Constatare nulitate act juridic. Hotărâre din 09-12-2014, Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 09-12-2014 în dosarul nr. 363/246/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator - 3207/2504
Secția I civilă
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1086
Ședința publică din 09 decembrie 2014
Președinte T. B. Judecător M. A.
Grefier M. C.
S-a luat în examinare apelul exercitat de apelanta DI B. G. Contract SRL în contradictoriu cu intimații L. E. și . împotriva sentinței civile nr. 263/25.07.2014 pronunțată de Judecătoria Ineu având ca obiect, constatare nulitate act juridic.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul intimatei . – avocat L. N. din Baroul T., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este timbrat cu suma de 92 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul intimatei . depune împuternicire avocațială, factură fiscală și ordin de plată a onorariului avocațial și bon fiscal reprezentând contravaloare transport. Nefiind alte cereri de formulat și alte incidente de soluționat, președintele completului deschide dezbaterile.
D-nul avocat L. N. solicită respingerea apelului, menținerea hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial și contravaloare transport.
Constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept președintele completului de judecată închide dezbaterile.
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr. 263/25.07.2014 Judecătoria Ineu a respins acțiunea formulată de reclamanta . Contract SRL în contradictoriu cu pârâții L. E. și . ca nefondată.
A obligat reclamanta să plătească pârâtei . suma de 3240,03 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța sentința, prima instanță a reținut despre contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.254/2.02.2012 la BNP C. din A. că este încheiat între pârâta L. E. în calitate de vânzător și pârâta . în calitate de cumpărător, având ca obiect imobilul înscris sub A1 în CF nr._ Ineu reprezentat de teren arabil cu nr. cad._, cu suprafața din acte 5800 mp și cu suprafața măsurată de 5540 mp, situat în extravilanul localității Ineu, amplasat în .>
Cu privire la același imobil s-a pronunțat o hotărâre care să țină loc de act autentic, respectiv sentința civilă nr. 85/2005 pronunțată de Judecătoria Ineu în dosarul nr. 49/2005, prin care s-a admis acțiunea civilă formulată de către reclamanta . Contract SRL în contradictoriu cu pârâții L. E. și Iuhasz T..
La data pronunțării sentinței menționate în CF nr._ Ineu, cu privire la imobil, era întabulată sub B2 pârâta L. E. cu cota de proprietate de ½ și sub B3 era întabulat numitul Iuhasz T. cu cota de proprietate de ½.
La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 254/2.02.2012 la BNP C. din A., în cartea funciară menționată, era întabulată sub B2 pârâta L. E. cu cota de proprietate de ½ și, de asemenea și sub B4 era întabulată tot pârâta L. E. cu cota de proprietate de ½ în baza Actului notarial nr. 130/3.10.2008, emis de BNP B. E. H., întocmit ulterior pronunțării sentinței civile invocată de către reclamantă.
În drept, din dispozițiile art. 6 alin. 2 și 3 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, art. 3, 4 și art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 se desprinde regula că pentru actul juridic civil se aplică legea în vigoare la data încheierii actului juridic nu numai în privința condițiilor de validitate și, pe cale de consecință a nulității, ci și pentru alte aspecte ce privesc încheierea actului juridic, pentru alte cauze de ineficacitate, pentru regulile de interpretare a actului, pentru efectele actului juridic (inclusiv cele produse după . unei noi legi), pentru executarea obligațiilor asumate de părți, pentru încetarea actului juridic. Instanța de fond a constatat că la data pronunțării hotărârii care ține loc de act autentic, invocată de către reclamantă, era în vigoare Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7 din 13 martie 1996 publicată în Monitorul Oficial nr.61/26 martie 1996 și conform art.27 alin.1 din Legea nr.7/1996: „Înscrierile în cartea funciară devin opozabile față de terți de la data înregistrării cererii”.
Astfel, la data pronunțării sentinței civile, înscrierea drepturilor reale în cartea funciară era prevăzută pentru ca ele să devină opozabile terților. Cu toate acestea, instanța de fond a constatat că reclamanta nu a întreprins nici un demers pentru a realiza operațiunile de publicitate imobiliară cu privire la imobilul care a făcut obiectul litigiului. În consecință, instanța de fond a constatat că hotărârea menționată nu este opozabilă terților, respectiv pârâtei .. Întrucât contractul de vânzare-cumpărare aut. sub nr. 254/2.02.2012 la BNP C. din A. este încheiat între pârâta L. E. și pârâta . în data de 2.02.2012, instanța constată că prevederile Codului civil din 2009 sunt aplicabile acestui contract.
Instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 14 alin. 2 din Codul civil din 2009 precum și art. 901 alin. 1 și 2 din Codul civil din 2009.
Având în vedere întregul material probator administrat, instanța de fond a constatat că în prezenta cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 901 alin. 2 din Codul civil din 2009, cu privire la pârâta ., întrucât reclamanta . Contract SRL nu a prezentat dovezi din care să rezulte că pârâta, societate comercială, ar fi cunoscut la data de 6.02.2012, când au fost efectuate formalitățile de publicitate imobiliară, existența și conținutul sentinței civile neevidențiată în cartea funciară.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.6 alin.2 și 3, art.901 alin.1 și 2 din Codul civil din 2009, art.3, 4 și art.102 alin.1 din Legea nr.71/2011, art.27 alin.1, art.28 alin.1 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7 din 13 martie 1996 publicată în Monitorul Oficial nr.61/26 martie 1996, instanța de fond a respins acțiunea formulată de reclamanta . CONTRACT SRL, în contradictoriu cu pârâții L. E. și ., ca nefondată.
În temeiul art. 453 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, a obligat reclamanta să plătească pârâtei . cheltuieli de judecată în măsura în care au fost justificate de aceasta, în cuantum total de 3240,03 lei, din care suma de 3100 lei reprezintă onorariu pentru avocat conform facturii ., nr. 1041/29.04.2014 și suma de 140,03 lei reprezintă cheltuieli pentru transport potrivit bonului fiscal nr. 34/9.07.2014.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul legal, apelanta DI B. G. Contract SRL prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate și în fond admiterea acțiunii, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 254/02.02.2012 și rectificarea înscrierilor din cf nr._ Ineu precum și respingerea cheltuielilor de judecată.
În subsidiar în temeiul art. 451 al. 2 Cod procedură civilă a solicitat instanței reducerea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat având în vedere că acesta este disproporționat în raport cu complexitatea cauzei dar mai ales cu activitatea desfășurată de avocat care a formulat o simpla întâmpinare în afara termenului legal, cauza fiind soluționata la primul termen de judecată.
În motivare a arătat că instanța de fond a reținut că societatea reclamantă nu a întreprins nici un demers pentru a realiza operațiunile de publicitate imobiliară cu privire la imobil și că nu a prezentat dovezi din care să rezulte că pârâta ar fi cunoscut la data de 06.02.2012, când au fost efectuate formalitățile de publicitate imobiliară existența și conținutul sentinței civile neevidențiate în cf.
Societatea apelantă a făcut demersuri pentru a realiza operațiunile de publicitate începând cu respectarea cu prioritate a dispozițiilor art. 259 al. 6 și 2 din normele metodologice de aplicare a codului fiscal. A avut credința că prin actele care trebuie eliberate de primărie la înstrăinarea terenului nu se poate pierde un drept legal dobândit prin hotărâre judecătorească.
Astfel, a respectat obligația legală stabilită de dispozițiile al. 6 al art. 259, a depus declarația și hotărârea judecătorească de dobândire prin prestație tabulară a dreptului de proprietate asupra terenului aflat în litigiu, iar dacă angajații Primăriei Ineu și-ar fi îndeplinit sarcinile de serviciu de radiere a vechilor proprietari L.-luhazs la data depunerii declarației și a hotărârii judecătorești, atunci deveneau incidente prevederile al. 2 al art. 259
Or, neaplicând legea funcționarii primăriei Ineu au eliberat în 2012 numiților L.-luhazs un fals certificat fiscal care atestă că aceștia au achitat obligațiile fiscale referitoare la teren datorate ca proprietari, chiar dacă nu mai erau proprietari din 2005 și nu au mai plătit impozit cel puțin din anul 2005.
Prin urmare aceasta înregistrare a transferului dreptului de proprietate din 2005 de la proprietarii L. și luhazs la societate nu trebuia să permită vânzătorilor L.-luhazs să vândă acest teren de 2 ori, să vândă lucrul proprietatea altei persoane.
A considerat că totul a fost posibil doar cu concursul funcționarilor primăriei care nu cunosc legea sau nu vor să își îndeplinească sarcinile de serviciu stabilite de lege și astfel că printr-un fals certificat fiscal societatea a pierdut dreptul de proprietate asupra terenului.
Totodată a învederat că vânzătoarea L. E. este de totală rea credință că a tăinuit față de cumpărător că acest teren a fost vândut societății, fiind încasat prețul și terenul aflându-se în proprietatea și posesia societății.
