Partaj judiciar. Decizia nr. 215/2013. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 215/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 21-02-2013 în dosarul nr. 14250/55/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.215
Ședința publică din data de 21 februarie 2013
Președinte: S. C. Ș.
Judecător S. N.
Judecător N. C.
Grefier: G. S.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul Orașul P. reprezentat prin primar în contradictoriu cu intimatul pârât O. M. împotriva sentinței civile nr.9936 din 01.11.2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 14 februarie 2013 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea hotărârii fiind amânată pentru astăzi.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra recursului înregistrat la Tribunalul A. la data de 08.01.2013 constată că prin sentința civilă nr.9936 din 01.11.2012, pronunțată în dosar nr._, Judecătoria A. a respins cererea formulată de reclamantul Orașul P. în contradictoriu cu pârâtul O. M. având ca obiect partaj, ca inadmisibilă, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut în motivare faptul că prin decizia nr. 72/14.05.1985 al Consiliului Popular al comunei P. (f. 12) s-a dispus atribuirea în folosința pârâtului a terenului de 150 mp, înscris în CF nr._ P., nr. top. 135/1, în vederea construirii unei locuințe, pârâtul devenind proprietar asupra construcției.
Astfel, conform extrasului CF nr._ P. (f.9-11), pârâtul are în patrimoniu un drept de folosință asupra terenului în suprafață de 150 mp și un drept de proprietate asupra construcției edificate, proprietar exclusiv al terenului fiind reclamantul.
În plan juridic, dreptul pârâtului asupra terenului se prezintă ca un drept de superficie, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate din moment ce acesta are doar atributul folosinței (implicit al posesiei), fără a putea însă a dispune juridic sau material de acest bun.
În drept, cu privire la legea aplicabilă partajului și dreptului de coproprietate, raportat la art. 5 alin. 2 din legea nr. 71/2012, instanța de fond a apreciat că situația juridică cade sub incidența Noului cod civil.
Astfel, art. 631 definește coproprietatea drept situația în care dreptul de proprietate privată are doi sau mai mulți titulari. În același sens, art. 634 alin. 1 arată expres că „fiecare coproprietar este titularul exclusiv al unei cote-părți din dreptul de proprietate și poate dispune în mod liber de aceasta.” Prin urmare, rezultă evident că textele fac referire la existența unui drept de proprietate.
Spre deosebire de aceste prevederi, pârâtul nu deține nicio cotă din dreptul de proprietate asupra ternului, care face obiectul partajului, ci doar un drept de folosință, cum însuși părțile arată. În jurisprudență și doctrină s-a arătat constat că superficiarul nu se află în coproprietate cu proprietarul terenului și, pe cale de consecință, nu este admisibil un partaj între aceștia.
Din moment ce reclamantul este proprietarul exclusiv al terenului, nimic nu impietează pe acesta să decidă vânzarea legală a unei părți materiale din acesta către o terță persoană, precum pârâtul. Cu atât mai mult cu cât pârâtul a arătat că este întru totul de acord să devină proprietar asupra unei suprafețe de 297 mp.
Față de acestea, din moment ce nu există premisa necesară și legală pentru a se proceda la partaj, anume o stare de coproprietate asupra terenului, instanța de fond a respins cererea ca inadmisibilă.
Față de soluția de respingere a cererii, iar cum pârâtul nu dovedit sau solicitat astfel de cheltuieli, declarându-se de altfel de cord cu admiterea cererii, instanța nu a acordat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Orașul P. reprezentat prin primar solicitând admiterea recursului și casarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că prima instanță a respins acțiunea promovată ca fiind inadmisibilă, motivând hotărârea prin aceea că în speță nu ar fi vorba de o stare de coproprietate și că ar fi vorba de existența unui drept de superficie și nimic nu-1 oprește pe proprietar să vândă pârâtului o parte din suprafața de teren, fără însă a se pronunța și asupra celorlalte capete de cerere, respectiv constatarea faptului că dreptul de folosință al pârâtului se întinde doar pe 150 mp și nu pe suprafața de 1483 mp cum s-a înscris în mod greșit în cartea funciară hotărârea primei instanțe fiind practic nemotivată sub aceste aspecte;
În ceea ce privește excepția inadmisibilității invocată de către prima instanță ca și temei al respingerii acțiunii, un proces de ieșire din indiviziune nu se poate converti într-o acțiune în revendicare când reclamantul este obligat a face dovada dobândirii dreptului de proprietate al pârâtului precum și a valabilității sau nevalabilității titlului acestuia, fapt de altfel necontestat de acesta; pe de altă parte, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei cât timp nu se dovedește contrariul, iar în lipsa unei cereri formulate în acest sens, instanța nu poate reține nevalabilitatea titlului în baza căruia dreptul a fost înscris mai ales în condițiile în care valabilitatea titlului pârâtului nu a fost pusă în discuția părților;
În speță, starea de coproprietate a părților este evidentă, pârâtul având un drept de folosință asupra suprafeței de 150 mp și un drept de proprietate asupra construcțiilor edificate astfel că sunt îndeplinite condițiile art.728 Cod civil, toate aceste elemente rezultând din extrasul de Carte Funciară nr._ P. (provenit din conversia CF 7189 Rovine) cu top 135/1 care în partea a II a ( Foaia de proprietate) arată în mod cert ca și proprietar Statul Român si O. M.;
Întrucât în prezent reclamantul este proprietarul întregului teren, mai puțin cei 150 m.p. atribuiți pârâtul, această suprafață de teren nefiind delimitată de restul terenului, instanța de fond avea obligația să stabilească printr-o expertiză tehnică dacă construcția pârâților ocupă, împreună cu suprafața necesară utilizării normale a casei, o suprafață mai mare de 150 m.p.
