Servitute. Hotărâre din 29-04-2013, Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 29-04-2013 în dosarul nr. 11520/55/2010*
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._ A/2010*
DECIZIA CIVILĂ NR. 164
Ședința publică din data de 29 aprilie 2013
Președinte M. A.
Judecător T. B.
Grefier V. L.
S-au luat în examinare, în rejudecare, apelurile declarate de reclamanta . A. și pârâtul M. A. prin primar, împotriva sentinței civile nr.7167 din 28 iunie 2011 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, având ca obiect stabilire drept de servitute și obligația de a face.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul apelantei reclamante - avocat M. T. din Baroul A., lipsă fiind reprezentanta intimatului consilier juridic H. F..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul apelantei arată că nu mai are de formulat alte cereri.
Nemaifiind formulate alte cereri și considerând cauza în stare de soluționare instanța acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentantul apelantei solicită admiterea apelului cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar chitanță privind achitarea onorariului avocațial și concluzii scrise. Solicită respingerea apelului formulat de M. A., ca nefondat.
După strigarea cauzei, dar înainte de terminarea dezbaterilor se prezintă reprezentanta apelantului M. A. consilier juridic H. F. care solicită admiterea apelului formulat și respingerea apelului formulat de către apelanta . A..
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelurilor înregistrate la această instanță la data de 11 august 2011;
Constată că prin sentința civilă nr. 7167 din 28 iunie 2011, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria A., a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta . A., în contradictoriu cu pârâtul M. A. și a obligat pârâtul să efectueze lucrări prin care să asigure accesul, inclusiv cu autovehicule, la terenul concesionat reclamantei, înscris în CF nr._ A., având nr. top. 1396/1/1/3, pe suprafața indicată în raportul de expertiză tehnică topografică întocmit de expert L. V. în dos. nr._ al Judecătoriei A. sub denumirea „acces auto propus”.
A obligat pârâtul să reamplaseze bariera destinată controlului accesului cu autovehicule în ștrandul Neptun într-un punct în care să nu afecteze accesul, inclusiv cu autovehicule, la terenul concesionat reclamantei, înscris în CF nr._ A., având nr. top. 1396/1/1/3 și a respins cererea pentru rest, ca nefondată.
A obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 1 797,65 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, la 14 iulie 2005 între părți a intervenit, pe calea hotărârii judecătorești, un contract de concesiune având ca obiect un teren în suprafață de 8 108 mp., înscris în CF nr._ A., având nr. top. 1396/1/1/3 (pentru 7068 mp) și 1396/1/1/10 (pentru 1040 mp.), cu conținutul defipt de HCLM A. nr. 357/2004.
Conform considerentelor decizorii ale sentinței civile nr. 999/2005 a Tribunalului A., contractul de concesiune în discuție a avut drept premisă, (valorificabilă în condițiile H.C.L.M. A. nr. 272/2007), două contracte de locațiune și un contract de participațiune, acesta din urmă încheiat pentru derularea de activități rentabile din amenajarea, întreținerea și exploatarea parcării din incinta ștrandului Neptun și din amenajarea ca parcare a unui alt teren.
Prima instanță a reținut din declarațiile martorilor și din constatările raportului de expertiză că în anul 2010 pârâtul a modificat . din A., edificându-se, printre altele, un sens giratoriu, parcare și bariere pentru accesul pietonal, respectiv pentru accesul cu autovehicule (acestea din urmă într-un amplasament diferit față de situația până atunci existentă); accesul la terenul deținut de reclamantă în concesiune, cu destinația de parcare, a fost blocat prin amenajarea unui spațiu ce nu are destinația de trecere, ci de spațiu verde, mărginit cu borduri.
A apreciat că acțiunea reclamantei este fondată în parte, reținând că reclamanta și-a modificat de mai multe ori petitul, modificare la care partea adversă nu s-a opus; așa fiind, în conformitate cu art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă., a avut în vedere cele cerute la termenul din 11.11.2010, nefiind însă primite cu titlu de petite cele cerute prin concluziile scrise, acestea depășind și cadrul modificărilor ulterioare.
Terenul în discuție face parte din domeniul public și este concesionat reclamantei, raportul juridic dintre părți născându-se în baza sentinței civile nr. 999/2005 a Judecătoriei A. și fiind circumstanțiat de H.C.L.M. A. nr. 272/2004 și H.C.L.M. A. nr. 357/2004; întrucât acestea din urmă se referă la „exploatarea bunului concesionat, conform destinației stabilite prin contract” (art. 7 alin. 5 din anexa la H.C.L.M. A. nr. 357/2004) și întrucât obligațiile reciproce dintre părți, la a căror aducere la îndeplinire s-a dat concursul forței coercitive a statului, prin hotărârea judecătorească din 2005, au avut drept premisă de fapt existența unui contract de asociere în participațiune pentru exploatarea unei parcări, se impune a se concluziona că terenul amenajat drept parcare s-a concesionat în scopul exploatării, de către reclamantă, a unei astfel de activități.
A constatat că pârâtul are față de reclamantă obligații ex contractu, printre altele și cea relevantă în litigiu, respectiv cea instituită de art. 8 alin. 1 din anexa la H.C.L.M. A. nr. 357/2004: „să nu îl tulbure pe concesionar în exercițiul drepturilor rezultate din prezentul contract”.
