Contestaţie la executare. Decizia nr. 295/2014. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 295/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 11-03-2014 în dosarul nr. 5775/55/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 295
Ședința publică din 11 martie 2014
Președinte M. A.
Judecător T. B.
Grefier V. L.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelanta D. P. S. în contradictoriu cu intimații Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A., împotriva sentinței civile nr. 4775/17.07.2013 pronunțată de Judecătoria A. având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta apelantei –avocat D. A. din Baroul A., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este legal timbrat cu 25 lei taxă judiciară de timbru și 1,6 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentanta apelantei arată că există pe rolul Tribunalului A. dosarul nr._/55/2013, cu termen de judecată la data de 13.05.2014, având același obiect și aceleași părți, motiv pentru care solicită conexarea dosarelor. Depune la dosar copia sentinței civile nr. 7438/04.12.2013 pronunțată de Judecătoria A. în acest dosar.
Instanța respinge excepția conexității dosarelor constatând că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 139 C. din moment ce fiecare contestație la executare privește dosare de executare silită diferită, iar în ambele cauze s-au pronunțat deja sentințe, or, în calea de ataca nu mai este posibilă conexarea dosarelor instanței.
Nemaifiind alte cereri de formulat și alte incidente de soluționat, președintele completului deschide dezbaterile asupra apelului.
Reprezentanta apelantei solicită admiterea apelului, admiterea acțiunii, cu consecința anulării formelor de executare și întoarcerea executării silite, cu cheltuieli de judecată. Precizează faptul că organul de executare silită nu a dispus încetarea executării silite în urma anulării, pe cale judecătorească, a deciziei de calcul a obligațiilor accesorii, acesta fiind și motivul pentru care a cerut repunerea cauzei pe rol.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 08.08.2013, constată că, prin sentința civilă nr. 4775/17.07.2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, a fost respinsă excepția prescripției extinctive și excepția nelegalității actului administrativ invocate de către contestatoare; a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatoarea D. P. S. în contradictoriu cu intimata AFP A., precum și cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect; a fost respinsă cererea contestatoarei de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că în dosarul fiscal nr._/01.07.2012 a fost emisă de către AFP A. decizia de impunere pentru obligația de plată a sumei de 482 lei, reprezentând accesorii la plata contribuțiilor de asigurări de sănătate pentru venituri realizate din activități independente. Pe baza acestei decizii, intimata a emis titlul executoriu nr._/28.03.2013 și somația din data de 28.03.2013 în dosarul execuțional nr._/2013. Sunt incidente prevederile art. 172 alin. 1 și 3 și art. 205 alin. 1 din OG nr. 92/2003, art. 41 și 141 alin. 2 din OG nr. 92/2003, iar din coroborarea acestor texte de lege s-a reținut că titlul de creanță este un act administrativ fiscal, care materializează creanța fiscală și care trebuie comunicat debitorului. Acesta îl poate contesta în procedura specială reglementată de codul de procedură fiscală. După trecerea termenului acordat pentru plată (inclusiv pentru contestarea acestuia), actul de creanță devine titlu executoriu. Prin urmare, între cele două acte există o relație de determinare, sursa fiind titlul de creanță, a cărui modificare sau anulare se răsfrânge asupra titlului executoriu, însă natura lor este diferită. În consecință, aspectele de fond referitoare la natura și cuantumul sumei, modul de determinare și însăși obligația de plată trebuie contestată în procedura contestației împotriva titlului de creanță (la instanța de contencios), conform art. 205 din OG nr. 92/2003, neputând ca instanța