese către I.J.P. A. pentru a se comunica cartea de identitate a vehiculului pentru a se vedea dacă proprietatea acestuia a fost transferată sau nu.
Reprezentanta intimatului se opune la această cerere.
Instanța apreciază că în raport cu obiectul cauzei și probele administrate nu este necesară și utilă această probă, astfel că o respinge.
Reprezentanții părților declară că nu mai au de formulat alte cereri.
Instanța având în vedere că nu se mai formulează alte cereri și considerând cauza în stare de soluționare acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat în scris, cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru în recurs.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței primei instanțe ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului înregistrat la Tribunalul A. la data de 29.04.2012, constată că prin sentința civilă nr. 1906 din 06.03.2013, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ s-a admis acțiunea formulată și precizată de reclamantul Focoș F. D. în contradictoriu cu pârâtul A. N., și în consecință a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 6.000 euro sau echivalentul în lei la data plății.
A fost obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 5 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
A fost obligat pârâtul să plătească statului suma de 1.691,89 lei, reprezentând diferență taxă judiciară de timbru de care reclamantul a beneficiat prin încuviințarea ajutorului public judiciar.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Prin contractul de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit din data de 19.09.2009 reclamantul a vândut pârâtului autoturismul marca Opel Corsa, cu numărul de înmatriculare_ pentru suma de 6.000 EUR (f.4).
Pârâtul nu a făcut dovada achitării prețului.
Potrivit art.969 cod civil din 1864 (aplicabil raportat la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare), contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, iar conform art.1361 Cod civil principala obligație a cumpărătorului este de a plăti prețul stabilit prin contractul de vânzare cumpărare. Potrivit art.1169 Cod civil din 1864 cel care face o afirmație în fața judecății trebuie să o probeze. În materie contractuală creditorul trebuie să dovedească doar existența creanței, debitorului revenindu-i obligația de a face dovada obligației sale de plată.
Față de cele de mai sus, întrucât reclamantul prin contractul de vânzare-cumpărare a făcut dovada faptului că are o creanță certă, lichidă și exigibilă, în vreme ce pârâtul nu a făcut dovada stingerii obligației sale corelative prin plată, văzând și refuzul nejustificat al pârâtului de a se prezenta la interogatoriu, împrejurare care a fost apreciată ca un început de dovadă în favoarea reclamantului conform art.225 Cod de procedură civilă, instanța, față de textele de lege arătate, a admis acțiunea formulată și precizată și pe cale de consecință a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 6.000 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de preț neachitat.
În baza art.274 Cod de procedură civilă a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului cheltuieli de judecată, în sumă de 5 lei, reprezentând timbru judiciar.
Față de prevederile art.18 din OUG nr.51/2008, instanța a obligat pârâtul să restituie statului suma de 1691,89 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru de care reclamantul a beneficiat prin încuviințarea ajutorului public judiciar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul A. N., solicitând admiterea recursului, în principal casarea sentinței recurate și în subsidiar modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii în totalitate a cererii introductive așa cum a fost aceasta formulată.
În motivare arată că, instanța de fond nu i-a dat posibilitatea probării actului simulat, îngrădindu-i dreptul la apărare, deși a făcut dovada faptului că nu mai locuiește în România de trei ani de zile.
Astfel, arată că nu a putut propune spre încuviințare proba testimonială, probă pe care ar fi solicitat-o pentru a dovedi fapte juridice, nu actul juridic - existența înțelegerii simulate, în conformitate cu prev. art.1191 C.civ. Pentru acest motiv arată că solicită casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare, în vederea administrării probei testimoniale, cât și cea cu interogatoriul pârâtului.
Mai arată că instanța de fond a reținut faptul că în speță este vorba de o răspundere civila contractuală, având la bază contractul de cumpărare încheiat între părți.
Fiind vorba de o răspundere civilă contractuală, recurentul apreciază că, reclamantul trebuia să probeze între altele prejudiciul suferit și culpa sa. În ceea ce privește prejudiciul, consideră că acesta efectiv nu există, câtă vreme autoturismul a fost înapoiat intimatului.
