Pretenţii. Decizia nr. 202/2014. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 202/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 13-02-2014 în dosarul nr. 7436/55/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARADOperator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 202
Ședința publică din 13 februarie 2014
Președinte D. M.
Judecător Ș. V.
Grefier G. S.
S-a luat în examinare, apelul declarat de apelanta Unitatea Administrativ Teritorială – . în contradictoriu cu intimații S. L. V. și S.C. A. S. S.R.L. împotriva sentinței civile nr.5304 din 16.09.2013, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul apelantei – avocat U. V. din Baroul A., reprezentantul intimatei S.C. A. S. – avocat C. P. din Baroul A. în substituirea avocat F. V. din Baroul A. și reprezentantul intimatului S. L. – avocat Ț. P. din Baroul A. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanții părților arată că nu au alte cereri de formulat.
Nemaifiind formulate alte cereri, constatând litigiul în stare de soluționare, instanța acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentantul apelantei solicită admiterea apelului și modificarea în întregime a hotărârii primei instanțe în sensul admiterii acțiunii; respingerea excepției inadmisibilității acțiunii în răspundere delictuală invocată de pârâta . ca fondată în fapt și drept a acțiunea civile formulată în temeiul răspunderii civile delictuale împotriva pârâților, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei S.C. A. solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală. Arată că în opinia sa aplicabile în cauză sunt dispozițiile Vechiului Cod Civil;în speță este vorba despre o răspundere civilă contractuală și nu a răspundere civilă delictuală; cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatului S. L. solicită la rândul său respingerea apelului și menținerea hotărârii primei instanțe; solicită obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial dovedit cu chitanța depusă la dosar .
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 30.10.2013, constată că, prin Sentința civilă nr.5304 din 16.09.2013, pronunțată în dosarul nr._ /2913, Judecătoria A. a admis excepția inadmisibilității acțiunii în răspundere delictuală, invocată de pârâta S.C. A. S. S.R.L. și, pe cale de consecință a respins ca inadmisibilă acțiunea civilă având ca obiect pretenții, în temeiul răspunderii civile delictuale, formulată de reclamanta U. Vinga în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S. S.R.L.
A fost respinsă ca nefondată acțiunea civilă având ca obiect pretenții, în temeiul răspunderii civile delictuale, formulată de reclamanta U. Vinga, în contradictoriu cu pârâtul S. L. V., fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță pronunțându-se cu prioritate asupra excepției inadmisibilității acțiunii în răspundere delictuală, invocată de pârâta S.C. A. S. S.R.L., a reținut următoarele:
În primul rând se impune precizarea că instanța este ținută de calificarea juridică a acțiunii făcută de reclamant. Aceasta întrucât art.152 Cod procedură civilă, vizând calificarea juridică de către instanță a unei cereri de chemare în judecată ce poartă o denumire greșită, nu este incident în cauză. Potrivit literaturii juridice și practicii judiciare în materie, dispozițiile art.152 Cod procedură civilă sunt incidente în acele situații în care reclamantul, din eroare, formulează o cerere de chemare în judecată fundamentată greșit, instanța fiind obligată să atribuie din oficiu o calificare juridică corectă a cererii reclamantului. per a contrario, în ipoteza în care reclamantul insistă în calificarea juridică inițială, instanța nu este îndrituită să procedeze la o altă calificare, contrar voinței reclamantului, întrucât ar încălca principiul disponibilității în procesul civil, reglementat expres de art.9 alin.2 Cod procedură civilă. Ori, în această cauză, în urma punerii în discuție a excepției inadmisibilității acțiunii, reprezentatul reclamantului a arătat că insistă în fundamentul juridic al acțiunii îndreptate împotriva pârâtei S.C. A. S. S.R.L., respectiv răspunderea civilă delictuală, situație în care, instanța este ținută să analizeze admisibilitatea acțiunii în temeiul răspunderii civile delictuale și nu în temeiul răspunderii civile contractuale.
Pornind de la această premisă, a răspunderii civile delictuale, menținută de reclamant, acțiunea acestuia împotriva pârâtei S.C. A. S. S.R.L. este inadmisibilă.
