Actiunea in anularea hotărîrii arbitrale. Sentința nr. 49/2014. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 49/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 14-01-2014 în dosarul nr. 887/59/2013
ROMANIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECTIA CIVILA
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 49
Ședința publică din data de 14 ianuarie 2014
Președinte L. L.
Grefier M. I.
S-a luat în examinare acțiunea în anularea hotărârii arbitrale nr. 9 din 05 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă S.C.I.A. a județului A. în dosarul nr. 2/A/2013 formulată de reclamantul F. S.-G. în contradictoriu cu pârâta S.C. D. D. S.R.L. A..
La apelul nominal se prezintă reprezentanta pârâtei – avocat A. T. R. din Baroul A., lipsă fiind reclamantul.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta pârâtei depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu are alte cereri de formulat.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra acțiunii în anulare înregistrate pe rolul acestei instanțe la data de 13.12.2013, constată că:
Prin Hotărârea nr.9/5.07.2013 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă S.C.I.A. a județului A. în dosarul nr. 2/A/2013 s-a admis acțiunea reclamantei S.C. D. D. S.R.L. A. împotriva pârâtului F. S.-G. și pe cale de consecință: a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 9.798,86 lei, cu titlu de contravaloarea parțială a facturii fiscale nr. 509/24.07.2012; a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2.106,57 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate din 1 ianuarie 2013 până la data de 12.02.2013; a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.826 lei cu titlu de cheltuieli arbitrare din care 716 lei reprezentând taxă arbitrară, 110 lei reprezentând cheltuieli privind citarea pârâtului prin publicitate și 1.000 lei reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul arbitral s-a constituit la data de 20.03.2013, litigiul intrând în competența sa în baza clauzei compromisorii prevăzute în art. 17 la Cap. VIII - dispoziții finale - din contractul de vânzare-cumpărare nr. 118 din data de 24.11.2011, încheiat de părți.
Cu privire la obligarea pârâtului F. S. G. la plata dintre reclamantă a sumei de 9798,86 lei cu titlu de contravaloare parțială a facturii fiscale nr. 509/24.07.2012, din înscrisurile depuse la dosar, tribunalul arbitral a reținut că societatea reclamantă a încheiat cu pârâtul un contract de vânzare cumpărare având ca obiect echipamentul Multimat NTX Press și pompa Vacuum în data de 24.11.2011. Ulterior, între părți acest contract a fost înlocuit, păstrându-se obiectul contractului, precum și celelalte clauze, cu excepția prețului vânzării care în primul contract este de 13.058 lei și în contractul înlocuit echivalentul în lei a sumei de 5.900 Euro. Litigiul a fost declanșat ca urmare a refuzului pârâtului de a plăti diferența de 9.798,36 lei.
Tribunalul arbitral a constatat că pârâtul prezent a recunoscut existența obligației prin adăugarea olografă făcută de un reprezentant al societății reclamante aplicată pe contractul semnat ulterior atașat la fila 15 dosar, mențiune prin care s-a obligat să achite diferența de 2208,95 euro „până la sfârșitul lunii decembrie" 2012. De asemenea, cu această ocazie și-a recunoscut semnătura de pe contractul înlocuit cu suma reală. Domnul F. S. G. a arătat că dorește să plătească această sumă angajatei reclamantei-doamna N. M.-căreia reclamanta i-a imputat diferența de sumă nerecuperată de la reclamant.
În această privință, tribunalul arbitral a constatat că nu s-a probat sub nicio formă existența unui raport contractual între angajata respectivă și pârât, întrucât contractul de vânzare cumpărare a fost încheiat între reclamanta S.C. D. D. S.R.L. și domnul F. S. G.. Prin urmare, nu s-a putut reține existența unui raport juridic între angajata reclamantei și pârât, însă probele atestă existența unui contract de vânzare cumpărare încheiat între S.C. D. D. S.R.L. și domnul F. S. G..
Mai mult, obiectul contractului de vânzare cumpărare a fost livrat de reclamantă, iar contractul a fost încheiat de doamna N. M. în calitatea domniei sale de angajată a reclamantei, iar nu în nume propriu.
