Uzucapiune. Decizia nr. 1051/2013. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1051/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 24-09-2013 în dosarul nr. 18421/55/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1051 R
Ședința publică din data de 24 septembrie 2013
Președinte O. Ș. S.
Judecător L. L.
Judecător S. C. S.
Grefier A. C.
S-a luat în examinare apelul, recalificat în recurs, declarat de recurenții-pârâți D. D. și D. A. E. în contradictoriu cu intimații-reclamanți P. V. și P. M. împotriva sentinței civile nr. 4162 din 10 iunie 2013, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, având ca obiect uzucapiune.
La apelul nominal se prezintă recurentul-pârât D. D. asistat de avocat I. A. din Baroul A., care se prezintă și pentru recurenta-pârâta D. A. E., precum și intimații-reclamanți P. V. și P. M. asistați de avocat R. S. din Baroul A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, reprezentanții părților arata că nu mai au cereri de formulat.
Instanța constată că recursul a fost declarat în termen, și considerând cauza în stare de soluționare acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurenților susține cererea de recurs așa cum a fost formulată solicită admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinței primei instanțe și respingerea acțiunii în prescripție achizitivă formulată de reclamanți, cu cheltuieli de judecată, depunând totodată concluzii scrise si dovada cheltuielilor de judecată respectiv chitanța privind plata onorariului avocațial.
Reprezentantul intimaților, susține întâmpinarea depusă în cauză și solicita respingerea recursului ca fiind netemeinic și nelegal, cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului recalificat ulterior în recurs, înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._, din 22 iulie 2013, constată că prin sentința civilă nr. 4162 din 10 iunie 2013, pronunțată în dosar nr._ /2013, Judecătoria A., a admis acțiunea civilă având ca obiect uzucapiune și rectificare de carte funciară, formulată de reclamanții P. V. și P. M., în contradictoriu cu pârâții D. D. și D. A. E., constatând dobândirea de către reclamanți a dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra suprafeței de teren de 55 mp. din terenul înscris în C.F. nr._ A., nr.top. c.1.a.1.4.a.1.b/101/2, teren intravilan cu casă în suprafață totală de 538 mp., proprietatea tabulară a pârâților; a dispus dezmembrarea terenului înscris în C.F. nr._ A., nr.top. c.1.a.1.4.a.1.b/101/2, teren intravilan cu casă, în suprafață totală de 538 mp., proprietatea tabulară a pârâților și, în consecință, dispune formarea a două loturi, conform raportului de expertiză topografică judiciară, efectuat de expert C. M. M., vizat de B.L.E. sub nr.421 din 10.05.2013, ce face parte integrantă din hotărâre: lotul 1 – intravilan cu casă nr.35 A, în suprafață de 483 mp.; lotul 2 – intravilan viran, în suprafață de 55 mp.; a dispus alipirea suprafeței de 55mp. (a lotului 1), rezultată în urma dezlipirii de la punctul 1, la imobilul din ., A., proprietatea tabulară a reclamanților, imobil înscris în C.F. nr._ A., cu nr. top. c.1.a.1.4.a.1.b/101/1, teren intravilan cu casă, în suprafață de 537 mp., conform raportului de expertiză topografică judiciară, efectuat de expert C. M. M., vizat de B.L.E. sub nr.421 din 10.05.2013, ce face parte integrantă din hotărâre.
S-a mai dispus ca urmare a prezentei alipiri de teren, conform anexei 2 la raportul de expertiză, ce face parte integrantă din hotărâre, formarea următorului lot nou: Lotul 1 – intravilan cu casă nr.35, în suprafață de 592 mp., care a fost îl atribut în proprietatea reclamanților.
A dispus O.C.P.I. A., întabularea în favoarea reclamanților, cu titlu de uzucapiune, a ultimului lot 1, nou format, rezultat în urma alipirii de teren, la rămânerea irevocabilă a prezentei și sub condiția avizării raportului de expertiză de către O.C.P.I. A..