Acesta fiind cadrul obligațional dintre părți și date fiind cele deduse judecății, sunt irelevante în prezenta cauză atât argumentele reclamantei, cât și apărările pârâtului grefate pe pretinsa neconformare, respectiv conformare, la norme referitoare la autorizarea executării lucrărilor de construcții, acestea fiind menite să asigure controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism și autorizarea executării lucrărilor de construcții (așa cum indică implicit art. 29 din L. nr. 50/1991, republicată), nepertinente așadar în prezentul litigiu.
Cu privire la solicitarea de stabilire, în favoarea reclamantei, „a unui drept de uzufruct (...) asupra căilor de acces „ și solicitarea de obligare a pârâtului „să asigure și să garanteze folosința dreptului de servitute la Parcarea C. și construcțiile societății”, se observă că aceste pretenții, oricum ar fi ele formulate, au ca finalitate dezmembrarea dreptului de proprietate asupra terenului înscris în CF_ A., finalitate căreia i se opune atât împrejurarea de fapt că întreg terenul (inclusiv parcelele cu nr. top. 1396/1/1/3 și 1396/1/1/10) aparține unui singur proprietar, pârâtul M. A., căruia nu-i este opozabil (în sensul propriu drepturilor reale) titlul reclamantei, de concesiune, cât și împrejurarea de drept, consacrată de art. 11 din Legea nr. 213/1998, ce constă inalienabilitatea bunurilor din domeniul public. Pentru aceste motive solicitările au fost respinse.
Totuși, în baza art. 8 din alin. 1 din anexa la H.C.L.M. A. nr. 357/2004 coroborat cu sentința civilă nr. 999/2005, reclamanta este creditoarea unei obligații de a nu face, ce incumbă pârâtului, în concret și față de conținutul raportului juridic dintre părți, mai sus arătat, de a nu fi tulburată în exercițiul exploatării spațiului concesionat în scopul amenajării unei parcări. Or, atât blocarea efectivă a accesului cu autovehicule, cât și amplasarea unei bariere menite să asigure colectarea unei taxe chiar dacă se intenționează utilizarea parcării reclamantei, nu cea amenajată de pârât, sunt fapte contrare obligațiilor acestuia din urmă.
D. pentru care, văzându-se și art. 1075 și art. 1076 Cod civil, a fost obligat pârâtul, ca, în repararea prejudiciului creat prin încălcarea obligației de a nu face și văzându-se și cererea reclamantei să efectueze lucrări prin care să asigure accesul, inclusiv cu autovehicule, la terenul concesionat reclamantei, înscris în CF nr._ A., având nr. top. 1396/1/1/3, pe suprafața indicată în raportul de expertiză tehnică topografică întocmit de expert L. V. în dos. nr._ al Judecătoriei A. sub denumirea „acces auto propus”, precum și să reamplaseze bariera destinată controlului accesului cu autovehicule în ștrandul Neptun într-un punct în care să nu afecteze accesul, inclusiv cu autovehicule, la terenul concesionat reclamantei, înscris în CF nr._ A., având nr. top. 1396/1/1/3.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel pârâtul M. A. reprezentat prin Primar, solicitând instanței de control judiciar admiterea apelului, casarea sentinței civile nr., 7167 din 28 iunie 2011 și trimiterea dpre rejudecare, pentru ca instanța de fond să se pronunțe asupra tuturor aspectelor.
În motivare apelanta arată că i.-a fost încălcat în mod flagrant dreptul la apărare consacrat de art. 24 din Constituție, prin necomunicarea obiecțiunilor la expertiză depuse la termenul din 21 iunie 2011, către expert, motiv pentru care se impune rejudecarea cauzei, mai ales că după răspunsul la aceste obiecțiuni dorea să solicite efectuarea unei contraexpertize judiciare.
În al doilea rând instanța nu a analizat probatoriul administrat apreciind ca nepertinentă autorizația executării lucrărilor de construcție. Prima instanță trebuia să analizeze legalitatea autorizației nr. 24/2010, iar dacă s-ar fi constatat nelegalitatea acestei autorizații se putea dispune desființarea construcțiilor astfel edificate.
Instanța de fond nu a analizat apărările pârâtei, respectiv că terenul și construcția la care se face referire se afla amplasate în incinta Ștrandului Neptun – aspect necontestat și susținut prin sentința civilă nr. 281/2008 a Tribunalului A., rămasă irevocabilă.
Apreciază că prin sentința atacată s-a creat o discriminare între comercianți, întrucât cu toții dețin terenuri în incinta Ștrandului Neptun, cu toții au asigurat accesul în mod gratuit, atât deținătorii cât și angajații lor, accesul publicului se face pentru toți în conformitate cu Regulamentul de Organizare și Funcționare a serviciului public Zone de Agrement - Ștrandul Neptul -, pe bază de bilet de intrare sau abonament, astfel că tratamentul față de toți comercianții din incinta Ștrandului Neptun este egal și nediscriminatoriu, iar acordarea pentru un singur comerciant (.) a unor facilități (acces gratuit) constituie o discriminare a celorlalți comercianți, favorizarea primului și premisele concurenței neloiale al . față de toți ceilalți comercianți.
