Prestaţie tabulară. Decizia nr. 103/2013. Tribunalul ARAD

Decizia nr. 103/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 1849/55/2006

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._ /A/2006

DECIZIA CIVILĂ NR.103

Ședința publică din data de 20 martie 2013

Președinte A. Ș.

Judecător H. O.

Grefier D. M.

S-a luat în examinare apelurile declarate de reclamanta Agroindustriala Ș. SA prin lichidator judiciar Activ G. SRL A. și intervenientul Roșcoban A. N. în contradictoriu cu pârâtul C. local Vinga, împotriva sentinței civile nr. 4681 din 16 mai 2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, având ca obiect prestație tabulară.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care se constată că apelul reclamantei a fost declarat și motivat în termen și legal scutit de plata taxelor de timbru. Apelul intervenientului a fost declarat și motivat în termen și legal timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 6 lei și 0,3 lei timbru judiciar.

Constatând că nu mai sunt formulate alte cereri și nici probe de administrat, apreciind apelurile în stare de judecată instanța le reține în vederea soluționării.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului, înregistrat pe rolul Tribunalului A. la data de 07.08.2012, sub nr._, constată că prin sentința civilă nr. 4681 din 16.05.2012, pronunțată în dosar nr._, Judecătoria A. a admis în parte acțiunea reclamantei ., prin lichidator judiciar ..

A admis în parte cererea de intervenție în interesul pârâtei formulată de Roșcoban A. N..

A dispus dezmembrarea topografică a terenului înscris în CF nr. 812 Mănăștur, nr. top_/b/1 în două parcele de câte_ mp și respectiv 2952 mp, conform raportului de expertiză întocmit de expert Csurovski A. (f. 221-223), ce va face parte integrantă din prezenta hotărâre.

A dispus înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra parcelei nou formate, de 2952 mp, cu titlu de atestare conform HG 834/1991.

A respins cererea privind dezmembrarea terenului înscris în CF nr. 1159 Mănăștur.

A obligat reclamanta să plătească expertului Csurovski A. o diferență de onorariu de 200 lei.

A obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată parțiale de 300 lei.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că reclamanta a dobândit prin atestare, conform HG nr. 834/1991, dreptul de proprietate asupra unui teren de_ mp și a edificatelor (magazii, locuințe) ridicate pe acest teren.

Terenul, situat în fapt în incinta Fermei nr. 11 Mănăștur a fost identificat prin expertiza tehnică efectuată de expert Csurovscki A., aflată la dosar (f. 156-160, f. 221-223) ca amplasat pe două parcele astfel: o suprafață de 2952 mp din terenul reclamantei este poziționată pe terenul înscris în CF nr. 812 Mănăștur nr. top_/b/1 aparținând pârâtei . cartea funciară figurează ca proprietar Statul Român, dreptul s-a transmis prin efectul art. 36 din Legea nr. 18/1991 în favoarea unității administrativ teritoriale) iar diferența de 8782 mp se regăsește în CF nr. 1159 Mănăștur, nr. top 623.624/a.624/b/21/1, proprietatea intervenientului Roșcoban A. N..

În privința suprafeței de 2952 mp ce se regăsește în CF nr. 812 Mănăștur, proprietatea statului, atât timp cât reclamanta deține un titlu de proprietate provenit tot de la stat, instanța apreciază că nu există niciun impediment pentru dezmembrarea topografică a acestei parcele și înscrierea dreptului de proprietate asupra ei, în temeiul art. 876 și urm. Cod civil, în favoarea reclamantei.

În schimb, instanța nu poate dispune dezmembrarea terenului de 8782 mp înscris în CF nr. 1159 Mănăștur. Pe de o parte, reclamanta și-a îndreptat acțiunea exclusiv împotriva pârâtei . consecință, conform art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, instanța poate dispune dezmembrarea doar a terenului ce aparține pârâtei, nu și a celui ce aparține intervenientului, față de care reclamanta nu a înțeles să-și formuleze pretenția. Pe de altă parte, intervenientul are un drept de proprietate înscris în cartea funciară, dobândit de la un alt autor decât cel de la care reclamanta și-a obținut dreptul și, ca urmare, stabilirea calității de proprietar asupra suprafeței de 8782 mp se impune a fi efectuată într-o acțiune petitorie.