Astfel, instanța de fond a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, admițând excepții neverificate prin probe.
Pârâtul O. M. nu s-a prezentat la judecarea recursului și nu a formulat nici apărări scrise.
Examinând cauza în cadrul prevăzut de art.304 ind.1 cod pr.civilă, raportat la motivele pentru care reclamantul a declarat recurs, se constată că acesta este fondat, în cauză regăsindu-se situația reglementată de art.312 alin.3 și 5 cod pr.civilă, privind soluționarea procesului fără a intra în cercetarea fondului, deoarece prin sentința atacată prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererii formulată de reclamant prin precizarea depusă la fila 30 dosar având ca obiect rectificarea înscrierilor în cartea funciară și ieșirea din indiviziune potrivit folosinței faptice.
Astfel, din cartea funciară nr.7189 Rovine se reține că asupra imobilului de sub AII compus din casa cu nr.174 și teren în întindere de 1483 mp sunt proprietari: asupra terenului Statul Român, asupra casei pârâtul O. M., sub C 1 în favoarea pârâtului fiind întabulat dreptul de folosință pe durata existenței construcției.
Din acest conținut al înscrierilor din cartea funciară se reține că pârâtul are în folosință suprafața de 1483 mp teren, situație care este în contradicție cu cea care rezultă din înscrisurile depuse la filele 12-19 din dosarul de fond deoarece conform acestora pârâtul în calitate de constructor al casei pe terenul proprietatea Statului are în folosință doar suprafața de 150 mp teren, care i-a fost atribuită în scopul ridicării casei prin act al autorității administrative locale prin decizie emisă în conformitate cu legislația în vigoare în anul 1985.
De asemenea, din motivele acțiunii introductive de instanță, față de care pârâtul nu a ridicat vreo obiecțiune, se reține că acesta folosește efectiv o suprafață de teren în întindere de 297 mp, iar pe terenul înscris în cartea funciară sus indicată se află și clădirea unei unități de învățământ, anume a grădiniței nr.4 din localitatea P..
În acest context, tribunalul consideră că respingerea acțiunii exercitată de reclamantă ca inadmisibilă, deoarece părțile nu au calitatea de coproprietari, nu constituie o soluție legală atâta timp cât, rezolvarea situației ridicate de reclamantă derivă exclusiv din exercitarea dreptului său de proprietate în sensul prevăzut de art.555-556 din Noul Cod Civil, ale cărui dispoziții sunt aplicabile în cauză pentru argumentele regăsite în considerentele sentinței atacate.
Raportat la situația de fapt (sus arătată) reclamanta justifică demersul său prin acțiunea civilă precizată pentru rezolvarea întinderii dreptului său de proprietate cu respectarea întinderii dreptului de folosință recunoscut pârâtului pentru ca aceasta(situația de fapt) să coincidă cu cea din evidențele cărții funciare în sensul prevăzut de art.34 din Legea 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară ale cărui efecte pot fi apreciate numai după întocmirea unei lucrări de specialitate topografică care se impunea a fi efectuată .
Față de cele arătate, în considerarea textelor procedurale sus indicate, tribunalul va admite recursul declarat de Orașul P. -reclamant reprezentat prin primar A. P.–împotriva sentinței civile nr.9936/01 11 2012, pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu pârâtul O. M..
Va casa în întregime sentința atacată și va trimite cauza la Judecătoria A. în vederea rejudecării, potrivit considerentelor prezentei decizii.
Văzând că în această fază a procesului, față de soluția pronunțată, nu sunt incidente dispozițiile art.274 cod pr.civilă, privind cheltuielile de judecată.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Orașul P. -reclamant reprezentat prin primar A. P.–împotriva sentinței civile nr.9936/01 11 2012, pronunțată de Judecătoria A. în contradictoriu cu pârâtul O. M..
Casează în întregime sentința atacată și trimite cauza la Judecătoria A. în vederea rejudecării potrivit considerentelor prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 februarie 2013.
Președinte Judecător Judecător
S. C. Ș. S. N. N. C.
Grefier
G. S.
Red. SN Thred.GS
2 ex- 08 03 2013
Nu se comunică părților
Prima instanță: Judecătoria A., jud.H. Ș.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1052/2013. Tribunalul ARAD | Servitute. Hotărâre din 29-04-2013, Tribunalul ARAD → |
|---|