În acest sens, instanța de fond a reținut că, acțiunea reclamantei vizând repararea prejudiciului cauzat de pârâta S.C. A. S. S.R.L., se întemeiază pe decizia Curții de conturi nr. 85/18.01.2012, prin care s-a statuat că, pârâtul S. L., fost primar al comunei Vinga, a încheiat un contract cu pârâta ., nr.388/19.11.2007, în baza căruia, pârâta ar fi încasat fără contraprestație în plus, suma de 58.265,48 lei, pentru lucrările de reperații a sălii de sport din Vinga, producând astfel un prejudiciu în patrimoniul reclamantei U. Vinga.
Este adevărat că, în respectivul contract nr.388/19.11.2007, sunt menționate drept părți, Primăria Comunei Vinga și pârâta S.C. A. S. S.R.L., însă instanța de fond a reținut că nu Primăria Comunei Vinga este parte contractantă ci reclamanta, U. Vinga. Aceasta întrucât doar reclamanta, în calitate de unitate administrativ-teritorială, cu personalitate proprie și patrimoniu propriu poate fi parte în contract, potrivit art.21 alin.1 teza a II-a din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale și nicidecum primăria, ce nu are personalitate juridică și nici nu își asumă obligații în nume propriu. Așadar, raportul obligațional, ce face obiectul contractului nr.388/19.11.2007, de care se prevalează reclamanta, s-a născut între aceasta din urmă și pârâta S.C. A. S. S.R.L.
În aceste condiții, a existenței unui contract valabil încheiat între reclamanta U. Vinga și pârâta S.C. A. S. S.R.L., repararea eventualului prejudiciu produs reclamantei de către pârâtă nu poate solicitată pe calea răspunderii civile delictuale, ci exclusiv pe calea răspunderii civile contractuale. În acest sens, prima instanță a reținut că atât sub imperiul vechiului cod civil de la 1864 cât și sub imperiul noului cod civil din 2009, art.1350 alin.3, răspunderea civilă delictuală a avut și are un caracter general și subsidiar față de răspunderea civilă contractuală, ea neputând fi invocată în condițiile existenței unui contract valabil încheiat între autorul prejudiciului și victimă, aceasta din urmă neavând un drept de opțiune între cele două forme de răspundere. Aceasta este și situația din prezenta cauză, în care, reclamanta prevalându-se de nesocotirea unor dispoziții contractuale, este obligată să își fundamenteze acțiunea în temeiul răspunderii civile contractuale neputând opta în favoarea răspunderii civile delictuale.
Prin urmare, în condițiile în care, reclamanta, în pofida existenței unui contract valabil încheiat între părți, se prevalează de răspunderea civilă delictuală, pentru a solicita obligarea pârâtei la despăgubiri, acțiunea reclamantei este inadmisibilă și, din aceste motive, instanța de fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii în răspundere delictuală, invocată de pârâta S.C. A. S. S.R.L. și a respins ca inadmisibilă acțiunea civilă având ca obiect pretenții, în temeiul răspunderii civile delictuale.
Asupra fondului acțiunii civile, având ca obiect pretenții, în temeiul răspunderii civile delictuale, formulată de reclamanta U. Vinga, în contradictoriu cu pârâtul S. L. V., instanța de fond a reținut următoarele:
În același sens cu cele reținute mai sus, instanța a avut în vedere că, acțiunea reclamantei, vizând repararea prejudiciului cauzat de pârâtul S. L., se întemeiază pe decizia Curții de conturi nr. 85/18.01.2012, prin care s-a statuat că, pârâtul, fost primar al comunei Vinga, a încheiat un contract cu pârâta ., nr.388/19.11.2007, în baza căruia, pârâta ar fi încasat fără contraprestație în plus, suma de 58.265,48 lei, pentru lucrările de reperații a sălii de sport din Vinga, producând astfel un prejudiciu în patrimoniul reclamantei U. Vinga.
