Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6714/2014. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6714/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 31-03-2014 în dosarul nr. 10930/55/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARADOperator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.13/A
Ședința camerei de consiliu din data de 31 martie 2014
Președinte C. C. A.
Judecător R. M.
Grefier L. K.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelantul M. P. împotriva sentinței civile nr. 6714/03.10.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei A. în contradictoriu cu intimații S. T. și S. L. N., având ca obiect pretenții – cerere de valoare redusă.
La apelul nominal se prezintă H. A. I. în calitate de mandatar al apelantului M. P. cu procură judiciară, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este legal timbrat cu suma de 100 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că la data de 25.02.2014 prin serviciul registratură apelantul a depus la dosar chitanța nr._ reprezentând taxă judiciară de timbru, iar la data de 7.03.2014 intimații au depus la dosar întâmpinare, un exemplar fiind comunicat apelantului.
H. A. I. depune la dosar procură judiciară prin care apelantul o împuternicește în calitate de mandatar.
Nefiind formulate cereri, instanța reține apelul spre soluționare, față de prevederile art. 83 Noul cod de procedură civilă, neputând acorda cuvântul asupra apelului.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A. la data de 11.02.2014, constată că prin sentința civilă nr. 6714 din 03.10.2013 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria A. a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul M. P. împotriva pârâților S. T. și S. L..
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că cererea reclamanților se întemeiază pe contractul de închiriere depus în probațiune și cu privire la care aceștia susțin că l-au încheiat, în calitate de proprietari cu pârâții, în calitate de chiriași, recunoscând însă, prin răspunsul la întâmpinare și la interogatoriu că de negocierea și contractarea locațiunii de către pârâți s-au ocupat fiica și ginerele reclamanților, fără însă a se aduce la cunoștința pârâților calitatea de eventuali mandatari ai celor doi.
În aceste condiții, reclamanții, care recunosc primirea de către interpușii lor a sumei de 220 euro cu titlu de garanție și a sumei de 130 euro cu titlu de parte din chiria aferentă lunii ianuarie 2013, solicită obligarea pârâților la plata sumei de 530 euro, reprezentând diferența de 90 euro aferentă lunii ianuarie 2013 la care se adaugă 440 euro, chirie pentru lunile februarie și martie 2013 (cu precizarea că pentru aceste două luni se solicită chiria în baza art. 8, lit. n din contract), precum și suma de 949 lei cheltuieli de întreținere pentru lunile ianuarie – martie 2013 (cu precizarea că pentru luna ianuarie se solicită întreținerea ca urmare a folosinței, iar pentru celelalte două luni se solicită întreținerea în baza art. 8, lit. n din contract).
Potrivit art. 8, lit. n din contract, chiriașul este obligat să notifice proprietarul cu cel puțin 60 de zile înainte, fiind dator să suporte toate costurile închirierii și pentru această perioadă.
Ambele părți, reclamanți și pârâți recunosc prin cele arătate în scris și la interogatoriu că între ele nu a avut loc o negociere directă asupra conținutului contractului de întreținere.
Martora Iuhas B. G. audiată în cauză, a declarat că, a asistat la mutarea pârâților în apartament și la semnarea contractului, arătând că a fost de față numitul G., recunoscut de către reclamanți ca fiind ginere lor, precum și fiica acestora, numita H. G., acestea fiind și persoanele cu care au negociat pârâții și față de care au semnat contractul. Potrivit aceleiași martore, pârâții au invocat față de numitul G. faptul că apar în contract alte persoane, în calitate de locatori, decât respectivul care a fost de față, iar acesta din urmă a spus că nu este nicio problemă, cei trecuți în contract fiind socrii lui. Cu această ocazia s-au dat de către pârâți numitului G. suma de 220 euro, cu titlu de garanție și suma de 220 euro, cu titlu de chirie, iar după alte trei săptămâni, încă 130 euro cu titlu de cheltuieli de întreținere tot către numitul G.. Ulterior, pârâții au lăsat cheile de la apartament martorei care le-a predat numitului G.. Acesta din urmă a mai solicitat încă 900 lei pentru întreținere, iar la solicitarea martorei de a i se elibera o copie de pe chitanță a fost refuzată, astfel că nu a mai fost achitată suma respectivă.
