Validare poprire. Decizia nr. 214/2014. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 214/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 04-09-2014 în dosarul nr. 16629/55/2013*
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 214 R
Ședința publică din data de 04 septembrie 2014
Președinte S. C. Ș.
Judecător N. C.
Judecător S. N.
Grefier I. I.
S-a luat în examinare recursul declarat de terțul poprit Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.R.F.P. Timișoara - AJ.V.F.P. A., în contradictoriu cu pârâtul – debitor S. T. și reclamantul R. M. C., împotriva sentinței civile nr. 7130 din 21.11.2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei A., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul recurentului – consilier juridic L. F., absenți fiind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei constatându-se că B. B. C. a răspuns adresei instanței, comunicând situația plăților în contul debitului.
Nefiind formulate alte cereri sau probe de administrat, instanța închide dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului și schimbarea în tot a sentinței civile atacate în sensul respingerii acțiunii împotriva terțului poprit; în subsidiar obligarea recurentei terț-poprit la reținerea și virarea cotei lunare de până la 1/3 din salariul debitorului; fără cheltuieli de judecată. În ceea ce privește starea de fapt arată că debitorul este angajatul recurentei, iar asupra veniturilor acestuia s-a înființat o poprire de către B. B. C.. După o plată de câteva luni s-au sistat reținerile salariale și vărsarea sumelor în contul creanței, dar urmare discuțiilor telefonice purtate cu executorul judecătoresc plățile urmează a fi reluate. Nu se justifică constatarea de către instanța de fond a refuzului nejustificat al terțului poprit MFP de a reține și vira executorului judecătoresc sumele individualizate din veniturile salariale ale debitorului.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A. la data de 8 ianuarie 2014, constată că prin sentința civilă nr. 7130 din 21.11.2013, pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._, s-a admis cererea formulată de creditorul R. M. C., în contradictoriu cu debitorul S. T. și terțul poprit Ministerul Finanțelor Publice București, și a validat poprirea înființată la data de 11.06.2013 de B. B. C. în dosarul execuțional nr. 28/2012, asupra veniturilor salariale ale debitorului S. T. datorate acestuia de terțul poprit Ministerul Finanțelor Publice, pe care l-a obligat a reține și plăti în contul biroului executorului judecătoresc, partea urmăribilă potrivit art. 409 C.p.civ din veniturile nete salariale datorate debitorului, până la concurența creanței urmărite.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, prin dosarul execuțional al B. B. C. s-a instituit poprire asupra veniturilor salariale ale debitorului datorate de Ministerul Finanțelor Publice, până la concurența sumei de 10.000 euro și 4.633,60 lei, prin adresa din data de 11.06.2013, pentru realizarea creanței solicitată de către creditorul R. M. C. debitorului S. T. și constatată de titlul executoriu contract de împrumut autentificat sub nr. 602/15.06.2010 la BNP G. L..
De asemenea s-a mai reținut că țerțul-poprit a reținut și virat în contul biroului executorului judecătoresc suma de 1800 lei, ultima plată fiind la data de 10.09.2013, dată de la care nu s-a mai efectuat însă nicio plată.
Prima instanță, având în vedere că raportului juridic dintre debitor și terțul poprit, a fost recunoscut atât prin indisponibilizarea și virarea în contul executorului a sumelor amintite, dar și prin declarația orală a reprezentantului intimatei, în ședința publică, potrivit art.460 Cod procedură civilă, constatând nejustificat refuzul terțului de a reține și vira executorului judecătoresc sumele indisponibilizate din venitul salarial datorat debitorului, prima instanță a considerat că se impune validarea popririi înființată la data de 11.06.2013 de B. B. C. în dosarul execuțional nr. 28/2012, asupra veniturilor salariale ale debitorului S. T., și obligarea terțului poprit - Ministerul Finanțelor Publice să plătească în continuare în contul biroului executorului, parte din venitul net salarial datorat debitorului, calculată potrivit art. 409 alin. 1 Cod procedură civilă, până la stingerea creanței urmărite.
Tribunalul A. prin decizia civilă nr.132 din 28.01.2014 pronunțată în dosar nr._ a respins apelul declarat de apelanta-pârâtă D. – Administrația județeană a Finanțelor Publice A. în repr. Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.7130 data de 21.11.2013, pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimații-reclamanți R. M. C. și S. T..
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A..
Curtea de Apel Timișoara prin decizia civilă nr.488 din 22.05.2014 pronunțată în dosar nr._ a admis recursul declarat de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., împotriva deciziei civilă nr. 132/28.01.2014, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
A casat decizia atacată și a trimis cauza pentru rejudecare ca instanță de recurs, la Tribunalul A..
Pentru a hotărî astfel Curtea de Apel Timișoara a reținut următoarele:
Obiectul cauzei îl reprezintă o cerere de validare a popririi înființată prin adresa din 21.03.2012 de B. T. B., în dosarul execuțional nr.28/2012, până la concurenta sumei de 10.000 Euro sau echivalentul în lei la data plății.
Față de această valoare pecuniară, care se plasează sub limita de 100.000 lei, prevăzută de art.282 indice 2 Cod procedură civilă, în mod corect Judecătoria A. a indicat calea de atac a recursului, însă, din eroare, Tribunalul A. a înregistrat cauza în materia apelului și a soluționat-o prin decizia civilă 132/28.01.2014.