de executare să se substituie instanței competente să cenzureze actele administrativ-fiscale. Totodată din moment ce contestatoarea invocă doar aspecte privind titlul de creanță (existența/ inexistența obligației de plată, nelegalitatea deciziei de impunere și a actelor care stau la baza determinării acestei obligații), fără însă a invoca aspecte proprii ale actelor de executare propriu-zise, prima instanță a respins acțiunea și considerând incidente aceleași considerente expuse mai sus, raportate la motivele invocate de către contestatoare, a apreciat că prescripția extinctivă privește imposibilitatea intimatei de a mai emite decizia de impunere pentru o creanță mai veche de 5 ani. Prin urmare, acest aspect privește tot actul administrativ fiscal care poate fi contestat tot în cadrul procedurii speciale. Cu privire strict privind executarea silită, s-a reținut de către prima instanță că prescripția extinctivă curge de la momentul nașterii dreptului la acțiune, în speță, după emiterea deciziei de impunere pe bază căruia s-a emis titlu executoriu. Anterior acestui act, care a fost emis la data de 01.07.2012 nu putem vorbi de o executare silită propriu-zisă care să facă obiectul unei contestații la executare. Prin urmare, prescripția invocată de către contestatoare nu privește executarea silită a titlului executoriu nr._/28.03.2013, ci se raportează la conținutul și emiterea deciziei din dosarul fiscal nr._/01.07.2012. Față de acestea, instanța a respins această excepție. Cu privire la motivul de nelegalitate al actului administrativ, prima instanță a apreciat că sunt incidente, de asemenea, considerentele expuse anterior privind existența unei căi de atac specifice. Faptul că nu a fost indicată perioada la care se raportează obligația de plată, lipsind în aprecierea contestatoarei obiectul, constituie tot un motiv de fond ce trebuie invocat pe calea specială prevăzută de art. 205 din OG nr. 92/2003. De altfel, art. 207 alin. 4 din OG nr._ prevede expres că „Dacă actul administrativ fiscal nu conține elementele prevăzute la art. 43 alin. 2 lit. i (posibilitatea de contestare), contestația poate fi depusă, în termen de 3 luni de la data comunicării actului administrativ fiscal, la organul fiscal emitent al actului administrativ atacat”, stabilind legal că există o cale de atac specifică. În ce privește calea procedurală a excepției, prima instanță a arătat că excepția de nelegalitate este reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004 pentru atacarea actelor administrative unilaterale, definite de art. 2 lit. c. Aceste acte, în înțelesul legii contenciosului, sunt diferite de actele administrative fiscale, definite de art. 41 din OG nr. 92/2003 și care cad sub incidența OG nr. 92/2003, care reglementează pentru acest ultim act o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun civil sau administrativ. Astfel, spre deosebire de art. 10 din Legea nr. 554/2004 care conferă competența de fond instanțelor de contencios împotriva actelor administrative unilaterale, actele fiscale pot fi atacate în condițiile OG nr. 92/2003 (art. 205 și urm.), care reglementează o procedură specială, competența instanțelor de contencios fiind dată doar în calea de atac, conform art. 218 din OG nr. 92/2003. Față de toate acestea, instanța a respins acțiunea. Cu privire la cererea de suspendare a executării silite, art. 718 C.proc.civ. prevede această posibilitate,s-a reținut că suspendare care durează însă „până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită”. Astfel, limita maximă până la care poate opera suspendarea este cea a pronunțării unei hotărâri judecătorești asupra cererii, chiar dacă acesta este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, deoarece efectul unei măsuri provizorii luată de către instanță nu se poate întinde și după momentul dezinvestirii instanței prin soluționarea cauzei. Prin urmare, prima instanță a respins cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect. În baza art. 453 Cod procedură civilă, față de soluția de respingere a cererii, instanța a respins cererea contestatoarei de acordare a cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei soluții a declarat apel, în termen legal, reclamanta D.