Actiune in regres. Hotărâre din 17-09-2014, Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 17-09-2014 în dosarul nr. 13734/55/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. operator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 793
Ședința publică din data de 17 septembrie 2014
Președinte S. N.
Judecător H. O.
Grefier A. B.
S-au luat în examinare apelurile declarate de reclamantul -apelant S. L. I. și de apelantul-chemat în garanție S. A., împotriva sentinței civile nr. 1081 din 10.03.2014, pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu pârâta L.(fostă S.) A., având ca obiect acțiune în regres.
La apelul nominal se prezintă apelantul S. L. I., asistat de avocat H. C. din Baroul A., apelantul S. A. și reprezentanta intimatei, avocat A. P. din Baroul A., lipsind intimata.
Procedura de citare este completă.
Apelul este timbrat cu 355 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, reprezentanta intimatei depune la dosar împuternicire avocațială și chitanță reprezentând dovada achitării onorariului avocațial.
Reprezentantul apelantului depune concluzii scrise.
Nefiind formulate alte cereri ori necesare probe, instanța acordă cuvântul asupra apelurilor.
Reprezentantul apelantului solicită admiterea apelului cu cheltuieli de judecată, depune concluzii scrise.
Apelantul-chemat în garanție solicită admiterea atât a apelului său, cât și a apelului depus de reclamant, pentru motivele arătate în scris pe care le susține în continuare.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea apelurilor ca nefondate, menținerea ca temeinică a sentinței atacate, cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului, înregistrat la Tribunalul A. la 20.05.2014, constată că prin sentința civilă nr. 1081/10.03.2014, Judecătoria A. a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul pârât reconvențional S. L. I., în contradictoriu cu pârâta reclamantă reconvențional L. A. și chematul în garanție S. A..
Instanța a obligat pârâta reclamantă reconvențional la plata sumei de 16.717 lei, reprezentând creanță și cheltuieli de executare, către reclamantul pârât reconvențional, ce a constat în plăți efectuate de reclamantul S. L. I. creditoarei Banca Transilvania SA Sucursala A. în dosarul execuțional nr. 346/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc D. D. M. și a respins cererea formulată de reclamant privitor la pretențiile în sumă de 10.000 lei cu titlu de daune morale.
Instanța a respins cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențional L. A., în contradictoriu cu reclamantul pârât reconvențional S. L. I., ce are ca obiect compensarea sumei de 16.717 lei pe care a achitat-o reclamantul pârât reconvențional în calitate de fidejusor pentru creditul contractat de pârâta reclamantă reconvențional L. A. în timpul căsătoriei, cu suma de 22.452 lei, reprezentând investițiile efectuate la imobilul proprietatea reclamantului pârât reconvențional S. L. I. și a fostului ei soț, chematul în garanție S. A., și obligarea reclamantului pârât reconvențional S. L. I., în solidar cu chematul în garanție S. A., la plata sumei de 5735 lei, ce reprezintă diferența rezultată în urma compensării cu contravaloarea lucrărilor de investiții efectuate la imobilul proprietatea acestora.
Instanța a admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta reclamantă reconvențional L. A., în contradictoriu cu chematul în garanție S. A. și în consecință a dispus obligarea chematului în garanție la plata sumei de 8358,5 lei către pârâta reclamantă reconvențional L. A., reprezentând cota de 50% din creditul bancar contractat la Banca Transilvania în timpul căsătoriei.
S-au respins pretențiile din cererea de chemare în garanție pentru diferența sumei de 8358,5 lei și s-a admis excepția autorității de lucru judecat față de solicitarea sumei de 22.452 lei, reprezentând investițiile efectuate la imobilul proprietatea reclamantului pârât reconvențional S. L. I. și a fostului ei soț, chematul în garanție S. A..