Împotriva aceleași hotărâri a declarat apel și reclamanta . A., prin administrator A. L., solicitând admiterea apelului și modificarea sentinței civile nr. 7167 din 28 iunie 2011 a Judecătoriei A., în sensul de a se stabili dreptul de uzufruct cu privire la accesul în Parcarea C. și la construcțiile firmei, conform sentinței civile nr. 999 din 14 iulie 2005, irevocabilă, pentru o perioadă de 30 de ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii din prezenta cauză; obligarea pârâtei să respecte, să asigure accesul pe terenul concesionar de acesta pentru persoanele fizice și autovehicole, să se abțină de la orice îngrădire a drepturilor si intereselor legitime ale firmei de la tulburarea în posesie în baza art. 8 din Contractul cadru de concesiune aprobat prin HCLM nr. 357/2004; înscrierea în c.f._ A. a dreptului de uzufruct cu privire la accesul în Parcarea C. și la construcțiile proprietatea privată a firmei pe perioada de 30 de ani, cu posibilitatea de prelungire pe toată durata rămasă de concesionare; cu cheltuieli de judecată în primă instanță și apel în sumă de 4643 lei.
În motivare arată că prima instanță a reținut greșit că prin stabilirea unui drept de uzufruct în condițiile legii, ar avea loc o dezmembrare a dreptului de proprietate asupra terenului concesionat și că titlul cu privire la dreptul de concesiune nu este opozabil pârâtului. Pârâtul potrivit contractului de concesiune a atribuit posesia si folosința terenului concesionat pentru o perioadă de 49 de ani, fără a ceda însă și dreptul de dispoziție. Pârâtul are în continuare nuda proprietate, deci nu este în pericol de a pierde proprietatea și nu și-a asumat nici un risc prin concesionare, iar aceasta nu are ca finalitate dezmembrarea dreptului de proprietate, ci numai atribuirea posesiei si folosinței terenului, pe durata concesiunii, iar uzufructul se referă strict la calea de acces la terenul concesionat. Prin concesionarea unei suprafețe de teren aparținând domeniului privat al statului, pârâtul a conferit firmei dreptul de a exercita asupra acestui teren atributele care aparțin titularului. Uzufructuarul în schimb este obligat să păstreze natura specifică, destinația lucrului și să restituie terenul la sfârșitul uzufructului.
Concluzionând apelanta apreciază că în mod nefondat au fost respinse aceste capete de cerere, întrucât potrivit art. 539 aliniat 1 cod civil, proprietarul nu poate prin faptul sau cu orice chip vătăma drepturile uzufructuarului.
În drept apelanta invocă disp. art. 282 si urm. cod procedură civilă, art. 517 și urm. cod civil, HCLM nr. 357/2004 și contractul cadru de concesiune.
La data de 26 septembrie 2011, apelanta reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului declarat de apelantul pârât M. A., ca nefondat.
Cu privire la primul motiv de apel, al încălcării dreptului la apărare, precizează că obiecțiunile formulate de pârât, au fost depuse după închiderea ședinței de judecată, iar cauza a fost redeschisă, la 28 iunie 2011, dată la care a fost amânată pronunțarea. De altfel instanța de fond a încuviințat efectuarea expertizei topografice și a stabilit un număr de nouă obiective, care să lămurească aspectele cauzei. Raportul de expertiză a fost depus la 30 mai 2011, la 31 mai 2011 a fost comunicat părților, iar pârâtul până la termenul din 21 iunie 2011 nu a depus obiecțiunile.
Pe fond, prima instanță a reținut corect starea de fapt cu privire la istoria concesiunii, însă prin dispozițiile verbale ale primarului a fost îngrădit dreptul si interesele . folosi spațiul concesionat, prin blocarea accesului în Parcarea C. și la clădirile proprietate privată ale acesteia.
Din obiecțiunile pârâtului si motivele de apel ale acestuia, care sunt nefondate, rezultă clar că se urmărește tergiversarea soluționării cauzei.
Cu privire la autorizația de construire nr. 24 din 15.02.2010 lucrările au fost începute conform acesteia, iar autorizația nr. 702 din 17 august 2010 a fost eliberată după respingerea solicitării de mediu din data de 6 august 2010, fiind clară încălcarea legii de către pârâtă.
La data de 27 septembrie 2011, apelanta pârâtă M. A. reprezentat prin Primar, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului declarat de reclamanta . A., deoarece s-a reținut corect că stabilirea unui drept de uzufruct pe domeniul public al Municipiului A. nu este posibil, având în vedere prevederile art. 11 din legea nr. 213/1998 ce constată inalienabilitatea bunurilor din domeniul public.
Referitor la al doilea motiv de apel arată că terenul și construcțiile la care se face referire sunt amplasate în incinta – Ștrandului Neptun, iar . bază de abonament sau bilet de intrare, lucru cunoscut de reclamantă încă de la data cumpărării construcției și concesionării terenului.
Acordarea pentru un singur comerciant . A. a unor facilități( acces gratuit) constituie o discriminare a celorlalți comercianți și premisele concurenței neloiale ale reclamantei față de toți ceilalți comercianți.