Potrivit art. 1182, al.1 Cod civil, contractul se încheie prin negocierea lui de către părți sau prin acceptarea fără rezerve a unei oferte de a contracta.
Potrivit art. 1183-1186 Cod civil, contractul se formează prin negocierea realizată de părțile contractuale.
Potrivit art. 1296 Cod civil, contractul încheiat de reprezentant, în limitele împuternicirii, în numele reprezentatului produce efecte directe între reprezentat și cealaltă parte.
Potrivit art. 1297, al. 1 Cod civil, contractul încheiat de reprezentant în limita puterilor conferite, atunci când terțul nu cunoștea și nici nu ar fi trebuit să cunoască faptul că reprezentantul acționa în această calitate, îi obligă numai pe reprezentant și pe terț, dacă prin lege nu se dispune altfel.
Potrivit art. 1781 Cod civil, incidente și în materie de închiriere de imobile conform art. 1778, al. 2 Cod civil, contractul de locațiune se consideră încheiat de îndată că părțile au convenit asupra bunului și prețului.
Potrivit art. 2039 și 2040 Cod civil, mandatul fără reprezentare este acel contract în baza căruia mandatarul încheie acte juridice în nume propriu, dar pe seama mandantului și își asumă față de terți obligațiile ce rezultă din aceste acte, chiar dacă terții aveau cunoștință de mandat, astfel încât între mandant și terți nu există niciun raport juridic. Mandantele poate exercita drepturile de creanță născute din executarea mandatului față de terț, substituindu-se mandatarului său.
Nu în ultimul rând, potrivit art. 1027 Cod civil, eroarea este esențială în contractele sinalagmatice atunci când cade asupra identității persoanei, iar cealaltă parte cunoștea acest aspect.
Având în vedere probatoriul administrat în cauză, instanța a considerat că pârâții nu au negociat și contractat cu reclamanții, cum de altfel și aceștia din urmă recunosc, ci cu numitul G., ginerele reclamanților și cu fiica acestora, H. A..
În aceste condiții, înscrisul semnat de pârâți nu îi obligă pe aceștia față de reclamanți, fiind lovit de nulitate relativă pentru eroare asupra identității co-contractantului, pe care pârâții au înțeles să o invoce doar ca mijloc de apărare, nu și ca un petit al unei eventuale cereri reconvenționale.
În ceea ce privește raporturile dintre reclamanți și fiica, respectiv ginerele acestora, cei din urmă nu au invocat față de pârâți calitatea lor de mandatari, după cum nici în înscris nu se face referire la acest aspect, fapt ce a întărit convingerea instanței privind viciul de consimțământ al pârâților în privința identității co-contractanților față de care au înțeles să se oblige contractual.
Pe de altă parte, pentru a fi incidente dispozițiile art. 2040 Cod civil, referitoare la substituirea reclamanților mandanți în locul mandatarilor lor, față de care s-au obligat pârâții, ar fi trebuit ca în contractul invocat de reclamanți să apară ca părți cocontractante cei doi mandatari, condiție neîndeplinită în cauză.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel M. P. solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate și pe cale de consecință admiterea acțiunii, cu obligarea pârâților la plata sumei de 560 euro și 949 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului arată că la data de 30 12.2012, a fost încheiat un contract de închiriere pentru imobilul situat în A., .. 76, ., ., soția sa M. M. L. în calitate de proprietari și pârâții S. T. și S. L., în calitate de chiriași. Aceștia din urmă, au locuit în imobilul ce face obiect al contractului în data 28.12._13, moment la care au părăsit imobilul. fără a face notificarea prevăzută în conformitate cu punctul 8 al. n din contractul de închiriere, punct ce prevede obligația chiriașului de a notifica proprietarul cu puțin 60 de zile înainte privind intenția de a renunța la contractul de închiriere și fără a achita toate obligațiile acumulate. Conform contractului, în cazul în care chiriașul denunța contractul, el urma să fie obligat să plătească chiria și toate celelalte cheltuieli ce cădeau în sarcina sa până la finalul lunii în care expira termenul de 60 de zile cu excepția situației în care proprietarul, în scris, hotărăște altfel.