A învederat că diligența unui cumpărător de bună credință presupune verificarea mai multor aspecte decât au fost verificate de notar la autentificarea contractului. Ca atare un cumpărător diligent va verifica de ce terenul nu se află în posesia vânzătorului ci a unei societăți, va verifica dacă alături de vânzător mai plătesc și alte persoane impozitul pentru teren pentru a împiedica folosirea de acte false și va solicita orice alte documente care să ateste eventuale transferuri anterioare. A considerat că doar procedând astfel, intimata avea posibilitatea dacă era de bună credința să cunoască despre existenta sentinței civile neevidențiată în cartea funciară.
Prin urmare a subliniat că pârâta intimată avea posibilitatea de a cunoaște pe alte căi despre cuprinsul cărții funciare și vânzătoarea L. nu este proprietara terenului și vinde terenul proprietatea altuia.
Intimata ., a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, menținerea hotărârii atacate și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat că publicitatea imobiliară se realizează în România prin sistemul de cadastru și de carte funciară.
A apreciat că hotărârea primei instanțe este una temeinică și legală și că prin aceasta se constată în mod corect că apelanta nu a efectuat demersuri în vederea realizării publicității imobiliare dar și că a fost de bună credință la achiziționarea imobilului.
Nu se poate lua în seamă susținerea apelantei că aceasta ar fi efectuat „publicitate" prin înscrierea proprietății la Primăria Ineu. Înscrierea la primărie urmărește chestiuni legate de impunere, pe când publicitatea imobiliară se realizează în România prin sistemul de cadastru și de carte funciară.
Realizarea publicității prin sistemul de cadastru și de carte funciară este prevăzută în mod expres de lege, scopul declarat al acestui sistem, așa cum îl arată art. 1 al (1) lit. (b) din Legea 7/1996, fiind: „asigurarea publicității drepturilor reale imobiliare, a drepturilor personale, a actelor și faptelor juridice, precum și a oricăror altor raporturi juridice, prin cartea funciară".
Așadar, publicitatea imobiliară nu se realizează prin direcția fiscală a primăriei, nici prin arhiva instanțelor de judecată sau prin alte mijloace. Nu se poate reproșa funcționarilor primăriei că nu au făcut „publicitate imobiliară".
Nu se poate reproșa nici cumpărătorilor de bună-credință că nu au trecut mult peste diligența oricărui cumpărător, prin verificări ce exced orice achiziție normală.
A considerat că reclamanta-apelantă este singura în culpă pentru neaducerea la cunoștința tuturor subiecților de drept a titlului său. Aceasta, deși se știa în situație conflictuală cu autorul său, fiindu-i necesar să obțină o hotărâre judecătorească ce să țină loc de act autentic, nu a făcut simpla formalitate de înscriere a acesteia în cartea funciară, cu toate că avea tot interesul să o facă.
Totodată a arătat că a făcut toate diligențele ce se cuvin la achiziționarea unui imobil, iar din registrele de publicitate imobiliară rezultă că vânzătoarea era proprietară asupra imobilului ce făcea obiectul tranzacției și a observat că în cartea funciară nu era înscrisă existența niciunui litigiu. Mai mult, din cuprinsul cărții funciare nu rezultă nici o cauză care să justifice rectificarea acesteia în favoarea altei persoane.
Articolul 14 al (2) cod civil prezumă buna credință și reclamanta-apelantă nu a dovedit că la data înscrierii dreptului său nu ar fi fost satisfăcute cerințele art. 901 al (2) literele a-c Cod civil. Dimpotrivă, a considerat că buna sa credință a fost confirmată de . terenului, curățarea lui și declararea lui la APIA.
Așadar, a considerat că prima instanță a constatat în mod corect că societatea a fost de bună credință la achiziția imobilului, respingând în consecință acțiunea reclamantei.
De asemenea a considerat despre cheltuielile de judecată că sunt rezonabile și a apreciat neîntemeiată solicitarea apelantei de reducere a cheltuielilor de judecată, cheltuielile fiind unele rezonabile prin raportare la complexitatea speței și la munca depusă de avocat.
A subliniat că art. 451 al (2) Cod procedură civilă permite reducerea onorariului avocațial doar în cazul în care acesta ar fi vădit disproporționat cu complexitatea cauzei și cu activitatea desfășurată în cauză de avocat, ceea ce cu siguranță nu s-a întâmplat în speță.
Întâmpinare la care se referă apelanta a constituit o apărare coerentă, ce a cuprins toate aspectele esențiale ale cauzei și a propus o soluție juridică ce a fost ulterior îmbrățișată și de instanța de judecată. A fost depusă în termenul legal, pentru verificarea termenului fiind luată în considerare data poștei.
Pe lângă întâmpinare, s-a asigurat și prezența avocatului în sală și susținerea orală a concluziilor. Suplimentar, au fost depuse concluzii scrise și anexată practică judiciară.