-P. S. solicitând admiterea căii de atac, modificarea în totalitate a sentinței primei instanțe, rejudecarea cauzei și admiterea contestației la executare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de apel arată că la 09.01.2013 pârâta i-a comunicat decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii, fără număr, emisă în dosarul fiscal nr._/01.07.2012, decizia împotriva căreia a formulat contestația nr._/ 29.01.2013 la care nu a primit niciun răspuns anterior înregistrării contestației. Creanța care face obiectul deciziei si a executării silite se referă la „contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din active independente și persoanele care nu realizează venituri" fără a preciza la ce perioadă se referă aceste obligații. Consideră că în mod greșit prima instanță a procedat la respingerea contestației, deoarece executarea silită a început în temeiul unei decizii nelegale, respectiv în temeiul unui act administrativ nelegal, deoarece reclamanta nu a realizat alte venituri decât venituri salariate, ori obligația de plată a contribuțiilor la asigurări sociale de sănătate îi revine angajatorului. A făcut dovada în fața primei instanței că este angajata ..A. de la data de 01.08.2009 - prezent și că anterior, de la data de 01.11._09 a fost angajată la antecesoarea acesteia, . depuse în probatoriu adeverința nr. 287/ 25.01.2013 a . și un extras din carnetul de muncă . nr._, și că în toată perioada 01.11.2003 până în prezent nu a avut alte venituri decât cele din salarii la angajatorii menționați mai sus. Decizia se referă la plăți accesorii, fără a i se spune care este debitul principal, iar la această dată intimata a executat-o silit pentru suma de 2.400 lei, refuzând să-i comunice ce reprezintă suma datorată motivat cu faptul că nu există un dosar administrativ fiscal nefiindu-i comunicat nici un alt titlu decât cel din prezenta contestație, iar decizia contestată nu cuprinde elementele prevăzute de art. 43 din OG nr. 92/ 2003 astfel că din conținutul deciziei nu rezultă care este perioada când s-a născut obligația de plată a contribuției la asigurări de sănătate, actului lipsindu-i astfel obiectul (art. 43 alin. 2 lit. d). Potrivit art. 44 din OUG nr. 92/2003, lipsa acestui element atrăgând nulitatea actului, iar dosarul de executare silită cuprinde 2 acte: decizia de plăți accesorii (accesorii la un principal care nu există) și somația. Termenul de prescripție extinctivă nu curge de la data emiterii deciziei de stabilire a plății, ci de la cea a nașterii obligației de plată a creanței fiscale. Or, din probatoriul administrat rezultă că nu are alte venituri decât cele salariale, din anul 2001, decizia de plată a obligațiilor fiscale pentru anul 2001 se emite în anul 2002 și termenul de prescripție începe la 01 ianuarie a anului următor, adică 2003, invocând prevederile art. 131 din OG nr. 92/2003, potrivit cărora termenul de prescripție este de 5 ani, acesta împlinindu-se la 01.01.2008. Susține, în continuare excepția nelegalității deciziei nr._/01.07.2012 în baza art. 4 din Legea nr. 554/2005 conform cărora prima instanță era obligată să analizeze actul administrativ fiscal sub aspectul legalității acestuia, astfel consideră că instanța s-a aflat în eroare atunci când a reținut ceea ce susține intimata, respectiv că nu a urmat procedura prevăzută de art. 205 din OUG nr. 92/2003 pentru anularea deciziei de stabilire plăți accesorii. În concluzie solicită a se constata că se află în prezența unui abuz din partea intimatei, deoarece a fost executată silit pentru 2.400 lei fără a i se aduce la cunoștință ce anume a plătit și în consecință solicită admiterea apelului.
În drept invocă art. 717, art. 466 și urm. Cod procedură civilă (C.).
Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea apelului, ca neîntemeiat și menținerea soluției instanței de fond.