Cererea formulată de chematul în garanție S. A. privind sancționarea pârâtei reclamantă reconvențională L. A. cu amendă judiciară s-a respins în temeiul prevederilor art. 187 alin. 1 pct. 1 litera a) Cod procedură civilă și a fost obligată pârâta reclamantă reconvențional L. A. la plata sumei de 1881 lei către reclamantul pârât reconvențional S. L. I., reprezentând cheltuieli parțiale de judecată, chematul în garanție S. A. fiind obligat la plata sumei de 1320,5 lei către pârâta L. A., reprezentând cheltuieli parțiale de judecată aferente cererii de chemare în garanție.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin contractul de credit nr. 791/23.11.2011 încheiat între Banca Transilvania și pârâta S. A. – în calitate de împrumutat, Banca a acordat un credit pârâtei în sumă de 15.000 lei pe o durată de 60 de luni, având scadența finală la data de 28.10.2016, garanți ai creditului fiind reclamantul Szelleki L. I. și chematul în garanție S. A..
În scopul garantării creditului s-a instituit ipotecă mobiliară asupra veniturilor codebitorilor, garanților, care s-au obligat în mod solidar cu pârâta împrumutată la rambursarea întregii creanțe – principale, dobânzi, dobânzi penalizatoare, comisioane, renunțând în mod expres la beneficiul de diviziune și discuțiune prevăzut de art. 2294 cod civil și art. 2298 Cod civil.
În cadrul executării silite a titlului executoriu constând în Contract de credit nr. 791/23.11.2011 și Contractele de fidejusiune nr. 791/FID/01/23.11.2011 și nr. 791/FID/02/23.11.2011 – Procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din dosarul execuțional nr. 346/2012 al B. D. D. M., încheierea de încuviințare a executării silite pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._/55/2012 al Judecătoriei A., s-a emis somația nr. 20/08.01.2013 reclamantului, prin care era somat ca în termen de o zi de la primirea acesteia să achite creditoarei Banca Transilvania suma de 14.454,03 lei și 1586,90 lei onorariu executor judecătoresc și cheltuieli de executare.
Reclamantul a efectuat plata creanței în sumă de 15.000 lei, creanță ce s-a executat în cadrul dosarului execuțional nr. 346/2012, fiind depusă în contul B. D. D. M., astfel cum rezultă din chitanța de depunere numerar emisă de Banca Transilvania – Agenția Ziridava la data de 06.02.2013, dată la care s-a încheiat Procesul-verbal în dosarul execuțional nr. 346/2012, prin care se consemnează faptul că s-a procedat la eliberarea sumei de 15.000 lei către Banca Transilvania; iar prin Procesul-verbal încheiat la data de 07.02.2013 în dosarul execuțional nr. 346/2012, B. D. D. M. a constatat faptul că s-a plătit de către garantul S. L. și suma de 1074 lei, conform chitanței nr. 0053/06.02.2013, reprezentând plata cheltuielilor de executare și deoarece obligația prevăzută în titlul executoriu s-a realizat și s-au achitat toate cheltuielile de executare, executarea silită a încetata conform prevederilor art. 3715 litera a) Cod proc. civ.
Reclamantul fidejusor care a plătit întreg debitul și toate cheltuielile de executare este îndreptățit, potrivit prevederilor art. 2306 Cod civil, la repararea prejudiciului suferit. Conform prevederilor art. 2306 Cod civil: „Întinderea dreptului de regres: (1) Fideiusorul care s-a obligat cu acordul debitorului poate cere acestuia ceea ce a plătit, și anume capitalul, dobânzile și cheltuielile, precum și daunele-interese pentru repararea oricărui prejudiciu pe care acesta l-a suferit din cauza fideiusiunii. El poate, de asemenea, să ceară dobânzi pentru orice sumă pe care a trebuit să o plătească creditorului, chiar dacă datoria principală nu producea dobânzi. (2) Fideiusorul care s-a obligat fără consimțământul debitorului nu poate recupera de la acesta decât ceea ce debitorul ar fi fost ținut să plătească, inclusiv daune-interese, dacă fideiusiunea nu ar fi avut loc, afară de cheltuielile subsecvente notificării plății, care sunt în sarcina debitorului.”
Astfel, reclamantul este îndreptățit la recuperarea prejudiciului în cuantum de 16.717 lei, iar în temeiul prevederilor art. 2306 Cod civil, instanța a obligat pârâta la plata sumei de 16.717 lei către reclamant, constând în plată efectuată de reclamant creditoarei Banca Transilvania SA – Sucursala A. în dosarul execuțional nr. 346/2012 al B. D. D. M..