În opinia tribunalului arbitral, nu a prezentat relevanță în prezenta cauză faptul eventual că reclamanta S.C. D. D. S.R.L. ar fi imputat angajatei sale suma pe care pârâtul nu a plătit-o reclamantei. Imputarea aceasta a vizat exclusiv raporturile dintre reclamanta S.C. D. D. S.R.L. și angajata acesteia și a implicat analizarea condițiilor în care se putea imputa suma respectivă, chestiune care nu a format obiectul prezentei cauze.
Tribunalul arbitral a subliniat că nu are relevanță nici faptul că a existat cu contract inițial, semnat de părți și care a fost ulterior înlocuit de un alt contract, între aceleași păți și având același obiect, dar care cuprinde suma majorată, sumă pretinsă de reclamantă și refuzată la plată de pârât.
În această privință, tribunalul arbitral a constatat că ambele înscrisuri au fost semnate de pârât, ceea ce implică faptul că acesta și-a asumat obligațiile menționate în acele acte. Pe de altă parte, de vreme ce ambele contracte vizează același bun, care nu poate fi livrat/vândut de două ori între aceleași părți (și nici părțile nu au susținut că ar fi tranzacționat mai mult de un singur aparat de acest tip) a fost evident că ultimul contract este cel corect.
În ultimul rând, tribunalul arbitral a subliniat că nu are relevanță juridică faptul ca acest ultim contract a fost întocmit ulterior, respectiv după livrarea bunului către pârât și după semnarea contractului inițial. S-a reținut că este esențial numai faptul că pârâtul a recunoscut în scris obligația suplimentară de a plăti diferența din prețul banului livrat de reclamanta S.C. D. D. S.R.L..
Nu în ultimul rând, tribunalul arbitral a reținut și depoziția martorei Lang A. L. (fostă S.) care a avut o discuție personală cu pârâtul în vara anului 2012 în care acesta a recunoscut că suma reală a aparatului achiziționat este de 5.900 Euro, suma trecută în contractul ulterior.
Pârâtul a plătit mai mult decât suma prevăzută în contractul inițial cu 3.496 lei, conform afirmațiilor susținute în întâmpinare. În opinia tribunalului arbitral, plata unei sume semnificativ mai mari decât contractul inițial, a dat nota că, pârâtul a înțeles că prețul aparatului achiziționat este unul mai mare decât cel înscris în contractul inițial.
Tribunalul arbitral a avut în vedere și corespondența purtată pe e-mail între părți, corespondență în care prețul aparatului din litigiu este de 5.900 euro.
Conform art. 1270 cod civil, actul juridic este obligatoriu iar nu facultativ în privința executării obligațiilor la care dă naștere. Sintetic, și sugestiv, acest principiu mai este desemnat prin formula, de largă circulație, „contractul este legea părților". După cum s-a observat, folosirea, de către art. 1270 Cod civil, a formulei convențiile... „au putere de lege", are menirea de a arăta că părțile legate printr-un contract trebuie să-și execute obligațiile asumate, ca și când acestea ar rezulta din lege. Acestei formulări i s-a adus amendamentul următor: un contract nu poate fi identificat cu legea, deoarece legea are o aplicație generală, pe când contractul le obligă numai pe părți și legea nu poate fi modificată prin voința părților, în vreme ce această posibilitate o au părțile cu privire la contract. S-a făcut următoarea precizare în legătură cu forța obligatorie a actului juridic civil: deși textul nu prevede, contractul legal încheiat se impune nu numai părților ci și organului jurisdicțional, în cadrul litigiului dedus în fața sa.
În sfârșit, s-a subliniat că, principiul forței obligatorii are o deosebită tărie în cazul actelor juridice încheiate de părți, în mod deosebit, în cazul contractelor. Acest principiu se întemeiază tocmai pe rațiunea care stă la baza textului legal care-1 consacră expres: interesul obștesc de a asigura stabilitate raporturilor juridice născute din actele juridice; dacă partea sau părțile ar putea să nu țină seama și să nu se conformeze consimțământului dat, s-ar ajunge la o domnie a nesiguranței în circuitul civil.
Față de cele arătate mai sus, tribunalul arbitral a apreciat că pretențiile deduse judecății de către reclamantă sunt întemeiate, pârâta nefăcând dovada existenței forței majore sau a culpei creditoarei, care să justifice neexecutarea obligației izvorâte din contract, astfel că a obligat pârâtul la plata sumei de 9798, 86 lei.