Prin notele de ședință depuse la același termen, apelanta pârâtă precizează că lipsa de acces pe terenul concesionat și tulburarea în posesie a bunului concesionat, sunt total eronate și nefondate, atâta timp cât societatea C. SRL funcționează și produce venituri, în baza contractului de închiriere nr. 625 din 7 aprilie 2010, prin care a închiriat locurile de parcare din incinta parcării la . pe o perioadă de 5 ani, până în anul 2015, în baza unei chirii lunare.
Cu privire la accesul la barul de noapte LA MOUCHE se face și cu mașina, iar cu privire la activitatea desfășurată de acesta sunt numeroase reclamanții din cauza zgomotului și a scandalurilor din timpul nopții.
La data de 11 ianuarie 2012, apelanta reclamantă . A. a depus concluzii scrise prin care a precizat că susține motivele invocate în cererea de apel, notele de ședință depuse la 12.10.2011 inclusiv cu privire la notarea în c.f. a dreptului de uzufruct si servitute.
La termenul din 25 ianuarie 2012, apelanta pârâtă M. A. reprezentat prin primar, a depus note de ședință cu privire la răspunsul expertului la obiecțiunile formulate la expertiza din primă instanță, apreciind că expertul L. este expert topograf și nu expert în probleme de urbanism și emiterea autorizațiilor de construire. Expertul recunoaște existența unui acces auto nestingherit la . să atragă atenția asupra unei variante optime. De fapt prin răspunsul la obiecțiuni, expertul nu face decât să reia cele concluzionate prin expertiză, apreciind că sunt edificatoare în cauză constatările cu ocazia cercetării la fața locului din data de 13 ianuarie 2012.
Tribunalul A., analizând apelurile in condițiile art. 295 Cod procedură civilă și prin prisma motivelor scrise a constatat că apelul Municipiului A. prin primar este fondat, iar apelul . A. nefondat.
S-a reținut că prima instanță atunci când a pronunțat hotărârea trebuia să aibă în vedere și alte aspecte decât cele reținute și că problema de fond care generează raportul juridic din părți o reprezintă suprafața de teren concesionată de . ștrandului municipal Neptun, și căreia i-a dat destinația de parcare.
Accesul în incinta ștrandului se realizează prin două căi de acces, respectiv unul pietonal și unul auto, ambele intrări fiind condiționate de plata taxei de intrare sau existența abonamentului după caz.
S-a reținut că în incinta ștrandului există un număr foarte mare de agenți comerciali care desfășoară activități specifice unei zone de agrement și care au închiriate spații și terenuri și întâmplător apelanta . spațiu pe stânga la . acces direct și pietonal dar și auto după . care este prevăzută cu barieră și unde se achită taxa de intrare cu mijloace auto.
De altfel, s-a reținut că instanța de apel a și făcut o cercetare la fața locului în acest sens, iar aspectele se regăsesc în procesul verbal încheiat, iar ca o concluzie a stării de fapt se reține că M. A. este proprietarul ștrandului. In consecință administrarea și taxele percepute la intrare îi aparțin și că persoanele care doresc să parcheze în parcarea C. ar trebui să plătească inevitabil o altă taxă, dar în aceste condiții toți agenții economici din ștrand ar putea pretinde același lucru legat de terenul folosit de ei pe de o parte, sau la . nu au plăti putând spune că de fapt plătesc la parcarea C. sau în alt loc. Ori din probatoriul administrat, chiar dacă pe terenul concesionat . desfășoare activități de parcare, nu rezultă că i s-ar fi concesionat acesteia de M. A. exclusivitatea administrării locurilor de parcare care aparțin ștrandului fiecare putând plăti spațiul închiriat in condițiile contractului și legii.
Tribunalul A. a mai reținut că, ceea ce pretinde reclamanta . altceva decât o substituire în drepturile proprietarului, substituire fără temei legal și contractual și că obligarea Municipiului A. la efectuarea de demolări sau lucrări făcute în favoarea reclamantei nu are nicio justificare proprietarul neavând niciun interes de a crea facilități care să contravină propriilor ei interese justificate de statutul legal pe care îl are.
Astfel fiind în baza art. 296 Cod pr. civilă a fost admis apelul Municipiului A. și pentru aceleași considerente a fost respins apelul . sentința în totalitate și respinsă acțiunea reclamantei . A. împotriva pârâtului M. A. prin primar.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs apelanta . iar prin Decizia Civilă nr 1713/28.06.2012 Curtea de Apel Timișoara a admis recursul declarat de reclamanta .. A. împotriva deciziei civile nr. 40/A/25 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ casând decizia civilă recurată și dispunând trimiterea cauzei pentru rejudecare la Tribunalul A..