A obligat pârâții la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți, în sumă de 1620,15 lei, reprezentând taxe de timbru și onorariu expert judiciar.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanța a reținut, că potrivit extraselor de carte funciară, coroborate cu raportul de expertiză, efectuat de expert C. M. M., că imobilul din . proprietate a reclamanților P. este înscris în C.F._-A. cu nr. top c.1.a.1.4.a.1.b/101/1, teren intravilan cu casă, având S c.F.=537mp, iar imobilul din . proprietate a pârâților D. este înscris în C.F._-A. cu nr. top c.1.a.1.4.a.1.b/101/2, teren intravilan cu casă, având S c.F.=538mp, inițial acestea au format un singur imobil care, în urma planului de parcelare întocmit în anul 1966, a fost parcelat în două loturi.
Din măsurătorile efectuate de expert a rezultat, că imobilul, proprietatea reclamanților, este în suprafață de 592mp., mai mult cu 55mp., față de suprafața înscrisă în cartea funciară, iar imobilul, proprietatea pârâților, este în suprafață de 483mp., mai puțin cu 55mp față de suprafața înscrisă în cartea funciară, respectiv o suprafață totală a celor două imobile de 1075mp., suprafață egală cu cea înscrisă în cele două cărți funciare.
Prima instanță a reținut de asemenea că, cele două imobile, sunt delimitate printr-un gard din beton, realizat de comun acord între părți și cu respectarea frontului stradal, conform planului de parcelare întocmit în anul 1966, adică 17m. pentru imobilul din . față de 17.26m, rezultat în urma măsurătorilor și 22 m, pentru imobilul din . a, față de 22.35 m, rezultat în urma măsurătorilor, iar potrivit evidențelor de cadastru, suprafețele imobilelor sunt egale cu suprafețele din cărțile funciare.
Prima instanță, coroborând concluziile expertului cu declarațiile martorilor audiați în cauză, a apreciat că acest capăt de cerere al reclamanților este fondat, rezultând că imobilele, au format la un moment dat un sigur imobil, și că suprafețele folosite de părți au fost aceleași, atât în anul 1945 cât și după parcelare, în anul 1966, când s-a reconstruit gardul, pe același amplasament.
A reținut că și autoarea reclamanților, numita G. I., a folosit suprafața de teren măsurată de expert, deci inclusiv cea în plus de 55mp., solicitată de reclamanți, încă din anul 1945, reclamanții beneficiind de joncțiunea posesiilor, dobândind terenul de la Bacos I., care la rândul său, l-a dobândit de la mama sa, numita G. I., prima posesoare, ce a început posesia încă din anul 1945.
În urma acestei stării de fapt, prima instanța a considerat că în speță trebuie aplicată Decizia 86/2007 a ICCJ, dată în interesul legii, doar din punct de vedere al aplicării legii în timp, în sensul incidenței regulilor prescripției achizitive de la data începerii posesiei și nicidecum în sensul că s-ar aplica dispozițiile Decretului-lege 115/1938.
Prima instanță a mai apreciat că, raportat la momentul începerii posesiei de către autoarea reclamanților, respectiv anul 1945, regulile prescripției achizitive, ce se aplică în cauză, sunt cele prevăzute de Codul civil de la 1864, art.1890, întrucât, la acea dată, nu intrase în vigoare Decretul-lege 115/1938, acesta intrând în vigoare abia în anul 1947 prin Legea nr.242/1947 de punere în aplicare. Așa fiind, regimul uzucapiunii în această cauză este cel de 30 de ani și care presupune o posesie utilă, iar reclamanții au exercitat o posesie utilă timp de 30 de ani asupra terenului, în suprafață de 592 mp., înscris în C.F._-A. cu nr. top c.1.a.1.4.a.1.b/101/1, fiind îndreptățiți la dobândirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 55mp. din imobilul proprietatea pârâților.