Cu privire la obligarea pârâtului F. S. G. la plata către reclamantă a sumei de 2106,57 lei cu titlu de penalități de întârziere, s-a reținut că reclamanta a solicitat penalități de întârziere în cuantum de 2106,57 lei, s-a reținut că, potrivit art. 7 din contractul nr. 118/24.11.2011 se dă posibilitatea acesteia să calculeze penalități de întârziere în cuantum de 0,5% pe fiecare zi de întârziere. Tribunalul arbitral a constatat că suma de 9798, 86 lei a devenit exigibilă din data de 1 ianuarie 2013, și pe cale de consecință a admis, în temeiul art. 1270 Cod Civil, cererea reclamantei de acordarea penalităților în cuantum de 2106,57 lei din data de 1 ianuarie 2013 și până în data de 12 februarie 2013, așa cum a fost solicitată prin cererea arbitrală.
Referitor la cheltuielile de judecată, în baza art. 274 C. pr. civ., văzând că pretențiile reclamantei sunt întemeiate și dovedite tribunalul arbitral a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1826 lei cu titlu de cheltuieli arbitrare din care 716 lei reprezentând taxă arbitrară, 110 lei reprezentând cheltuieli privind citarea pârâtului prin publicitate și 1,000 lei reprezentând onorariu avocat
Împotriva acestei hotărâri a formulat acțiune în anulare reclamantul F. S.-G..
În motivele acțiunii sale, invocând netemeinicia și nelegalitatea hotărârii atacate, arată că la data de 24.11.2011 a încheiat cu reclamanta un contract de vânzare cumpărare având ca obiect echipamentul Multimat NTX Press + Pompă, valoarea totală a contractului a fost de 13.058 RON cu TVA, conform art.4, cap. III din contract, și nu 5.900 euro, așa cum în mod eronat a arătat reclamanta . care prezintă două contracte de vânzare cumpărare având aceeași dată și același număr, unul având prețul în lei și unul având prețul în euro.
Reclamantul arată că singurul contract pe care l-a încheiat cu societatea . și pe care l-a semnat este contractul al cărui preț este exprimat în RON. Ulterior semnării contractului de vânzare cumpărare, a mai semnat un document pe o singură pagină, această semnătură fiindu-i condiționată de primirea cu titlu gratuit a unui kit ceramică pe toate nuanțele din cheia VITA, instrument pe care nu l-a mai primit. Nu a avut cunoștință de un alt contract de vânzare-cumpărare cu același obiect și cu prețul exprimat în euro.
Prin sentința civilă nr. 21 din data de 7.11.2013 pronunțată în dosar nr._ Curtea de Apel Timișoara a declinat competența de soluționare a acțiunii în anularea hotărârii arbitrale nr. 9/05.07.2013 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă S.C.I.A. a județului A. în dosarul nr. 2/A/2013 formulată de reclamantul F. S.-G., în favoarea Tribunalului A..
Pentru a pronunța această hotărâre Curtea de Apel a reținut următoarele:
Având în vedere faptul că cererea de arbitrare a fost înregistrată la data de 12.02.2013 la Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură A., deci anterior datei intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, iar acțiunea în anulare vizează sentința arbitrară pronunțată asupra acestei cereri de arbitrare, instanța a stabilit regimul juridic de soluționare a prezentei acțiuni în anularea sentinței arbitrare, în raport de data introducerii acțiunii arbitrare la Curtea de Arbitraj Comercial, și anume, cel prevăzut de art.364 și următoarele din vechiul Cod de procedură civilă.
De asemenea, având în vedere dispozițiile art.365 alin.1 și art.342 alin.1 C.proc.civ., anterior, competența de soluționare materială în primă instanță asupra acțiunii în anularea hotărârii arbitrare, aparține instanței ierarhic superioare cele care ar fi avut competența materială pe fond; s-a constatat că în raport de obiectul cauzei, evaluabil în bani, respectiv, de cuantumul pretențiilor formulate, și anume, de sub 100 de mii lei, competența de soluționare a cauzei în primă instanță aparține Tribunalului A. în calitate de instanță superioară, motiv pentru care s-a declinat competența de soluționare a acțiunii în anularea hotărârii arbitrale nr. 9/05.07.2013 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă S.C.I.A. a județului A. în dosarul nr. 2/A/2013 formulată de reclamantul F. S.-G., în favoarea Tribunalului A..