Faptul că procesul s-a terminat la primul termen de judecată nu putea fi anticipat și onorariul (achitat anterior) nu putea fi stabilit pornindu-se de presupunerea că nu vor fi necesare mai multe termene. Speța în sine ar fi comportat discuții ce puteau dura mai mult decât un singur termen de judecată, iar soluționarea la acel termen ține de modul în care reclamanta-apelantă a înțeles a-și proba acțiunea, fiind pregătită (rezultă chiar din cuprinsul întâmpinării), a se proba afirmațiile inclusiv cu proba testimonială, ceea ce ar fi presupus o întindere mai mare a litigiului.
Onorariul de 2500 de lei (+600 lei TVA) a considerat că este unul cât se poate de rezonabil raportat la complexitatea speței și la munca depusă clientului nostru.
Pe cale de consecință, a considerat că nu se află în situația prevăzută de art. 451 al (2) Cod procedură civilă, neexistând vădita disproporție pe care o cere legiuitorul pentru a fi permisă reducerea onorariului de avocat, motiv pentru care a solicitat respingerea solicitării.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 476-478 Cod de procedură civilă, instanța constată că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Astfel, în esență, apelanta susține că a făcut demersuri pentru e efectua operațiuni de publicitate conform art. 259 alin. 6 și 2 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, însă din neglijența funcționarilor a pierdut dreptul de proprietate, de asemenea că societatea pârâtă nu a manifestat diligența necesară atunci când a achiziționat terenul.
Se observă că apelanta invocă ori culpa funcționarilor publici ori reaua-credință a vânzătoarei ori culpa societății cumpărătoare, omițând să-și justifice propria neglijență în a-și intabula dreptul de proprietate obținut prin hotărâre judecătorească – deși dispozițiile art. 27 din Legea 7/1996 prevedeau clar că înscrierile în cartea funciară devin opozabile față de terți de la data înregistrării cererii.
Se constată că în mod corect prima instanță a stabilit incidența în cauză a dispozițiilor art. 900 și 901 Cod Civil și a verificat în speță îndeplinirea condițiilor prevăzute de aceste dispoziții.
În mod legal s-a constatat buna-credință a societății pârâte, în condițiile în care la data tranzacției nu era înregistrată nici o acțiune prin care se contestă cuprinsul cărții funciare, iar din cuprinsul cărții funciare nu rezultă nici o cauză care să justifice rectificarea acesteia în favoarea altei persoane și nu s-a făcut dovada că a cunoscut, pe altă cale, inexactitatea cuprinsului cărții funciare.
Așadar, prezumția de bună-credință ce operează în favoarea pârâtei în baza art. 14 alin. 2 Cod Civil nu a fost răsturnată de către apelantă, astfel că aceasta nu poate invoca în favoarea sa dispozițiile art. 1238 alin. 2 Cod Civil.
Nu poate fi admis nici subsidiarul apelului referitor la cheltuielile de judecată în primă instanță.
Se observă că societatea pârâtă și-a construit o apărare pertinentă, a depus la dosarul cauzei concluzii scrise și practică judiciară, iar d-nul avocat N. L. a fost prezent în instanță și a susținut și oral concluziile pe fondul cauzei – ori în aceste condiții, reducerea onorariului de avocat, permisă de art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă, nu se justifică deloc.
Pentru aceste considerente, constatând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, în baza art. 480 Cod procedură civilă, apelul va fi respins ca neîntemeiat.
În apel instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă, reducând la jumătate onorariul avocațial, având în vedere că, în mare parte, s-au reiterat susținerile de la prima judecată asupra fondului, astfel că va fi obligată apelanta la plata sumei de 1600 lei cheltuieli de judecată ce reprezintă onorariul avocațial parțial și cheltuieli de transport.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul exercitat de apelanta DI B. G. Contract SRL în contradictoriu cu intimații L. E. și . împotriva sentinței civile nr. 263/25.07.2014 pronunțată de Judecătoria Ineu.
Obligă apelanta să plătească intimatei . 1600 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 09.12.2014.
Președinte Judecător Grefier
T. B. M. A. M. C.
Red.TB / Thred.MC
5 ex./ 3 .
Se comunică cu:
- apelanta DI B. G. Contract SRL – A. . .
- intimata L. E. – Ineu .. 78 județul A.
- intimata . – Timișoara .. 46 B . județul T.
Primă instanță – Judecătoria Ineu – judecător P. I. A.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 41/2014. Tribunalul ARAD | Pretenţii. Hotărâre din 19-02-2014, Tribunalul ARAD → |
|---|