Având în vedere că, potrivit susținerilor reclamantei, prejudiciul produs în patrimoniul acesteia se datorează unei fapte ilicite, săvârșite de pârât în anul 2007, instanța reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art.998-999 din Codul civil de la 1864, privind răspunderea civilă delictuală, dispoziții în vigoare la data săvârșirii faptei pretinsă a fi ilicită.
În aceste condiții, pentru a determina caracterul fondat sau nefondat al acțiunii reclamantei, instanța de fond a analizat îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, prevăzute de art.998-999 din Codul civil de la 1864, respectiv, prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția autorului prejudiciului.
Instanța de fond a reținut că, aceste condiții ale răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie trebuie îndeplinite cumulativ, fapt ce conduce la concluzia că, în ipoteza în care, se constată că cel puțin una dintre condițiile de mai sus nu sunt îndeplinite, răspunderea civilă delictuală nu poate fi antrenată. Prin urmare, în cazul în care se constată neîndeplinirea vreuneia dintre condițiile cumulative ale răspunderii, analiza celorlalte devine inutilă.
Ori, în prezenta cauză, lipsesc cel puțin două dintre condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, enumerate mai sus. Astfel, pe de o parte, instanța a constatat că lipsește fapta ilicită a pârâtului S. L.. În acest sens, s-a reținut că, reclamanta, deși a invocat existența unui prejudiciu, nu a făcut dovada faptei ilicite a pârâtului care ar fi putut cauza prejudiciul respectiv, atribuirea contractului de lucrări nr. 388/19.11.2007, de către pârâtul S. L. pârâtei S.C. A. S. S.R.L. realizându-se cu respectarea legii achizițiilor publice în cazul atribuirii directe, conform art. 20 alin.l din OUG nr. 34/2006, reclamanta nefăcând o dovadă contrară în acest sens. De asemenea, potrivit prevederilor art. 25 alin.1 din OUG nr. 34/2006, autoritatea contractantă U. VINGA nu era obligată să specifice prețurile și tarifele la momentul încheierii contractului având la dispoziție orice forme de opțiuni în estimarea valorii contractului.
Așadar, în lipsa unor dovezi contrarii din partea reclamantei U. Vinga, instanța de fond a constatat că pârâtul a îndeplinit condițiile cerute de lege pentru atribuirea contractului de lucrări, motiv pentru care nu se poate reține existența unei fapte ilicite în procedura de atribuire contractului de lucrări la S. de sport din localitatea Vinga, contract în urma căruia, reclamanta, potrivit propriilor susțineri, ar fi suferit un prejudiciu.
De asemenea, reclamanta nu a dovedit nici vinovăția pârâtului în cauzarea prejudiciului în patrimoniul reclamantei. Dimpotrivă, notificarea nr. 613/09.02.2012, prin care pârâtul, în calitate de fost primar al comunei Vinga, a solicitat prestatorului S.C. A. S. S.R.L. să achite suma de 63.817,44 lei în contul Primăriei Comunei Vinga până la data de 27.02.2012, stă drept dovadă a nevinovăției pârâtului, acesta depunând diligențele necesare pentru aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi prin Decizia nr. 85/18.01.2012. Mai mult decât atât, la data de 28.02.2012 s-a și realizat procedura concilierii directe între Primăria Comunei Vinga, prin primarul S. L. V. și prestatorul de servicii S.C. A. S. S.R.L,. întocmindu-se procesul-verbal de conciliere nr. 888/28.02.2012, prin care s-a stabilit că prestatorul de servicii, pârâta S.C. A. S. S.R.L, a îndeplinit aproape în totalitate obligațiile asumate prin contract, rămânând doar un prejudiciu de 5551,96 lei, achitat finalmente de prestator, dovada fiind la fila 14 dosar. Așadar, pârâtul, în calitate de fost primar al comunei Vinga a depus toate diligențele necesare executării obligațiilor contractuale de către pârâta S.C. A. S. S.R.L. și nu se poate reține în sarcina sa vreo culpă în îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor de primar în acest sens. Faptul că reclamanta a descoperit ulterior un prejudiciu mai mare, impunea dovada din partea acesteia că pârâtul se face vinovat de acest prejudiciu descoperit, în caz contrar, lipsind vinovăția pârâtului, ceea ce duce la respingerea acțiunii îndreptate împotriva sa.