Referitor la pretențiile solicitate în cuantum de 10.000 lei cu titlu de daune morale, instanța le-a respins, deoarece reclamantul nu a probat faptul susținut – conform căruia, după plata întregii creanțe solicitate de banca creditoare ar fi apărut probleme pe fondul cărora soția sa a divorțat de el și a fost nevoit să părăsească locuința. Din Sentința civilă nr. 1535/25.02.2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, rezultă că s-a dispus desfacerea căsătoriei prin acordul părților, fără să se fi analizat motivele pentru care s-a desfăcut căsătoria încheiată la data de 16.08.2003, situație în care, prin faptul că soția reclamantului ar fi motivat în cererea de divorț că neînțelegerile au fost generate de problemele financiare cauzate de împrumuturile contractate de pârâtă, nu conduce implicit și nu se poate reține că urmare a efectuării plății întregului debit, reclamantului i s-ar fi adus daune morale, mai ales că era în deplină cunoștință de cauză la data semnării contractului de fidejusiune de obligațiile pe care și le-a asumat în mod liber, obligații instituite de prevederile art. 2294 și art. 2298 Cod civil, dată la care nu era desfăcută căsătoria dintre părți.
Referitor la cererea reconvențională vizând compensarea sumei de 16.717 lei achitată de reclamant cu suma de 22.452 lei ce ar reprezenta investițiile efectuate la imobilul proprietatea acestuia și a fostului ei soț, chemat în garanție, instanța, în soluționarea excepției autorității de lucru judecat, față de investițiile în cuantum de 22.452 lei efectuate la imobilul din A., ., reține că prin Sentința civilă nr. 1455/21.02.2013 pronunțată în dosar nr._ de Judecătoria A., definitivă și irevocabilă, prin care s-a desfăcut căsătoria încheiată de pârâta L. (fostă S.) A. și chematul în garanție S. A., a respins cererea de partajare a investițiilor efectuate la imobilul din A., ., jud. A. – întrucât nu fac parte din masa partajabilă a bunurilor, investițiile fiind evaluate în Raportul de Expertiză Tehnică nr. 814/2012 efectuat de expertul tehnic Ț. Ș. în dosar nr._, situație în care asupra acestei cereri există autoritatea de lucru judecat prevăzută de art. 430 Cod proc. civ., astfel încât a admis excepția autorității de lucru judecat. În consecință, nefiind probate de către pârâtă aceste investiții pe care le solicită a se compensa cu valoarea debitului pe care reclamantul l-a achitat la Banca Transilvania, a respins cererea reconvențională, întrucât nu sunt întrunite prevederile art. 1616 și art. 1617 Cod civil – nu a rezultat existența unor datorii reciproce, pentru ca într-o atare situație să se poată opera compensația prin stingerea datoriilor reciproce până la concurența celei mai mici.
Cu privire la cererea de chemare în garanție, prin care pârâta a solicitat ca, în cazul în care va cădea în pretenții, chematul în garanție să fie obligat la plata către reclamant a sumei de 16.717 lei pentru creditul contractat la Banca Transilvania în timpul căsătoriei, - instanța, a pornit de la prevederile art. 351 Cod civil, potrivit cărora soții au răspuns cu bunurile comune pentru obligațiile contractate de fiecare dintre ei pentru îndeplinirea nevoilor obișnuite ale căsniciei și s-a constatat că acest credit s-a achiziționat de către pârâtă în timpul căsătoriei cu chematul în garanție, situație în care ambii au răspuns pentru obligația contractată prin Contractul de credit nr. 791/23.11.2011 încheiat cu Banca Transilvania, astfel că și chematului în garanție i-a revenit obligația de plată a creditului, context în care a obligat chematul în garanție la plata sumei de 8358,5 lei către pârâta reclamantă reconvențională L. A., reprezentând 50% din creditul bancar contractat cu Banca Transilvania în timpul căsătoriei, respingând în consecință pretențiile pentru diferența sumei de 8358,5 lei – întrucât pentru aceasta operează răspunderea pârâtei L. A. pentru obligația prevăzută în contract, astfel că a admis în parte cererea de chemare în garanție, în temeiul prevederilor art. 74 Cod Procedură Civilă.