Ca urmare, conform celor arătate mai sus și în temeiul textelor de lege antemenționate, instanța a admis doar în parte acțiunea și a dispus doar dezmembrarea terenului înscris în CF nr. 812 Mănăștur, nr. top_/b/1, conform raportului de expertiză întocmit de expert Csurovski A. (f. 221-223), ce va face parte integrantă din prezenta hotărâre. Având în vedere admiterea doar în parte a acțiunii, instanța a admis, în mod corespunzător, în parte și cererea de intervenție formulată în interesul pârâtei.

Reclamanta nu și-a executat integral obligația de plată a onorariului expertului, confirmat de instanță la suma totală de 1200 lei. Ca urmare, în temeiul art. 170 și 213 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța a obligat reclamanta să achite diferența de onorariu, respectiv suma de 200 lei, această dispoziție fiind executorie.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, având în vedere proporția în care pârâta a căzut în pretenții, instanța a obligat-o să plătească reclamantei cheltuieli de judecată parțiale în sumă de 300 lei.

Împotriva acestei soluții în termen legal și motivat au declarat apel atât reclamanta cât și intervenientul.

Reclamanta a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței apelate în sensul admiterii în totalitate a acțiunii așa cum a fost formulată.

Prin motivele de apel critică sentința apelată întrucât prima instanță în mod netemeinic și nelegal a stabilit ca din_ mp ce trebuia parcelat doar 2952 mp să i se cuvină reclamantei, nu a ținut cont că terenul în litigiu este terenul aferent supraedificatelor proprietatea reclamantei, că este cuprins în evidențele societății în lista mijloacelor fixe și face parte din activele societății.

Prin apelul declarat intervenientul a solicitat admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinței pronunțare în sensul respingerii cererii reclamantei cu cheltuieli de judecată, cu motivarea că hotărârea instanței de fond este nelegală, nu cuprinde motivarea înlăturărilor apărărilor formulate în cauză, instanța nepronunțându-se pe excepțiile invocate. Apreciază că instanța trebuia să constate că pe suprafața de teren de 2952 mp față de care a dispus dobândirea dreptului și înscrierea lui în cartea funciară nu există nicio construcție și nu deservește economic nici o construcție cu caracter economic, sens în care interesul legitim al reclamantului de a dobândi dreptul de proprietate pe această suprafață de teren în condițiile în care acest teren nu este aferent unei construcții cu regim economic, nu este dovedit acest interes legitim și astfel lipsa interesului legitim duce la respingerea cererii formulate de reclamantă.

În drept a invocat disp. art. 282-298 cod procedură civilă.

Prin înscrisul depus la dosar la data de 10.10.2012 intimata . a arătat față de apelul intervenientului că acesta trebuie să precizeze fără echivoc dacă intervine în interes propriu sau în interesul altei persoane, respectiv în interesul pârâtei și astfel pot fi examinate excepția tardivității, a autorității de lucru judecat, a valabilității titlului reclamantei și dacă este vorba de o ieșire din indiviziune sau o dezmembrare sau chiar o prestație tabulară, apreciind că, consiliul local Vinga nu reprezintă . și pe Primarul comunei Vinga și sub acest aspect trebuie dezlegat dacă C. local Vinga chemat în judecată are calitate procesuală sau nu, împrejurare în care se impun cuvenitele modificări, inclusiv prin preluarea judecății instanței de fond.

Prin înscrisul depus la dosar la 24.10.2012 intimata . a arătat față de apelul reclamantei că nu poate fi primită excepția tardivității cererilor formulate de părți potrivit art. 137 cod procedură civilă, față de nulitatea absolută ceasta trebuie să se lege cu un temei de drept și un motiv de nulitate cu menționarea titlului reclamantului, ceea ce apelanta nu a făcut, în ce privește excepția autorității de lucru judecat apreciază că se impune ca această afirmație să poată fi verificată prin prezentarea de către autorul excepției a triplei identități de părți, obiect și cauză. În ce privește critica privind modalitatea de partajare, apreciază că certificatul de atestare al dreptului de proprietate asupra terenurilor sunt supuse regimului de publicitate imobiliară, de aici trebuind pornită analiza existenței dreptului de proprietate al apelantei înainte de . după.