Din aceste considerente, instanța de fond, apreciind că lipsesc cel puțin două dintre condițiile cumulative, prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului S. L. V., a constatat că acțiunea reclamantei îndreptată împotriva acestui pârât este nefondată, aceasta fiind respinsă fără a mai analiza și celelalte condiții ale răspunderii civile delictuale, așa cum s-a arătat mai sus.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel, reclamanta Unitatea administrativ Teritorială – . în urma admiterii căii de atac să fie modificată hotărârea primei instanțe în sensul admiterii acțiunii; respingerea excepției inadmisibilității acțiunii în răspundere delictuală invocată de pârâta . ca fondată în fapt și drept a acțiunii civile formulată în temeiul răspunderii civile delictuale împotriva pârâților.
O primă critică formulată de apelantă este aceea că instanța de fond s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității acțiunii în răspundere delictuală, invocată de pârâta ., reținând în primul rând că este ținută de calificarea juridică a acțiunii făcută de reclamant și refuzând să judece cauza pe fond, s-a preocupat asupra valabilității cererii în temeiul art 152 C.pr.civ, vizând calificarea juridică a unei cereri de chemare în judecată ce poartă o denumire greșită.
În opinia apelantei judecătorul fondului era obligat să atribuie din oficiu o calificare juridică corectă cererii reclamantului, să înlăture orice fel de eroare în acest sens, să dezlege potrivit art 211 C.pr.civ pricina, fiind obligată să efectueze activitatea de cercetare și dezbatere a fondului procesului.
Ceea ce a reținut instanța de fond despre dreptul de a sesiza instanța de judecată conform art 192 C.pr.civ și art. 216 C.pr.civ rap.la art 425 alin 1 lit a C.pr.civ, este în mod evident greșit, pentru că încalcă îndatoririle de soluționare a cererii de chemare în judecată pe care judecătorul le are în temeiul art 5 alin 2 și art 22 alin 2 și 4 C.pr.civ.
În cauză, în urma punerii în discuție a excepției inadmisibilității acțiunii, reprezentantul reclamantului a arătat că insistă în fundamentul juridic al acțiunii îndreptate împotriva pârâtei ., respectiv răspundere civilă delictuală, situație în care instanța era ținută să analizeze admisibilitatea acțiunii în temeiul răspunderii civile delictuale și nu în temeiul răspunderii civile contractuale.
De asemenea prima instanță se pronunță asupra excepției inadmisibilității acțiunii în răspundere delictuală alegând rezolvarea pe calea excepției procesuale, pe care însă nu o motivează, potrivit art 245, art 246 și art 248 C.pr.civ, în sensul calificării excepțiilor ca fiind de procedură sau de fond, absolute ori relative, pronunțând din acest punct de vedere o hotărâre nemotivată.
Ca atare, este evident că instanța de fond nu a ales o excepție de procedură și dimpotrivă, a cercetat probele administrate de reclamantă prin înscrisuri, dar a ales greșit pronunțarea pe excepția inadmisibilității, câtă vreme răspunderea delictuală așa cum este instituită ea în art. 1349 alin 1 și 2 C.civ a fost cercetată pe fond.
De asemenea chiar dacă Judecătoria A. stabilește existența contractului nr.388/19.11.2007, în care sunt menționate drept părți PRIMĂRIA COMUNEI VINGA și pârâta . și reține că nu Primăria Comunei Vinga este parte contractantă, ci reclamanta U. VINGA cu motivarea că doar reclamanta, în calitate de unitate administrativ teritorială, cu personalitate proprie și patrimoniu propriu poate fi parte în contract, potrivit art 21 alin 1 Teza Il-a din Legea 215/2001 a administrației publice locale și nicidecum primăria, ce nu are responsabilitate juridică și nici nu își asumă obligații în nume propriu, este greșită concluzia că răspunderea părților potrivit drepturilor și obligațiilor din raportul juridic ce face obiectul contractului 388/19.11.2007, de care se prevalează reclamanta, s-a născut între aceasta din urmă și pârâta . și că repararea eventualului prejudiciu produs de către pârâți nu se poate solicita pe calea răspunderii civile delictuale, ci exclusiv pe calea răspunderii civile contractuale, sens în care a respins ca nefondată acțiunea în pretenții.