Pentru toată această perioadă, chiriașii au achitat doar suma de 220 euro cu titlu de garanție și o parte din chiria aferentă lunii ianuarie, 130 de euro, rămânând restanți cu plata diferenței de chirie pentru luna ianuarie, februarie și martie, în sumă de 530 euro și a tuturor cheltuielilor de întreținere (cheltuieli de .), în sumă totală de 949 lei, aferentă lunii ianuarie 2013.
În ciuda demersurilor făcute pentru rezolvarea situației pe cale amiabilă, pârâții au refuzat să achite diferențele de sume datorate, motiv pentru care s-a adresat instanței de judecată.
Hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, iar considerentele care au stat la baza acestei hotărâri arată o interpretare eronată atât a prevederilor legale precum și a probelor administrate în cauză.
În mod greșit instanța a apreciat existența unui viciu de consimțământ al pârâților, ca urmare a unei erori asupra identității co-contractantului. Pârâții au cunoscut calitatea de proprietar a sa. Acest aspect a fost dealtfel recunoscut de către pârâta S. L., în cadrul interogatoriului luat în fața instanței de fond. Pârâta a arătat că, la momentul încheierii contractului, contract pe care dealtfel pârâții l-au citit și l-au semnat, au întrebat cine sunt proprietarii din contract, primind explicații în acest sens. Pârâții au fost în cunoștință de cauză privitor la faptul ca el și soția sa erau proprietari iar ginerele său și fiica sa acționau ca reprezentanți.
Prima instanță însăși a reținut aspectul cunoașterii de către pârâți ai proprietarilor apartamentului, consemnând la pagina 6 din hotărâre faptul că la momentul încheierii contractului pârâții au invocat faptul că locatori sunt alte persoane decât cele cu care ei discutau la acel moment, moment la care le-a fost adus la cunoștință de către ginerele lor H. G., ca parte a contractului de închiriere, sunt socrii lui.
Această eroare cu privire la identitatea locatorilor a fost reținută în mod greșit, nefiind aplicabile prevederile legale în materie de eroare cu privire la identitatea persoanei și nici temeiurile de drept menționate de instanță, anume art. 1297, respectiv 1296 Cod civil.
Cât privește invocarea în considerente a art. 1207 cod civil (greșit menționat în hotărâre art. 1027, ce privește în fapt materia revocării neexecutării sarcinii), trebuie arătat că, în ceea ce privește error in personam, pentru a constitui viciu de consimțământ trebuia întrunită cumulativ atât cerința că elementul asupra căruia cade falsa reprezentare să fi fost hotărâtor, determinând pentru încheierea actului juridic sau ca partea co-contractantă să fi știut ori să fi trebuit să știe că elementul asupra căruia ar cădea eventuala falsă reprezentare este esențial. Aceste condiții, nu sunt îndeplinite în cazul de față. În primul rând, așa cum se reține de către instanță și se recunoaște de către pârâtă, la momentul încheierii contractului era în cunoștință de cauză atât privind calitatea de proprietar a sa și a soției sale cât și a faptului că ginerele său și fiica sa acționau în numele său ca reprezentanți, iar în al doilea rând, pârâții au încheiat contractul de închiriere (nefiind sub nici un aspect hotărâtor calitatea locatorului, indiferent dacă ar fi fost el reclamantul sau reprezentanții săi, pârâții fiind interesați de realizarea obiectului contractului, anume închirierea apartamentului în care au locuit o lună de zile). Nu a existat la momentul încheierii contractului nici un fel de impediment din partea pârâților cu privire la calitatea de proprietari.
O cercetare atentă a contradicțiilor din apărările și susținerile pârâților, ar fi condus, fără îndoială, la certitudinea cunoașterii de către pârâți a adevăratului proprietar și la imposibilitatea reținerii în considerente a nulității relative provocate de așa zisa eroare invocată.
Prin întâmpinarea formulată în cauză se arată faptul că nu cunoaște pe numitul M. P. și nici pe soția acestuia M. M. L. și că abia la momentul la care le-a fost comunicată cererea de chemare în judecată și au solicitat asistență juridică au constatat că în acel contract nu apăreau H. A. și H. G., ce s-ar fi pretins proprietari ai apartamentului ci persoane pe care nu le cunosc.