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Timișoara examinând recursul prin prisma motivelor invocate de reclamantă, raportat la obiectul cauzei, temeiul de drept indicat și înscrisurile depuse în susținere, a constatat că este întemeiat pentru următoarele considerente:
Reclamanta . A. a investit instanța de judecată – Judecătoria A., la data de 27.10.2010, cu prezenta acțiune civilă în obligația de a face, prin care a solicitat, în esență, obligarea pârâtului M. A. la respectarea dispozițiilor contractului de concesiune ai cărui termeni au fost stabiliți prin sentința civilă nr. 999/2005, irevocabilă, în sensul obligării pârâtului să-i permită accesul, inclusiv cu autovehicule, la terenul concesionat reclamantei, prin reamplasarea barierei destinată controlului accesului cu autovehicule în ștrandul Neptun din M. A., într-un punct care să nu afecteze accesul, inclusiv cu autovehicule, la terenul concesionat reclamantei, înscris în CF nr._ A., nr. top 1396/1/1/3. Nemulțumirea concretă a reclamantei, care a stat la baza promovării prezentului litigiu, o constituie blocarea totală a căilor de acces spre terenul concesionat de pârât, care nu i-a asigurat posesia și folosința concesiunii, datorită faptelor sale imputabile, începând cu anul 2010, izolarea totală a concesiunii prin blocarea efectivă a căilor de acces, încălcând astfel dispozițiile art. 8 din Contractul-cadru de concesiune.
Instanța de fond – Judecătoria A., prin raportare la probele administrate constând în înscrisuri, probe testimoniale și în mod special, concluziile expertizei tehnice de specialitate, a admis în parte acțiunea civilă și a obligat pârâtul să efectueze lucrări prin care să asigure accesul, inclusiv cu autovehicule, la terenul concesionat reclamantei, înscris în CF_ A., nr. top 1396/1/1/3, pe suprafața indicată în raportul de expertiză tehnică topografică întocmit de expert L. V., sub denumirea „Acces auto propus”. În acest sens, a obligat pârâtul să reamplaseze bariera destinată controlului accesului cu autovehicule în ștrandul Neptun într-un punct în care să nu afecteze accesul, inclusiv cu autovehicule, la terenul concesionat reclamantei, fiind respinsă în rest acțiunea civilă formulată și precizată ulterior de reclamantă.
Hotărârea instanței de fond a fost însă infirmată – în sensul respingerii în totalitate a acțiunii civile formulată de reclamantă, de instanța de apel, pe considerentul că M. A. este proprietarul ștrandului și astfel, administrarea și taxele percepute la intrare îi aparțin; că persoanele ce optează pentru parcarea privată C. trebuie să plătească o altă taxă (în varianta solicitată de reclamantă), iar probatoriul administrat nu a dovedit că i s-ar fi concesionat acesteia de către M. A. exclusivitatea administrării locurilor de parcare care aparțin ștrandului, fiecare putând plăti spațiul închiriat în condițiile contractului și legii, iar instanța de apel a reținut, de asemenea, că obligarea pârâtului la efectuarea de demolări sau lucrări făcute în favoarea reclamantei nu are nicio justificare, întrucât proprietarul nu are niciun interes de a crea facilități care să contravină propriilor interese, justificat de statutul legal pe care îl are.
Potrivit art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod Procedură Civilă hotărârea trebuie să cuprindă „…motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat susținerile părților”.
S-a considerat că motivarea deciziei nu poate să fie implicită, trebuie să fie amplă și convingătoare și realizată în concret, deoarece simpla afirmație că un fapt rezultă din probe, fără a se indica aceste probe, reprezintă, în realitate o nemotivare, făcând totodată, imposibilă exercitarea controlului judiciar sub aspectul analizei justeței soluției pronunțate; că motivarea deciziei trebuie să se refere la criticile în concret formulate de apelant și la argumentele de fapt și de drept pentru care acestea nu au putut fi primite, iar nerespectarea acestora face ca hotărârea să fie nelegală și trebuie desființată, conform art. 305 alin. 2 Cod Procedură Civilă.
Or, în speța dedusă judecății, tocmai acest lucru este reproșat instanței de apel de către pârâta recurentă, prin primul motiv de recurs, respectiv, împrejurarea că nu a procedat la o analiză temeinică și aprofundată a materialului probator și la prezentarea unui raționament logico-juridic în pronunțarea soluției, fără trimitere la motivele invocate în mod concret și probele administrate. Reproșul adus este, fără îndoială, unul întemeiat, în condițiile în care din motivarea deciziei civile recurate nu rezultă motivele pentru care, în fapt și în drept, au fost înlăturate aspectele de nelegalitate și netemeinicie invocate de reclamanta apelantă.
S-a reținut că din cuprinsul hotărârii recurate rezultă fără echivoc că instanța de apel nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra aspectelor de fond invocate de reclamanta apelantă, relativ la: includerea Parcării . Studiul de Fezabilitate, P.U.D., în conformitate cu HCLM A. nr. 41/2005; în ce măsură vechea intrare – acces la Parcarea C. și la construcțiile firmei, folosită ca atare începând cu anul 2003, nu mai poate fi utilizată în aceeași modalitate, deși suprafața de_ mp în discuție, a fost avută în vedere la întocmirea Proiectului de amenajare a sensului giratoriu; dacă modificările concrete în teren, în ceea ce privește ., au avut avizele necesare, și ce anume a determinat modificarea proiectului inițial care, potrivit concluziilor expertizei tehnice avea prevăzută modernizarea și montarea barierei după .. În consecință, se impune lămurirea – prin suplimentarea probatoriului, inclusiv printr-un supliment de expertiză, a împrejurărilor concrete care au dus la modificarea proiectului inițial de modernizare a intrării în Ștrandul Neptun, dacă aceste modificări au avut la momentul efectuării lor avizele necesare, inclusiv în ceea ce privește Autorizația de construire nr. 24/2010.