Nici subsidiaritatea și nici generalitatea răspunderii civile delictuale nu pot fi înlăturate așa cum a făcut instanța de fond, pentru că răspunderea contractuală nu surprinde fapta păgubitoare săvârșită cu vinovăție de pârâtul S. L. V. împreună cu pârâta . ce au considerat că au executat pe de-a-ntregul și deplin contractul nr.388/19.11.2007 fără nicio pagubă, ori paguba a fost descoperită și stabilită de către auditor – Curtea de Conturi.
Răspunderea civilă delictuală obligă persoanele să respecte regulile de conduită pe care legea le impune și să nu aducă atingere prin acțiunile ori inacțiunile lor interesele legitime ale altor persoane, ori în speță chiar instanța recunoaște că reclamanta a fost păgubită prin faptele fostului primar ce a acceptat să plătească o sumă de bani fără contraprestație din partea unui executant de lucrări pe care avea obligația ca ordonator de credite să îl descopere ca vinovat în îndeplinirea obligațiilor contractuale potrivit contractului și a răspunderii contractuale, dar nu a făcut-o.
Ca atare, atât faptele sale, cât și răspunderea cocontractantei față de reclamantă sunt evident delictuale prin faptele proprii și solidare săvârșite împreună de pârâți cu vinovăție, ce a cauzat reclamantei un prejudiciu ce nu ar fi fost descoperit dacă executarea contractului ar fi fost lăsată la latitudinea pârâților, astfel că se justifică pe deplin temeiul admiterii acțiunii .
Ca ultimă concluzie, apelanta a arătat că în opinia sa instanța de fond nu a stabilit o corectă stare de fapt și mărginindu-se să stabilească " situația din prezenta cauză ", a obligat reclamanta să-și fundamenteze acțiunea pe temeiul răspunderii civile contractuale, nesesizând că doar cu pârâta . există un contract, nu și cu celălalt pârât.
Instanța de fond a respins ca nefondată acțiunea în pretenții împotriva pârâtului S. L. V. vizând repararea prejudiciului cauzat de el, potrivit deciziei Curții de Conturi 85/18.01.2012, prin care s-a statuat că pârâtul, fost primar al Comunei Vinga, a încheiat un contract cu pârâta ., nr. 388/19.11.2007, în baza căruia pârâta a încasat fără contraprestație în plus, suma de 58.265,48 lei pentru lucrările de reparații a sălii de sport din Vinga, producând astfel un prejudiciu în patrimoniul reclamantei U. VINGA și a apreciat că sunt incidente dispozițiile art 998-999 din C.civ de la 1864, privind răspunderea civilă delictuală, dispoziții în vigoare la data săvârșirii faptei pretinsă a fi ilicită.
Fără a administra niciun fel de probe, judecătorul fondului a considerat că lipsesc cel puțin două dintre condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, respectiv fapta ilicită a pârâtului S. L. V. și vinovăția acestuia.
Ori existența unui prejudiciu nu ține de modalitatea de achiziție reiterată prin referiri la art. 20 și art 25 din OUG 34/2006 și că existența unui prejudiciu este datorată eminamente celui ce a plătit fără să verifice contraprestația debitorului, fapt constatat de auditor, aspect ce nu are nicio legătură cu ce reține instanța și anume.
De asemenea semnificația dată de instanță notificării 613/09.02.2012 este greșită, pentru că numai auditorul a descoperit paguba de 58.265,48 lei și nu pârâtul ce avea obligația legală a asigurării demnității patrimoniului comunei și dimpotrivă, atitudinea lui dovedește recunoașterea vinovăției și nu lipsa ei, precum și lipsa diligentelor necesare executării obligațiilor contractuale de către pârâta ., astfel că concluzia instanței este nefondată.
În drept apelanta a invocat dispozițiile art 1349 C.civ combinat cu art 1381 și art 1382 C.civ cu aplicarea art 466 și art 480 C.pr.civ.