Ulterior, în fața instanței de fond, pârâta arăta că la momentul încheierii contractului, a aflat că proprietari nu sunt persoanele cu care a discutat despre închirierea apartamentului și că aceștia sunt ginere, respectiv fiica proprietarilor, ori acest lucru nu a împiedicat în nici un fel semnarea contractului, în condițiile celor relevate ca aflate la acel moment.
Acest lucru, al cunoașterii de către pârâți ai proprietarilor reali reiese și din declarația martorei pârâților, Iuhas B. G. care audiata în cauză, a arătat că a fost de față la încheierea contractului și că pârâții au invocat că în contract apar ca locatori alte persoane decât cei prezenți, iar numitul H. G. le-a spus ca e vorba de socrii lui.
Toate aceste aspecte evidențiază faptul că pârâții au fost în deplină cunoștință de cauză cu privire la proprietarii apartamentului pe care l-au închiriat, neputându-se vorbi în prezenta cauză de o eroare a pârâților în ceea ce privește contractanții contractului dintre părți.
Pârâții îl cunoșteau foarte bine, apelantul fiind cel care le-a predat cheia, în vederea mutării, care s-a realizat cu o zi înaintea încheierii contractului de către reprezentanții săi. Pârâta a declarat printre altele că a semnat contractul a doua zi după ce a primit cheile pentru apartament. Pârâta „uită” să spună însă că el proprietarul a fost cel care le-a predat cheile, el lăsând în sarcina fiicei sale și a ginerelui încheierea contractului.
În aceste condiții contractul nu putea fi lovit de nici o clauză de nulitate relativă, iar pârâții erau obligați, potrivit prevederilor contractului încheiat, să țină de îndeplinirea obligațiilor ce le reveneau (plata chiriei, a celorlalte cheltuieli) față de el și soția sa.
În al doilea rând, este esențial faptul că, contractul nu a fost încheiat în numele reprezentanților. Nu li s-a ascuns pârâților la momentul încheierii contractului identitatea proprietarilor și calitatea reprezentanți lor, nefiind necesară apariția ca și co-contractanți a mandatarilor, aceștia neavând nici o clipă calitatea de co-contractanți.
În conformitate cu prevederile contractului de închiriere, drepturi și obligații nu existau decât între părțile contractului, locatorii și respectiv locatarii, ginerele și fiica sa nefiind parte în contract. Prin urmare este eronată invocarea de către instanță a prevederilor art.2040 Cod civil.
Reprezentanții au acționat în sensul închirierii apartamentului său, în numele său și la cererea sa, iar în acest sens nu aveau nevoie de o împuternicire încheiată în formă scrisă, având în vedere că nici în ceea ce privește contractul de închiriere nu este prevăzută ca și condiție de validitate, formă scrisă, fiind vorba de un contract consensual ce se încheie prin simplul acord de voință al părților.
Bunul fusese deja predat, înainte de semnarea contractului, de el proprietarul, ceea ce arată că între părți intervenise deja înțelegerea asupra obiectului contractului. A doua zi a fost încheiat contractul în forma scrisă, cu acceptarea prețului convenit și negociat, pârâții semnând contractul în prezența reprezentanților săi, cărora el le predase contractul deja semnat.
Ginerele și fiica sa aveau mandatul său verbal de a încheia în numele său contractul de închiriere, aceștia aveau pe cale de consecință și calitatea de a negocia prețul, existând un mandat tacit în acest sens. Prețul a constituit în fapt, o negociere a pârâților cu ei proprietarii imobilului și nu o negociere între pârâți și numitul G., cum instanța de fond a ținut a considera în mod nefondat.
Mandatul presupune în general, prin caracteristicile lui, o negociere indirectă între cel ce acordă mandatul și persoana cu care se încheie actul pentru care mandatarul a fost împuternicit în limitele mandatului), astfel că în ceea ce privește reținerea instanței referitoare la recunoașterea reclamanților că „nu ar fi negociat” această reținere trebuie cenzurată sub aspectul netemeiniciei ei.