Examinând apelul declarat de către intervenientul Roșcoban N., continuat de moștenitoarea C. A. L., tribunalul va constata că, cererea de intervenție a fost formulată în favoarea pârâtei . în interes propriu și cum pârâta . formulat apel având în vedere disp. art. 56 cod procedură civilă care prevede că, „apelul sau recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia din părți se socotește neavenit, dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăși apel”, în consecință va respinge ca inadmisibil apelul formulat de către apelantul intervenient Roșcoban A. N. și continuat de moștenitoarea C. A. L.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor aduse prin motivele de apel și a limitelor impuse de dispozițiile art. 295, art. 296 cod procedură civilă, tribunalul apreciază că, apelul declarat de apelanta . prin lichidator judiciar Activ G. SRL, este nefondat pentru următoarele considerente:

Nu pot fi reținute criticele apelantei . întrucât acțiunea acesteia a avut ca obiect doar dezmembrarea terenului înscris în CF 812 și nu a imobilului înscris în CF nr. 1159 Mănăștur și fost formulată în contradictoriu doar cu pârâta . Roșcoban a intervenit în proces în favoarea pârâtei și nu în nume propriu astfel că, în mod corect prima instanță a admis în parte acțiunea reclamantei și dispus dezmembrarea topografică a terenului înscris în CF nr. 812 Mănăștur în două parcele de_, respectiv 2952 mp. în condițiile în care prin expertiza tehnică efectuată în primă instanță (f. 156-160, f. 221-223) s-a constatat că, terenul situat în fapt în incinta Fermei nr. 11 Mănăștur este amplasat pe două parcele astfel: o suprafață de 2952 mp din terenul reclamantei este poziționată pe terenul înscris în CF nr. 812 Mănăștur nr. top_/b/1 aparținând pârâtei . cartea funciară figurează ca proprietar Statul Român, dreptul s-a transmis prin efectul art. 36 din Legea nr. 18/1991 în favoarea unității administrativ teritoriale) iar diferența de 8782 mp se regăsește în CF nr. 1159 Mănăștur, nr. top 623.624/a.624/b/21/1, proprietatea intervenientului Roșcoban A. N..

Referitor la suprafața de 2952 mp ce se regăsește în CF nr. 812 Mănăștur, proprietatea statului, prima instanță în mod just a reținut că, atât timp cât reclamanta deține un titlu de proprietate provenit tot de la stat, că nu există niciun impediment pentru dezmembrarea topografică a acestei parcele și înscrierea dreptului de proprietate asupra ei, în temeiul art. 876 și urm. Cod civil, în favoarea reclamantei.

De asemenea în condițiile în care reclamanta nu a formulat acțiunea împotriva proprietarului tabular înscris în CF nr. 1159 Mănăștur, respectiv intervenientul în interesul pârâtei . N., prima instanță nu avea cum să dispună dezmembrarea terenului acestuia, în plus așa cum a reținut și prima instanță intervenientul are un drept de proprietate înscris în cartea funciară, dobândit de la un alt autor decât cel de la care reclamanta și-a obținut dreptul și, ca urmare, stabilirea calității de proprietar asupra suprafeței de 8782 mp se impune a fi efectuată într-o acțiune petitorie.

Pentru considerentele de fapt și de drept de mai sus, tribunalul constatând că, sentința primei instanțe este temeinică și legală, în temeiul disp. art. 296 cod procedură civilă, va respinge apelul declarat de apelanta . prin lichidator judiciar Activ G. SRL, în contradictoriu cu intimatul C. L. Vinga, împotriva sentinței civile nr. 4681 din data de 16.05.2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ A/2006.

Văzând că, nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge apelul declarat de apelanta . prin lichidator judiciar Activ G. SRL, în contradictoriu cu intimatul C. L. Vinga, împotriva sentinței civile nr. 4681 din data de 16.05.2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ A/2006.

Respinge ca inadmisibil apelul formulat de către apelantul Roșcoban A. N. și continuat de moștenitoarea C. A. L..

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 20.03.2013.

Președinte Judecător Grefier

A. Ș. H. O. D. M.

Red.A.Ș.

Dact.D.M./18.04.2013

5 ex./3 . comunică cu părțile:

- apelanta - . prin lichidator judiciar Activ G. SRL – A., ..1, .> - intimat –C. L. Vinga, jud.A.

- apelant – intervenient – C. A. L., moștenitoare a defunctului Roșcoban A. N. – la cab.A. G. – Timișoara . nr.11, .

Prima instanță Judecătoria A.-judecător – R. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Prestaţie tabulară. Decizia nr. 103/2013. Tribunalul ARAD