În motivarea cererii arată că la 28.03.2013 apelantei i s-a emis somația de plată și titlul executoriu atacate prin contestația la executare de la fond pentru suma de 482 lei, reprezentând obligații de plată accesorii (dobânzi) calculate de subscrisa și evidențiate în decizia de calcul accesorii nr._/01.07.2012. În ceea ce privește decizia de calcul accesorii nr._/01.07.2012 arată că este inadmisibilă atacarea actelor administrative pe calea contestației la executare invocând art. 87 și 88 din Codul de procedură fiscală (CPF). Decizia de impunere trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 43, inclusiv categoria de impozit, taxă, contribuție sau altă sumă datorată bugetului general consolidat, baza de impunere, precum și cuantumul acestora, pentru fiecare perioadă impozabilă, invocând prevederile art. 88, așadar, apreciază că decizia de calcul accesorii are un caracter de act administrativ, aceasta urmând a fi atacată în condițiile art. 205 și urm. din CPF în cadrul procedurii prealabile, iar ulterior, în condițiile Legii 554/2004, și coroborând aceste dispoziții cu cele ale art. 712 alin. 2 din C., apreciază că sunt admisibile criticile privind fondul dreptului și pot fi formulate doar în condițiile legii speciale de reglementare a titlului care le-a stabilit, orice încercare de invocare a fondului dreptului pe calea contestației la executare fiind inadmisibilă, iar criticile de fond trebuie respinse. Excepția de prescripție a executării silite trebuie tratată în același mod din punct de vedere juridic deoarece, pe de-o parte, instanța de contencios administrativ urmând a analiza în cadrul acelei proceduri și dreptul de a stabilii obligațiile, iar pe de altă parte, potrivit principiului actor incumbit probatio, contestatoarea-apelantă nu face nici o dovadă din care să rezulte împlinirea termenului de prescripție, astfel încât și această excepție a fost corect respinsă de prima instanță. Referitor la actele de executare contestate, arată că nu li se aduc nici un fel de critici de nelegalitate ori de altă natură, astfel încât, în lipsa unor dovezi clare de nelegalitate din partea reclamantei-apelante, atât apelul, cât și contestația trebuie respinse.
În drept invocă art. art. 87, 88, 205-215 din CPF, art. art. 712 alin. 2 din C., art. 201, 205 și 206 CPF.
În ședința publică din 28.08.2013 s-a dispus suspendarea judecății căii de atac, în baza art.413 alin. 1 pct. 1 C., până la soluționarea dosarului nr._ .
La 11.02.2014, apelanta a cerut repunerea cauzei pe rol.
Analizând apelul, prin prisma motivelor invocate dar și a soluționării dosarului nr._, tribunalul constată că este întemeiat pentru următoarele considerente:
Considerentele primei instanței privitoare la inadmisibilitatea atacării pe calea contestației la executare a fondului titlului de creanță în baza căruia a fost emis titlul executoriu nr._/28.03.2013 sunt corecte, însă, în calea de atac a intervenit schimbarea raportului juridic al părților.
În cuprinsul titlului executoriu este identificat titlul de creanță, ca fiind decizia de calcul a obligațiilor accesorii nr._/01.07.2012
Conform art. 110 alin. 3 din Codul de procedură fiscală din 2013 (CPF) „Titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii.”, printre acestea numărându-se și decizia referitoare la obligații de plată accesorii (lit. c), iar acesta devine titlu executoriu la scadența creanței fiscale, conform art. 141 alin. 1 și 2 din același cod.
Același cod a reglementat o procedură specială de contestare a titlului de creanță (Titlul IX din Codul de procedură fiscală, art. 205), la organul administrativ fiscal, iar decizia acestuia asupra contestației administrativ fiscale este supusă contestației la instanța de contencios administrativ (art. 218 CPF).
conform art. 172 alin. 3 din Codul de procedură fiscală „Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege”.
Or, apelanta a contestat titlul de creanță, iar prin sentința civilă nr. 6266/31.10.2013 a Tribunalului A. Secția de contencios administrativ și fiscal (dosar nr._ ) a fost admisă acțiunea reclamantei D. – P. S. în contencios administrativ, fiind anulată decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii neidentificată cu nr. de înregistrare, emisă pe seama reclamantei în dosarul fiscal nr._/01.07.2012 de către Administrația Finanțelor Publice a Mun. A. cu privire la plata sumei de 482 lei reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente.