Instanța s-a aplecat asupra unor temeiuri de drept greșite și s-a preocupat în soluționarea cauzei dedusă judecății doar de analiza apărărilor pârâților și nu de cererea cu care a fost investită.
Instanța, în motivarea sa a ținut cont în aprecierea probelor doar de apărările pârâților, în ciuda contradicțiilor evidente și nesincere ale acestora, în loc să aprecieze asupra nerespectării de către pârâți a obligațiilor ce le reveneau prin încheierea contractului și a pretențiilor pe care el le-a solicitat de la pârâți. În ceea ce privește probele pe care el le-a administrat, acestea ori nu au fost avute în vedere, ori în unele situații au primit o interpretare neconformă cu realitatea.
În motivele sale, instanța menționează în mod greșit că el ar fi recunoscut că nu le-a fost adusă la cunoștința pârâților „calitatea de mandatari eventuali” a ginerelui și fiicei sale. În fapt, niciodată el nu a susținut așa ceva ci doar a arătat că de încheierea contractului s-au ocupat aceștia. Acest aspect duce la o premisă și o concluzie greșită a instanței de fond.
Este de necontestat faptul că pârâții au semnat contractul de închiriere în care el și soția sa figurau ca și proprietari, lucru de care, așa cum rezultă din probe, pârâții au avut cunoștință. Este de necontestat de asemenea faptul ca pârâții au locuit în imobil în perioada 28.12._13, beneficiind de obiectul contractului încheiat.
Apelantul arată că el și-a îndeplinit obligația principală de a preda bunul ce făcea obiect al contractului și de a asigura folosința lucrului, punând apartamentul la dispoziția pârâților chiriași, care l-au luat în primire și l-au folosit până la părăsirea intempestivă, după aproximativ o lună de zile.
Prin încălcarea dispozițiilor contractuale, pârâții le-au creat prejudicii importante, denunțând unilateral contractul, fără respectarea termenului de preaviz și a prevederilor art. 8 al. n al contractului dintre părți. Denunțarea unilaterală se face prin notificare ce trebuie în mod obligatoriu să îmbrace forma scrisă, notificare care însă nu a fost efectuată de către pârâți, susținerile ulterioare ale acestora privind faptul ca reprezentanții săi le-ar fi spus că nu este necesar nimic, fiind doar o apărare făcută pentru a evita respectarea obligațiilor asumate. Nu a fost niciodată vorba de o reziliere de comun acord, după cum nu a fost vorba de nici o plată făcută înainte de 17.01.2013, când pârâtul a înmânat suma de 350 de euro ginerelui său moment la care a anunțat că va elibera apartamentul într-o săptămână, neținând cont ulterior de prevederile contractuale. Susținerile pârâților arată că ar fi făcut plăți chiar de la momentul încheierii contractului sunt nereale și lipsite de buna credință, în ciuda înțelegerii de care el și soția sa a dat înțelegere la acel moment, având în vedere situația dificilă a pârâților ce tocmai părăsiseră în grabă un alt apartament, înainte de a-l închiria pe cel din proprietatea lor.
În drept invocă art. 1032 Noul Cod de Procedură Civilă, art.466 și 480 al.2. Noul Cod de Procedură Civilă.
Pârâții S. T. și S. L. N. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței civile atacate, ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea întâmpinării arată că starea de fapt prezentată pe larg în întâmpinarea adresată instanței de fond a fost confirmată atât prin depoziția martorei Iuhas B. M., care a arătat cine au fost persoanele prezente la încheierea contractului, cum s-au făcut plățile și ce sume au fost achitate, cât și prin răspunsurile reclamantului la interogatoriu, care arată că nu a negociat cu intimații - pârâți pentru că „fiica mea s-a ocupat”.
Tot fiica, numita H. A., împreună cu soțul H. G. s-au ocupat și de încasarea sumelor de bani. Ce s-a întâmplat mai departe cu aceste sume, 220 euro pentru chiria în avans pe luna ianuarie, 220 de euro garanția și 130 de euro pentru cheltuielile curente, deci în total 570 euro achitați, este o problemă care îi privește strict pe aceștia.