Nu în ultimul rând, s-a reținut că expertul trebuie să verifice și să stabilească în ce măsură mai este posibil accesul în Parcarea C. și la clădirile proprietatea firmei, conform folosinței din anul 2003 până în anul 2010, a planurilor de situație anexe la HCLM nr. 258/2010 și nr. 77/2011, variantă avută în vedere și prin Studiul de Fezabilitate (din 2007) și P.U.D. (din 2000), sau, în ce măsură – prin lucrările de amenajare efectuate de pârât, s-a asigurat reclamantei accesul pe o altă variantă.
Aceasta, în condițiile în care reclamanta . A. este beneficiara unui contract de concesiune statuat potrivit unei hotărâri judecătorești irevocabile – sentința civilă nr. 999/2005 a Tribunalului A., în concordanță cu cele stabilite prin HCLM A. nr. 357/2004, cu destinația expresă a amenajării de către societatea reclamantă a unei parcări private, contract de concesiune intabulat ca atare în Cartea Funciară_.
Mai mult, s-a reținut că expertiza tehnică de specialitate întocmită în cauză de expert inginer L. V. și care a avut stabilite ca obiective lămurirea situației de fapt raportată la înscrisurile anexate de părți, a subliniat că în mod cert la întocmirea proiectului de amenajare a sensului giratoriu și a intrării în Ștrandul Neptun din M. A., suprafața de_ mp a fost cuprinsă în ambele P.U.D.-uri și Studiu de Fezabilitate, în conformitate cu HCLM A. nr. 41/2005, . fost cuprinsă în Studiul de Fezabilitate cu 350 locuri de parcare și aceeași intrare, confirmată prin HCLM A. nr. 272/2004, nr. 41/2005, nr. 258/2010 și, respectiv, nr. 77/2011.
În raport de aceste constatări de fapt și de drept, s-a considerat că nu a fost lămurită împrejurarea ce a dus la modificarea proiectului inițial, cu consecința blocării accesului către reclamantă, cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor contractuale, respectiv art. 8 din Contractul-cadru de concesiune, urmând a fi examinate totodată și apărările pârâtului formulate prin notele scrise depuse la fila 118 dosar nr._ al Judecătoriei A., respectiv în ce măsură autorizația de construire nr. 792/17.08.2010 emisă pentru modificările la lucrările de amenajare, a avut la bază toate avizele solicitate prin Certificatul de urbanism.
Din această perspectivă, Curtea a reținut că instanța de apel nu a examinat și nu s-a pronunțat asupra motivelor de fond invocate de reclamantă prin apelul său, în conformitate cu dispozițiile art. 261 alin.1 pct. 5 Cod procedură civilă, potrivit cu care „… motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat susținerile părților”, trebuie în mod obligatoriu să se regăsească în hotărârea pronunțată iar toate aceste aspecte ce țin de fondul litigiului urmează a fi stabilite de instanța de apel, având în vedere că în recurs nu pot fi examinate decât aspectele ce țin de legalitatea hotărârii.
Nu în ultimul rând, s-a considerat că instanța de trimitere va trebui să aibă în vedere exigențele ce țin de caracterul echitabil al procedurii judiciare, din perspectiva art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului – judecarea cauzei într-un termen rezonabil, având în vedere obiectul concret al cauzei dedus judecății, raporturile juridice existente între părți născute în baza unei hotărâri judecătorești ce se impune cu autoritate de lucru judecat – sentința civilă nr. 999/2005 a Judecătoriei A., a clauzelor Contractului-cadru de concesiune stabilite în condițiile HCLM A. nr. 272/2004 și HCLM A. nr. 357/2004, în raport de care nu pot fi neglijate ori ignorate drepturile conferite reclamantei și scopul avut în vedere în momentul concesionării terenului.
Cu ocazia rejudecării, s-a dispus ca instanța să analizeze toate celelalte critici de nelegalitate formulate prin prezentul recurs de către reclamantă, întrucât fiecare din aceste dispoziții de drept material ori procedural presupune clarificarea prioritară a deplinei situații de fapt.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 299, 312 alin. 3 și 5 și 304 pct. 5, 7 și 9 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul reclamantei, a casat decizia civilă recurată și a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor, pentru o judecată unitară a pricinii, la Tribunalul A..
Cauza a fost înregistrată în rejudecare pe rolul Tribunalului A. la data de 12.07.2012 .
Analizând apelul exercitat de M. A. prin Primar, prin prisma disp. art. 294-296 Cod procedură civilă și a motivelor invocate se constată că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Astfel, apelantul susține că i-a fost încălcat dreptul la apărare prin necomunicarea obiecțiunilor la raportul de expertiză, de asemenea că prima instanță nu a analizat probatoriul administrat, iar prin sentința pronunțată s-a creat o discriminare între comercianți.
Instanța reține că la prima judecată asupra fondului s-a efectuat o expertiză tehnică topografică de către dl. expert L. V., arătându-se în concluziile raportului că . a fost cuprinsă în studiul de fezabilitate cu 350 locuri de parcare și cu aceeași intrare (acces), confirmată și reconfirmată prin PUD, HCLM A. nr. 272/2004, nr. 41/2005, nr. 258/2010 și nr. 77/2011. Vechea intrare (acces) în Parcarea C. și la construcțiile firmei este folosită începând cu anul 2003, mai puțin în prezent, de la data blocării efective a accesului din luna august 2010 de către pârâtă.