Referitor la cererea formulată de chematul în garanție privind sancționarea pârâtei reclamantă reconvențională cu amendă judiciară – instanța a reținut că, întrucât nu s-a făcut dovada faptului că aceasta a introdus cu rea-credință cererea de chemare în garanție, nu sunt incidente dispozițiile art. 187 alin. 1 pct. 1 litera a) Cod Procedură Civilă – care vizează aplicarea unei amenzi judiciare, fapt pentru care a respins această cerere.
În temeiul prevederilor art. 453 alin. 2 Cod Procedură Civilă, a obligat pârâta L. A. la plata sumei de 1881 lei către reclamantul S. L. I., reprezentând cheltuieli de judecată parțiale – parte din taxa judiciară de timbru și din onorariul avocațial.
În temeiul prevederilor art. 453 alin. 2 Cod Procedură Civilă a obligat chematul în garanție la plata sumei de 1320,5 lei către pârâta reclamantă reconvențional L. A., reprezentând cheltuieli parțiale de judecată aferente cererii de chemare în garanție, ce au constat în parte din taxa judiciară de timbru și din onorariu avocațial.
Împotriva sentinței civile nr. 1081 din 10.03.2014, a declarat apel apelantul S. L. I., solicitând admiterea apelului și admiterea cererii sale pentru obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune interese, care s-ar impune să fie acordate în urma admiterii pe fond a acțiunii, precum și admiterea cererii sale de sancționare a pârâtei cu amendă judiciară conform art.187 alin.1 lit.a Cod pr.civilă –introducerea cu rea credință a unor cereri.
În dezvoltarea apelului acesta arată că își limitează pretențiile la 3000 lei din cauza obligației de plată a taxei de timbru; consideră că aceste pretenții sunt justificate în condițiile în care în calitatea pe care a avut-o de fideiusor i-au fost poprite conturile bancare, veniturile din salariu, s-a împrumutat de la bancă și de diverse persoane fizice pentru a achita debitul către bancă în locul pârâtei, ulterior a făcut eforturi pentru restituirea sumelor împrumutate situație în care a început să aibă probleme în familie ce au culminat cu divorțul său de soție și părăsirea domiciliului conjugalmotivarea cererii de apel acesta arată că în ceea ce privește acordarea sumei de 10.000 lei pretenții-daune interese, s-ar impune a fi acordate ca urmare a admiterii pe fond a acțiunii. Prin vătămarea adusă prin situația în care a fost pus de intimata L. A. este mult mai mare decât suma solicitată în prima instanță.
Apelantul arată că prima instanță s-a limitat în mod greșit la cercetarea sentinței de divorț și că este îndreptățit a beneficia de daune-interese de la intimata L. A., care a ridicat împrumutul de la Banca Transilvania S.A., el fiind executat în calitate de fideiusor. Cu privire la creditul bancar ridicat pentru acoperirea parțială a sumei plătite către executor, apelantul arată că a fost silit să plătească dobânzi timp de un an de zile.
De asemenea, apelantul solicită reevaluarea părții sin sentința atacată privind cheltuielile de judecată, în sensul acordării diferenței de cheltuieli în sumă de 1.119 lei în primă instanță, reprezentând onorariu avocat și taxă judiciară de timbru, precum și cheltuieli de judecată în apel în sumă de 955 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial.
Împotriva aceleași sentințe a declarat apel și chematul în garanție, solicitând admiterea apelului, schimbând hotărârii primei instanțe, în sensul obligării intimatei L. A. la plata sumei de 11.142.25 lei.
În motivarea cererii de apel, chematul în garanție arată că printr-o situație injustă a fost obligat la plata sumei de 8.358,5 lei, echivalentul cotei 50% din creditul bancar contractat la Banca Transilvania, precum și cheltuieli de judecată parțiale în sumă de 1.320,5 lei.
Apelantul-chemat în garanție arată că minorul S. A. C. în vârstă de 9 ani, i-a fost încredințat spre creștere și educare, iar minora S. M. L. de 2 ani și 6 luni este încredințată mamei, fiind prea mică la momentul divorțului pentru a- i fi încredințată, iar în urma partajului prin desfacerea căsătoriei, intimata ar trebui să suporte 50% din creditele contractate în timpul căsătoriei.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, chematul în garanție S. A. a arătat că nu se opune admiterii cererii de apel formulate de apelantul S. L. I., solicitând admiterea apelului astfel fomulat.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la apelul formulat de chematul în garanție S. A., intimata L. A. solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.