Potrivit acestor considerente, prima instanță a constatat dobândirea de către reclamanți a dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra suprafeței de teren de 55 mp. din terenul înscris în C.F. nr._ A., nr.top. c.1.a.1.4.a.1.b/101/2, teren intravilan cu casă în suprafață totală de 538 mp., proprietatea tabulară a pârâților, și având în vedere că dreptul de proprietate, dobândit de reclamanți prin uzucapiune nu poate fi înscris în cartea funciară în lipsa unei dezmembrări și alipiri de parcele, a dispus dezmembrarea terenului înscris în C.F. nr._ A., nr.top. c.1.a.1.4.a.1.b/101/2, teren intravilan cu casă, în suprafață totală de 538 mp., proprietatea tabulară a pârâților și formarea a două loturi, conform raportului de expertiză topografică judiciară, efectuat de expert C. M. M., vizat de B.L.E. sub nr.421 din 10.05.2013, ce face parte integrantă din hotărâre, respectiv lotul 1 – intravilan cu casă nr.35 A, în suprafață de 483 mp. și lotul 2 – intravilan viran, în suprafață de 55 mp., dispunând alipirea suprafeței de 55mp. (a lotului 1), rezultată în urma dezlipirii de la punctul 1, la imobilul din ., A., proprietatea tabulară a reclamanților, imobil înscris în C.F. nr._ A., cu nr. top. c.1.a.1.4.a.1.b/101/1, teren intravilan cu casă, în suprafață de 537 mp., conform raportului de expertiză topografică judiciară, efectuat de expert C. M. M., vizat de B.L.E. sub nr.421 din 10.05.2013, ce face parte integrantă din hotărâre. Urmare a prezentei alipiri de teren, prima instanță a dispus formarea unui lot nou, respectiv Lotul 1 – intravilan cu casă nr.35, în suprafață de 592 mp., pe care la atribuit în proprietate reclamanților.
În baza art.274 c.pr.civ., instanța a obligat pârâții la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți, în sumă de 1620,15 lei, reprezentând taxe de timbru și onorariu expert judiciar.
Împotriva acestei hotărârii, au declarat apel, recalificat ulterior în recurs, pârâții D. D. și D. A. E., solicitând instanței de control judiciar, admiterea recursului și pe cale de consecință anularea hotărârii primei instanțe ca fiind netemeinică și nelegală, fiind pronunțată cu interpretarea eronată a legii, urmând a dispune respingerea acțiunii în prescripție achizitivă formulată de reclamanții-intimați, cu cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
În motivarea cererea, recurenții apreciază ca hotărârea este netemenică și nelegală, deoarece deducerea incidenței dispozițiilor Codului civil în materie de prescripție achizitivă a pornit de la o înțelegere vădit eronată a situației de fapt și de drept a imobilului din CF 143 B., prin a cărui dezmembrare în anul 1967 au rezultat actualele imobile învecinate ale părților.
Recurenții consideră că acest argument nu poate fi primit, de vreme ce în intervalul 1945—1967 nu se putea exercita, cu privire la suprafața litigioasă de circa 55 m.p., o posesie utilă în sensul prevederilor art. 1890 cod civil C. în condițiile în care la aceea dată întreg imobilul forma un singur corp, deținut de familia G. (Gyura), fără să fi fost dezmembrat de facto sau de jure. Așadar susținerea potrivit căreia suprafețele folosite de părți au fost aceleași, atât în anul 1945 cât și după parcelare, în anul 1966, este una eronata deoarece autorii pârâților (familia Novacuti) a achiziționat si folosit teren doar în 1967, în baza actului notarial autentificat cu încheierea 7097/1967, când familia G. înstrăinează familiei Novacuti (autorii în drepturi ai pârâților apelanți) parte din imobilul lor din A., B., înscris în CF 143 B., ocazie cu care se și procedează la dezmembrarea, imobilul de sub A.1.1 fiind dezmembrat în următoarele parcele: 1/c.1.a.1.4.a.1.b/101/1 intravilan cu casa 537 m.p., respectiv 1/c.1.a.1.4.a.1.b/_ intravilan gol de 538 m.p, prin urmare doar din anul 1967 se poate vorbi de existenta faptica a doua parcele învecinate și a unor proprietari diferiți pentru cele doua parcele, premise absolut necesare pentru a putea vorbi de o posesie utila din perspectiva art. 1890 C.civ, apta de invocarea uzucapinii.