Studiul de fezabilitate a fost parțial respectat, cu privire la sensul giratoriu, însă a fost încălcat în ceea ce privește .. Modificările au fost făcute fără avize necesare și cu încălcarea art. 8 din Contractul cadru de concesiune care face parte integrantă din Sentința civilă nr. 999/14.07.2005 a Tribunalului A..
S-a mai arătat că în Autorizația de construire nr. 24/2010 mutarea barierei și modernizarea acesteia erau prevăzute după .. De asemenea că în prezent, . și la clădirile firmei este blocată efectiv, deși în planurile de situație, PUD și în Studiul de Fezabilitate nu este prevăzută blocarea sau accesul prin altă parte.
Varianta optimă pentru . și la clădirile proprietatea firmei este cea stabilită prin Studiul de Fezabilitate din 2007, PUD (din 2000), HCLM A. nr. 258/2010 și 77/2011 (conform planurilor de situație, anexe la aceste hotărâri). Deci este vorba de vechea intrare în Parcarea C. și anume din partea sud-estică a imobilului evidențiată pe schițele anexe A.1, A.1.1, A.2 și A.3.
Conform considerentelor deciziei de casare, în rejudecare s-a efectuat un supliment la raportul de expertiză, dl. expert L. V. arătând că din actele prezentate de M. A. rezultă că în perioada iunie – august 2010 ar fi fost executate doar lucrările autorizate prin Autorizația de construire nr. 24/2010 după care lucrările au fost sistate și reluate doar după obținerea unor noi autorizații de construire nr. 792/17.08.2010 și care are la bază toate avizele solicitate prin certificatul de urbanism.
S-au menținut concluziile primului raport de expertiză tehnică în ce privește varianta optimă pentru ., respectiv cea stabilită prin Studiul de Fezabilitate din 2007, PUD din 2000, HCLM A. nr. 258/2010 și 77/2011. deci este vorba de vechea intrare în Parcarea C. și anume prin partea sud-estică a imobilului și evidențiată pe schițele anexe A.1, A.1.1, A.2 și A.3.
Și dl. expert Csurovski A. – expert asistent numit la cererea Municipiului A. a arătat că lucrările de construcții pentru realizarea sensului giratoriu, drumului de acces și a unei parcări în incinta ștrandului, au fost executate în baza Autorizațiilor de construire nr. 24/15.02.2010 și nr. 792/17.08.2010, care au fost eliberate de Primăria Mun. A., având toate avizele și acordurile stabilite prin certificatele de urbanism. De asemenea că, pe parcursul efectuării lucrărilor, s-a impus necesitatea stabilizării terenului de fundare în zona noii parcări și a drumului de acces precum și construirea unui zid de sprijin pentru asigurarea stabilității taluzului creat în urma săpăturilor efectuate, de asemenea au fost modificate elemente geometrice ale drumului de acces pentru a asigura condiții pentru accesul mașinilor și utilajelor de mare tonaj și gabarit.
Lucrările suplimentare care trebuiau executate ca urmare a constatărilor din perioada execuției și necesitatea modificării drumului de acces față de proiect, au determinat reproiectarea acestei zone din ștrand, pentru care s-a solicitat un nou certificat de urbanism și autorizație de construire.
În prezent accesul în incinta Ștrandului Neptun se realizează prin două căi de acces, respectiv accesul pietonal care se face pe vechea cale de acces (pietonală și auto) în prezent modificată ca urmare a lucrărilor de construcții realizate iar accesul auto pe noul drum de acces construit în anul 2010.
Ambele căi de acces sunt prevăzute cu bariere, iar . plata unei taxe sau de existența abonamentului.
În perioada 2003-2010 accesul pietonal și auto în incinta ștrandului se realizează pe drumul vechi amplasat în imediata vecinătate a construcției proprietatea . care funcționa un restaurant, bar și club, iar mașinile care intrau în incinta ștrandului aveau posibilitatea de a parca contra cost în parcarea proprietatea acestuia.
Ca urmare a construirii sensului giratoriu și a noului drum de acces în incinta ștrandului, pe care a fost montată o barieră, . achitarea taxei de intrare pentru autoturisme.
Față de aceste concluzii se constată că prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt, respectiv blocarea accesului la terenul deținut de reclamantă în concesiune, cu destinația de parcare.
Instanța va avea în vedere faptul că reclamanta este titulara unui contract de concesiune stabilit în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile, în concordanță cu cele stabilite prin HCLM A. nr. 357/ 2004, cu destinația expresă a amenajării de către aceasta a unei parcări private.
Conform art. 3 al. 1 și 2 și art. 8 al. 1 din contractul de concesiune cadru – anexă la HCLM A. nr. 357/2004, concesionarul are dreptul de a exploata în mod direct, pe riscul și pe răspunderea sa bunul ce face obiectul contractului de concesiune.