Având în vedere faptul că apelantul-reclamant pretinde suma de 530 euro reprezentând chirie și 949 lei cheltuieli, iar suma achitată deja de către ei a fost de 570 euro, pretențiile totale ale acestuia se ridică la suma de 1.100 euro și 949 lei pentru o lună de stat în chirie, o sumă nejustificat de mare.
Pârâții consideră că admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată ar duce la o îmbogățire fără justă cauză a reclamantului.
Pârâții mai arată că acest contract de închiriere nu a fost înregistrat la Administrația Finanțelor Publice A. pentru ca venitul obținut din închiriere să fie impozitat așa cum prevede legea, reclamantul eludând astfel plata taxelor către stat.
Cu privire la cuantumul pretențiilor, solicită onoratei instanțe să constate că reclamantul solicită plata sumei de 220 euro cu titlu de garanție, garanție pe care singur recunoaște în cererea introductivă că a primit-o așa cum recunoaște și primirea sumei de 130 euro pentru cheltuieli.
Cu privire la cheltuielile curente pretinse factura emisă de ENEL, în sumă totală de 85 lei reprezintă practic o regularizare a unei perioade de 2 luni, factura curentă fiind 0 lei, iar factura în cuantum de 82 lei emisă de RDS-RCS, achitată la data de 07.01.2013, se referă la perioada 01.12._12, perioadă în care nu a folosit acel imobil, iar suma reprezentând cheltuielile datorate Asociației de Proprietari a fost achitată de către numita M. M., persoană care nu are calitate în această cauză. Având în vedere toate aceste aspecte consideră că suma de 130 de euro pe care a plătit-o pentru cheltuielile curente este o sumă corectă și suficientă, la fel și suma de 440 euro plătită cu titlu de chirie, pretențiile reclamantului fiind total nejustificate.
Trecând peste „cercetarea atentă” în urma căreia reclamantul a constatat numeroase contradicții, peste teoria referitoare la contractul de închiriere sau la mandat, învederează instanței un singur aspect: cu privire la probațiunea din dosar, în timp ce ei au făcut dovada achitării sumei de 570 de euro, reclamantul a înțeles să solicite doar „convorbirile telefonice în detaliu”, neaducând nici o altă probă pertinentă, utilă și concludentă în dovedirea stării de fapt și a pretențiilor sale.
Examinând sentința atacată, conform prevederilor art. 476, art. 477 Noul Cod de procedură civilă, tribunalul va constata că apelul promovat în cauză este fondat.
Astfel, în mod eronat instanța de fond a considerat că „înscrisul semnat de pârâți nu îi obligă pe aceștia față de reclamanți, fiind lovit de nulitate relativă pentru eroare asupra identității co-contractantului”.
Tribunalul reține, atât din declarația martorului Iuhas B. M., cât și din răspunsul pârâtei intimată la interogator, faptul că pârâții intimați au fost în deplină cunoștință de cauză cu privire la proprietarii apartamentului pe care l-au închiriat, în momentul semnării contractului aflând că proprietari nu sunt persoanele cu care au discutat despre închirierea apartamentului și că aceștia sunt ginerele, respectiv fiica proprietarilor, ori acest lucru nu a împiedicat semnarea contractului.
În conformitate cu prevederile art. 1209 Cod civil, „nu atrage anularea contractului eroarea care poartă asupra unui element cu privire la care riscul de eroare a fost asumat de cel care o invocă sau, după împrejurări, trebuia să fie asumat de acesta.” De asemenea, art. 1212 Cod civil, prevede: „partea care este victima unei erori nu se poate prevala de aceasta contrar exigențelor bunei-credințe.”
Prin urmare, reținând că la momentul semnării contractului de închiriere, pârâții intimați, cunoscând faptul că proprietarii apartamentului închiriat – ce apăreau pe contract nu sunt persoanele cu care aceștia au discutat, și-au asumat eroarea în ce privește persoana contractantă, așa încât nu se poate considera în speță că intimații invocă eroarea cu bună-credință conform prevederilor legale indicate. În consecință, tribunalul constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1207 alin. 1, alin. 2 punctul 3 Cod civil ( „când poartă asupra identității persoanei sau asupra unei calități a acesteia în absența căreia contractul nu s-ar fi încheiat” ) pentru a se constata nulitatea relativă a contractului.