Așadar, a fost anulat titlul de creanță ce a stat la baza emiterii titlului executoriu nr._/28.03.2013 și a începerii executării silite.
După repunerea cauzei pe rol, intimata nu a făcut dovada încetării executării silite, conform art. 148 alin. 4 lit. b CPF
Așadar, având în vedere că anularea actului principal (titlul de creanță, în cazul de față) atrage anularea actelor subsecvente (titlul executoriu și actele de executare silită) conform principiului resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis, anularea deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii emisă în dosarul nr. 12.799/ 01.07.2012 având efect retroactiv, tribunalul, în baza art. 480 alin. 2 C., va admite apelul și va schimba în parte sentința civilă nr. 4775/17.07.2013 a Judecătoriei A., în sensul că, în temeiul art. 172 alin. 1 și art. 174 alin. 4 CPF, va admite contestația la executare exercitată de contestatoarea D. – P. S. în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. și va dispune anularea formele de executare realizate în dosarul de executare nr._/_ /_ în baza titlului executoriu nr._/2013, urmând a dispune, de asemenea, și întoarcerea executării silite realizate în acest dosar de executare.
Va menține dispozițiile primei instanței de respingere a excepțiilor prescripției extinctive și a nelegalității actului administrativ, respectiv a cererilor de suspendare a executării silite și de anulare a deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii emisă în dosarul fiscal nr._/01.07.2013 având ca obiect creanța fiscală de 482 lei, având în vedere că această din urmă decizie a fost deja desființată prin sentința civilă nr. 6266/31.10.2013 a Tribunalului A. Secția de contencios administrativ și fiscal, iar anularea executării silite pentru motivul anulării titlului de creanță lipsește de interes legitim cercetarea acestor motive de apel.
Văzând că apelanta – contestatoare a avut câștig de cauză, în conformitate cu prevederile art. 453 alin. 1 C., va obligă intimata să plătească apelantei – contestatoare sumele de 751 lei cheltuieli de judecată în primă instanță (constând în taxele de timbru aferente contestației și onorariul avocațial de 700 lei dovedit cu chitanța nr. 105/20.06.2013 eliberată de Cabinet Avocat D. A.) și 26,6 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxele de timbru aferente căii de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelanta D. – P. S., dom. în A., .. 5, ., ., cu dom. ales în A., ., . (la Cabinet avocat D. A.) în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A., cu sediul în A., ., jud. A. împotriva sentinței civile nr. 4775/17.07.2013 a Judecătoriei A. pronunțată în dosarul nr._ .
Schimbă în parte sentința civilă, în sensul că admite contestația la executare exercitată de contestatoarea D. – P. S. în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice A..
Anulează formele de executare realizate în dosarul de executare nr._/_ /_ în baza titlului executoriu nr._/2013 și dispune întoarcerea executării silite.
Menține dispozițiile primei instanței de respingere a excepțiilor prescripției extinctive și a nelegalității actului administrativ, respectiv a cererilor de suspendare a executării silite și de anulare a deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii emisă în dosarul fiscal nr._/01.07.2013 având ca obiect creanța fiscală de 482 lei..
Obligă intimata să plătească apelantei – contestatoare sumele de 751 lei cheltuieli de judecată în primă instanță și 26,6 lei cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 11 martie 2014.
Președinte Judecător Grefier
M. A. T. B. V. L.
Red.M.A./Tehnored./V.L./M.A.
4 ex./04.04.2013
2 . comunică:
1. apelanta D. – P. S. – A., ., . (la Cabinet avocat D. A.)
2. intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. – A., ., jud. A.
Prima instanță: Judecătoria A. – judecător H. Ș.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6714/2014. Tribunalul ARAD | Contestaţie la executare. Decizia nr. 206/2014. Tribunalul ARAD → |
|---|