Prin întâmpinare intimatul pârât S. L. V. a solicitat respingerea apelului, ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
Intimatul a apreciat că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, aceasta fiind expresia unei corecte interpretări și aplicări a textelor legale incidente în cauză, precum și a unei corecte interpretări a probatoriului administrat
Astfel, în mod corect și judicios, prima instanță a apreciat că este ținută de temeiul juridic, invocat de reclamantă în cererea introductivă, cu atât mai mult cu cât, în fața instanței, i s-au solicitat reclamantei lămuriri cu privire la temeiul de drept, iar aceasta a reiterat faptul că temeiul juridic arătat în cererea introductiva, pe care îl menține în continuare, este cel privind răspunderea delictuală. Ori în aceste condiții, instanța de judecată nu este în măsura a trece peste acest fundament juridic, întrucât s-ar încălca principiul disponibilității.
Textele procedurale invocate la acest motiv de apel, de către apelanta, nu au nicio legătura cu soluția și argumentarea instanței cu privire la inadmisibilitate, fiind total inadecvate, în raport cu discuția din sentință față de aceasta excepție.
Deci, motivarea apelului apare ca străina de soluția și argumentația primei instanțe.
În ceea ce privește art. 22 c.pr.civ., invocat de reclamanta, acesta vorbește despre rolul activ al judecătorului, arătând în ce sens acesta trebuie să adopte un rol activ în soluționarea pricinii. A. 4 al acestui articol, tranșează fără echivoc situația calificării juridice, însă nu se referă la aceea că judecătorul în baza rolului activ ar avea obligația să restabilească calificarea juridică, în ipoteza în care părțile au dat actelor sau faptelor deduse judecății o denumire greșită .
Acest text legal, departe de a susține argumentația reclamantei, din apel, vine să întărească și să completeze art. 152 c,pr.. civ.., invocat de prima instanță.
Mai mult, prima instanță a pus în discuția părților excepția inadmisibilității și i-a solicitat reclamantei lămuriri privitor la temeiul juridic, aceasta susținând temeiul juridic privitor la răspunderea civilă delictuala, prescris de Noul Cod Civil.
Așa fiind, pe bună dreptate instanța era ținută, potrivit art. 9 Cod pr.civ., de principiul disponibilității.
Or, alin.6 din art. 22 stipulează clar că instanța nu-și poate depăși limitele investirii, iar limitele investirii sunt date de cererile și apărările părților. ( art.9 alin 2).
Mai mult chiar, faptul că reclamanta a insistat și insistă în a menține, ca fundament juridic al acțiunii introductive, normele răspunderii delictuale este relevat și în cererea de apel.
În asemenea condiții, este evident că argumentele și raționamentul primei instanțe sunt pe deplin justificate și întemeiate, iar soluția de respingere a acțiunii ca inadmisibilă față de pârâta A., este argumentată temeinic.
De asemenea prima instanță, în mod corect, a unit soluționarea excepției cu soluționarea fondului.
Nici criticile aduse sentinței primei instanțe la pct.4 din cererea de apel, nu sunt fondate. Așa cum prima instanța a reținut, intimatul S. L. nu poate fi făcut răspunzător pentru vreun prejudiciu adus reclamantei întrucât acesta a acționat în calitate de reprezentant al U. Vinga, fiind primar al acestei unități. În calitate de reprezentant al U. a încheiat contractul cu parata A., așa cum corect a reținut și prima instanță. De la momentul în care a inițiat procedurile specifice, pentru încheierea contractului, a fost ținut și a respectat întru-totul procedura de achiziție, prescrisă de OUG 34/2006 privind achizițiile publice.
Cu toate că se susține în actul de control al Curții de Conturi faptul că intimatul ar fi prejudiciat U. Vinga, niciunde nu s-a putut face vreo referire la vreo încălcare a ordonanței privind achizițiile publice.