Arată că răspunderea contractuală se deosebește în mod fundamental de cea delictuală, în special în ceea ce privește dovada culpei. Astfel, conform prevederilor art. 1082 C.civ., privind răspunderea contractuală, culpa debitorului este prezumată. Chiar mai mult însă, sub aspectul probei, în condițiile în care obligația sa este una de rezultat, atât în cazul răspunderii delictuale cât și în cel al răspunderii contractuale, din neexecutarea obligației se deduce o prezumție de culpă a autorului prejudiciului Așadar, din moment ce intimatul și-a primit bunul înapoi, este evident faptul că culpa sa nu există, nefiind necesar să fie dovedită.
În mod cert „creanța” intimatului nu beneficiază de cele trei atribute legale necesare și suficiente pentru a fi dusă la executare, nefiind certă, lichidă și exigibilă.
Astfel, contractul de vânzare-cumpărare viza în realitate o parcelă de teren, autoturismul predat reprezentând practic o garanție, iar acesta a fost predat intimatului în situația imposibilității executării obligației principale.
Prin întâmpinare intimatul Focos F.-D. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, păstrarea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe, cu cheltuieli de judecată în recurs.
În motivare arată că în mod corect prima instanță a admis acțiunea, obligându-l pe recurentul-pârât la achitarea sumei de 6000 euro conform contractului pentru un vehicul folosit, deoarece pârâtul recurent nu a putut face dovada achitării prețului.
În mod corect instanța de fond s-a raportat la prevederile art. 969 Cod civil din 1864, contractul valabil încheiat având putere de lege între părțile contractante. Conform art. 1361 Cod civil 1864 principala obligație a cumpărătorului este de a plați prețul stabilit prin contract.
Arată că prin depunerea contractului de vânzare cumpărare a făcut dovada faptului că există o creanță certă, lichidă și exigibilă, în timp ce pârâtul-recurent nu a făcut dovada stingerii obligației sale corelative prin plată.
De asemenea, instanța de fond în mod corect a remarcat și reținut faptul că pârâtul-recurent nu s-a prezentat nici în momentul în care a fost citat cu mențiunea la interogator, împrejurare care în mod corect a fost apreciată ca început de dovadă în favoarea reclamantului.
Examinând cauza în cadrul prevăzut de art.304 ind.1 cod pr.civilă, raportat la motivele pentru care pârâtul a declarat recurs se constată că acesta nu este fondat, sentința atacată fiind pronunțată în considerarea unei situații de fapt reținută corect, în urma evaluării probelor administrate în cauză conform art.167 cod pr.civilă și a poziției pârâtului prin raportare la dispozițiile art.225 cod pr.civilă, și cu aplicarea dispozițiilor legale ce reglementează raportul juridic litigios dintre părți cuprinse în art.969 Cod civil 1864 și art.1361 Cod civil 1864, privind obligațiile părților derivate din contract.
Astfel, din înscrisurile depuse la filele 42 și 49 din dosarul primei instanțe se reține că pârâtul recurent a fost înștiințat despre proces primind citațiile expediate și cu toate că i-a fost acordat termen pentru a depune la dosar înscrisul de care se prevalează atât prin întâmpinarea de la fond, cât și în motivele de recurs, nu s-a conformat, în recurs prin avocat ales formulând o cerere de probațiune inutilă.
Față de cele arătate, și considerând că prin măsurile dispuse de judecătorul fondului pârâtului nu i-au fost încălcate drepturi procesuale care să atragă nulitatea sentinței atacate, în temeiul art.312 alin.1 cod pr.civilă, tribunalul va respinge recursul declarat de pârâtul - recurent A. N. împotriva sentinței civile nr.1906/06 martie 2013 pronunțată de Judecătoria A. în contradictoriu cu reclamantul-intimat Focoș F. D..
În temeiul art.274 cod pr.civilă va obliga recurentul la plata către intimat a sumei de 400 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul - recurent A. N. împotriva sentinței civile nr.1906/06 martie 2013 pronunțată de Judecătoria A. în contradictoriu cu reclamantul-intimat Focoș F. D..
Obligă recurentul la plata către intimat a sumei de 400 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27 iunie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
pentru S. C. Ș. pentru N. C. S. N.
aflat în concediu de odihnă aflată în concediu de odihnă
semnează președintele Tribunalului semnează președintele Tribunalului
A. d-na S. N. A. d-na S. N.
Grefier,
pentru C. S.
aflată în concediu de odihnă semnează
prim grefier A. A.
Red.SN
Thred..
Prima instanță: Judecătoria A., jud.A. B. V.
Ex.2
Nu se comunică
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1272/2013. Tribunalul ARAD | Expropriere. Sentința nr. 189/2013. Tribunalul ARAD → |
|---|