Intimata arată că, prin cererea de apel chematul în garanție critică nefondat sentința primei instanțe deoarece creditul de la Banca Transilvania în sumă de 15.000 lei a fost contractat în timpul căsătoriei. Din extrasele de cont se constată că la data contractării creditului s-au efectuat plăți până în luna august 2012, dată la care suma datorată era de 13.100,50 lei, iar refuzul chematului în garanție de a achita ½ din ratele lunare a dus la executarea garanților.
Prin răspunsul la întâmpinarea intimatei L. A., apelantul S. L. I. arată că intimata nu a depus întâmpinare în termenul prevăzut de lege.
Prin răspunsul la întâmpinarea intimatei L. A., chematul în garanție arată că partajul bunurilor din timpul căsătoriei s-a soluționat definitiv și irevocabil prin sentința civilă nr. 1455/21.02.2013
Prin întâmpinarea depusă la dosar împotriva cererii de apel formulate de apelantul S. L. I., intimata L. A. solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate și obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
Intimata arată că prima instanță a respins petitul acțiunii introductive deoarece apelantul nu a dovedit că a suferit un alt prejudiciu decât cel material pentru a fi îndreptățit la altă sumă de bani. Intimata mai arată că apelantul a semnat în cunoștință de cauză, în calitate de garant pentru creditul contractat la data de 23.11.2011.
Cu privire la amenda judiciară, intimata arată că această cerere nu a fost formulată prin acțiunea introductivă și nici printr-o cerere ulterioară.
Verificând cauza în cadrul prevăzut de art.479 din Noul cod de pr.civilă, raportat la motivele pentru care reclamantul și chematul în garanție au declarat apel se constată că acestea nu sunt fondate, sentința atacată fiind pronunțată în considerarea unei situații de fapt corect reținută din probele administrate și cu aplicarea în mod corespunzător a dispozițiilor legale ce reglementează acțiunea în regres a fideiusorului față de debitorul principal, chemarea în garanție, aplicarea amenzilor judiciare în cazul încălcării obligațiilor privind desfășurarea procesului și acordarea cheltuielilor de judecată în procesul civil, cuprinse în art.2306 Cod civil 2011, art.72-75 din Noul cod de pr.civilă, art.187 din Noul cod de pr.civilă, respectiv în art.453 din Noul cod de pr.civilă.
Astfel, în ce privește cererea reclamantului pentru obligarea pârâtei la plata sumei de 3000 lei, reprezentând conform cererii introductive daune morale, derivate din prejudiciul moral suferit în urma executării sale ca fideiusor, întemeiate pe dispozițiile art.2306 alin. 1 din Noul cod civil, tribunalul o consideră nefondată.
Textul din lege invocat de reclamant reglementează dreptul fideiusorului care a plătit în locul debitorului principal, pe care l-a garantat, de a se întoarce contra acestuia. Regresul fideiusorului contra debitorului nu are suport contractual, deoarece debitorul nu este parte în contactul încheiat între creditor și fideiusor, ci numai unul personal care, sub aspectul daunelor interese pe care le poate pretinde, se poate întemeia și pe răspunderea delictuală cadru în care este obligatoriu să fie verificată existența condițiilor care atrag o astfel de răspundere, anume fapta ilicită, culpa, prejudiciul, legătura cauzală între faptă și prejudiciu.
Din modul în care reclamantul și-a motivat cererea pentru justificarea daunelor-interese este evident că are în vedere prejudiciul moral care i-a fost adus prin( susținuta) conduită culpabilă și de rea credință a pârâtei în gestionarea contractului de credit ceea ce presupune analizarea condițiilor prevăzute de lege prin art.1357 Cod civil 2011.