Prin urmare, pe bună dreptate prima instanța a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada existentei faptei ilicite, câtă vreme, verificând susținerile acesteia, precum și dispozițiile OUG 34/2006, a apreciat că intimatul S. a respectat întrutotul dispozițiile acesteia. În atare situație, când reclamanta nu poate invoca nerespectarea ordonanței privind achizițiile publice, era necesar să probeze în ce a constat fapta ilicită, deoarece susținerea privind nespecificarea prețurilor și tarifelor la momentul încheierii contractului, era demontată în fața instanței de însuși textul legal.
Pe de alta parte, în aprecierea intimatului acțiunea introductivă este și inadmisibilă în condițiile în care se invocă anul 2007 de către reclamantă, pentru comiterea faptelor, iar acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile noului cod civil, în vigoare din anul 2011, chiar dacă instanța a reținut incidența prevederilor vechiului cod civil.
Intimata S.C. A. S. S.R.L. a formulat la rândul său întâmpinare solicitând respingerea apelului promovat în cauză.
În primul rând, sub aspectul legii aplicabile, poziția intimatei este că, în cauză, incidente sunt prevederile vechiului Cod civil și nu ale Codului civil în vigoare.
Reclamanta însă continuă să-și fundamenteze în drept acțiunea pe prevederi care nu sunt aplicabile speței date, respectiv normele NCC. Intimata a reiterat în acest sens principiul neretroactivității legii civile precum și dispozițiile tranzitorii ale noului Cod civil, care, coroborate cu data nașterii și executării raportului juridic dintre părți atrag incidența prevederilor vechii legi civile. Este deci indiferent și faptul că reclamanta și-a fundamentat pretențiile pe tărâm delictual, pentru că și ilicitul civil (delictul) se supune tot legii în vigoare la data la care acesta s-a consumat. Ori, în speță, se reclamă acte și fapte delictuale săvârșite și epuizate cu mult înainte de . Noului Cod Civil.
Pe fondul criticilor inserate în cererea de apel, intimata S.C. A. a apreciat că soluția primei instanțe, în ceea ce privește S.C. A., este simplă, corectă și în deplin acord cu cererea introductivă și instituțiile de drept aplicabile speței.
Astfel, apelanta reclamantă tinde să angajeze răspunderea delictuală a societății pentru acte și fapte juridice ce interesează în mod esențial și exclusiv un contract încheiat în anul 2009, actele adiționale la acesta, precum și actul de recepție și plată a lucrărilor executate de societate în temeiul acestui contract.
În aceste condiții, raționamentul și soluția primei instanțe nu vine deloc in contradicție cu cererea introductivă, ba dimpotrivă, pornind tocmai de la susținerile și accepțiunea reclamantei-apelante, instanța a făcut aplicarea principiului subsidiarității răspunderii delictuale față de răspunderea contractuală. Constatând că cele reclamate în petitul cererii introductive sunt chestiuni ce se subordonează exclusiv unui raport contractual intre părți, constatând că reclamanta nu reclamă neexecutarea, executarea necorespunzătoare sau cu întârziere a acelui contract, că nu sunt elemente de fapt care să exceadă raportului obligațional guvernat de contract, a respins, în mod absolut firesc și motivat, acțiunea reclamantei ca fiind inadmisibilă.
De asemenea actul de control încheiat de Camera de Conturi A. nu poate produce efecte împotriva S.C. A., conform tocmai sediului materiei ce reglementează atribuțiile acestei autorități.
Mai mult, este culpa reclamantei care, prin prepușii săi, nu a contestat acest act de control, căci, în ceea ce privește lucrarea executată de societate și în raport de care se impută prejudicierea reclamantei-apelante, se vădesc motive clare de nelegalitate a acestui act de control.
Expunerea stării de fapt și de drept din acest act omite o chestiune esențială: lucrarea ce a făcut obiectul contractului a fost executată, există și în prezent, nu i s-au imputat nici un fel de vicii, doar materialul folosit la efectuarea lucrării fiind înlocuit la cererea tocmai a reclamantei-apelante U. .> În concluzie, față de considerentele reținute de prima instanță și regăsite în hotărârea apelată, față de instituțiile juridice incidente speței de față, în opina intimatei, in ce privește cel puțin capătul de cerere care ne vizează această societate, acțiunea reclamantei-apelante este inadmisibilă, interesând o stare faptico-juridică subordonată exclusiv unui raport contractual căruia nici reclamanta nu i-a adus vreun reproș și care nu poate face obiectul cercetării pe tărâm delictual, acest principiu de drept având caracter imperativ, de ordine publică, și nefiind o simplă abstracțiune a legii civile, ce poate fi aplicată facultativ ori chiar ignorată.