Examinând cu precădere excepția privind lipsa de competență materială a Curții de Apel Timișoara în calitate de primă instanță, în a soluționa acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale, instanța a constatat că excepția este întemeiată, a admis-o și, totodată, a constatat că revine competența materială în soluționarea acestei cauze în primă instanță, Tribunalului A., pentru următoarele considerente:
Astfel, așa cum a rezultat din dosarul instanței de arbitraj, cererea de arbitrare a fost înregistrată la Tribunalul Arbitral de pe lângă CCIAJ A. la data de 12.02.2013, în perioada în care în vigoare se afla încă vechiul Cod de procedură civilă adoptat în 1865.
Prin urmare, competența materială în soluționarea în primă instanță a acțiunii arbitrale, se stabilește potrivit prevederilor acestui Cod.
Conform art. 365 alin. 1 C. proc. civ., competența de a judeca în primă instanță acțiunea în anulare, revine instanței judecătorești imediat superioare celei prevăzute la articolul 342 C. proc. civ., în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul.
Articolul 342 alin. 1 C. proc. civ. face trimitere la instanța de judecată care, în lipsa convenției arbitrale, ar fi fost competentă să judece litigiul în fond, în primă instanță.
S-a reținut că, potrivit acțiunii arbitrale, obiectul acesteia constă în pretenții în sumă de 12.806 lei, rezultând dintr-un contract de vânzare-cumpărare.
Instanța de judecată competentă material, potrivit obiectului cauzei, este tribunalul, rezultând că instanța căreia îi revine competența materială să soluționeze acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale aparține aceleiași instanțe.
Noul Cod de procedură civilă se aplică numai proceselor începute după data intrării sale în vigoare, adică din 15.02.2013, iar calificarea competenței materiale a instanței acțiunii în anulare a hotărârii arbitrale, se realizează potrivit dispozițiilor art. 541 și următoarele din acest cod.
Analizând hotărârea arbitrală atacată, tribunalul constată că cererea de anulare nu este întemeiată.
În conformitate cu dispozițiile art. 364 Vechiul Cod de procedură civilă, hotărârea arbitrală poate fi desființată printr-o acțiune în anulare pentru unul din următoarele motive:
a)litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului;
b)tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală sau în temeiul unei convenții nule sau inoperante;
c)tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenția arbitrală;
d)partea a lipsit la termenul când au avut loc dezbaterile și procedura de citare nu a fost legal îndeplinită;
e)hotărârea a fost pronunțată după expirarea termenului arbitrajului prevăzut de art. 3533;
f)tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;
g)hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul și motivele, nu arată data și locul pronunțării, nu este semnată de arbitri;
h)dispozitivul hotărârii arbitrale cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire;
i)hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii.
Din analiza cererii în anulare formulată în cauză nu se poate reține existența vreunuia din motivele prevăzute de art. 364 Vechiul Cod de procedură civilă.
Pentru aceste motive, tribunalul va respinge acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale nr. 9/05.07.2013 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă S.C.I.A. a județului A. în dosarul nr. 2/A/2013 formulată de reclamantul F. S.-G. în contradictoriu cu pârâta . A..
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale nr. 9/05.07.2013 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă S.C.I.A. a județului A. în dosarul nr. 2/A/2013 formulată de reclamantul F. S.-G. în contradictoriu cu pârâta . A..
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 14 ianuarie 2014.
Președinte, Grefier,
L. L. M. I.
Red.L.L./Tred.D.S./M.I.
4 ex/22.01.2014
2 . comunică părților:
-reclamant F. S.-G. - loc. Oradea, ., .. 32, jud. Bihor
-pârât . A. - A., ..18/A jud. A.
Judecător M. B. - Curtea de Apel Timișoara
| ← Actiune in regres. Sentința nr. 1218/2014. Tribunalul ARAD | Contestaţie la executare. Decizia nr. 218/2014. Tribunalul ARAD → |
|---|