În acest sens tribunalul, având în vedere înscrisurile depuse la dosar reține că: -din creditul contractat în timpul căsătoriei cu chematul în garanție, pârâta a achitat o parte, conform datelor ce rezultă din extrasele de cont depuse la filele 45-51 dosar fond, iar după încetarea plăților din motive derivate din situația familială nu tocmai bună ce a culminat cu divorțul, creditorul a solicitat executarea silită a celor doi garanți-fila 18 dosar fond, adică reclamantul și chematul în garanție, primul fiind cel care a efectuat plata în întregime a datoriei și a cheltuielilor de executare –fila 19 dosar fond, chitanța liberatoare fiind emisă la 06 02 2013;- acțiunea de divorț a reclamantului de soția sa S. Csila a fost înregistrată la 16 01 2013 și finalizată la 25 02 2013 (filele 100-102) prin acordul părților fără motivarea hotărârii, din motivele prezentate de soția reclamantului reținându-se problemele financiare cauzate de împrumuturile contractate de pârât și refuzul acestuia de a se implica în activități gospodărești inclusiv a celor care sunt de regulă destinate bărbaților.
În acest context și având în vedere faptul că împrumutul contractat a fost folosit în familie pentru întreținere și pentru tratamentul unuia din copii și nu în interesul exclusiv al pârâtei, această împrejurare rezultând fără dubiu din poziția procesuală a chematului în garanție exprimată prin întâmpinările și actele depuse în prezentul dosar, dar și cu ocazia procesului de divorț în cadrul căruia s-a soluționat și partajul bunurilor dobândite sub durata căsătoriei cu pârâta, tribunalul consideră că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii civile a pârâtei pentru faptă proprie, ilicită și culpabilă, care să fi cauzat reclamantului un prejudiciu moral.
În ce privește aplicarea amenzii judiciare, potrivit art.187 alin.1 din Noul cod de pr.civilă, tribunalul consideră corecte aprecierile primei instanțe privind condițiile de bună credință în care pârâta a depus cererea de chemare în garanție, mai ales că prin sentința primei instanțe aceasta a și fost admisă parțial.
În continuarea celor arătate mai sus, privind condițiile contractării creditului și destinația acestuia, în ce privește apelul declarat de chematul în garanție, tribunalul îl consideră nefondat.
Astfel, obligarea acestuia la plata către pârâtă a ½ parte din suma plătită de reclamant este corect fundamentată pe dispozițiile art.351 Cod civil 2011, privind răspunderea soților cu bunurile comune pentru îndeplinirea nevoilor obișnuite ale căsniciei, criticile aduse acestei soluții neputând fi avute în vedere în condițiile în care, pe de o parte, asupra celorlalte credite contractate de foștii soți sub durata căsătoriei s-a dispus prin sentința de divorț, iar pe de altă parte, pentru faptul că modul în care s-a hotărât cu privire la cei doi copii născuți din căsătorie nu poate determina o altă interpretare a textului din lege-anterior indicat- ce este incident în rezolvarea acestei situații. De asemenea, tribunalul nu poate soluționa în apel alte cereri decât cele cu care a fost învestită prima instanță.
Față de cele arătate, considerând că în condițiile respingerii apelului depus de reclamant nu se poate admite cererea acestuia de modificare a modului de soluționare a cheltuielilor de judecată dispus de prima instanță, în temeiul art.480 alin.1 din Noul cod de pr.civilă, tribunalul va respinge apelurile declarate de apelantul-reclamant S. L. I. și de apelantul-chemat în garanție S. A., împotriva sentinței civile nr. 1081/10.03.2014, pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă L. (fostă S. ) A..
În temeiul art.453 și art.455 din Noul cod de pr.civilă vor fi obligația apelanții la plata către intimată a câte 500 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACEST MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelurile declarate de apelantul-reclamant S. L. I. și de apelantul-chemat în garanție S. A., împotriva sentinței civile nr. 1081/10.03.2014, pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă L. (fostă S. ) A..
Obligă apelanții la plata către intimată a câte 500 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 17 septembrie 2014.
Președinte, Judecător,
S. N. H. O.
Grefier,
A. B.
Red. S.N..
Tred. A.B.
5 ex/ 07.11.2014
3 . comunică
- apelant - S. L. I. A., dom.ales la C..H. C. - . – av. H.
- apelant-chemat în garanție - S. A., A., . B,
- intimata - L. A., A., dom.ales - ., .>
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 866/2014. Tribunalul ARAD | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