Verificând apelul în baza art.479, 480 C.proc.civ. se reține că acesta este neîntemeiat pentru motivele ce se vor arăta în cele ce urmează.
Conform părții introductive a sentinței rezultă că instanța a pus în discuție conform principiului consacrat de art.22 NCPC privind aflarea adevărului, calificarea juridică a acțiunii introductive față de intimata – pârâtă S.C.A. S. S.R.L., ținând cont de împrejurarea că părțile din litigiu au avut raporturi juridice contractuale. Avocatul apelantei – reclamantă a susținut ca temei juridic instituția răspunderii civile delictuale.
Ca atare prima instanță și-a îndeplinit obligațiile procesuale, iar faptul că partea prin apărător calificat nu a înțeles să modifice fundamentul juridic nu putea obliga instanța să treacă peste disponibilitatea părții, altfel s-ar fi pronunțat pe altceva decât ceea ce s-a dedus judecății. La aceste reguli elementare de drept procedural se mai adaugă și cea din dreptul substanțial care vizează caracterul subsidiar al răspunderii civile delictuale care intră în funcțiune doar dacă nu există o convenție, ceea ce nu este cazul.
În concluzie în mod corect s-a respins ca inadmisibilă acțiunea în răspundere civilă delictuală față de intimata S.C.A. S. S.R.L.
Față de celălalt intimat în mod corect s-a reținut împrejurarea că din nici o probă nu rezultă faptul că el ar fi comis un fapt ilicit cu vinovăție prin care ar fi cauzat pretinsul prejudiciu în condițiile în care, atribuirea contractului către cealaltă intimată a fost realizată în baza ordonanței privind achizițiile publice. Pe de altă parte pentru suma imputată s-au efectuat demersuri de recuperare din partea fostului primar, societatea care a contractat asumându-și diferențele de cost, așa cum reiese și din procesul-verbal de conciliere încheiat la 28 02 2012.
Având în vedere cele ce preced se va respinge apelul formulat de apelanta reclamanta U. Vinga în contradictoriu cu intimații-pârâți S.C.A. S. S.R.L. și S. L. V., domiciliat în ., județul A.,CNP:_ împotriva Sentinței civile nr.5304 din data de 16.09.2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ .
Instanța în raport cu prevederile art.451 alin.2 NCPC valoarea, complexitatea litigiului și întrucât apelul se va respinge va obliga apelanta să plătească fiecăruia dintre intimați suma de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în apel, reduse de la 3500 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta reclamanta U. Vinga, cu sediul în Vinga nr.27, județul A., CUI_, cont bancar RO81TREZ__, în contradictoriu cu intimații-pârâți S.C.A. S. S.R.L., cu sediul în A., ., județul A., O.R.C. A. J_, CUI RO1679130, cont bancar RO06TREZ0215069XXX008302 și S. L. V., domiciliat în ., județul A.,CNP:_ împotriva Sentinței civile nr.5304 din data de 16.09.2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ .
Obligă apelanta să plătească fiecăruia dintre intimați suma de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 13 februarie 2014.
Președinte, Judecător, Grefier
D. M. Ș. V. G. S.
Red.DM.
Tred: G.S/
5 ex./3com./ 18.03.2014
Se comunică:
Apelanta U. Vinga, sediul -Vinga nr.27, județul A., C
intimații-pârâți S.C.A. S. S.R.L.,sediul A., ., județul A.,
S. L. V., domiciliat în ., județul A.
Prima instanță – Judecătoria A. - judecător C. A.
| ← Validare poprire. Decizia nr. 574/2014. Tribunalul ARAD | Obligaţie de a face. Sentința nr. 2480/2014. Tribunalul ARAD → |
|---|