Concesionarul are dreptul de a exploata și de a culege fructele bunului care fac obiectul concesiunii, potrivit naturii bunului și obiectivelor stabilite de părți prin contractul de concesiune. Concedentul este obligat să nu îl tulbure pe concesionar în exercițiul drepturilor rezultate din prezentul contract de concesiune.
Ori, prin blocarea accesului cu autovehicule și amplasarea barierei de către pârât s-au încălcat dispozițiile contractuale, M. A. nerespectând obligațiile ce îi incumbă, respectiv aceea se a nu-l tulbura pe concesionar în exercițiul drepturilor sale.
Se observă că, deși în primul raport de expertiză, Dl. L. V. a arătat că autorizația de construire nr. 24/2010 a avut la bază avizele necesare, dar nu pentru extinderea lucrărilor de investiții făcute în lunile iunie, iulie și august care nu au primit toate avizele solicitate, în suplimentul la raportul efectuat în apel, pe baza actelor prezentate de M. A., acesta a concluzionat că în perioada iunie – august 2010 au fost executate doar lucrările autorizate prin Autorizația de construire nr. 24/2010, după care lucrările au fost sistate și reluate doar după obținerea unei noi autorizații de construire nr. 792/17.08.2010 și care are la bază toate avizele solicitate prin certificatul de urbanism; în același fel a concluzionat și dl. expert Csurovski A..
Instanța reține că nu a fost sesizată cu un control al legalității autorizațiilor de construire – control care oricum excede competenței instanței civile, aceasta fiind exercitat de instanța de contencios administrativ – în cadrul Dosarului nr._ aflat pe rolul Curții de Apel Timișoara.
Instanța civilă este competentă însă să statueze că, indiferent dacă la emiterea autorizației de construire au fost respectate sau nu normele contenciosului administrativ, lucrările efectuate în baza acestora nu pot aduce atingere drepturilor civile a terțelor persoane.
Prin urmare, sentința atacată prin care a fost obligat pârâtul să deblocheze accestul la terenul concesionat și să reamplaseze bariera, se constată a fi temeinică și legală, bazată pe o analiză minuțioasă a probatoriului administrat și pe o interpretare corectă a dispozițiilor legale incidente.
Nu poate fi primit nici motivul ce vizează încălcarea dreptului la apărare, în condițiile în care, cauza a fost redeschisă iar obiecțiunile au fost puse în discuția părților. De altfel, acest motiv nu mai subzistă, în apel fiind efectuat un supliment la raportul de expertiză, concluziile și răspunsurile la obiecțiuni fiind expuse pe larg de către d-nii experți.
Ar mai fi de amintit că nu există vreo discriminare în condițiile în care așa cum rezultă din chiar adresa emisă de Serviciul Juridic al Municipiului A., precum și din copiile contractelor de concesiune, depuse la dosar, niciuna din societățile comerciale de pe Ștrandul Neptun nu au în obiectul de activitate amenajarea parcărilor.
Prin apelul exercitat apelanta . a solicitat schimbarea sentinței în sensul de a se stabili un drept de uzufruct cu privire la accesul în Parcarea C. și la construcțiile firmei, precum și înscrierea acestui drept în CF nr._ A. .
La fel de neîntemeiat se apreciază a fi și acest apel, întrucât așa cum rezultă din art. 136 al.4 din Constituție, art. 11 din Legea nr. 231/1998 și art. 120 al. 2 din Legea nr. 215/2001, dreptul de proprietate publică este inalienabil, inprescriptibil și insesizabil, iar inalienabilitatea se referă nu doar la interdicția înstrăinării și dobândirii dreptului de proprietate publică în ansamblul său prin mijloacele de drept privat, ci și la interdicția dezmembrării acestui drept.
Pe de altă parte, cererea reclamantei este și lipsită de interes, întrucât în conținutul juridic al dreptului de concesiune intră atât atributul posesiei ca element de drept – adică dreptul de a stăpâni bunul în calitate de concesionar cât și folosința bunului – usus și fructus.
Dreptul de concesiune este un drept real, constituit pe temeiul dreptului de proprietate publică, având prin urmare un regim juridic de drept public. Dreptul de concesiune nu dezmembrează dreptul de proprietate publică, astfel că solicitarea reclamantei ce vizează stabilirea uzufructului se apreciază a fi neîntemeiată.
Pentru aceste considerente, sentința atacată se constată a fi legală și temeinică, astfel că în baza art. 296 Cod procedură civilă, ambele apeluri vor fi respinse ca neîntemeiate.
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul exercitat de apelanta . A. în contradictoriu cu intimatul M. A. prin Primar, împotriva sentinței civile nr.7167/28 iunie 2011 pronunțată de Judecătoria A..
Respinge apelul exercitat de M. A. prin Primar împotriva aceleiași sentințe.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 29.04.2013.
Președinte Judecător Grefier
M. A. T. B. V. L.
Red. T.B.
Tehnored. V.L.
4 exemplare/ 29.05.2013
2 comunicări /29.05.2013
Se comunică:
1. apelanta reclamanta ., cu sediul în A., Calea Timișorii, nr. 30, jud. A.
2. intimate pârât M. A., cu sediul în A., ., jud. A.
Instanța de fond – Judecătoria A. – judecător A. O.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 215/2013. Tribunalul ARAD | Fond funciar. Decizia nr. 612/2013. Tribunalul ARAD → |
|---|