Recurenții mai arată de asemenea că în anul 1966, nu exista niciun gard despărțitor între cele două parcele fiind ilogic ca în mijlocul grădinii familia G. să fi construit un gard, această împrejmuire făcându-se doar ulterior anului 1967, urmare a dezmembrării si înstrăinării suprafeței de 538 m.p. în favoarea familiei Novacuti, când aceștia au solicitat și obținut autorizație de construire.
F. de aceasta stare de fapt, recurenții consideră că se poate discuta de o eventuala posesie utila, apta de prescripție achizitivă, doar din anul 1967, când sunt înființate cele doua imobile, existând proprietari diferiți, potrivit doctrinei si jurisprudenței care a stabilit ca prescripțiile împlinite sau începute anterior extinderii codului civil român sunt si rămân reglementate de legile maghiare sau, dupa caz, codul civil austriac. Prescripțiile începute între datele de extindere a legii civile române si momentul punerii în aplicare a decretului Lege 115/1938 (12 iulie 1947) sunt guvernate de codul civil român. Dupa 12 iulie 1947 uzucapiunea începe si produce efecte în condițiile prescrise de DL 115/1938, chiar si în cazul celor împlinite dupa . Legii 7/1996, conform Deciziei 86/10.12._ pronunțata în dosar 55/2007 de ICCJ, secțiile unite, obligatorie pentru instanța de judecata.
Recurenții apreciază că, în lipsa exercitării unor acte de posesie utilă în sensul prev. art. 1890 c.civ. si urm. anterior intrării în vigoare a Decretului Lege nr.115/1938, actul antementionat reglementează condițiile în vederea prescripției achizitive, în acest sens fiind si prevederile legii de punere în aplicare a Noului Cod Civil.
În drept: recurenții invocă pe disp. art. 282 și urm. Cod pr. civilă, art. 82 Legea 71/2011, art. 28 Decret Lege 115/1938, art. 1848, art. 1864 Cod Civil.
Intimații prin întâmpinare au cerut respingerea recursului ca netemeinic și nelegal, cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată că prima instanță în mod corect a reținut că imobilele situate în mun. A., . și 35A au format inițial un singur imobil care faptic era împărțit în două loturi delimitate printr-un gard despărțitor, și care urmare a planului de parcelare întocmit doar anul 1966, cele două loturi au fost parcelate distinct, suprafața de teren măsurată a celor două loturi este de 1.075 mp., această suprafață fiind identică cu cea înscrisă în cele două cărți funciare în care sunt actualmente înscrise imobilele situate în mun. A., . și 35A.
În prezent, proprietățile părților sunt delimitate printr-un gard de beton, realizat de comun acord de către părți, pe amplasamentul menționat în planul de parcelare întocmit în anul 1966, respectându-se atât forma cât și locația gardului inițial care delimita cele două parcele din anul 1945.
În ceea ce privește posesia suprafeței de 55 mp., consideră că instanța de fond a reținut în mod corect faptul că numita G. I. a folosit suprafața de teren în litigiu încă din anul 1945, intimații dobândind terenul de la B. I., care la rândul său, 1-a dobândit de la mama sa G. I., în privința prescripției achizitive în speță sunt aplicabile dispozițiile Codului civil și nicidecum prevederile Decretului-Lege nr. 115/1938, motivat de faptul că, pe de-o parte, din punct de vedere al aplicării legii în timp, sunt aplicabile dispozițiile legale în vigoare la momentul începerii posesiei (anul 1945), iar pe de altă parte, prevederile Decretului-Lege nr. 115/1938 au intrat în vigoare doar în anul 1947, în baza prevederilor Legii nr. 247/1947.