Tribunalul reține că aspectele invocate de pârâții intimați nu privesc eroarea persoanei cu care au încheiat contractul, ci susțin că au înmânat anumite sume de bani reprezentând garanție, chirie și cheltuieli de întreținere, fiicei și ginerelui proprietarului reclamant, îndeplinindu-și obligațiile contractuale. Pârâții nu au contestat clauzele contractului de închiriere, nici cuantumul sumelor prevăzute în contract cu titlu de garanție și chirie.
Nici reclamantul apelant nu contestă faptul că pârâții au dat unele sume cu acest titlu indicat mai sus, tribunalul reținând că susținerile părților sunt contradictorii doar în ce privește cuantumul sumelor predate.
Tribunalul reține că este necontestat faptul că pârâții au locuit în apartamentul închiriat în perioada 28.12._13.
Potrivit punctelor 3 și 4 din contractul de închiriere, termenul închirierii a fost stabilit la 1 an începând cu data de 30.12.2012, chiria lunară fiind de 220 euro. La art. 6 s-a prevăzut o garanție în sumă de 220 euro, „care se achită la contractarea imobilului.”
La art. 8 lit. n) din contract a fost stabilită obligația chiriașului de a „notifica proprietarul cu cel puțin 60 de zile înainte intenția de a renunța la contractul de închiriere. În cazul în care chiriașul denunță contractul, el va fi obligat să plătească chiria și toate celelalte cheltuieli ce cad în sarcina sa până la expirarea lunii în care expiră termenul de 60 zile, cu excepția situației în care proprietarul în scris hotărăște altfel.”
În conformitate cu prevederile art. 1270 alin. 1 Cod civil, „contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”.
Pârâții intimați recunosc faptul că au părăsit apartamentul închiriat la data de 26.01.2013, la aproximativ o lună de zile de la data încheierii contractului, denunțând contractul. În aceste condiții devin incidente prevederile contractuale indicate mai sus, art. 8 lit. n), potrivit cărora intimații în calitate de chiriași au obligația de a achita atât chiria cât și cheltuielile de întreținere pentru încă două luni de la data denunțării, respectiv și pentru lunile februarie și martie, pe lângă cele pentru luna ianuarie cât au folosit apartamentul ( „până la expirarea lunii în care expiră termenul de 60 zile” ), întrucât din probatoriul administrat nu se poate reține că reclamantul apelant în calitate de proprietar, în scris, a hotărât altfel ( „cu excepția situației în care proprietarul în scris hotărăște altfel” ).
Prin urmare, tribunalul reține că pârâților intimați le revine obligația de a plăti chiria aferentă pe trei luni ( 30.12._13 ), adică 660 euro ( 220 x 3 luni ). De asemenea, le revine obligația de a plăti cheltuielile de întreținere aferente acestei perioade, față de prevederile art. 8 lit. n) indicate mai sus, precum și art. 8 lit. e) din contract. Potrivit înscrisurilor depuse la filele 13, 14, 16–18 dosar instanța de fond, aceste cheltuieli sunt în sumă totală de 949 lei ( 85 lei contravaloare energie electrică pentru perioada 27.12._13, 82 lei contravaloare servicii audiovizual, internet, telefonie pentru luna ianuarie 2013, 782 lei cheltuieli de întreținere aferente lunii ianuarie 2013 achitate Asociației de Proprietari de către proprietarul M. M. – soția reclamantului apelant ).
Conform probelor administrate în fața primei instanțe, tribunalul reține că pârâții intimați au achitat suma totală de 350 euro, sumă recunoscută de reclamantul apelant ca fiind predată fiicei sale în data de 17.01.2013 ( potrivit răspunsului la interogator ). Acesta a arătat că suma de 350 euro este compusă din 220 euro garanția și 130 euro parte din chiria aferentă lunii ianuarie 2013.