Recursul declarat de către pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. vizează în principal casarea sentinței și în rejudecare, respingerea cererii, iar în subsidiar, obligarea recurentei-terț poprit, la reținerea și virarea cotei lunare de până la 1/3 din venitul lunar al debitorului, însă efectele acestui recurs, sub aspectul legalității hotărârii, motiv invocat în drept prin trimitere la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă se coroborează cu prevederile art.304 pct.1 Cod procedură civilă, respectiv instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, în această ipoteză fiind incidente prevederile art. 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă referitoare la împrejurarea că, în speță, sunt întemeiate mai multe motive, dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, soluția prevăzută de legiuitor, pe această ipoteză de lucru fiind aceea a casării în întregime a hotărârii atacate pentru a se asigura o judecată unitară.
Cum Tribunalul A., prin pronunțarea hotărârii a încălcat prevederile art.282 ind. 1 Cod procedură civilă, în sensul că a judecat într-o cale de atac respectiv cea a apelului, într-o speță unde valoarea pecuniară este sub 100.000 lei, Curtea, în urma admiterii recursului a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul A., în speță, calea de atac legală fiind acea a recursului, iar instanța competentă să soluționeze acest recurs este Tribunalul A..
În rejudecare, intimatul R. M. C. a depus concluzii scrise, solicitând respingerea căii extraordinare de atac formulată, cu menținerea în tot a sentinței civile nr. 7130 din 21 noiembrie 2013 a Judecătoriei A..
În motivare arată că hotărârii primei instanțe nu i se poate reproșa nimic sustenabil, criticile actualei recurente fiind astfel fără consistență juridică, inclusiv raport la următoarele argumente:
Într-o primă idee, în mod corect Judecătoria A. a reținut
în speță incidența dispozițiilor „vechiului” Cod de procedură civilă de la 1865, vorbind aici despre un dosar execuțional din anul 2012 (deci o executare silită începută sub imperiul legii vechi).
Judecătoria A., ca instanță de validare nu va putea face altceva decât să verifice existența creanței, fără să aibă posibilitatea de a anula sau modifica titlul executoriu. În măsura în care din probele administrate reiese că instituirea măsurii popririi s-a dispus în mod corect, instanța se va pronunța în sensul validării popririi.
Astfel în speță sunt incidente dispozițiile art.460 Cod procedură civilă de la 1865, raportat inclusiv la următoarele aspecte necontestate: existența titlului executoriu; existența raportului juridic; înființarea în condiții de deplină legalitate a popririi,
necontestată niciodată nici de către debitor și nici de către terțul
poprit; confirmarea/mărturisirea terțului poprit că din data de 10.09.2013 nu a mai consemnat și/sau plătit suma urmăribilă și niciodată contestat, datorită evidenței sale, aspectul sesizării instanței de executare în vederea validării popririi înăuntrul termenului imperativ (peremptoriu) de 3 (trei) luni.
Subliniază că atitudinea subiectivă a terțului poprit (respectiv M.F.P.), vizavi de motivul refuzului plății este absolut irelevant juridic, acesta neputând „paraliza” niciodată o validare de poprire. Eventualele „scuze" ale actualului recurent sunt
tardive, neavenite, și cel mai important lipsite total de fundament
legal - absolut nici un text normativ sau principiu de drept nu le vor
putea susține/justifica.
Intimatul mai arată că în speță atitudinea actualului recurent este una de vădită rea-credință, odată ce acesta nu doar că a refuzat a mai opri și vira cota parte legală din salariul debitorului Șimota T., ci suplimentar a și plătit acestuia din urmă întregul salariu, prejudiciindu-l astfel într-un mod mai mult decât evident.
Neexecutarea obligațiilor de către terțul poprit (neexecutare asumată, recunoscută și însușită de către Ministerul Finanțelor Publice) conduce la o sancțiune, sancțiune care constă în validarea popririi și corelativ producerea efectelor specifice acestei instituții.
Astfel, și pe efectul produs de validarea popririi sentința primei instanțe este temeinică și legală, Judecătoria A. însușindu-și esența considerentelor expuse în decizia nr. 286/1956 a Tribunalului suprem - Secția civilă:
„Consecința validării popririi este operarea unei cesiuni de creanță, terțul poprit devenind, prin efectul validării, debitor al creditorului popritor. Sentința de validare, prin ea însăși, constituie un titlu împotriva terțului poprit, în sensul că în cazul în care acesta nu s-a conformat, în mod nejustificat, hotărârii de validare, creditorul poate urmări, în baza acelei hotărâri, direct pe terțul poprit, fără a mai fi necesar un alt proces contra lui."
Recursul este nefondat, urmând a fi respins în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, cu mențiunea că în urma examinării cauzei din oficiu, în limitele conferite de art.306 alin.2 Cod procedură civilă, nu au fost identificate motive de ordine publică de natură a atrage nulitatea sentinței recurate.
În motivarea căii de atac promovate, terțul poprit invocă doar faptul că plățile urmează a fi reluate, în urma discuțiilor telefonice purtate cu biroul executorului judecătoresc, fără a preciza de ce a întrerupt plățile pe care le-a făcut timp de câteva luni, situație în care nu pot fi înlăturate considerentele primei instanțe privind refuzul nejustificat al terțului de a reține și vira sumele indisponibilizate.
Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în recurs,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de terțul poprit Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.R.F.P. Timișoara-AJ.V.F.P. A. împotriva sentinței civile nr. 7130/21.11.2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei A..
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 4 septembrie 2014.
PreședinteJudecător Judecător
S. C. Ș. N. C. S. N.
Grefier
I. I.
Red. Ș.S.C.
Thred..
Prima instanță: Judecătoria A., jud.E. D. B.
Ex. 2
Nu se comunică
| ← Obligaţie de a face. Hotărâre din 23-06-2014, Tribunalul ARAD | Fond funciar. Decizia nr. 1089/2014. Tribunalul ARAD → |
|---|