Intimații, consideră că, din actele aflate la dosar cauzei, rezultă în mod indubitabil faptul că au fost îndeplinite condițiile posesiei utile timp de 30 de ani asupra terenului în suprafață de 592 mp, ca urmare a joncțiunii posesiilor, precizând că nici apelanții, care dețin imobilul din anul 1998, si nici foștii proprietari, nu au exercitat nici o formă de proprietate asupra terenului în litigiu si nici nu au tulburat în posesie asupra acestei suprafețe, această pasivitate fiind sancționată de legiuitor prin intermediul prevederilor legale referitoare la uzucapiune și accesiune imobiliară.
În drept: invocă disp. art. 115 Cod procedură civilă
Verificând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și ținând seama de dispozițiile art. 304 și 3041 Cod procedură civilă, tribunalul va constata că recursul promovat în cauză este fondat.
Având în vedere starea de fapt din care rezultă că imobilul evidențiat în CF nr. 143 B. a fost dezmembrat în anul 1967 iar în urma dezmembrării au rezultat cele două imobile care fac obiectul prezentului litigiu, respectiv imobilul înscris in CF_ A. și imobilul înscris în CF_ A., tribunalul constată că suprafețele folosite de părți au fost aceleași atât în anul 1945 cât și după parcelare.
Din declarația martorilor rezultă că în anul 1967 a fost reconstruit gardul precum că autoarea reclamanților numita G. I. a folosit suprafața de teren măsurată de expert rezultând folosința acesteia și asupra suprafeței de 55 m.p.
Față de momentul începerii posesiei de către autoarea reclamanților respectiv anul 1945, tribunalul apreciază că regulile prescripției achizitive ce se aplică în cauză sunt cele prevăzute de codul civil de la 1864 respectiv art. 1890, deoarece în aceea dată nu era in vigoare Decretul Lege 115/1938, și din acest motiv regimul uzucapiunii în această cauză este cel de 30 de ani.
Instanța de fond, în mod greșit a reținut în favoarea reclamanților o posesie utilă întrucât în intervalul 1945-1967 nu se putea exercita cu privire la suprafața de circa 55 mp. o posesie utilă potrivit art. 1890 Cod civil, deoarece în perioada respectivă cele două imobile formau un singur corp imobiliar și era deținut de familia G..
Neîndeplinirea posesiei utile este susținută și de faptul că antecesorii pârâților familia Novăcuț a achiziționat și folosit terenul doar în anul 1964 în urma dezmembrării, rezultând că doar din anul 1967 putem vorbi de existența faptică a celor două parcele învecinate și a unor proprietari diferiți pentru cele două parcele.
În concluzie, tribunalul reține că instanța de fond în mod greșit a apreciat că posesia a început în anul 1945.
Pentru motivele expuse se va admite recursul declarat de recurenții-pârâți D. D. și D. A. E., împotriva sentinței civile cu nr. 4162 din 10.06.2013, pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimații-reclamanți P. V. și P. M., și în consecință va modifica în tot sentința atacată în sensul respingerii acțiunii reclamanților P. V. și P. M. împotriva pârâților D. D. și D. A. E., având ca obiect uzucapiune.
În baza art. 274 Cod pr. civilă va obliga intimații-reclamanți să plătească apelanților-pârâți suma de 431 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenții-pârâți D. D. și D. A. E., împotriva sentinței civile cu nr. 4162 din 10.06.2013, pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimații-reclamanți P. V. și P. M., și în consecință:
- modifică în tot sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamanților P. V. și P. M. împotriva pârâților D. D. și D. A. E., având ca obiect uzucapiune.
Obligă intimații-reclamanți să plătească apelanților-pârâți suma de 431 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 24 septembrie 2013.
Președinte: Judecători:
O. Ș. S. L. L. S. C. S.
Grefier,
A. C.
Red. jud. OSS Tred. AC
2 ex/10.10.2013
Nu se comunica părților:
recurenți-pârâții D. D. și D. A. E., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat S. I. din A., ..41, .
intimați-reclamanții P. V. și P. M., cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de Avocat R. S., din A., ..9, .,
Judecător primă instanță – C. C. A. - Judecătoria A.
| ← Expropriere. Sentința nr. 819/2013. Tribunalul ARAD | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1052/2013. Tribunalul ARAD → |
|---|