Cu privire la susținerile pârâților intimați în sensul că suma totală achitată de aceștia ar fi 570 euro, nu pot fi reținute. Astfel, potrivit prevederilor art. 249 Noul Cod procedură civilă, pârâților le revenea sarcina de a face dovada susținerilor afirmate, respectiv a faptului că și-au îndeplinit obligațiile contractuale de plată a chiriei și a cheltuielilor pentru utilitățile consumate. Ori, probatoriul administrat nu face această dovadă. Astfel, declarația martorului audiat ( fila 59 ), care arată că pârâta a dat suma de 220 euro chirie și 220 euro reprezentând garanție domnului H. G., iar peste 3 săptămâni când s-au mutat pârâta a dat tot lui H. G. suma de 130 euro, este în contradicție cu răspunsul pârâtei la interogator, aceasta afirmând că suma de 440 euro a dat-o „soției domnului H.” și suma de 130 euro a dat-o domnului H. G..
Referitor la faptul că reclamantul apelant pretinde reținerea sumei de 220 euro achitată de pârâți cu titlu de garanție, tribunalul constată că potrivit prevederilor art. 7 lit. e) din contract, reclamantul în calitate de proprietar are obligația la expirarea contractului de a înapoia garanția în sumă de 220 euro, „cu condiția ca bunul închiriat cu accesoriile și dotările sale să fie în starea în care i-au fost predate de către proprietar la data încheierii contractului”. Ori, reclamantul apelant nu a făcut dovada, de altfel nici nu a susținut faptul că bunul închiriat nu ar fi fost la momentul denunțării contractului, în starea în care a fost la data predării. Prin urmare, reclamantul are obligația de a restitui pârâților garanția în sumă de 220 euro.
Față de cele reținute, constatând că din suma de 660 euro datorată de pârâții intimați cu titlu de chirie, aceștia au achitat suma de 130 euro ( diferența până la suma de 350 euro stabilită ca fiind predată de aceștia conform celor de mai sus reprezentând garanția de 220 euro ), tribunalul constată că pârâții mai au de achitat reclamantului suma de 530 euro reprezentând chirie. În consecință, reținându-se și faptul că reclamantul datorează pârâților suma de 220 euro reprezentând garanția ce trebuie restituită, urmează ca potrivit art. 1616 Cod civil să fie compensate datoriile reciproce ale părților. Așadar, văzând și prevederile art. 1443 Cod civil, pârâții intimați mai au de achitat reclamantului apelant diferența de 310 euro reprezentând chirie precum și suma de 949 lei arătată mai sus, cu titlu de cheltuieli pentru utilități.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 480 alin. 2 Noul Cod de procedură civilă, se va admite apelul formulat de apelantul reclamant și în consecință: se va schimba în tot sentința apelată în sensul admiterii în parte a cererii de valoare redusă, respectiv a obligării intimaților pârâți, în solidar, la plata către apelantul reclamant a sumei de 310 euro sau echivalentul în lei la cursul BNR la data plății reprezentând contravaloare chirie și suma de 949 lei reprezentând cheltuieli pentru utilități.
În baza art. 453 Noul Cod de procedură civilă, întrucât se va admite apelul, vor fi obligați intimații, căzuți în pretenții la plata către apelant a sumei de 300 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru în primă instanță și în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelantul M. P. cu domiciliul în A., ., ., . în contradictoriu cu intimații S. T. și S. L. N. ambii cu domiciliul în ., județ Bihor și cu dom ales în Oradea .. 6, . împotriva sentinței civile nr.6714/03.10.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei A. și în consecință dispune:
-Schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii în parte a cererii de valoare redusă, respectiv a obligării intimaților pârâți, în solidar, la plata către apelantul reclamant a sumei de 310 euro sau echivalentul în lei la cursul BNR la data plății reprezentând contravaloare chirie și suma de 949 lei reprezentând cheltuieli pentru utilități.
Obligă intimații la plata către apelant a sumei de 300 lei cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 31.03.2014.
Președinte, Judecător,
C. C. A. R. M.
Grefier,
L. K.
Red. RM./Thred.FM
Data: 30.04.2014
Ex.5/..2014
Se comunică:
apelantului M. P. cu domiciliul în A., ., ., .
intimaților S. T. și S. L. N. ambii cu domiciliul în ., județ Bihor și cu dom ales în Oradea .. 6, .
Prima instanță - Judecătoria A. – judecător C. L. D.
| ← Rectificare carte funciară. Sentința nr. 1513/2014. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 295/2014. Tribunalul ARAD → |
|---|
